Alianța Nord-Atlantică oferă sprijin direct și indirect regimului de la Kiev, astfel că „se poate afirma cu certitudine absolută că NATO luptă împotriva Rusiei”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit Reuters, citată de HotNews. „NATO este implicată de facto în acest război”, le-a declarat luni reporterilor Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. „Este evident și nu este nevoie de dovezi suplimentare”, a mai spus ...

Drone rusești intrate în spațiul aerian al României

Sâmbătă, 13 Septembrie 2025 21:11 | Publicat în Război în Ucraina
O dronă rusească a pătruns în spațiul aerian al României, sâmbătă după-amiază, în timpul unui atac rusesc asupra infrastructurii ucrainene de la Dunăre. Autorităţile au emis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea, prin care populația locală a fost informată că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi îndemnată să se adăpostească în zone sigure. La puțin timp după confirmarea prezenței obiectului zburător, o a doua dronă ...
Polonia a anunţat, miercuri, că a mobilizat forțele aeriene proprii și pe cele ale NATO pentru a doborî drone, după un atac aerian al Rusiei asupra vestului Ucrainei, fiind pentru prima dată de la începutul războiului când Varșovia a angajat forțe în spațiul său aerian, transmite Reuters. Ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat că avioanele poloneze „au folosit arme împotriva obiectelor ostile”. Radarele au urmărit peste zece drone, iar cele ...

Zelenski refuză invitația lui Putin la Moscova

Duminică, 07 Septembrie 2025 17:45 | Publicat în Război în Ucraina
„Nu pot merge la Moscova în timp ce Ucraina este atacată în fiecare zi”, a declarat Volodimir Zelenski, pentru ABC News, după ce Vladimir Putin l-a chemat la Moscova pentru discuții privind încetarea focului. „Poate să vină el la Kiev. Nu pot merge la Moscova când țara mea e sub atacuri cu rachete în fiecare zi. Nu pot merge în capitala acestui terorist”, a spus președintele Ucrainei.Președintele ucrainean declarase joi, la Paris, după discuţiile cu liderii europeni şi c ...
Autoritățile ucrainene au declarat, duminică, că atacul executat de forțele ruse în cursul nopții a ucis cel puțin trei persoane la Kiev, inclusiv un bebeluș, și a avariat clădirea cabinetului de miniștri, potrivit AFP și The Guardian, preluate de Hotnews. Forțele aeriene ucrainene susţin că Rusia a lansat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 805 drone și 13 rachete, cel mai amplu atac aerian de la începutul războiului. Mijloacele de apărare au doborât sau anihiliat 74 ...

Amenințare din partea Rusiei pentru viitorii aliați ai Ucrainei

Sâmbătă, 06 Septembrie 2025 13:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Președintele Rusiei și-a reiterat opoziția față de prezența militarilor străini în Ucraina, deși a susținut că Kievului trebuie să i se ofere garanții de securitate, scriu Reuters și Kommersant. Potrivit Hotnews.ro, Putin a făcut această declarație la o zi după ce președintele francez Emmanuel Macron a afirmat că 26 de țări s-au angajat să ofere Ucrainei garanții de securitate postbelice, inclusiv o forță internațională terestră, maritimă și aeriană. Vladimir Put ...

Sergei Loznitsa, renumit regizor ucrainean

Vineri, 05 Septembrie 2025 09:30 | Publicat în MAGAZIN
Regizorul ucrainean Sergei Loznitsa s-a născut pe 5 septembrie 1964, la Baranovichi, Belarus. În acea perioadă, Belarusul făcea parte din Uniunea Sovietică. Mai târziu, familia Loznitsa s-a mutat la Kiev, unde Loznitsa a terminat liceul.  În 1987, a absolvit Institutul Politehnic din Kiev, ca matematician. Între 1987 și 1991, a lucrat la Institutul de Cibernetică. A dezvoltat sisteme de expertiză, sisteme de creare a proiectării și de lucru pe inteligența artificială. În acela ...
Președintele Chinei, Xi Jinping, i-a convocat, marți, pe omologii săi din Rusia și Coreea de Nord, într-o demonstrație de solidaritate cu țările izolate de Occident pentru rolul lor de agresori în războiul din Ucraina, cel mai grav conflict armat din Europa din ultimii 80 de ani, scrie Reuters, citat de HotNews.ro. Evenimentele găzduite de Xi Jinping la Tianjin și Beijing în ultimele zile au trimis un mesaj Occidentului și SUA în special, cu privire la planurile președintelui Ch ...

Cargobot civil, avariat în Marea Neagră

Duminică, 31 August 2025 16:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un cargobot civil sub pavilionul Belize a suferit avarii minore după ce a lovit un dispozitiv exploziv necunoscut, în apropierea portului ucrainean Chornomorsk, au declarat duminică două surse pentru Reuters, citate de Hotnews.ro. Chornomorsk este un port maritim important din punct de vedere strategic din regiunea Odessa, din sudul Ucrainei. Acesta este unul dintre cele trei porturi ucrainene care operează într-un coridor de transport maritim din Marea Neagră până în Mediterană. S ...

SUA a aprobat mii de rachete pentru Ucraina

Vineri, 29 August 2025 18:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Departamentul de Stat al SUA a aprobat o potențială vânzare de rachete de croazieră lansate din aer și echipamente conexe către Ucraina, în valoare estimată de 825 milioane de dolari, a anunțat Pentagonul, potrivit Reuters. Lotul de 3.350 de rachete Extended Range Attack Munition (ERAM) include kituri de ghidare GPS și sisteme de apărare electronică pentru aceste rachete, care au o rază de acțiune de „câteva sute de mile”, potrivit unuia dintre producători. Vânzarea rachete ...
Pagina 8 din 69

„Caligula”, prima premieră a anului la Teatrul Dramatic

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă, pe 6 și 7 februarie, cea mai nouă producție a sa, „Caligul ...

Dosar penal pentru un gălățean prins cu mașina neînmatriculată

Un gălățean în vârstă de 30 de ani s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatric ...

Actorii de la Dramatic citesc împreună cu gălățenii

Pasiunea pentru lectură continuă la Teatrul Dramatic și în această săptămână. Miercuri, 4 februarie ...

Un gălățean riscă 12 ani de închisoare pentru o datorie. Cum a încercat să scape de ea

Recidivistul, care la mijlocul lunii ianuarie a încercat să ia viața unui om pentru a scăpa de o dat ...

Liceenii de la „Cuza”, implicaţi în protejarea ecosistemelor dunărene

Prin proiectul „SHORE” implementat la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” în perioada octombrie ...

Cultură de canabis descoperită în casa unui gălățean

Un bărbat în vârstă de 48 de ani este cercetat pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată ...

Restricții de viteză pe DN 2S, în zona podului peste Dunăre

Începând de luni, 2 februarie, au fost instituite restricții temporare de circulație pe DN 2S, în zo ...

12 animale arse în urma unui incendiu, în județul Galați

O anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări, în noapte de duminică spre luni, în localitatea Gr ...

Consiliul Judeţean Galaţi finalizează proiectul „Renovare energetică a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Răsvan Angheluță Galați – Corp 1

  COMUNICAT DE PRESĂ ”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”                       ...

Kituri medicale tactice de prim-ajutor, obținute de Jandarmeria Galați

Într-un context de securitate tot mai complex, în care misiunile forțelor de ordine implică riscuri ...

Se caută constructor pentru modernizarea Şcolii „Ludovic Cosma”

Pentru consolidarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale „Ludovic Cosma” - corp C1, Prim ...

HOOPEKS INTERNATIONAL SRL - Anunț public

  Anunt public   S.C. HOOPEKS INTERNATIONAL S.R.L., titular al proiectului « Construire linie ele ...

Bani europeni „drămuiţi” pentru Valea Ţiglinei. Biodiversitatea ne costă mai mult 

Pentru a transforma Valea Țiglinei dintr-un spațiu urban degradat într-o zonă de biodiversitate, edu ...

Costel Fotea: Guvernul caută soluții ca siderurgiștii să-și primească salariile (VIDEO)

O delegație mixtă a conducerii executive a combinatului Liberty Galați și a sindicatului reprezentat ...

Modernizarea Falezei are nevoie de un supervizor

După ce a atribuit, în toamna anului trecut, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de ...

Retragere de la cârma USR Galaţi

Senatorul George Ștefănache şi-a anunţat, printr-o postare pe pagina sa publică de Facebook, decizia ...

Două milioane de ucraineni, dați în urmărire de Ministerul Apărării

La preluarea mandatului, noul ministru al Apărării ucrainene a descris situația din armată ca fiind ...

Al doilea atac rusesc cu o rachetă hipersonică în Ucraina

Armata rusă a lansat în noaptea de joi spre vineri 36 de rachete și 242 de drone asupra Ucrainei, au ...

Ucraina a omologat peste 550 de noi modele de drone

Ministerul ucrainean al Apărării a omologat în anul 2025 peste 1.300 de modele noi de arme și echipa ...

Rusia insistă pentru retragerea Ucrainei din Donbas

Optimismul privind un avans rapid către pace după întrevederea dintre Donald Trump și Volodimir Zele ...

Copilul înjunghiat la joacă de 24 de ori, salvat de medicii gălăţeni

Andrei, copilul de 10 ani din comuna Viziru, județul Brăila, care, la finalul săptămânii trecute, a ...

Echipamente noi pentru secţia de Urologie a Spitalului Judeţean

Secția de Urologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați a fost dotată ...

Trei sportivi adolescenți, operați artroscopic în premieră la Galați

O echipă formată din medici specialiști ortopezi, medici rezidenți și doi anesteziști a reușit să re ...

Se caută constructor pentru noi investiţii la Spitalul de Psihiatrie

Primăria municipiului Galați caută constructori care să consolideze şi modernizeze două corpuri de c ...

Rezervele internaționale ale BNR au trecut de 80 miliarde de euro

La sfârșitul lunii trecute, rezervele valutare ale BNR au urcat la 65,812 miliarde de euro. Aprecier ...

Analiza financiară a săptămânii. Ianuarie a fost o lună „roșie pentru leu

Leul a avut o evoluție depreciativă față de principalele monede. Excepție a făcut dolarul american c ...

Liberty și odiseea contractelor pentru energie. Din furnizor în furnizor, pentru menţinerea în reţea

Pe 30 ianuarie, vineri, la miezul nopții, a expirat contractul de furnizare a energiei electrice din ...

Cazul Liberty: UE ne-a dat radarul. Noi am cerut colacul de salvare

Europa nu mai tratează insolvența ca pe un accident. O vede ca pe un proces. Un proces lent, previzi ...

Sporting Liești, încă un meci de verificare. Din sportul gălățean

FOTBAL. Sporting Liești va disputa miercuri un nou meci de verificare, întâlnind echipa Dacia Unirea ...

Rebecca Ciocan, al doilea succes. Din sportul gălățean

ATLETISM. Gălățeanca Rebecca Ciocan (legitimată la CSM și antrenată de Nicolae Ciocan) a concurat du ...

CSM Arcada - victorie mare în Capitală

Un meci de cinci seturi are întotdeauna atracția sa aparte. Dar dacă sunt și echipe care să ofere sp ...

Joao Paulo, transfer oficializat la FCSB

Oțelul a reușit să vândă al doilea jucător în această iarnă. Este vorba despre Joao Paulo, sosit gra ...

Concurs de creație pentru elevii din zona Covurlui

Asociația Grupul de Acțiune Locală (GAL) Covurlui dă startul creativității și îi invită pe copiii și ...

Ziua Școlii Nr. 28 Galați - educație, credință și performanță

Școala Gimnazială Nr. 28 Galați a marcat Ziua şcolii printr-o serie de activități educative, cultura ...

Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli, marcată de IPJ Galați

Inspectoratul de Poliție Județean Galați a desfășurat, în perioada 27–30 ianuarie, la nivelul întreg ...

Ateliere educaţionale la Școala Gimnazială ,,Dan Barbilian”

În cadrul proiectului ,,Educație pentru Viață Armonioasă”, ediția a IV-a, la Școala Gimnazială ,,Dan ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

Galațiul și Cahulul, legate din nou prin cale ferată

Județul Galați se conturează ca un punct esențial în noile planuri de cooperare în domeniul infrastr ...

Articol elogios în „The Guardian” despre un gălățean care a uimit lumea

O colecție de șase discuri în ediție limitată lansată cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naștere ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Hramul capelei din cadrul Muzeului Eparhial

La praznicul Întâmpinării Domnului, capela din cadrul Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii ...

Elevi din 15 licee, la un simpozion dedicat Sfinţilor Trei Ierarhi

În zilele premergătoare Sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioa ...

Studentă la „Danubius”, prezentatoare de festival

Universitatea Internațională „Danubius” (UID) își confirmă rolul de promotor al culturii și al dialo ...

Filiala „Costache Negri” se alătură evenimentului ZICI 2026

Bucuria lecturii se extinde în comunitatea gălățeană. După ce Filiala nr. 2 a Bibliotecii Județene „ ...

Cristina Bleandură, mesaj de unitate şi un colind pentru cititorii „Vieţii libere” (VIDEO)

Redacția „Viața liberă” a avut pe 22 decembrie o invitată specială: Cristina Bleandură, solistă și a ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Alege să fii voluntar în lupta împotriva cancerului!

Proiectul „Dăruiește din suflet” lansează începând cu 23 februarie 2026 cea de-a doua ediție și este ...

Speranță printre ruine pentru o familie din Braniștea

Primăria comunei Braniștea, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Galați, a distribuit ...

O familie din Braniștea rămasă fără casă are nevoie de ajutor

Un scurtcircuit produs de la o priză a făcut ca toată agoniseala de o viață a unei familii să fie di ...

O mare dovadă de generozitate a gălăţenilor, la final de 2025, pentru un copil

Pentru un grup de oameni de bine din Galaţi, 2025 s-a încheiat cu bucuria de a fi putut face o faptă ...

Carnetul cultural

Expozitii Muzeul de Artă Vizuală - Salonul anual al Filialei Galaţi a Uniunii Artiştilor Plastici d ...

Ziua Cititului Împreună, celebrată la Galați

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” invită publicul la o nouă celebr ...

Se caută un motiv, la „Noduri şi semne”. Cronică de cenaclu

Domnul T: Am venit, am venit dar eu, euuuu, Dumnezeule mare, mămel, ce căutăm noi aici?! Doamna T: D ...

Gălăţenii, naşi, cumnaţi şi cumetri la „Nunta de argint” a trupei „Fără Zahăr”

Trupa de folk alternativ „Fără Zahăr” a sărbătorit 25 de ani de activitate printr-un concert memorab ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

De ce nu s-a demolat niciun restaurant de pe Faleză. „În cel mai rău caz, ajungem în postura de a-i despăgubi”

După ce a obţinut suspendarea executării dispoziţiei de demolare a construcţiei de pe malul Dunării, ...

Gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2025. Să privim înapoi… şi să luăm aminte!

Bun găsit în Galaţiul gogomăniilor, golăniilor şi al ţepelor pe care - cu sau fără voia noastră - le ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Gălăţeni care ne-au făcut mândri în 2025

Damaris Lupu - câştigătoare „Românii au talent”, Maia Fluture - finalistă „X Factor”, Seby de la Gal ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Șofer gălățean, condamnat la închisoare pentru beţie la volan

Un gălățean în vârstă de 36 de ani a ajuns după gratii după ce a condus sub influența alcoolului sau ...

Zeci de ani după gratii pentru mama care și-a torturat fetița până la moarte

Curtea de Apel Galați a pronunțat sentința definitivă în unul dintre cele mai șocante cazuri de viol ...

Înalta Curte a ordonat judecarea mușamalizării unui viol în sutană

Zilele acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus punct final strategiilor de tergiversare a ...

Criză acută la Parchetul care anchetează marea violență din Galați

Cu o floare nu se face primăvară nici măcar în criza fără precedent cu care se confruntă parchetele ...

Amendă de 6.000 de lei pentru deversări ilegale în câmp

Garda de Mediu Galați a aplicat o amendă de 6.000 de lei în urma unui control efectuat în comuna Gri ...

Investiții în iluminat public, apă și canalizare în 25 de localități gălățene

25 de localități din județul Galați vor beneficia, în perioada următoare, de investiții în valoare t ...

Exerciții cu muniție reală în Poligonul Smârdan

Primăria comunei Smârdan a emis o avertizare importantă pentru cetățeni cu privire la desfășurarea u ...

Panouri solare și baterii gratis pentru locuitorii din Smârdan

Primăria comunei Smârdan face un pas major către independența energetică, prin lansarea unui nou pro ...

TRĂSNET (şi paratrăsnet)

Şi fulger, şi tunet... şi-mi dă îndeajuns,/ primesc fără frică, să am de uimire, de foame, de dor,/ ...

SINGUR pe PĂMÂNT (pentru Georgiana și Delia de Jugănaru - La Mulți Ani!)

Ş-acum l-aud... bătea la geam şi mă striga - zicea că-i Singur pe Pământ şi că nu are un loc al lui, ...

PURIFICARE INFERNALĂ (dosarele Z)

Mă-nclin în faţa frumuseţii tale, mă faci să uit, să ocolesc urâtul tot, tu-mi ţii pe mers şi sufle ...

CÂNTEC ÎNTRERUPT (dosarele XYZ)

Cea mai dureroasă şi adâncă tăcere începe să se întâmple când vezi o pasăre moartă pe cărarea dintr ...

ALTARUL de pe strada UITĂRII

Din când în când, cam de câteva ori într-o viaţă lungă sau scurtă sau bună sau rea sau grea sau uşoa ...

ÎMBRĂȚIȘAREA NEMĂRGINIRII

Draga mea încă Rătăcitoare prin poghiazurile Deşertăciunii, nu ştiu dacă-ţi mai aduci aminte când şi ...

Trecutul Ultimului Viitor (XXX)

Începe să se audă şi să se vadă că răsare Soarele! Lângă alunul din primitoarea ogradă a lui Rică, v ...

Trecutul Ultimului Viitor (XXIX)

Da, sigur că da... numai Mihai Eminescu şi Ştefan cel Mare beau astfel de vin! Vin sfinţit cu Sapa ş ...

Oameni de seamă. Ştefan Mihăilescu-Brăila, un excepţional exponent al comediei româneşti

Actorul Ștefan Mihăilescu-Brăila s-a născut pe 3 februarie 1925, la Brăila. Din copilărie și-a dori ...

Carnet cultural gălăţean

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Salonul anual al Filialei Galaţi a Uniunii Artiştilor Plastici d ...

Remember. Constantin Ciopraga (1916-2009)

Constantin Ciopraga, critic, istoric literar, romancier, s-a născut pe 12 mai 1916, la Paşcani. A u ...

Cariere. Vladimir Găitan, un actor valoros și inconfundabil

Actorul Vladimir Găitan s-a născut pe 2 februarie 1947, la Suceava. A absolvit Institutul de Artă T ...

Cum transformi baia într-un ritual terapeutic

Terapia prin baie, o practică cu rădăcini străvechi, revine în atenția celor care caută soluții natu ...

De ce este indicată combinarea bananelor cu ciocolata

Combinarea ciocolatei cu bananele este excelentă pentru că oferă un amestec gustos și nutritiv: bana ...

Uleiul de eucalipt, aliat natural în prevenirea răcelilor de iarnă

Sezonul rece aduce frecvent răceli și infecții respiratorii, iar uleiul de eucalipt este un remediu ...

Unt de casă, simplu și rapid de preparat

Este atât de simplu să faci unt de casă încât nu vei mai cumpăra niciodată din comerț. În plus, îl p ...