Şi vezi cum viorile intră-n copaci,

şi puii în ouă, şi ouăle-n cloacă,

şi mărul în floare, şi leacul în vraci,

strigarea-n tăcere şi şade în pleacă!

Şi vezi cum s-aude atunci, înapoi,

sosirea în gară a trenului care

aduce veniri cu mulţime de doi

supra doi când apune mănâncă răsare!

Şi-auzi cum se vede acum înainte

de-a fi mai încolo ajunsă, ajuns

târziu mai devreme decât cele sfinte

închise afară, deschise-n pătruns!

Şi vezi şi auzi şi te-ntoarce acasă,

chiar dacă acasa-i rămasă atunci,

când trupul şi sufletul tău în mireasă

intrase o clipă cu aripe lungi!

Hai, vino o dată să iei niciodată

din zborul oprit al acelui acum,

şi du-te în gara cu lampă-afumată

cânt trenul descarcă desene de fum!

Hai, intră în rochie până deseară...

şi stai până mâine, şi stai până când

lăuntrul nuntirii ascunde afară

eternul niciunde, eternul nicicând!