Sfârșitul de săptămână care i-a scos din case pe gălățenii motivați de zilele libere, vremea frumoasă și cheful de distracție a fost cu surprize pentru aproape o mie de șoferi, care, în cursul unor drumuri mai lungi sau mai scurte, au fost nevoiți să-și rupă din timp pentru a se supune unor controale ale poliției. Echipajele rutiere au împânzit străzile și drumurile naționale și au instituit filtre prin care au dorit să afle cine se urcase la volan după ce consumase ...

Operațiunea ”Peștele de Florii” a lovit în magazinele sătești

Sâmbătă, 04 Aprilie 2026 11:00 | Publicat în Regional
Localnicii din Independența care sperau să-și cumpere pește de Florii de la un magazin din comună au rămas fără această posibilitate, după ce polițiștii au descins în punctul comercial și au confiscat toată marfa. Peste 400 de kilograme de pește de diverse specii și jumătate de kilogram de icre au ajuns în custodia echipelor de control după ce acestea au stabilit că nu erau puse la vânzare cu documente legale și că erau depozitate în condiții improprii. ”La data de ...
De Florii și în perioada Paștelui Catolic, peste 150 de jandarmi și aproximativ 200 de polițiști gălățeni vor fi zilnic la datorie, pentru a asigura liniștea și siguranța publică în municipiu și județ. Echipajele vor acționa atât independent, cât și în patrule mixte poliție - jandarmerie, cu prioritate în zonele aglomerate și în jurul lăcașurilor de cult, fiind pregătite să intervină rapid dacă situația o impune. Principalele atribuții ale forțelor de ordine vo ...

Cum va fi vremea în weekendul Floriilor

Sâmbătă, 04 Aprilie 2026 00:02 | Publicat în UTILE
La acest sfârşit de săptămână, vremea se va menţine relativ închisă, însă temperaturile vor creşte semnificativ. Maximele diurne vor urca spre 19-20 grade Celsius, în timp ce minimele nocturne se vor situa în jurul valorilor de 6-7 grade Celsius. Vântul va sufla slab spre moderat, din sector nord-vestic, cu 10-15 km pe oră. Presiunea atmosferică va fi de circa 755 mm coloană de mercur, iar umiditatea se va situa între 50 şi 70 la sută. ...
Suntem într-o perioadă în care, pentru cei mai mulţi, au început pregătirile pentru Sărbătoarea Pascală. Din fericire pentru mine, provin dintr-o familie în care tradiția era tradiție, unde se făcea cald în bucătărie pentru a ajuta cozonacii plămădiți să crească frumos și mai repede și în care mersul la biserică în noaptea de Înviere era literă de lege, oricât de obosit erai. Nu am făcut întâmplator această introducere, ci pentru a scoate în evidență că, acu ...
Nea Mărin - îndrăgitul coregraf de dansuri populare Marin Barbu - va fi prezentatorul Festivalului Scrumbiei Dunărene 2026, care se va desfăşura în weekendul de Florii, pe Faleza Inferioară a Dunării de la Galaţi. Vedetele petrecerii sunt chefi Rikito Watanabe, George Saizu, Ștefan Popescu și Gina Bradea, Holy Molly, Codruţa Filip şi taraful. Vor urca pe scenă şi artişti gălăţeni. Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, Primăria Galaţi a atribuit un contr ...

TVR Folclor pleacă, „Tezaur folcloric” revine

Joi, 02 Aprilie 2026 19:30 | Publicat în TV MANIA
* Noutate. Am spus-o și acum doi ani, când televiziunea publică a simțit nevoia să lanseze TVR Folclor: ar fi fost mai inspirat să continue producții îndrăgite de telespectatori - „Vedeta populară” și „O dată în viață” - decât să creeze un canal tematic. Care s-a dovedit mult prea costisitor. Dovadă este măsura care a fost luată de la 1 aprilie: programele TVR Folclor vor fi difuzate exclusiv online. Postul tematic al Televiziunii Publice va fi disponibil pe platforma ...

Scrumbie la cuptor în pergament, rețetă simplă și rapidă de sezon

Sâmbătă, 04 Aprilie 2026 17:30 | Publicat în MAGAZIN
Scrumbia este o specie de pește recunoscută pentru conținutul bogat în nutrienți, care poate susține sănătatea generală. În plus, proprietățile sale pot îmbunătăți sănătatea inimii. Acest pește include substanțe nutritive, precum: vitamina A, tiamină (vitamina B1), riboflavină (vitamina B2), niacină (vitamina B3), acid pantotenic (vitamina B5), fosfor, zinc, magneziu, seleniu, potasiu, cupru, fier, proteine și grăsimi. Pentru că duminică, 5 aprilie, sărbătorim Flori ...

Tradiții de Florii și de Paști, împărtășite copiilor

Duminică, 29 Martie 2026 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Sub genericul „Cu bucurii de Paște și Florii”, o șezătoare tradițională va aduce împreună profesori, elevi, părinți, bunici și studenți ai Facultății de Științele Educației, iubitori ai tradițiilor populare românești. Evenimentul va avea loc pe 2 aprilie și este organizat de Școala Gimnazială nr. 28, în parteneriat cu Centrul Cultural „Dunărea de Jos” și cu Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie. Încondeierea ouălor de Paște, simboluri și semnificați ...
Sâmbătă, 12 aprilie, aşa cum anunţam săptămâna trecută, Grădinița cu program normal "Motanul Încălțat" şi-a deschis ușile pentru ca oaspeții - copii, părinți, bunici - să se întâlnească aici cu personaje de poveste, să descopere minunatele doamne educatoare și să le cunoască. După cum am aflat de la directoarea instituţiei, prof. Mirela Badiu, sălile de grupă colorate și luminoase și-au așteptat musafirii cu jucării, activități de desen și pictură, precum ...
Pagina 1 din 3

Poza zilei. La Galați, copacii cad… dar explicațiile rămân în picioare

Dacă plănuiți o plimbare prin Grădina Publică din Galați în acest weekend, lăsați umbrela acasă și l ...

Motocicliştii şi bicicliştii dau startul sezonului pe două roţi în acest weekend

Galaţiul turează motoarele sâmbătă, iar duminică pedalează anunţând startul sezonului pe două roţi. ...

Campioni ai „sportului rege”. Glorii Sportive Gălățene 1976-2026 (X)

Iată-ne ajunși, deja, la episodul zece al epopeii marilor succese repurtate de sportivii gălățeni pe ...

Vaccinul antirabic este din nou disponibil pe plan local

Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Cuv. Parascheva” Galați a anunțat oficial că vaccinurile antirabic ...

NIBIRU a anunțat 90 de artiști și festivaluri noi pentru vara 2026

NIBIRU a prezentat cel mai amplu anunț de până acum într-un live-maraton de cinci ore, realizat în p ...

Drumul expres Galați - Brăila, din nou amânat. Podul peste Siret le dă bătăi de cap constructorilor

Șoferii care sperau să circule pe drumul expres dintre Galați și Brăila mai au de așteptat. Deși dru ...

Victorie muncită şi extrem de importantă: Oțelul - UTA 1-0

Victorie extrem de importantă obținută, vineri după-amiază, de Oțelul, scor 1-0, cu UTA, în deschide ...

Galaţiul, sub Cod galben de vânt în cursul zilei de sâmbătă

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunţă intensificări ale vântului şi a emis o atenţion ...

Avem bani europeni pentru păduricea de pe Valea Ţiglinei

O pasarelă pietonală din lemn, realizată la nivelul coronamentului copacilor, un amfiteatru verde şi ...

Anunt Public - SC HOOPEKS INTERNATIONAL

  Anunț Public   S.C. Hoopeks Internațional S.R.L. anunță publicul interest asupra depunerii Rapo ...

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”- Comuna Rădești

  COMUNICAT DE PRESĂ   „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” privind finalizare ...

Viitoarele păduri urbane din Galaţi au început să prindă rădăcini

Plantările pentru amenajarea pădurilor urbane au ajuns la final, anunță Primăria Galați. Este vorba ...

Pânzarul Moldovenesc moare pe malul Dunării, uitat de toată lumea

Dacă era construit din metal, ar fi ajuns probabil la fier vechi. Fiind din lemn, mai mult ca sigur ...

Epava portului de ambarcațiuni își caută din nou chiriaș

Portul de ambarcațiuni situat în zona Trecere Bac își caută din nou chiriaș, de această dată pentru ...

Acorduri cu agenţi economici pentru modernizarea Falezei, între demolări şi procese

În vreme ce a ajuns în instanţă cu doi agenţi economici pentru a le demola construcţiile de pe Falez ...

Primul atac complet robotizat al ucrainenilor

Președintele Volodimir Zelenski a susținut că armata ucraineană a capturat recent o poziție a trupel ...

Reducerea producției de petrol a Rusiei este iminentă

Reducerea producției de petrol din Rusia este iminentă, deoarece atacurile Ucrainei asupra infrastru ...

Zelenski propune Rusiei un armistițiu energetic

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat luni Rusia să accepte o încetare reciprocă a at ...

Ucraina acceptă ajutorul UE pentru redeschiderea oleoductului Drujba

Uniunea Europeană (UE) va ajuta la redeschiderea oleoductului Drujba, care transportă petrol rusesc ...

Donaţie de echipament performant pentru Spitalul de Copii

Fundația „Dăruiește Viață”, cu sprijinul ENGIE, dotează Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. ...

Fonduri europene pentru prevenirea, diagnosticarea și tratarea cancerului la Galaţi

Specialiști din domeniul medical - anatomie patologică și oncologie, reprezentanți ai autorităților ...

Depistarea cancerelor şi a bolilor genetice, mai accesibilă la Galaţi

Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Genomică, în calitate de lider de proiect, anunță începerea „P ...

Tuberculoza, cazuri mai puţine, dar mai greu de tratat

24 martie este Ziua Mondială de luptă împotriva turberculozei. Cu această ocazie, la Galați, vineri, ...

A doua licitație pentru Liberty Galați, posibil la sfârșitul lunii mai. Guvernul, primul pas în preluarea combinatului?

Administratorii concordatari ai Liberty vor încerca din nou să găsească un cumpărător pentru combina ...

Moneda naţională, în așteptarea rezultatului disputei PSD - Bolojan

Joia aceasta, nivelul redus al aversiunii față de risc a asigurat o evoluție stabilă a monedei națio ...

60.000 de găini infectate cu Salmonella vor fi sacrificate în judeţul Galaţi

Un focar de Salmonella a fost confirmat într-o fermă din localitatea Bucești, județul Galați, unde a ...

A patra ședință consecutivă de scădere a cursului euro

De la începutul săptămânii trecute, pe piețele internaționale s-a manifestat o revenire a apetitului ...

Turneu în Bulgaria. Din sportul gălățean

BADMINTON. În aceste zile, în Bulgaria are loc un interesant turneu internațional din circuitul mond ...

Sporting Liești, în căutarea punctelor pierdute

Etapa a treia a turneului play-off al echipelor din Liga a III-a de fotbal programează câteva meciur ...

Start în semifinalele Diviziei A1, cu CSM Arcada printre protagoniste

Actuala ediție a primului eșalon de volei masculin, Divizia A1, are o desfășurare mai animată ca alt ...

Zi de meci la Galați. Ce reguli sunt impuse pentru confruntarea Oțelul - UTA

Vineri după-amiază, începând cu ora 17,30, pe Stadionul "Oțelul", se va disputa partida de fotbal di ...

Galațiul a obținut două mențiuni la Olimpiada de Neogreacă

Ospitalitate, profesionalism, dar și competitivitate, asta a dovedit Galațiul în postura de gazdă, d ...

Faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, desfășurată la Galați

Pe 16 aprilie 2026, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Galați s-a desfășurat faza județeană ...

Delegație universitară gălățeană la Nisa

O echipă formată din studenți și cadre didactice de la Facultatea de Litere a Universității „Dunărea ...

România, reprezentată internaţional de trei elevi gălățeni

Sunt adolescenți, dar preocuparea lor principală este școala, iar răsplata o reprezintă performanțel ...

Gălățenii au stat la coadă ca să-și plătească impozitele locale

În ciuda gerului pătrunzător, prima zi de plată la ghișeele Direcției de Impozite și Taxe Locale a î ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Între baletul prin noroi și „vânătoarea” de brânză de peste Prut

Dacă privim această imagine fără context, am crede că e un instantaneu dintr-o zonă de conflict sau ...

Maia Sandu exclude o candidatură în România

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a respins ferm speculațiile privind o posibilă candidatur ...

Primarul din Cahul, lecție pentru politicienii români, într-o vizită la Galaţi

Nicolae Dandiș, primarul municipiului Cahul, a lansat un atac dur la adresa clasei politice de pe am ...

Florentina Ţuchel Matei s-a întors în Dubai: „Viața te duce exact acolo unde ai nevoie să fii” (FOTO)

Florentina Ţuchel Matei - gălăţeanca stabilită în Dubai care a făcut spectacol la „Vocea României”, ...

Selecție pentru echipa naţională de arc istoric, la Galați

Asociația Club Sportiv „Arc istoric” Galați organizează sâmbătă, 18 aprilie, începând cu ora 10:00, ...

Asigurările obligatorii de locuință vor fi verificate de polițişti şi pompieri

Conform unui proiect de lege aflat în lucru, polițiștii și pompierii ar putea primi ca atribuții ver ...

Cât costă să fii șofer în Galați în 2026. Mașina, un lux greu de suportat

Viața devine, pe zi ce trece, din ce în ce mai scumpă - un lucru pe care îl auzim tot mai des, indif ...

„Maratonul faptelor bune”, lumină și speranță în comunitate

Sub coordonarea fondatorului Fundației „Fapte Bune” Galați, Adrian Pîrvu, întreaga Săptămână Mare a ...

Cristina Bleandură, mesaj de unitate şi un colind pentru cititorii „Vieţii libere” (VIDEO)

Redacția „Viața liberă” a avut pe 22 decembrie o invitată specială: Cristina Bleandură, solistă și a ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Un gălăţean are nevoie de ajutorul semenilor

În preajma Paştelui, când mulţi dintre gălăţeni sunt preocupaţi ce să pună pe masa de sărbătoare, al ...

Dăruiește din suflet, pentru Mihai! Iniţiativă studenţească de Buna Vestire

Echipa „Dăruiește cu suflet” ne invită miercuri, 25 martie, de Buna Vestire, între orele 12,30 şi 15 ...

Un tată rămas pe drumuri cu un fiu de șase ani cere ajutor

Sebastian Apostol, în vârstă de 50 de ani, trăiește momente de coșmar alături de fiul său de doar şa ...

Gălățenii pot salva vieți donând pentru kilometrii parcurși de ambulanță

Drumul către spital reprezintă, pentru mulți copii cu afecțiuni grave, o etapă dificilă în lupta pen ...

„Ursul păcălit de vulpe” cu ”zmeie, basme și fantasme”

La Teatrul pentru Copii și Tineret "Gulliver" este din nou timpul pentru magie de poveste, într-un s ...

„Poetul se începe acolo unde se termină cuvintele”, la Cenaclul „Noduri şi Semne”

Motto: "Pentru că voi, eu" (Iulian Mardar) Vineri, 3 aprilie, la Facultatea de Litere din cadrul Un ...

Balerinul gălățean Horia Bucur, în premieră pe scena „Leonard”. Eveniment cultural unic la Galați

Solist al Operei Naționale București, balerinul Horia Bucur revine acasă, la Galați, pentru a evolua ...

Mărturii despre un PROFESOR şi o viaţă dedicată elevilor săi

IN MEMORIAM Virgil Nistru Țigănuș (1941-2026) După vestea tristă a despărţirii de cel care a fost p ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Gălăţeni campioni mondiali la modelism. Glorii Sportive Gălățene 1976-2026 (VIII)

În campania noastră care precede evenimentul "Glorii Sportive Gălăţene", ce va fi organizat pe 5 iun ...

Pugilişti „fabricaţi” la Galaţi. Glorii Sportive Gălățene 1976-2026 (VII)

Vom încheia, astăzi, frumoasa poveste a marilor pugiliști gălățeni care au reprezentat România la ce ...

Boxul gălăţean, o poveste fără sfârşit! Glorii Sportive Gălățene 1976-2026 (VI)

Astăzi, continuăm prezentarea marilor pugiliști gălățeni care au scris istorie în cele mai important ...

Ringul - prea mic pentru boxerii gălăţeni. Glorii sportive gălățene 1976-2026 (V)

Sportivii gălățeni au reprezentat cu onoare România în marile competiții ale lumii, având rezultate ...

Gălățeni răniți după ce au căzut cu ATV-ul de la 8 metri înălţime

Doi gălățeni în vârstă de 20 de ani au fost răniți după ce au căzut cu ATV-ul de la o înălţime de ap ...

Faleza Dunării din Galaţi, promovată la Viena de Alexandra Căpitănescu

Faleza Dunării din Galaţi n-o fi încă modernizată, dar e promovată la Eurovision de Alexandra Căpită ...

Startul sezonului Via Dobrogeana, între Galați și Jurilovca

Asociația Via Dobrogeana a deschis înscrierile pentru prima acțiune turistică din acest an, un tur m ...

Călătorii gratuite prin Europa pentru tinerii de 18 ani

Tinerii care doresc să descopere Europa în această vară se pot înscrie în programul "DiscoverEU", pa ...

Jaf la o sală de jocuri din Galați. Un individ mascat a fugit cu banii de pariuri

Un atac soldat cu furtul unei sume importante de bani a avut loc puțin după miezul nopții de luni sp ...

Traficul cu aur, noua afacere veche a micilor speculanți din Galați

Galațiul bifează un nou punct pe harta afacerilor ilicite și se înscrie într-un dosar penal de mare ...

Filmul și urmările violențelor stradale de pe Domnească. De la fițe, la huliganism (VIDEO)

Trei dintre bătăușii care au încins spiritele pe strada Domnească la finele săptămânii trecute, după ...

Cum a scăpat de procesul de delapidare un fost rector al Universității ”Dunărea de Jos”

Fostul rector al universității de stat din Galați a ieșit basma-curată în fața primei instanțe care ...

Festivalul „Sărbătorile primăverii” revine la Suhurlui

Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" din Galați organizează vineri, 17 aprilie, cea de-a XII-a ediție a ...

Programul „Masă sănătoasă”, la şcoala şi grădniţa din Cuca

Primăria comunei Cuca anunță implementarea unui program vital pentru comunitatea locală. De miercuri ...

Alertă pentru apicultorii din comuna Tulucești

Primăria comunei Tulucești a emis o avertizare publică destinată cetățenilor și crescătorilor de alb ...

Mobilizare pentru o acţiune de plantare la Tulucești

Comuna Tulucești găzduiește joi, 16 aprilie, la ora 10,00, o amplă acțiune de plantare, în cadrul că ...

DOR (dosarele XYZ)

Ce nalt este dorul de mama,/ oriunde, oricum şi oricând aş fi!... nu-i nimica (în lumea/ aceasta) ma ...

E GATA! (pastel de sezon)

Vezi bine?... gutuiul acesta/ e-n floare şi-i gata să-(ţi) spună că tace şi face, e gata/ să-şi mut ...

ASTFEL [altfel (s)pus]

Tu nu (m)-ai visat niciodată/ că-s mort după tine, pe vale, că-s drumul (şi sensul) pe unde/ merg to ...

Eu, Acum (buletin de ştiri)

Eu, acum, vreau să scriu cel mai frumos poem pentru tine, întru memoria celor o mie şi unu de plâns ...

HAI SĂ FACEM GUTUI!!!

Doamna mea ne(mai)văzută Livadă, te rog să mă ierţi pentru că nu ţi-am scris de mult! Nu ţi-am mai s ...

AŞA mi-a ZIS

Sunt cu Prăpăd  și Mutelcă pe malul Dunării, în noaptea de Anul Nou! Primul chiar stârneşte invidia ...

Gheorghe Bujor

Supranumit Violonistul fără de Arginţi, omul din titlu des/cânta la toate nunţile şi botezurile şi b ...

Mic... Tratat de Iertare (V)

Iată ce i-a dictat poetul Marcel Măzăriche lui Vasile Vindereu, pentru ca să scrie pe lespedea şi pe ...

Cariere. Samuel Huntington, renumit politolog american

Samuel Huntington s-a născut pe 18 aprilie 1927, la New York. Licenţiat al prestigioasei Universită ...

Ciorbă de pui a la grec, ideală după festinul de Paște

După mesele copioase din perioada sărbătorilor pascale, o ciorbă de pui este alegerea ideală pentru ...

Remember. Radu Lupu, unul dintre marii pianiști ai lumii

Radu Lupu, considerat unul dintre cei mai mari pianiști ai lumii, s-a născut pe 30 noiembrie 1945, l ...

Cariere. Stere Popescu, artist de o rară profunzime spirituală

Coregraful avangardist Stere Popescu s-a născut pe 17 aprilie 1920, la Galați. A urmat studiile lic ...

Sfaturi practice pentru adaptarea rapidă a ceasului biologic la schimbarea orei

Trecerea la ora de vară reprezintă pentru mulți dintre noi mai mult decât o simplă modificare a ceas ...

6 avantaje pe care ți le oferă un cazinou de top

Ori de câte ori îți propui alegerea unui cazinou online, este important să nu faci o alegere întâmpl ...

Cum te ajută eucaliptul să scapi de nasul înfundat

Deși nu crește în grădinile noastre și suntem obișnuiți să-l asociem cu locuri îndepărtate, eucalipt ...

Gustarea de seară poate opri migrena de dimineață

Dacă te trezești frecvent cu dureri de cap sâcăitoare, cauza ar putea fi mai simplă decât crezi: o p ...