OPINII - Viaţa Liberă Galaţi

Factura care te face cu capul

Scris de Joi, 24 Iulie 2025
Am primit factura la energie. Nimic deosebit, o primesc în fiecare lună. O știre ar fi într-adevăr dacă, fantasmagoric vorbind, Electrica Furnizare mi-ar trimite într-o lună în plic, în loc de factură, o scrisorică din alea de care primesc cu zecile în campaniile electorale și în care să-mi spună, de…

De pe net, la DNA

Scris de Miercuri, 23 Iulie 2025
Postez, deci exist - pare a fi singura regulă după care mulți dintre semenii noștri se conduc în viață. Mă gândesc serios ce fel de viață am fi avut mulți dintre noi dacă nu s-ar fi inventat internetul. Am fi suferit probabil că nu ne putem lăuda în fața a…

Trăsnete şi busuioc, cu Ilie de la Bolojerie

Scris de Marți, 22 Iulie 2025
În pragul marii sărbători a trăsnitului necredincioşilor în programul său de reforme, nea Ilie de la Bolojerie a fulgerat în stânga şi-n dreapta cu idei din cel de-al doilea pachet de măsuri fiscale, după ce primul i-a fulgerat doar pe pălmaşi şi pe firmuliţele care se zbat să nu-şi dea…

Arcanul, soluția viabilă de a petici Armata

Scris de Luni, 21 Iulie 2025
Capacitatea de apărare a României nu a fost ciuntită odată cu eliminarea stagiului militar obligatoriu, ci mult mai amplu și mai de demult. A început odată cu demonetizarea, încetul cu încetul, a meseriilor din zona de siguranță publică. Standardele au scăzut tot mai mult, predictibilitatea zilei de mâine a devenit…

Învățământ doar cu titulari, implementat peste vară

Scris de Sâmbătă, 19 Iulie 2025
În grupurile de profesori de pe rețelele de socializare a început deja forfota care are în prim-plan noile măsuri ce vor fi luate la început de an școlar de către ministrul Daniel David. Se pare că oamenii din subordinea domniei-sale au început deja să trimită în teritoriu solicitări de simulare…

Spălată și parfumată în mașina timpului

Scris de Vineri, 18 Iulie 2025
Situația juridică, ce credeați? Recent, după adoptarea micii reforme de la nivelul structurilor Anticorupție, un personaj local, implicat în anchetarea faptelor care aduc atingere cinstei și probității profesionale, își exprima indignarea vizavi de ”praful magic” aruncat asupra dosarelor în care acuzați nu erau neapărat angajați de la Afaceri Interne. Practic,…

Ce spun aleşii Galaţiului... şi ce-ar trebui să înţelegem

Scris de Joi, 17 Iulie 2025
Recunosc cinstit, mie îmi plac mai mult municipiul şi judeţul pe care ni le prezintă aleşii Galaţiului pe reţelele de socializare. Toate se modernizează şi se transformă din „bine” în „şi mai bine”. Aproape că-mi vine să mă mut în oraşul sau judeţul virtual… Experienţa m-a învăţat să-mi ponderez, totuşi,…

Încă un pas spre un război mondial

Scris de Miercuri, 16 Iulie 2025
După ce n-a reuşit să facă pace în Ucraina, aşa cum s-a lăudat mult timp înainte de preluarea mandatului şi o bună bucată de vreme după ce s-a instalat la Casa Albă, Donald Trump pare să se fi trezit din visurile sale de mare negociator. Vladimir Putin l-a dus cu…

Cine strigă hoţul

Scris de Marți, 15 Iulie 2025
Aţi observat că, de regulă, cine strigă cel mai tare "Hoţul!" are cel puţin câteva păcate pe suflet, la acest capitol? Cine se teme cel mai mult că va fi încornorat? De regulă, cine înşală! Cine se grăbeşte să arunce primul cu piatra? Aproape niciodată cineva fără de păcat. De…

Epavele Galaţiului

Scris de Luni, 14 Iulie 2025
„Epave?! Da’ ce ţi-a venit cu Pânzarul Moldovenesc… Bietul de el, pe unde i-or mai fi putrezind scândurile şi catargul?!”, mă ia la rost primul gând. Recunosc cinstit, „Pânzarul” e prima „epavă” care mi-a venit în minte atunci când am ales această temă pentru editorial. Epavă ar fi putut ajunge…

De ce e greu să-i ”dezbrăcăm” pe speciali

Scris de Sâmbătă, 12 Iulie 2025
De pensii. Știu, vor spune cei vizați că ei nu sunt speciali, că remunerațiile primite la vârste în care sunt în plină forță profesională nu sunt pensii speciale, ci de serviciu, că munca a fost grea, solicitantă, riscurile multe, stresul peste măsură. Vorbim de Justiție, acel sistem în care cutuma…

Cum îi ţinem acasă pe copiii de 10?

Scris de Vineri, 11 Iulie 2025
Afișarea rezultatelor finale ale Evaluării Naționale a adus încă o medie de 10 curat la Galați. Bucurie mare în rândul comunității gălățene, a profesorilor și a noastră a tuturor, căci este o mândrie să vezi atfel de copii. Așadar, dacă inițial, la nivelul întregii țări, erau 75 de medii de…

Valul doi va fi tot pe noi

Scris de Joi, 10 Iulie 2025
După ce şi-a asumat răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, guvernul Bolojan l-a prezentat Comsiei Europene, mai exact Consiliului Ecofin, alcătuit din miniştrii de Finanţe din ţările Uniunii. Conform declaraţiilor oficiale, pachetul fiscal românesc „a fost apreciat de Comisia Europeană drept un pas important și pozitiv” în…

Cu bugetarii "implicaţi", a rămas bufniţa ca-n pom

Scris de Miercuri, 09 Iulie 2025
Să nu se supere angajaţii la stat, dar o întâmplare de ieri, din Galaţi, arată clar cum se pasează motanul şi răspunderea de la un birou la altul, de la o instituţie la alta, zăpăcind cetăţeanul de cap şi aducându-l în situaţia de a ceda nervos, deşi nu are nicio…

Liberty își joacă soarta în următoarele 30 de zile

Scris de Marți, 08 Iulie 2025
Este extrem de greu de anticipat, chiar imposibil, ce se va întâmpla la Combinatul Liberty Galați în perioada următoare. Însă cel puţin trei scenarii se pot contura. Luni, 7 iulie, Liberty a primit un răgaz suplimentar de 30 de zile, din partea Tribunalului Galați, pentru a-și convinge creditorii să aprobe…

Când soarta învățământului se decide din biroul ministrului

Scris de Luni, 07 Iulie 2025
În aceste zile, la nivelul inspectoratelor școlare din țară se fac pregătiri pentru examenul de titularizare, care se susține anual în luna iulie și asigură aspiranților la postul de profesor fie un loc de muncă pe durată nedeterminată, fie statutul de profesor suplinitor pentru un an. În afară de birocrația…

Te-a învins sistemul, Nicuşoare?

Scris de Sâmbătă, 05 Iulie 2025
"Sistemul m-a învins", spunea Emil Constantinescu, la finalul mandatului său de preşedinte al României, refuzând să candideze din nou la funcţia supremă, astfel că este singurul şef postdecembrist al statului care nu a avut două mandate. Şi chiar dacă afirmaţia este, se pare, o "legendă urbană" scoasă bine de tot…

Bucurie la vânzarea Combinatului, linişte suspectă acum

Scris de Vineri, 04 Iulie 2025
Iulie se arată deja fierbinte, nu doar la propriu, ci şi la figurat. Combinatul se zbate între viaţă şi faliment, veste cumva aşteptată, dar care nu pică deloc mai uşor. Pentru multitudinea de oameni şi de firme a căror existenţă şi bunăstare depinde direct de acesta, dar şi pentru ceilalţi…

Cu așa justiție, să tot fii infractor!

Scris de Joi, 03 Iulie 2025
Se știe că Galațiul are unele ”tradiții” bine împământenite în unele regiuni, este cunoscut ca un județ violent, unde rapid se scoate cuțitul. Punerea lucrurilor în ordine inclusiv prin pedepsirea răufăcătorilor ar trebui să cadă exemplar, în ultimă instanță, în sarcina justiției. Dacă ar fi prima dată când un infractor…

Marțea cu trei vești rele

Scris de Miercuri, 02 Iulie 2025
Și a venit 1 iulie, o zi de marți cu cel puțin trei vești rele: s-a scumpit energia electrică, s-au tăiat sporuri şi s-au rărit autobuzele, troleibuzele și tramvaiele Transurb de pe trasee. Despre energia electrică, ce să spun, era de așteptat să dispară plafonarea prețurilor. O sabie pe care…

La Păpădia cheală cu dinozauri în parcare

Scris de Marți, 01 Iulie 2025
Praf, degradare, delăsare şi încropeală! Să-mi fie cu iertare, dar fix asta îmi inspiră imaginea pe care o tot vedeam, din autobuz sau de pe trotuar, de fiecare dată când treceam pe lângă zona numită „La Păpădie”. Sau „La Sindicate”. Da, ştiu: Păpădia nu mai e Păpădie, ci o măciulie…

Vaca a fătat, dar cu vițelul ce facem?

Scris de Luni, 30 Iunie 2025
S-a dus și luna de miere și a venit ziua ”Z”, aceea în care trebuie să facem ce am susținut că suntem dispuși, pentru mai bine. Ca să ieșim din mocirlă, să scăpăm de greu, de sărăcie, corupție, clientelism, nepotism sau ce ne-o mai fi dăunând la democrație. Și o…

Galaţiul dunărean, capitala poeziei de ziua fluviului

Scris de Sâmbătă, 28 Iunie 2025
Între 27 și 30 iunie 2025, Galațiul găzduiește Festivalul Internațional de Literatură „Poezia – Port la Dunăre”, un eveniment de excepție dedicat Dunării și rolului său în cultura noastră. Organizat de Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Sud-Est, cu sprijinul Primăriei Galați, Consiliului Local, Consiliului Județean și Centrului Cultural „Dunărea…

Guvernanții au uitat de sindicate

Scris de Vineri, 27 Iunie 2025
Odată cu instalarea la Cotroceni a președintelui Nicușor Dan, sindicatele au atras atenția în mai multe rânduri că sunt excluse din dialogul social. Mai exact, că dialogul social nu există, în condițiile în care sindicatele nu sunt invitate la discuții. Iar această invitație nu s-ar constitui în vreo dovadă de…
Pagina 9 din 169

EDUPLAY BB aduce educația și joaca mai aproape de copiii din familii vulnerabile

Un nou spațiu dedicat copiilor se deschide oficial, joi, 20 august, la Galați. Potrivit unui comunic ...

Poza zilei: „Jos schelele! Sus cortina!”

Recunoaştem cinstit, acesta a fost primul nostru gând la vederea constructorilor care demontau schel ...

Bărbatul acuzat că a încercat să-și omoare soția cu mașina, arestat preventiv pentru 30 de zile

Bărbatul de 42 de ani, care și-ar fi lovit intenționat soția cu mașina pe o trecere de pietoni de pe ...

Galaţiul se întoarce sub Cod galben. Soarele ne dogoreşte până pe 24 august

Din 20 august, ora 10,00, şi până pe 21 august, ora 10,00, Galaţiul se va afla sub o avertizare Cod ...

ANUNŢ referitor la elaborarea unui proiect de act administrativ cu caracter normativ

  A N U N Ţ referitor la elaborarea unui proiect de act administrativ cu caracter normativ     ...

15 elevi au construit robotul fermier care poate să îngrijească grădina

Un robot care poate să ude grădina, să pună semințele în pământ, să scoată buruienile și să urmăreas ...

Amenzi de peste 246.000 de lei și zeci de permise reținute, în weekend, la Galați

Polițiștii gălățeni au avut un weekend aglomerat, cu sute de intervenții și sancțiuni aplicate pentr ...

Marți, două Coduri galbene la Galați. Caniculă „asezonată” cu rafale de vânt

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de intensificări ale v ...

Galaţiul nu face economie la iluminat. Licitaţie pentru luminiţe de sărbători

În timp ce unele administraţii locale au luat decizia de a reduce intensitatea iluminatului public, ...

Garda de Mediu Galați, în control neplanificat pe Faleză, în urma a peste 30 de sesizări primite

Garda de Mediu Galați anunță, printr-o postare pe pagina de Facebook a instituției, cele șapte măsur ...

Poza zilei. Stație de încărcare pentru mașini electrice pusă la pământ, lângă Palatul Justiției

După bănci și coșuri de gunoi rupte sau smulse din pământ, gunoaie aruncate peste tot sau stații de ...

Protest pașnic pentru pădurea urbană de pe Faleza Dunării

„Haideți să nu-i lăsăm să ne șteargă patrimoniul verde al falezei inferioare așa cum au făcut cu tei ...

Rabla Auto 2026. O nouă tranșă de finanțări pentru mașini noi, aprobată de AFM

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat încă 3.661 de ecotichete pentru persoanele fizic ...

ANALIZĂ. Euro rămâne peste pragul de 5,24 lei

Evoluția monedelor de la marginea zonei euro a fost influențată la începutul acestei săptămâni de re ...

Lucrări de modernizare pe centura Tecuciului

Astăzi, 17 august, începând cu ora 08:00, sunt programate lucrări pentru modernizarea intersecției d ...

ANALIZĂ. Euro s-a ancorat la pragul de 5,24 lei

Ultima săptămână a fost dominată de ședința de politică monetară a BNR și prezentarea Raportului asu ...

Din sportul gălățean. Voleibaliștii tricolori, două ”amicale” în Grecia

VOLEI. Selecționata masculină de volei, aflată în pregătiri în vederea participării la Campionatul E ...

Stjepan Tomas, mulțumit de reacția Oțelului: „Cu același spirit și aceeași mentalitate putem obține rezultate pozitive”

Oțelul a rămas neînvinsă pe teren propriu după remiza, scor 1-1, cu Universitatea Craiova, iar antre ...

Oțelul - CSU Craiova 1-1. Gălățenii rămân neînvinși acasă

Oțelul Galați și CSU Craiova au încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată duminică seară, î ...

Duminică, în Superligă. Oțelul – CSU Craiova, duel cu campioana la Galați

Oțelul Galați revine în fața propriilor suporteri pentru unul dintre cele mai dificile meciuri din d ...

32 de localități gălățene, incluse în programul „Start în educație”, dedicat educației timpurii

În perioada octombrie 2025 – septembrie 2026, 32 de comunități vulnerabile din județul Galați sunt i ...

Gălățeanul Rareș-Andrei Neculau, medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Informatică

Un gălățean scrie istorie pentru România la una dintre cele mai importante competiții internaționale ...

Școala de Vară „Micul naturalist”, la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Copiii cu vârste între 8 și 12 ani sunt invitați, în perioada 19-21 august, să descopere lumea vie î ...

Cum vor primi note elevii în noul an școlar

Chiar dacă vacanța de vară este în toi, mai marii Educației pun la punct schimbări privind modul de ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Gunoiul din fața porții, motiv de amendă la Șendreni. Avertismentul Primăriei

Primăria Șendreni le atrage atenția locuitorilor comunei să nu mai scoată deșeurile înainte de ziua ...

Accidentele din Galați cu vehicule pe două roți, tot mai multe. Poliția intensifică acțiunile

În luna august, când bicicletele, trotinetele, mopedele și motocicletele sunt tot mai prezente pe st ...

15 august, Adormirea Maicii Domnului

După două săptămâni de post și rugăciune, după puterea fiecăruia, credincioșii din Arhiepiscopia Dun ...

S-a dat startul programărilor pentru sterilizarea și microciparea gratuită a câinilor, la Galați

Gălățenii care au câini de rasă comună sau metiși își pot programa animalele pentru sterilizare și m ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Proiecţie la final de expoziţie, în Muzeul de Artă Vizuală

Expoziția „Idel Ianchelevici. Linia și volumul” se încheie duminică, 16 august, la Muzeul de Artă Vi ...

Spaţiu permanent, dedicat sculptorului Ovidiu Maitec

Muzeul de Artă Vizuală Galați readuce în atenția publicului creația unui sculptor care a conferit le ...

Pictorul Neluș Oană, la a șaptea expoziție personală deschisă la Galați. Poeme cromatice aduse „acasă”

Stabilit din 1989 în Australia, la Melbourne, dar prezent din 2003 aproape în fiecare vacanță de var ...

Muzeul „Teodor Cincu” din Tecuci şi-a stins luminile arhitecturale

Deşi luminile arhitecturale pun în valoare şi adaugă farmec monumentalei clădiri a Muzeului de Istor ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Scandalagii sancționați de jandarmii gălățeni, în minivacanța de Sf. Maria și Ziua Marinei

În perioada minivacanței de Adormirea Maicii Domnului și Ziua Marinei Române, jandarmii gălățeni au ...

UPDATE: Accidentul de pe Oțelarilor, anchetat ca tentativă de omor. Șoferul care și-ar fi lovit soția cu mașina a fost reținut

UPDATE: Bărbatul de 42 de ani, care și-ar fi lovit soția cu mașina, a fost reținut pentru 24 de ore. ...

Alcool la volan, dosar penal la final pentru un șofer de 50 de ani

A băut bine înainte să urce la volan, iar rezultatul etilotestului a arătat cât de neinspirată a fos ...

Bărbatul care a supus doi frați din Piscu la tratamente inumane a fost trimis în judecată. Unul dintre ei a murit

Bărbatul de 37 de ani care, acum două luni, a schingiuit doi frați din Piscu până ce i-a băgat pe un ...

Expoziția „Ecosisteme naturale din România” a fost inaugurată la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Expoziția „Ecosisteme naturale din România” a fost inaugurată vineri, 14 august, la Complexul Muzeal ...

Sfânta Maria Mare și Sfânta Maria Mică. Care este diferența și când se spune „La mulți ani”

Astăzi, 15 august, este Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul c ...

„Ecosisteme naturale din România”, o nouă expoziție la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Începând de vineri, 14 august, la secția Muzeu din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „R ...

Poliția ar putea fi invizibilă pe aplicația Waze

Șoferii din Uniunea Europeană ar putea să nu mai vadă în aplicația Waze anumite alerte privind preze ...

Ce înseamnă o vopsea lavabilă cu conținut scăzut de COV

Mirosul acela specific care rămâne în casă câteva zile după zugrăvit nu e doar un inconvenient trecă ...

Când înălțimea devine o problemă de rezolvat, nu de evitat

Există un moment în care orice proprietar realizează că fără un echipament potrivit, lucrările simpl ...

Tradiție și funcționalitate: Ce face ca un ceas japonez să fie o alegere inspirată?

În cultura japoneză a obiectelor bine proiectate, timpul nu este tratat doar ca măsură, ci ca discip ...

Prețul motorinei a scăzut după reducerea accizei. Unde găsești cel mai ieftin combustibil

Șoferii au parte de o ieftinire importantă la pompă. Prețul motorinei a coborât sub pragul de 10 lei ...