Un vesel și plin de energie și de culoare „Kalimera!” a răsunat de la Galați, luni, la ora 13,00, pe TVR2, TVR+ și online, de pe pagina de Facebook „Alte Minorități”. Copiii și tinerii din cele două ansambluri "Olympos Junior", aparținând Comunității Elene din Galați, au fost protagoniştii acestei ediții speciale, din luna copilăriei. Am putut afla poveștile dansatorilor mici și mari, cum s-a născut pasiunea lor pentru tradițiile elene și pașii pe ritmuri greceșt ...
La Secţia de votare nr. 37, în jurul prânzului era linişte, însă membrii secţiei spuneau că s-a votat foarte mult până la acea oră şi că erau doar câteva minute de pauză, urmând ca, apoi, numărul celor care trec pragul secţiilor de votare să crească din nou. Până la ora 14,00, la această secţie votaseră deja 41 la sută dintre cei înscrişi pe liste. Ne-a atras atenţia, la ora la care noi eram prezenţi la secţia amenajată la Universitatea "Dunărea de Jos", număru ...

Un miliard de euro pentru angajarea tinerilor

Vineri, 16 Mai 2025 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul Muncii, prin ANOFM, a anunțat o investiție de aproximativ un miliard de euro pentru sprijinirea tinerilor în tranziția către piața muncii, în cadrul Programului Educație și Ocupare 2021–2027. În prezent, sunt în curs de contractare 32 de proiecte finanțate cu peste 63 de milioane de euro, care vizează aproximativ 51.000 de tineri. Aceștia vor beneficia de consiliere în carieră, formare profesională, mentorat și sprijin personalizat. Ministrul Simona Bucura-Oprescu ...
În aşteptarea procedurilor care mai sunt de îndeplinit pentru punerea lor în funcţiune, termenul anunţat fiind depăşit deja de două ori, pubelele la care se va avea acces cu cardul au devenit suport pentru expresia artistică mai mult sau mai puţin reuşită a tinerilor din cartiere. În imagini, un ansamblu de asemenea pubele instalat în spatele blocurilor turn de pe strada Frunzei. Pe lângă faptul că au fost aşezate fix lângă un mic spaţiu verde unde oamenii mai stau pe băn ...

Unde-s 4.200 de gălăţeni?

Vineri, 09 Mai 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
„Vox populi, vox Dei!” adică „Vocea poporului, vocea lui Dumnezeu!”. Oricâte planuri şi strategii am face, oricâte campanii de convingere am duce cu cei nehotărâţi sau absenţi la votul din 4 mai, oricât am stărui să-i „răzgândim” pe unii sau pe alţii… Majoritatea va decide. Şi, în ciuda optimismului celor care ne arată cum au pierdut alegerile prezidenţiale Adrian Năstase, Corneliu Vadim Tudor şi Victor Ponta, clasaţi pe locul 1 în primele tururi de scrutin ...
Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), piața muncii din România a înregistrat o ușoară îmbunătățire în luna martie a acestui an. Rata șomajului a atins 5,5%, marcând o diminuare de 0,1 puncte procentuale comparativ cu luna februarie. Numărul total al persoanelor fără loc de muncă, cu vârste cuprinse între 15 și 74 de ani, a fost estimat la 453.100, înregistrând o scădere față de cei 456.800 de șomeri raportați în luna precedentă. Cu ...

Pregătiri de play-out pentru baschetbaliştii gălățeni

Miercuri, 16 Aprilie 2025 13:00 | Publicat în SPORT
Echipa de seniori a CSM Galați a revenit acasă după "dubla" disputată în deplasare, la Cluj și Oradea, împotriva celor mai puternice grupări din baschetul românesc. În ciuda unor absențe importante de lot și cu mulți tineri folosiți, au fost două jocuri destul de bune făcute de gălățeni, în contextul pregătirii fazei de play-out, ce va debuta la începutul lunii mai. În cele două dispute din Liga Naţională, CSM Galaţi a cedat, cu scorul de 79-109, în faţa formaţiei ...
Nu o dată, un furt mărunt, dar semnalat la timp și cercetat cu celeritate, a dus la prinderea unor hoți și la rezolvarea unor cazuri ce păreau fără soluționare. ”Pontul”, aparent fără miză, poate constitui o ”cheie” pentru depistarea făptașului și recuperarea unor prejudicii semnificative. Polițiștii Secției 1 încearcă acum să verifice dacă nu cumva un mic furt semnalat de ”Viața liberă” în urmă cu aproape o lună este opera unui hoț cu state mai vechi și ...
AIESEC, una dintre cele mai mari organizații internaționale de tineret, a dat startul recrutării de noi voluntari în Galați. Organizația, prezentă în peste 100 de țări, le oferă tinerilor șansa de a-și dezvolta abilitățile de leadership prin proiecte și activități de impact.Voluntariatul în AIESEC nu înseamnă doar implicare socială, ci și acumularea unor competențe esențiale pentru viitor. Prin participarea la diverse proiecte, voluntarii își pot dezvolta abilități d ...

Cauzele „exploziei” cazurilor de infarct la persoane tinere

Sâmbătă, 25 Ianuarie 2025 11:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Aproape un sfert dintre cazurile de infarct care ajung la spital sunt la persoane cu vârste sub 50 de ani, avertizează medicul Dragoş Vinereanu, şeful clinicii de cardiologie a Spitalului Universitar de Urgență București. Potrivit acestuia, printre cauzele infarctului se numără fumatul, colesterolul, hipertensiunea arterială şi stresul. "Numărul de infarcte a explodat la nivel naţional. Iar infarctele la tineri, hai să zicem tineri sub 50 de ani, sunt undeva între 20-25 la sută ...
Pagina 2 din 6

Jandarmii au făcut controale pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal (FOTO & VIDEO)

În această dimineață, Jandarmeria Galați a desfășurat o amplă acțiune de control, cu caracter preven ...

Poza zilei. Pisica Zen: Ghidul tău spre iluminare

Inspiră... simte cum te umpli de calm. Expiră. Expiră din nou, ca și cum ai vrea să dai afară toată ...

Traseul 40, suspendat și înlocuit cu două noi linii de autobuz

Începând de luni, 15 septembrie, traseul 40 va fi suspendat, urmând să intre în circulație noile mic ...

Joburi oferite, în Tecuci, de Contec Foods

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați informează că a efectuat o serie de ...

Sfinţirea unui nou monument la Tudor Vladimirescu

Aşa cum anunţam pe 25 august 2025, Asociaţia Clubul Pensionarilor din comuna Tudor Vladimirescu a de ...

Ansamblul „Olympos” Galați a strălucit la Sighișoara

Cetatea Sighișoarei a vibrat în ritmuri grecești, odată cu evoluția Ansamblului „Olympos” din Galați ...

De senzație la „Vocea României”: Florentina Matei, prima gălățeancă în echipa lui Tudor Chirilă

O voce uimitoare, o interpretare spectaculoasă a piesei „Love is a lie” și un mesaj puternic, că vis ...

Zeci de microbuze școlare, trase pe dreapta în județul Galați

Nu mai puțin de 21 de șoferi de microbuze școlare de pe raza județului Galați au trecut prin emoțiil ...

Anunț - CCA SPEDITION LKW SRL

ANUNȚ CCA SPEDITION LKW SRL, în calitate de beneficiar al proiectului finanțat prin Planul Național ...

Au început lucrările pe tronsonul 2 al bulevardului Siderurgiştilor

S-a dat start lucrărilor de modernizare şi pe al doilea tronson al bulevardului Siderurgiştilor, anu ...

Peste 3,5 milioane de euro pentru dezvoltarea rurală. O nouă strategie în Regiunea Sud-Est

Asociația GAL Tecuci, unul dintre cele mai mari Grupuri de Acțiune Locală din Regiunea Sud-Est, a în ...

Baciu la (n)oi. Caricatura zilei

Caricatura zilei ...

Prefectura susține că cifrele privind reducerile de personal din administraţie nu sunt greșite, ci incomplete

Declarațiile premierului Ilie Bolojan, făcute pe 2 septembrie, au stârnit nemulțumiri la Galați. Pot ...

Gălăţenii, scoşi din răbdări de automatele de bilete. Ticketing cu surprize şi sincope

Jucători păguboşi la loterie, aşa se simt de cele mai multe ori gălăţenii, când încearcă să-şi cumpe ...

Prefectul Galațiului, la perfecționare

Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, participă în aceste zile la cursurile organizat ...

Polonia a doborât, în premieră, drone rusești care au încălcat spațiul aerian al țării

Polonia a anunţat, miercuri, că a mobilizat forțele aeriene proprii și pe cele ale NATO pentru a dob ...

Ursula von der Leyen: Rusia „își bate joc de diplomație”

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacționat după atacurile rusești fără precede ...

Cel mai mare atac aerian rusesc, de la începutul războiului din Ucraina

Autoritățile ucrainene au declarat, duminică, că atacul executat de forțele ruse în cursul nopții a ...

Zelenski refuză invitația lui Putin la Moscova

„Nu pot merge la Moscova în timp ce Ucraina este atacată în fiecare zi”, a declarat Volodimir Zelens ...

Al treilea caz de infectare cu West Nile la Galați

Direcția de Sănătate Publică a anunțat cel de-al treilea caz de infectare cu virusul West Nile, cons ...

OPTIMAR – Clinica de oftalmologie unde grija pentru ochii tăi se îmbină cu expertiza unei echipe medicale dedicate

Galațiul are, în sfârșit, o clinică exclusiv de oftalmologie la standarde europene: OPTIMAR . Cu o e ...

Cum se poate plăti CASS pentru persoanele aflate în întreținere

Persoanele fizice care aleg să plătească contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru ...

Al doilea caz de meningoencefalită West Nile la Galați

O femeie din Drăgănești este cea de-a doua persoană din judeţul Galaţi depistată cu meningoencefalit ...

Leul s-a apreciat, chiar dacă inflația a sărit la aproape 10%

Prețurile au crescut în perioada august 2024 - august 2025 cu 9,9%, conform Institutului Naţional de ...

Peste 100 de europarlamentari cer măsuri ferme pentru salvarea industriei oțelului

Un demers important pentru viitorul industriei oțelului din Uniunea Europeană, cu implicații directe ...

Analiza financiară a zilei. Procesul de scădere a dobânzilor va începe în 2026

Pe 8 octombrie se va desfășura penultima ședință de politică monetară a BNR din acest an, de la care ...

România s-ar putea confrunta cu prima grevă socială din ultimul secol (GALERIE FOTO)

Aproximativ 150 de sindicaliști din educație, sănătate, siderurgie, comerț, și nu numai, au particip ...

Tineri hocheişti gălăţeni selectaţi pentru FOTE 2027

Patru sportivi gălăţeni au fost selectaţi pentru prima etapa a procesului de formare a echipelor naţ ...

Echipele gălățene de fotbal, la noi etape de campionat

În acest weekend au loc noi partide în competițiile de fotbal în care sunt implicate echipele gălățe ...

Handbalistele de la CSM, primul meci pe teren propriu

HANDBAL. Primul eșalon de handbal feminin programează în acest weekend jocurile etapei a treia. CSM ...

Start la Campionatul Mondial din Filipine

Evenimentul cel mai important al acestei perioade este Campionatul Mondial de volei masculin, care s ...

Elevi de la Școala Gimnazială nr. 26, în vizită la Viaţa liberă (GALERIE FOTO)

În această săptămână am învățat altfel, nu din manuale, nu prin teste și teme, ci prin experiențe ca ...

Elevii de la Școala 29, antreprenori la târgul de carte

La începutul acestui an școlar, Școala Gimnazială Nr. 29 a deschis porțile nu doar către cunoaștere, ...

Violența fizică, principala problemă de conduită a elevilor

Elevii gălățeni s-au bătut mai puțin în prima jumătate a acestui an decât anul trecut, dar tot au ma ...

„Samanta”, robotul gălăţean care a uimit juriul prin cea mai bună autonomie

Elevii de la CNVA Galați membri ai echipei de robotică DynaByte au început noul an școlar cu veşti f ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

Comunismul a fost (și este) de mai multe feluri?

Roberto Iacomi se întoarce la Galați cu o nouă carte. Culmea, o carte de… actualitate, dacă ținem co ...

Peste 500.000 de români vor să emigreze

România este țara cu cea mai mare pondere din Europa Centrală și de Sud-Est a locuitorilor care decl ...

Participare-record la cel mai mare festival românesc din America

Peste 12.000 de persoane au invadat încântătoarea promenadă The Wharf din Washington, D.C., timp de ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Seminarul Teologic „Sfântul Andrei” și-a deschis porțile inimii

Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galați și-a deschis porțile și în acest an, pentru c ...

Curs gratuit de prim ajutor

Pe 21 septembrie, Fundația pentru SMURD, alături de partenerii săi, organizează o nouă sesiune de in ...

Membrii echipei de robotică DynaByte, în sprijinul unor elevi vasluieni

Miercuri,10 septembrie, după ce s-au obișnuit cu primele zile de școală, elevi de la CNVA, membri ai ...

Cum pot românii să-și cumpere vechime pentru pensie în 2025

Vechimea în muncă rămâne elementul de bază pentru obținerea dreptului la pensie. Fără un stagiu mini ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Tecuciul, prezent din nou la Radio România Cultural

La invitația profesorului şi scriitorului Vasile Ghica, o echipă de realizatori de la Radio România ...

Căsuţa cu poveşti la Cenaclul „Noduri şi Semne”

"Așa e copilăria. Așa a fost și copilăria mea. Citeam povești pe nerăsuflate. În biblioteca mea, căr ...

Debut de stagiune lirică la Teatrul „Nae Leonard”

De aproape șapte decenii, Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” este un pilon al vieții ...

Cât costă biletele la Festivalul de Comedie de la Galați

Cel mai scump bilet - 150 de lei, cel mai ieftin - 35 de lei, acestea sunt „extremele” tarifelor pen ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Avocatul care cerea bani pentru a mitui polițiști a ajuns la judecată

Ionuț Marius Cîrjeu, avocatul din Tecuci prins la începutul lunii iunie în timp ce lua mii de euro d ...

Afaceriștii acuzați de fraudă cu mașini de lux nu vor sta după gratii

Cei cinci oameni de afaceri reținuți săptămâna trecută de DNA București în dosarul în care sunt acuz ...

În Galați, s-a furat mai puțin și s-au comis mai puține violențe. Strategia de prevenire a poliției

În Galați, s-a furat mai puțin și s-au comis mai puține acte de violență. Cel puțin asta reiese din ...

Traficant de droguri adus din Marea Britanie

Marţi, 2 septembrie, Poliția Română a adus în țară cinci persoane, pe numele cărora existau mandate ...

Două trasee noi de transport, între Galați și Vânători: stații, program și tarife pentru călători

Traseul 50, care va asigura legătura între localitatea Odaia Manolache - Piața Centrală din Galați, ...

Trei localități din județ, periate ore în șir de polițişti

A fost aglomerație mare de polițiști pe metru pătrat, la finele săptămânii trecute, în trei comune d ...

UPDATE: Hala mistuită de flăcări, pagube de proporții la Șendreni

UPDATE.  În urma incendiului a ars o hală de producție, pe o suprafață de aproximativ 400 de metri p ...

„Campionate” de pescuit ilegal, la barajele de pe Siret

Zeci de pescari au fost surprinși miercuri, 27 august, în timp ce își practicau ocupația preferată î ...

RE/DARE SAMĂ (cu Steaua)

o văd în cădere, numai în cădere o văd - în rest, toată viaţa, ca şi cum n-ar fi, ca şi cum n-aş ave ...

PUNCT... și de la CAPĂT [pentru Ion Stratulat - La Mulți Ani!]

care CAPĂT? - (parcă) se aude dinspre împrejurul lui TOT,ca şi cum o confuzie/iluzie gramaticală/mat ...

Stop-cadru [pentru Iovu Poteră MANUELA - Respect!]

Moto:„lumină lină lini lumini/ răsar din codrii mari de crini/ i-atâta noapte şi uitare/ şi lumile-a ...

Aria cercului și aria iubirii

(pentru Ion Balaban - La Mulți Ani!) Trecuse un veac de mii de ani de la naşterea mea - şi eu încă ...

VEHEMENT și DEFINITIV

În anul 2024, pe 16 Iulie, fără să mă informez pe-ndelete, m-am deplasat până pe vârful Găina, la Tâ ...

LA ÎNCEPUT n-a fost CUVÂNTUL

La început n-a fost Cuvântul! N-a fost nici Alfa şi nici Omega! Nici Răul şi nici Binele! La început ...

Ai auzit???

Acolo... unde toate casele stau şi trăiesc şi mor la marginea satului, şi unde toţi oamenii sunt din ...

NU CUMVA SĂ CĂDEȚI DE PE CAL

„calul călare pe cal/ calul călare pe calul călare/ calul călare pe calul călare pe cal/ calul călar ...

Cum să dăm un plus de gust fripturii la grătar

Pentru un grătar reușit, pregătește carnea la temperatura camerei, asezoneaz-o bine și las-o la mari ...

Michael Caine revine la actorie la 92 de ani

Michael Caine are în vedere o revenire la actorie, cu o continuare a filmului „The Last Witch Hunter ...

Japoneză, o prăjitură trei în unu

Japoneza este o prăjitură fină, pufoasă şi cremoasă, o combinație de sufleu, cheseecake și pandișpan ...

Rememeber: Anton Șuteu (1947-2010) - compozitor de referință în muzica românească

Compozitorul Anton Șuteu s-a născut pe 17 ianuarie 1947, la Aiud. A absolvit Universitatea Naţională ...

Îngrijirea câinilor şi pisicilor la început de toamnă

Odată cu schimbarea anotimpului, rutina de îngrijire a animalelor de companie necesită mici ajustări ...

Psihoterapia bazată contactul cu natura. Beneficiile terapeutice ale mediului înconjurător

Pe lângă remediile fizice, medicina naturistă modernă explorează și beneficiile terapeutice ale medi ...

Şcoala iubitorilor de animale. Câinele are nevoie de mai multă mişcare!

Câinii au nevoie de exerciţii fizice regulate. Dacă patrupedul nu are parte de suficientă activitate ...

Sfaturi. De ce e bine să consumăm ficat de pui?

Ficățeii de pui sunt bogați în proteine și au puține calorii Pentru o alimentație echilibrată, este ...