CULTURA - Viaţa Liberă Galaţi
Ziua Domnitorului Unirii
Scris de Victor Cilincă Sâmbătă, 27 Martie 2010
			  	* Sandu Cupcea, la Galaţi * «Omul-spectacol» a adus lacrimi în ochi! * Cuza şi-a dat leafa înapoi! * Militari, studenţi, istorici, poveşti * Oaspeţi din Cluj, Iaşi, Chişinău * 1866, după abdicarea lui Cuza. Un călător rus, Grigori Danilevski, ajuns la Galaţi, scria în jurnalul său: „În vitrinele fotografilor,…			  
		  		 Poezie în ritmuri clasice şi moderne
Scris de Cristina S. Carp Sâmbătă, 27 Martie 2010
			  	Un spectacol cu poezie, muzică şi dans, găzduit recent de Clubul Sidex. Acesta a fost cadrul perfect pentru o dublă lansare de carte, reprezentând debutul în poezie al gălăţencei Mirela Burhuc. Pe invitaţii săi, sosiţi şi din alte judeţe, tânăra autoare i-a introdus în lumea din volumele „Între cer şi…			  
		  		 Credinţa - prima virtute cu care pornim la drum
Scris de Maria Stanciu Sâmbătă, 27 Martie 2010
			  	Am prezentat în numărul trecut câteva consideraţii despre credinţă între mărturisire şi tăgadă şi e important să înţelegem de ce credinţa este un dar de la Dumnezeu la care şi omul trebuie să participe, pentru a se bucura de roadele primei virtuţi - credinţa. În ideea că mărturisindu-ne credinţa devenim…			  
		  		 De la preoţia lui Melchisedec la cea a lui Hristos
Scris de Maria Stanciu Sâmbătă, 27 Martie 2010
			  	* Ierusalimul este dorinţă şi vis, este permanenta noastră chemare adresată de Dumnezeu Tatăl prin Fiul Său în Duhul Sfânt * Istoria acestei Cetăţi a Învierii noastre este legată de Patriarhul Avraam care a trăit pe la anul 1800 înainte de Hristos şi despre care Sfânta Scriptură (dar şi istoricul…			  
		  		 Bizanţul - istoria comună care ne leagă
Scris de Maria Stanciu Sâmbătă, 27 Martie 2010
			  	* Interviu cu cercetătorul Florin Marinescu, profesor la Centrul de Cercetări Neogreceşti din Atena-Grecia * Zilele din urmă, la invitaţia Înalt Prea Sfinţitului Casian al Dunării de Jos s-a aflat la Galaţi cercetătorul Florin Marinescu, de la Centrul de Cercetări Neogreceşti din Atena. Este născut (în 1946) în România, absolvent…			  
		  		 Cantacuzinii, în cripta uitării
Scris de Cristina S. Carp Sâmbătă, 27 Martie 2010
			  	Monumentul funerar al Cantacuzinilor, din comuna gălăţeană Băleni, riscă să se degradeze în anonimat pentru multă vreme de acum înainte. Valoarea memorialistică a criptei unde sunt înhumaţi zece membri ai celebrei familii princiare o propune pentru includerea în Lista monumentelor istorice din Galaţi, consideră specialiştii de la Direcţia Judeţeană pentru…			  
		  		 Cea mai mare sfârâială
Scris de Ion Zimbru Vineri, 26 Martie 2010
			  	* (prolegomene la fierăria lui Iocan) * Dacă vrei să faci vreo sfârâială, te rog să iei cuvântul „cap”, să-l aşezi pe buricul nicovalei şi să-i dai lovituri de ciocan până vezi că-i sare muştarul! Apoi, precum victoriosul de la maraton, aprinde-ţi o ţigară şi suflă cercuri cătuşiforme, că ai…			  
		  		 Nelipsitul concert de Paşti
Scris de Cristina S. Carp Vineri, 26 Martie 2010
			  	Un concert de Paşti nu putea lipsi în această perioadă din stagiunea Teatrului Muzical „Nae Leonard”. Ca urmare, duminică seara, de la ora 18, gălăţenii sunt aşteptaţi la concertul „Stabat Mater”, de Gioacchino Rossini, susţinut de corul şi orchestra teatrului, sub bagheta dirijorului Dan Eugen Drăgoi. Pentru aproximativ o oră,…			  
		  		 Unde plecăm de-acasă?
Scris de Teodora Miron Vineri, 26 Martie 2010
			  	Vineri seară, în Scena Cafe, va avea loc un concert susţinut de Puya. Concertul va începe la ora 20, iar fanii vor trebui să plătească 18 lei pentru intrare.Tot astăzi, 26 martie, în Club Divino va mixa celebrul Adrian Eftimie.Cei care nu sunt interesaţi de club sau de concerte pot…			  
		  		 Ierusalim - „Oraşul Păcii”
Scris de Maria Stanciu Vineri, 26 Martie 2010
			  	Ierusalimul („Urushalim) - Oraşul Păcii, Oraşul Sfânt de la care iradiază Lumina sfântă la prezentul continuu al lui Dumnezeu şi unde vizează să ajungă măcar o dată în viaţă Dreptmăritorul creştin, pelerin din lumea pravoslavnică (ortodoxă), cât şi din cea iudaică şi chiar islamică. Este cea mai importantă aşezare biblică…			  
		  		 Sărbătoarea Bucuriei
Scris de Maria Stanciu Vineri, 26 Martie 2010
			  	Sărbătoarea „Buna Vestire” este un prilej de întâlnire în Hristos şi cu Hristos pentru creştinii gălăţeni cu dor de Dumnezeu, aflaţi pe drumul Învierii. La marea sărbătoare ce a pus început creştinătăţii, gălăţenii au fost prezenţi în sfintele locaşuri, dar mai ales la Biserica „Buna Vestire” din Galaţi, aşezare zidită…			  
		  		 Lecţii de citire
Scris de Ion Zimbru Joi, 25 Martie 2010
			  	* (pastel de dragoste)* Adio, mă duc în tavernăşi stau cu beţivii la masă,citesc poezii despre mama – doar mama e cea mai frumoasă!Adio, mă duc până undeîncepe mireasa şi roata – beţivii sunt singuri, mă roagăsă spun poezii despre tata!Adio, mă duc în ispitafrumoaselor celora care…Citesc poezii despre tine…			  
		  		 „Axis Libri”, cu triplu eveniment
Scris de Cristina S. Carp Joi, 25 Martie 2010
			  	* Organizatorii Salonului literar „Axis Libri” vă invită, în această seară, de la ora 17, la un triplu eveniment, la Biblioteca „V.A. Urechia” * Salonul va începe cu o dezbatere despre Unirea Basarabiei cu România, după care va fi prezentat volumul „Viaţa unei nopţi sau Totentanz”, de Claudia Partole. Întâlnirea…			  
		  		 O lansare mai altfel
Scris de Victor Cilincă Joi, 25 Martie 2010
			  	* Scriitorii nu au sediu ! – s-a reclamat în timpul lansării de carte * De Guiness Book: un redactor… căţeluş * Am primit o invitaţie – semn de carte. Pe un colţ avea prinsă o punguţă, nu cu doi bani, ci cu trei bobiţe de cafea... Cam aşa ştie…			  
		  		 Buna Vestire, ziua Femeii creştine
Scris de Maria Stanciu Joi, 25 Martie 2010
			  	* Astăzi, sărbătoare la Biserica „Buna Vestire” din Galaţi * Ziua de 25 martie este în Biserica noastră ziua Bunei Vestiri, zi specială ce a aşezat început mântuirii noastre prin acel „Fiat” - „Fie mie după cuvântul Tău, Doamne!” - rostit de Sfânta Fecioară Maria în momentul în care Arhanghelul…			  
		  		 Vecernie la Biserica „Buna Vestire” din Galaţi
Scris de Maria Stanciu Miercuri, 24 Martie 2010
			  	Astăzi, în preziua Bunei Vestiri este rugăciune la vechea Biserică din Galaţi, sfânt locaş ce numără peste 150 de ani, fiind sfinţită în 1859, în vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Aici, ne aşteaptă părintele Cătălin Titi. Este şi al doilea hram al Bisericii „Sf. Mc. Antim” din Aviaţie, unde părintele…			  
		  		 „Sensul spiritual al pelerinajului”
Scris de Maria Stanciu Miercuri, 24 Martie 2010
			  	Ieri, cale de aproximativ şapte ore, la Centrul Eparhial al Dunării de Jos, cu binecuvântarea şi participarea Înalt Prea Sfinţitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, seminarişti, studenţi, preoţi şi masteranzi au aflat care este sensul pelerinajului din punct de vedere sociologic. Cel care a venit înarmat cu studii, cu materiale…			  
		  		 De ce Filiala Galaţi-Brăila a Uniunii Scriitorilor din România nu are sediu?
Scris de Ion Zimbru Miercuri, 24 Martie 2010
			  	* (observaţii preliminare) * 1. Unii pot, dar nu vor alţii?2. Alţii pot, dar nu vor unii?3. Poetul Corneliu Antoniu este preşedintele ales al acestei filiale. Oare trebuie să fie altul, ca să se rezolve această problemă firească în orice stat civilizat? Oare persoana/personalitatea sa deranjează aşa de mult încât…			  
		  		 Defecţiune tehnică
Scris de Ion Zimbru Marți, 23 Martie 2010
			  	* (despre poezie) * O aripă de pasăre, noaptea - mister trecut prin gater când cade tensiunea călăului beat şi îndrăgostit de zbor. Se transmite "în direct" - televăzătorii sunt nemulţumiţi în faţa ecranelor şi a paharelor cu votcă ordinară. "Staţi liniştiţi, revenim imediat! - se aude din "of",din oful…			  
		  		 Trofeu pentru Galaţi la festivalul de folclor din Piatra Neamţ
Scris de Cristina S. Carp Marți, 23 Martie 2010
			  	Una dintre cele două gălăţence înscrise la Festivalul Naţional de Folclor „Florile Ceahlăului”, desfăşurat recent la Piatra Neamţ, s-a întors acasă cu trofeul cel mare. Performanţa îi aparţine Sorinei Iuliana Asofronie (13 ani), elevă la Şcoala 41 din Galaţi, a cărei instructoare este Steriana Frigioiu. La concurs s-a înscris şi…			  
		  		 „Sensul spiritual al pelerinajului”, la Centrul Eparhial Galaţi
Scris de Maria Stanciu Marți, 23 Martie 2010
			  	„Sensul spiritual al pelerinajului” este tema conferinţei de astăzi, 23 martie, la care sunt aşteptaţi seminariştii şi studenţii din facultăţile gălăţene. Va fi susţinută de sociologul Mirel Bănică, care va reveni la Galaţi pentru a ne lămuri cât de importantă este credinţa în devenirea noastră ca oameni, în permanenta noastră…			  
		  		 Caravană cu filme eco la Galaţi
Scris de Cristina S. Carp Marți, 23 Martie 2010
			  	Astăzi începe a treia ediţie a caravanei educaţionale de film eco „Guerilla Verde”. Filme de gen vor fi proiectate în mai multe oraşe din ţară, atât pentru spectatorii mici, cât şi pentru adulţi. Conform informaţiilor de pe www.guerillaverde.ro, caravana se va opri şi la Galaţi, la Casa de Cultură a…			  
		  		 Mircea Baniciu concertează în aprilie la Galaţi
Scris de Cristina S. Carp Marți, 23 Martie 2010
			  	Asociaţia „Masa Rotundă 12 Galaţi” organizează luna viitoare un nou concert umanitar, din seria celor iniţiate pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în suferinţă sau pe cei singuri, fie ei copii sau vârstnici. Vineri, 23 aprilie, Mircea Baniciu va concerta la Viva Club. În deschiderea serii va cânta Florin Chiriac…			  
		  		 Cu Viorel Dinescu în „Dialoguri socratice”
Scris de Ion Manea Marți, 23 Martie 2010
			  	În „Dialoguri socratice”, (Editura Axis Libri, Galaţi, 2010) Viorel Dinescu propune o anchetă literară de mare anvergură, un set de interviuri standard cu 52 de scriitori români de varii provenienţe valorice şi geografice, strânse sub un titlu, pretenţios la prima vedere, dar simbolic prin seriozitatea şi substanţialitatea abordării, într-un volum…			  
		  		 
					