Ca şi în ceilalţi ani, ne-au fost aproape şi anul acesta câţiva tineri care au crescut în sistemul de protecţie al statului şi pentru care Crăciunul are, întotdeauna, o semnificaţie mult mai profundă decât pentru cei care au avut parte de căldura unei familii. I-am ascultat cu sufletul şi ne-am încărcat bateriile din bucuria pe care ei întodeauna ne-o dăruiesc necondiţionat şi pe care v-o împărtăşim tuturor. I-am ...

Șomajul tinerilor, la cote îngrijorătoare

Luni, 16 Decembrie 2024 10:00 | Publicat în CARIERE
Problema șomajului în rândul tinerilor a intrat și în atenția BNR, mai ales că, potrivit celor mai recente date, rata şomajului la tinerii de sub 24 de ani a urcat la 27%, femeile tinere luptându-se cu un șomaj de peste 28%. Raportul asupra stabilității financiare, realizat de BNR, arată că România se confruntă cu o problemă foarte serioasă pe piața muncii: avem o valoare de aproape 7 ori mai ridicată a ratei șomajului în cazul persoanelor cu un nivel scăzut al educației ...

Cum au fost încurajaţi studenţii să meargă la vot

Duminică, 01 Decembrie 2024 16:54 | Publicat în EVENIMENT
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi a aprobat solicitarea Ligii Studenţilor din Galaţi ca în zilele de 29 noiembrie (vineri) și 2 decembrie (luni) activitatea didactică să se desfășoare în regim hibrid sau să poată fi recuperată ulterior gratuit, în funcție de decizia cadrelor didactice. Măsura era necesară pentru ca studenţii din toate colţurile ţării care studiază în Galaţi să poată merge să voteze. Potrivit prevederilor legale, la alegerile parlamentare a ...

Rădăcini și aripi... dar nu în Galați

Sâmbătă, 09 Noiembrie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
La noi nu prind rădăcini nici copacii! Ce năzuințe să mai avem de la tinerii sclipitor de inteligenți și de bine pregătiți... Poate alarmist și păgubos, dar acesta a fost gândul dureros care m-a fulgerat zilele trecute. Măsuram din priviri bruma de pământ cu care au fost amenajate spațiile verzi de pe strada Domnească. În fapt, un amestec deloc prielnic de pământ negru, pietriș și resturi de materiale de construcție, realizat de muncitorii firmelor care modernizează strad ...

Companii conduse de tineri care pot transforma regiunea

Marți, 12 Noiembrie 2024 07:00 | Publicat în Regional
În ultimii ani, în Galați au apărut companii conduse de tineri care investesc în tehnologii de vârf și soluții moderne pentru a contribui  la deszvoltarea economiei locale. De la IT la agricultură și energie regenerabilă, start-up-urile din regiune demonstrează că Galațiul are un potențial uriaș de creștere.Tehnologia care ne conectează cu lumeaUn exemplu notabil este compania BitSolutions Galaţi, care a reușit să dezvolte aplicații software inovatoare pentru automatizarea ...
Asta susțin tinerii moldoveni de peste Prut aflați, pentru prima dată din viața lor, în fața unei decizii istorice cruciale: alegerea unui parcurs european sau calea spre nesiguranță și incertitudine geopolitică. Îndemnul lor este însă la fel de valabil şi pentru tinerii cetăţeni români aflaţi şi ei în faţa unor decizii importante anul acesta, la primul vot din viaţa lor.  Pe 20 octombrie cetățenii Republicii Moldova își exprimă voința, prin vot, în contextul refer ...

Tinerii noștri, cu drepturi și fără obligații

Joi, 03 Octombrie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Una din provocările la care sunt supusă aproape zilnic vine din partea copilului meu de 13 ani. Unii specialiști numesc vârsta aceasta preadolescență, alții, adolescență, dar eu nu știu cum să o numesc. Din punctul meu de vedere, numele contează mai puţin decât continuele bătăi de cap pe care ni le dă nouă, părinților implicați în creșterea și educarea unor tineri care abia descoperă viața. Căci nu poți să spui că ești pregătit să gestionezi prima tentativă a co ...

„Noaptea Cercetătorilor” 2024, la Galați

Luni, 23 Septembrie 2024 13:00 | Publicat în EVENIMENT
Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați organizează, pe 27 septembrie, "Noaptea Cercetătorilor Reconnect" 2024, la Galați, Brăila și Buzău "Noaptea Cercetătorilor Europeni" este un eveniment care are misiunea de a aduce mai aproape știința de societate și de a crește interesul tinerilor pentru cercetare. În fiecare an, la sfârșitul lunii septembrie, cercetători din 23 de țări și peste 400 de orașe din Europa celebrează prin întâlniri cu publicul contribuțiile științ ...
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui au documentat și probat activitatea infracțională a doi tineri din comuna Ghidigeni, județul Galați, bănuiți de comiterea unei infracțiuni de furt calificat dintr-o locuință din localitatea Portari, comuna Zăpodeni, județul Vaslui. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, pe data de 21 august, la ora 18.30, persoanele bănuite de comiterea infracțiunii ar fi pătruns în curtea persoanei vătămate, motiv ...
În zilele noastre, telefoanele mobile au devenit instrumente folosite zilnic de către tinerii din întreaga lume. Acest obicei de a petrece mult timp pe internet s-a extins la nivel global, depășind barierele naționale și culturale. Aceasta este o realitate indiferent dacă este vorba de copiii din România, Austria, Croația, Grecia sau din alte țări. Ca tânără în era digitală, îmi este ușor să înțeleg atracția către telefoane mobile. Ele ne oferă acces la informații, div ...
Pagina 4 din 6

Contrabandiștii de pocnitori forțează nota. Transport de materiale pirotehnice, oprit la frontieră

Comercianții care vor să facă un ban grămadă de sărbători din vânzarea de articole pirotehnice de or ...

Măsuri de securitate la meciul Oțelului cu FC Argeș. Ce caută forțele de ordine

Partida de fotbal dintre echipele Oțelul Galați și FC Argeș, meci contând pentru etapa 21 a sezonulu ...

Alessia Pop este „Vocea României” 2025. Un gălăţean şi un brăilean au făcut spectacol în marea finală de la Pro Tv

Suceveanca Alessia Pop, în vârstă de numai 16 ani, antrenată de Tudor Chirilă, a câştigat trofeul „V ...

Cum putem susține creativitatea copiilor

Până pe 23 decembrie, putem susține creativitatea și implicarea elevilor gălățeni și a profesorilor ...

Concert de colinde la Casa de Cultură din Tecuci

Casa de Cultură din Tecuci, în parteneriat cu Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, organizează vineri, ...

Poza zilei. Trotuarul nu e parcare

Imaginea de faţă ne-a fost transmisă de un cititor pe adresa redacţiei "Viaţa liberă", pe 10 decembr ...

Trofeul festivalului „Flori de Dor” a ajuns la Nicorești

Grupul vocal „Armonii nicoreștene” a câștigat Marele Trofeu la Festivalul național de interpretare v ...

Concert extraordinar de Crăciun, la Tecuci

Casa de Cultură și Primăria Tecuci organizează duminică, 21 decembrie, de la ora 16.00, la Sala de s ...

A fost reziliat contractul pentru lucrările de renovare de la Biblioteca „V.A. Urechia”

Consiliul Judeţean Galaţi trebuie să caute un nou constructor pentru finalizarea lucrărilor de renov ...

Bani europeni pentru extinderea unei grădiniţe din Țiglina III

Primăria Galaţi anunţă că a semnat un contract cu finanțare europeană pentru extinderea Grădiniței n ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

Fonduri europene pentru modernizarea industriei alimentare

Începând din data de 15 decembrie, ora 9.00, agricultorii și antreprenorii din industria alimentară ...

Ionuț Pucheanu: „Suntem obligați să mărim taxele și impozitele locale cu 70 la sută”

„Conform legii, suntem obligați să mărim taxele și impozitele locale cu 70 la sută. Această ordonanț ...

Demolarea construcţiilor de pe Faleză, blocată în instanţă

Potrivit informaţiilor de pe portalul instanţelor, două dintre firmele care deţin construcţii pe Fal ...

Cine sunt laureaţii Galei municipiului Galaţi. Merite recunoscute în unanimitate

Personalităţile remarcabile propuse pentru a deveni Cetăţeni de Onoare ai municipiului Galaţi, respe ...

Ce decizie au luat aleşii în privinţa Prizei de apă

Cu 24 de voturi „pentru” şi o abţinere, aleşii locali prezenţi la şedinţa extraordinară de vineri a ...

Kremlinul pune condiții pentru armistițiul de Crăciun

Kremlinul a declarat marți că armistițiul de Crăciun propus de Ucraina va depinde de încheierea sau ...

Ucraina speră ca SUA să susțină înghețarea frontului în forma actuală

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este deschis dialogului, duminică, înaintea ...

Încasările Rusiei din petrol și gaze, în cădere liberă

Veniturile din exporturile de petrol și produse petroliere ale Rusiei au atins în noiembrie „cel mai ...

Platformă petrolieră Lukoil, lovită de ucraineni

Dronele cu rază lungă de acțiune ucrainene au lovit platforma petrolieră offshore Filanovski, deținu ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Acţiune de donare de sânge la Galaţi

Luni, 24 noiembrie, 25 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi şi 10 preoţ ...

Euro a făcut un mic pas înapoi. Scădere a interesului pentru criptomonede

Scăderea aversiunii față de risc, a permis o ușoară apreciere a leului față de euro și dolar, dar și ...

Fabrica ArcelorMittal Iași, achiziționată de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov

Grupul ucrainean Metinvest, controlat de miliardarul Rinat Ahmetov, a finalizat pe 16 decembrie 2025 ...

Euro se menține peste 5,09 lei și țintește pragul de 5,10 lei

În ultimele săptămâni, se manifestă o tendință de consolidare a cursului euro peste pragul de 5,09 l ...

Euro testează pragul de 5,10 lei şi ar putea ajunge la finalul anului la 5,15 lei

Creșterea cererii comerciale și a aversiunii față de risc, înainte de Crăciun și începutul unui nou ...

În Superligă, la Galaţi: Oțelul – FC Argeș, ultimul meci al anului

Meciul de final de an din Superligă pe care îl pot vedea suporterii roș-alb-albaștrilor este chiar u ...

Din sportul gălăţean. 44 de absolvenți ai cursului de arbitri al AJF

ARBRITAJ. În aceste rânduri este vorba despre altfel de arbitri. Despre cei în devenire. Asociația J ...

Derbi pentru CSM Galați, în etapa următoare

Echipa de baschet seniori a CSM Galați are de disputat meciul de pe teren propriu cu CSM Tg. Jiu, în ...

Dublă partidă CSM - Steaua. Din sportul gălăţean

HOCHEI. Vineri şi sâmbătă vor avea loc, la Galaţi, meciuri de hochei seniori contând pentru grupa a ...

Teatrul, punte peste generații pentru elevii şi profesorii de la CNVA

Pornind de la tradiția Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri" (CNVA) de a se bucura de seri cultura ...

Trei proiecte de câte cinci milioane de euro, câştigate de Universitate

Anul 2025 a fost caracterizat de rectorul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, prof. univ. dr. ...

O săptămână până la vacanță de iarnă

Doar o săptămână până la vacanța de iarnă! Atât mai au de mers la şcoală elevii de la toate formele ...

Două concursuri pentru stimularea creativității studenților gălăţeni

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați desfășoară în această perioadă două concursuri menite să s ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

IPJ Galați promovează respectul față de animale în „Școala altfel”

În cadrul Săptămânii „Școala altfel”, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ ...

Daruri pentru semenii nevoiaşi, la Galaţi

Pe 17 decembrie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Parohia ”Sfânta Cuvioas ...

Magia Crăciunului a ajuns şi în cazarma jandarmilor gălățeni

Cazarma Jandarmeriei Galaţi a fost luată cu asalt de copii, în prag de sărbători. 20 de copii minuna ...

Peste 300 de copii vor beneficia de activităţi educative

În Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu binecuvântarea și în prezența ÎPS Casian, s-a desfăşurat, pe 15 ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

„Bujor” și lipsa educației sexuale în România

Într-un moment în care societatea românească se află încă în impas în ceea ce privește discuțiile de ...

Cristiana-Emanuela Tărbuc prezintă „Apropieri. Studii de expresie” la Galeriile de Artă

După ce, în perioada 4-20 august a.c., tânăra pictoriță Cristiana-Emanuela Tărbuc a avut o expoziție ...

Carnet cultural

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția "Ephemera", semnată de artista italiană Giulia Lanza.S ...

Eternitatea este tristă. Cenaclul „Noduri şi semne”

(...) - Noi ne-am îndepărtat de forma fizică și am devenit ființe energetice. Unii încă mai cred că ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Cum a reușit un fals preot să-și facă biserică în Galați, fiind sub supraveghere judiciară (FOTO)

Un tânăr din Galați, care în urmă cu aproape trei ani a fost condamnat cu suspendare pentru că păcăl ...

Şi gălăţenii cer Justiţie independentă!

„Magistraţii gălăţeni sunt «speriecioşi». Zero semnături” - „Dar pe Lia cine o sună?” - „Justiţia? C ...

Dosarul pedofililor de pe TikTok a ajuns în instanță

Mai puțin de o lună le-a trebuit procurorilor DIICOT să pună punct în ancheta pe care au deschis-o î ...

Documentarul Recorder „Justiție capturată”, în această seară la TVR1

Televiziunea Română anunţă că transmite documentarul Recorder, „Justiție capturată”, miercuri, de la ...

Intervenție de urgență într-un sat gălăţean în pericol de a fi inundat

O intervenție de urgență spectaculoasă a avut loc, luni seara, în satul Podoleni din comuna Barcea, ...

Primarul comunei Smârdan anunță creșteri de taxe și noi măsuri fiscale

Silviu Zinica, primarul comunei Smârdan, a anunțat pe rețelele de socializare că odată cu validarea ...

Prima ediție a Târgului de Crăciun de la Braniștea

Vineri, 12 decembrie, Primăria Braniștea va da startul primei ediții a Târgului de Crăciun organizat ...

Prefectura cere verificări în teren pentru stabilirea zonelor de biodiversitate

Instituția Prefectului județului Galați a avut o nouă rundă de discuții cu reprezentanții Ministerul ...

Cu Musca pe Căciulă (axiomatic tangou)

ne/dumirit şi tributar ne/norocirii de-a fi naiv în dezacord cu tot ce nu-i armonios şi pur şi simpl ...

LUPOAICA (psalm de treflă în amurg)

Trece şchiopătând pe lângă stână, lăcrămează, nu mai vrea nimic, nu mai are nici un pui alături - ...

TATA... şi NOI (memento-poem antum)

Se duce departe... hăt-hăt, după deal.../ să ducă la moară o traistă umplută cu boabe de grâu/... [ ...

DOI FRAȚI de CRUCE (psalm-poem de plecare)

plec! hai şi tu cu mine! eu nu mai stau aice nici o secundă! gata! mă duc, orice s-ar zice! m-am săt ...

Trecutul Ultimului Viitor (II)

Mariţa-i vânzătoare de alcool şi uscături în „Cireşica”! Însetaţii fideli şi infideli o respectă... ...

Trecutul Ultimului Viitor (I)

Ieri, la slujba de îngropăciune a lui Nae Chirigiu, taman când se auzea fornăirea cu „du-l, doamne, ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (XIII)

Te rog să continui, că tare frumos mai minţi! - zice Marghioala. Am să-ţi spun şi am să-ţi scriu un ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (XII)

Şi cică să nu crezi că Stăpânul Cheilor are Centrul oriunde, este Unic... şi poate oricând să închid ...

Un nou caz pe lista tragediilor de la Hollywood. Șoc în lumea filmului

Hollywoodul este zguduit din nou, după ce o legendă a cinematografiei americane, regizorul și actoru ...

Tobă de porc, rețetă delicioasă de casă

Toba este un adevărat deliciu culinar al mesei de Crăciun, la prepararea căreia se folosesc carnea d ...

Filmul zilei la TV

Fuga SUA, 2024, dramă, acţiune Disponibil pe HBO, pe 20 dec, la ora 21,30 Cu: Saoirse Ronan, Saski ...

Remember. Mihail Sorbul (1885-1966)

Prozator, dramaturg și traducător, Mihail Sorbul (pe numele adevărat Mihail Smolski) s-a născut pe 1 ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...

Tot mai mulți gălățeni aleg Brandusa.ro pentru livrarea de flori: servicii rapide, florării locale și surprize trimise din diaspora

Brandusa.ro a devenit o alegere de încredere pentru locuitorii din Galați și pentru românii plecați ...