Demisie a ministrului de Externe al Republicii Moldova

Miercuri, 24 Ianuarie 2024 15:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, a declarat miercuri că şi-a depus demisia, după ce şi-a îndeplinit obiectivele-cheie legate de apropierea ţării de Uniunea Europeană. "Pentru a evita orice fel de interpretări eronate privind motivul demisiei mele, subliniez clar că am îndeplinit cu succes obiectivele de politică externă stabilite împreună şi alături de preşedintele Maia Sandu, la începutul acestui mandat. Şi, la aceast ...
Pe 20 ianuarie 2024, în jurul orei 13,00, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Matca au oprit pentru control în trafic, pe DJ 251 C, în interiorul localității Valea Mărului, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Vârlezi, județul Galați. Cu ocazia verificărilor, polițiștii au găsit pe bancheta din spate a autoturismului un număr de 10.000 țigarete de proveniență Republica Moldova. Acestea au fost ridicate în vederea confiscării ...
Autorităţile din Republica Moldova au declarat că întâmpină dificultăţi în gestionarea creşterii abrupte a numărului de cereri de acordare a cetăţeniei moldoveneşti pentru ruşi, transmite Reuters. ''Ca urmare a valului de cereri pentru cetăţenia moldovenească, agenţia îi solicită guvernului să extindă la şase luni durata limită pentru examinarea cererilor'', comparativ cu 20 de zile în prezent, a explicat agenţia guvernamentală de la Chişinău care se ocupă de cetă ...
Liderii statelor Uniunii Europene, reuniţi la Bruxelles, au decis să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, după ce în luna noiembrie Comisia Europeană făcuse o recomandare în acest sens, transmit AFP şi Reuters. Anunţul, așteptat cu multă încordare, a fost făcut, joi, de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care prezidează summitul UE de la Bruxelles. ''Un semnal clar de speranţă pentru cetăţenii acestor ţări şi pentru continentul ...
Infrastructura rutieră din comuna Tulucești a fost modernizată grație unei investiții mai ample, în valoare de 3,35 milioane de euro, derulată de primăria din localitate printr-un proiect cu fonduri europene obținute prin Programul Operațional Comun România - Republica Moldova. Într-o inițiativă de colaborare transfrontalieră, Primăria Tulucești din județul Galați și Primăria Satului Sireți, Raionul Strășeni, Republica Moldova, s-au unit pentru a moderniza infrastructura ...

Transnistria, deschisă la negocieri cu Republica Moldova

Miercuri, 25 Octombrie 2023 17:26 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Liderul prorus al regiunii separatiste Transnistria (din estul Republicii Moldova), Vadim Krasnoselski, a pledat pentru reluarea negocierilor pentru soluţionarea conflictului cu Republica Moldova, în formatul "5+2", în cadrul unei întâlniri cu şefa misiunii OSCE la Chişinău, Kelly Keiderling, transmite EFE. În acest format participă Republica Moldova, Transnistria, OSCE, Rusia şi Ucraina, cu Statele Unite şi Uniunea Europeană în calitate de observatori. Cu toate acestea, liderul se ...

Buletin cumpărat online cu 300 de euro

Miercuri, 25 Octombrie 2023 15:59 | Publicat în JURIDIC
O carte de identitate emisă, chipurile, de un stat membru al Uniunii Europene, a fost modalitatea prin care un basarabean a încercat să-și găsească mai ușor un loc de muncă în vestul Europei. Demersul poate ar fi avut succes dacă bărbatul, în vârstă de 48 de ani, nu ar fi fost supus unui control mai amănunțit la intrarea în România. Polițiștii de la PTF Oancea i-au controlat toate actele, în portofel găsindu-i un document emis de autoritățile din Bulgaria. Mai exact, o ca ...

După podul de flori, vin podurile de cereale

Marți, 24 Octombrie 2023 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Ne place și vrem să construim poduri. Am descoperit, puțin cam târziu după occidentali, că podurile sunt bune, îți faci treaba cu ele. Unele ne-au ieșit, altele nu prea, iar la altele încă muncim cu spor sau le cârpim imediat după ce le-am inaugurat. La Siret, de exemplu, anul trecut, podul de la Luțca s-a prăbușit după numai nouă luni de când fusese reparat. Atât de bine l-au reparat, încât două mașini au căzut în apă cu tot cu șoferi, atunci când îl traversau. Din ...

Basarabean băut, autorul unei tamponări

Luni, 16 Octombrie 2023 16:20 | Publicat în AUTO
Un cetățean din Republica Moldova a provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale, fapt care le-a permis polițiștilor să constate că basarabeanul consumase și alcool înainte de a se urca la volan. Vineri, 13 octombrie, în jurul orei 17,15, pe Drumul Național  26, în interiorul localității Oancea, din județul Galați, a avut loc o tamponare între două autovehicule, soldat cu pagube materiale. „Din verificările efectuate de polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție ...
Școala Europeană Danubiană "Cultură și civilizație românească", ediția a VI-a, se va deschide luni, 23 octombrie 2023, la ora 9.30, la Colegiul Național "Costache Negri" din Galați, în prezența a 50 de profesori de limba română din Ucraina şi Republica Moldova. Manifestarea se va desfășura în perioada 23-29 octombrie și este un proiect de suflet românesc al Asociației "Danubiana" Galați, cu sprijinul și finanțarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. "La în ...
Pagina 9 din 11

Fiul șefei CSM, angajat ca specialist IT la Inspecția Judiciară

Fiul judecătoarei Elena Raluca Costache, președinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cea ...

Autorul tragediei de la Tudor Vladimirescu a fost arestat

Judecătoria Liești a decis duminică, 3 august, trimiterea după gratii a șoferului care sâmbătă a pro ...

Gălățean arestat de ziua lui pentru agresiune

Un bărbat din județul Galați nu va uita toată viața ziua în care a împlinit 30 de ani. Asta pentru c ...

La volan, fără permis de conducere

Teribilismul tinereții îl va costa scump pe un individ care a cutezat să urce la volan și să conducă ...

Galațiul pierde trei magistrați, prin pensionări şi transfer

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, primele decrete privind pensionarea unor magistrați, prin ...

Proiect pentru reducerea abandonului la Şcoala Gimnazială din Șendreni

Deşi suntem în plină vacanţă, este momentul potrivit pentru a face bilanţul anului şcolar încheiat ş ...

Cumpără în august de la ATAC și primești până la 180 lei înapoi în septembrie

Cumpără în august de la ATAC și primești până la 180 lei înapoi în septembrie  În luna august, cump ...

Moldovean depistat cu permis de ședere fals

Poliţiştii de frontieră de la Oancea fac cercetări în privinţa unui bărbat care a prezentat la contr ...

În căutare de investitori americani. Cine pleacă în SUA să promoveze economic Galațiul

Delegația care va reprezenta județul Galați la un turneu de promovare și cooperare economică în SUA ...

Angajaţii din 27 de primării comunale gălăţene, în grevă din 30 iulie

UPDATE. Dan Cârlan, președintele SCOR, a anunțat, marţi seară, că greva programată pentru miercuri s ...

Ziua Imnului Național, sărbătorită în Grădina Publică

Marți, 29 iulie, în Piața Tricolorului din Grădina Publică, Instituția Prefectului - Județul Galați ...

Majorarea taxelor şi a impozitelor, la votul aleşilor locali

În valul de scumpiri şi austeritatea care ne ameninţă de luna viitoare, s-ar putea spune că taxele ş ...

Un nou proiect pentru „independența” structurilor anticorupție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a a ...

UE adoptă al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. În vizor, petrolul și energia

Statele Uniunii Europene (UE) au aprobat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentr ...

Zelenski, încurajat de Trump să lovească Moscova și Sankt Petersburgul

Președintele american Donald Trump a încurajat în discuții private Ucraina să intensifice atacurile ...

Doliu naţional la Cernăuţi, după atacul rusesc din noaptea trecută

Duminică, 13 iulie, va fi doliu naţional la Cernăuţi, în memoria victimelor celui mai recent atac ae ...

În iulie, 16 persoane confirmate oficial cu Covid, la Galați

Febră mare, dureri de cap și de oase și o stare generală alterată. Acestea sunt simptomele care ar t ...

Sedentarismul - boala care ne distruge în tăcere

Sedentarismul este considerat astăzi una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică, fiind a ...

Bătălie între ofertanţi, pentru investiţii în sănătatea copiilor din Galaţi

Regula ofertantului unic - în speţă aceeaşi „combinaţie” de firme de construcţii - care câştigă mari ...

Ce plante medicinale pot fi culese în luna iulie

Luna iulie este una dintre cele mai bogate perioade ale anului pentru cei care iubesc medicina natur ...

Analiza financiară a săptămânii. Un august fierbinte pentru leu 

Intrarea în zona austerității, începând cu 1 august, va pune presiune pe cursul euro/leu, probabil î ...

Planul pentru reorganizarea Liberty Galați a fost APROBAT, deși ANAF a votat împotrivă!

O veste aproape incredibilă vine în prima zi a lunii august: planul de reorganizare a combinatului s ...

Service auto, închis și amendat de comisarii de mediu

Un service de reparații și vopsitorie auto a fost sancționat de comisarii Gărzii de Mediu Galați, du ...

Dolarul a crescut în luna iulie cu 14 bani

Euro a pierdut în trei zile aproape 4 cenți americani, ceea ce a ridicat cursul dolarului la sfârșit ...

Fostul oțelar Fatai, remarcatul debutului de sezon din Liga 2

Noua ediție de Liga 2 a demarat în weekend, iar protagonist principal a fost atacantul Kehinde Fatai ...

„Tricolorii”, trei meciuri cu Chile

VOLEI. Selecţionata masculină de continuă pregătirile din cantonamentul de la Piatra Neamţ, pregătir ...

Trei meciuri amicale pentru gălățencele de la CSM

DSG HANDBAL. Fetele de la CSM Galați au disputat trei meciuri de verificare în ultimele cinci zile. ...

Echipele gălățene, în perioada testelor de verificare

În weekend a fost plin de meciuri amicale pentru echipele gălățene din liga a treia.  Sporting Lies ...

Modele vii pentru tânăra generație. Proiectul „LIVE BOOK” la Colegiul Cuza

Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Galați a lansat un proiect deosebit, „LIVE BOOK”, o iniț ...

Studenți gălățeni în tabără de excelență

Trei studenți ai Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor din cadrul Universității „Dunărea de ...

SUNDANSE, proiect gălățean apreciat în misiunea REXDAN

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a fost în prim-planul unei misiuni internaționale de cerce ...

Dialog între conducerea Universității și Sindicatul „Alma Mater”

Conducerea Universității „Dunărea de Jos” din Galați a organizat o întâlnire cu reprezentanții Sindi ...

Imobilul centenar de pe strada Gării caută proiectanţi pentru renovare (FOTO)

Numără peste o sută de ani, are arhitectură urbană cu elemente de Art-Nouveau, se află pe lista monu ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Vestimentaţia, între modă şi stil. Gălăţencele, îmbrăcate după vârstă sau după gust?

Între expresii aruncate în treacăt precum „te îmbraci ca o babă” și „nu ai rușine, te îmbraci ca o p ...

Abonamentele pentru parcarea etajată din Mazepa I pot fi prelungite

Cetățenii care dețin abonamente pentru parcarea supraetajată din cartierul Mazepa I, cu locuri atrib ...

Activităţi de vară pentru copii, la Mănăstirea Cârlomăneşti

Joi, 24 iulie, la Mănăstirea Cârlomănești, peste 120 de copii din parohiile Umbrărești I, Movilenii ...

Cursul euro și indicii ROBOR și-au găsit echilibrul

Cursul monedei unice stagnează de circa o lună în jurul valorii de 5,07 lei, în condițiile în care m ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

O tristeţe fără sfârşit. Remember Victor Cilincă, la Cenaclul Noduri şi Semne

(...) ASISTENTUL MEDICAL (înveselit): Nu mai eşti! Adică, foarte rapid, n-ai să mai fii, stai linişt ...

Oaspete francez pasionat de istoria Galațiului

Secția Colecții Speciale și Cercetare a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” a avut recent onoarea de ...

Dansatorii „Olympos” au cucerit publicul. Seară grecească în Centrul Galațiului (FOTO)

Dansuri tradiționale de pe tot cuprinsul Greciei, energie, ritm, zâmbete, culoare și bună-dispoziție ...

Un talent rebel, la Cenaclul Noduri şi semne. Remember Panait Căpățână

De unde-atât păr la tine-n baie/ De cal ori de femeie aşteptând/ Să regăsească orice stropi de ploai ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Începe procesul șoferului turc care a ucis o mamă (FOTO)

Marti, 29 iulie 2025, este ziua când la Judecătoria Galați va avea loc primul termen de judecată în ...

Ciobanul care a ucis pentru apă, trimis în judecată

Procurorii au finalizat ancheta în cazul de omor care a șocat comunitatea din Rădești în prima zi a ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Anchete accelerate în dosarele de mare violență

Alte două cauze în care sunt cercetați gălățeni acuzați de fapte foarte grave au ajuns pe masa Tribu ...

Fără curent electric în comuna Independența

Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) - Sucursala Galați anunță întreruperi ale alimentă ...

Nicio duminică fără un incident grav la scăldat! Tată a șapte copii, în comă după un plonjon

Temperaturile extreme îi împing pe tot mai mulți să se scalde în locuri neautorizate și periculoase. ...

Peste 40.000 de euro pentru noi indicatoare rutiere pe drumurile judeţene

După ce preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a dezvăluit că, în fiecare an, ...

Prefectul, în dialog cu primarul din Cudalbi

Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, a avut o întâlnire oficială cu primarul comunei ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DAMNARE (elegie la salcâmul strâmb)

Hai să batem ţurca, doamnă.../ colo, după dâmb,lângă salcia pletoasă,/ la salcâmul strâmb,unde-alătu ...

„UITĂ-TE PE FERASTRĂ! (a unsprezecea poruncă... şi un manuscris de la marea moartă)

Moto: „clipa îngroapă orele în sete/ şi oazele fac apă la genunchi/ poetul scrie pe nisip sonete/ cu ...

NĂVALĂ (natură vie... cu semantică şi papară)

!vino să iei... (şi tu!)... că se termină...mai am destule, însă e năvală...şi mă spăimânt că poţi r ...

MĂTINCĂ (mic... tratat de dumirire)

Sunt înainte de a fi/ aicea şi taman acu,şi-ntreb şi-ascult ce încă nu-i:/ poate că da, poate că nu! ...

Două zile cu Maria la cules (I)

Mă duc până la Maria. Maria stă pe partea cealaltă a uliţei care desparte cătunul în două părţi egal ...

NU INTRAȚI ÎN PANICĂ!

Sunt la uşa cabinetului medical. Stau şi aştept de vreo câteva zeci de minute. Nu mai multe. Doar câ ...

Cum iubeşte crâşma un beţiv

Într-o duminică de vară, pe o căldură cumplită, din cauza căreia trebuie să stai scufundat în baltă, ...

EXERCIȚII spre PRIMĂVARĂ

Când vei păşi, frumoaso, pe marginile mele,/ te vei simţi mai bine ca într-un paradis.../ Pe margini ...

Remember Valentina Crețoiu (1909-2003)

Soprana Valentina Crețoiu s-a născut pe 12 martie 1909, la București. A urmat Conservatorul din Cern ...

Oameni de seamă. Louis Vuitton, creatorul care a schimbat moda

Antreprenorul și designerul francez Louis Vuitton s-a născut pe 4 august 1821, la Cons-le-Sannier. A ...

Carnet cultural

Muzeul de Artă Vizuală - În pregătire, expoziţia "Grădini miraculoase", cu lucrări din patrimoniul m ...

Eddie Murphy, într-o nouă comedie de acțiune

A juca alături de Eddie Murphy, în vârstă de 64 de ani, a fost „o chestiune de pe lista de dorințe” ...

Hidratarea corectă în timpul lunilor de vară

În sezonul cald, când temperaturile urcă peste 30 de grade, ni se reamintește tot mai des cât de imp ...

Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii

Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Tempe ...

Atenție la alimentele cumpărate în perioadele caniculare!

În contextul temperaturilor extrem de ridicate din ultima perioadă, Comisariatul Județean pentru Pro ...

Cum să ai o pisică fericită la bloc. Şcoala iubitorilor de animale

Să ai o pisică la bloc poate fi o experiență minunată, dar vine și cu responsabilități specifice. Sp ...