MAGAZIN - Viaţa Liberă Galaţi
Cu maşina prin Europa
Scris de Teodora Miron Vineri, 03 Iulie 2009
Începând din această săptămână, vă propunem un tur prin Europa, cu maşina. Itinerariul de astăzi are aproximativ 6.000 de kilometri şi poate fi făcut în două săptămâni. Prin România nu ne vom opri prea mult pentru că nu veţi fi tentanţi să faceţi popasuri lungi ştiind că urmează să vedeţi…
„Şi eu vreau să fiu vedetă!” - ediţia a III-a
Scris de Anca Melinte Joi, 02 Iulie 2009
Prietenul dvs necuvântător merită să devină vedetă! Câinele, pisica, papagalul, hamsterul, cobaiul, canarul, ţestoasa ori iguana dumneavoastră vă oferă zilnic momente speciale când se alintă sau face boacăne. Suntem convinşi că l-aţi pozat în zeci de ipostaze care mai de care mai haioase ori mai emoţionante. De ce să-i luaţi…
Istoria Dunării, ca o curioasă poveste…
Scris de Victor Cilincă Miercuri, 01 Iulie 2009
* Dezbatere foarte deschisă, statistică, dar şi parfum de epocă * Dunărea politică * „Fluviu de mâna a treia”? * Cât câştiga primarul Ţinc * O parte dintre studenţii gălăţeni la istorie şi a iubitorilor acestei… arte a trecutului au avut surpriza să afle, la sfârşitul mesei rotunde organizate luni…
„Cele 7 minuni ale Galaţiului” - Schela revelionului etern de la Ultimul leu
Scris de Marius Ţuca Luni, 29 Iunie 2009
La Galaţi, Primăria se află mereu în stare de revelion. O dovedeşte schela cu cupolă şi trei panouri publicitare de la intersecţia „Ultimul leu” (sau „Inelul de rocadă”, cum i se mai spune). Acolo, mereu, indiferent dacă suntem în vară sau în iarnă, dacă sărbătorim Crăciunul, Anul Nou, Paştele, Sfântul…
Sunny Beach - De ce la bulgari se poate şi la noi nu?
Scris de Maria Măndiţă Sâmbătă, 27 Iunie 2009
Dacă v-aţi plictisit de mizeria şi mârlănia de pe litoralul românesc, sau dacă aţi constatat, cu dezamăgire, că nici marele hit al Elenei Udrea ”Romania - land of choices” nu a dat rezultate, nu e nicio problemă: vecinii noştri, bulgarii, ne primesc cu braţele deschise dacă vrei să petreci câteva…
Gălăţeanca Georgeta Pavăl - aspirantă la Miss Universe
Scris de Roxana Artene Penciu Sâmbătă, 27 Iunie 2009
* Tânăra a ajuns în finala concursului Miss Universe România care va fi difuzată astăzi, 27 iunie, pe TVR 1, începând cu ora 21.00 * A fost selectată din peste 800 de concurente * Este singura dintre cele 23 de finaliste care are două facultăţi * Pe cât pare de…
„Trei Mantre: India, Nepal, Himalaya” – la Galaţi
Scris de Cristina S. Carp Vineri, 26 Iunie 2009
N-aţi avut ocazia şi poate nici nu veţi avea vreodată să ajungeţi în Himalaya. Sau, dimpotrivă, chiar acolo visaţi să vă poarte bocancii. Până atunci, nu vă rămâne decât să ajungeţi azi, 26 iunie, de la ora 17,00, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, la deschiderea-eveniment a expoziţiei foto „Trei…
Sediul Registrului Auto Galaţi se află pe… islaz
Scris de Elena Parapiru Joi, 25 Iunie 2009
Plângerile cititorilor noştri sunt doar câteva dintre nemulţumirile celor care au ajuns, dintr-un motiv (tehnic) sau altul, să intre pe terenul Registrului Auto Român Galaţi. „Nu se poate să mă duc cu maşina nouă la R.A.R. şi să ies cu ea ruptă pe poartă, după ce i s-a făcut identificarea”,…
„Cele 7 minuni ale Galaţiului” – Castrul roman
Scris de Marius Ţuca Luni, 22 Iunie 2009
* Zidurile nepăsării de la Barboşi * Legătura cu trecutul, cu istoria nu mai impresionează pe nimeni la Galaţi. Puţini mai sunt cei care ştiu că aceste locuri au fost, de-a lungul vremii, bântuite de civilizaţii despre care aflăm doar din emisiunile de pe Discovery, de la muzee sau din…
Dantela bunicii, farmecul unei mirese victoriene
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 20 Iunie 2009
Anul acesta sunt la modă rochiile de mireasă foarte bogate, foarte spumoase, care erau la modă în secolele al XIV-lea al XV-lea, asortate cu voalurile lungi, cu trenă. Care ar fi cea mai potrivită coafură şi cele mai inspirate accesorii pentru o mireasă în stil victorian, ne spune hair-stilista Mihaela…
Totul pe o carte
Scris de Elena Parapiru Sâmbătă, 20 Iunie 2009
* Moto: „Şi-aş mai vrea să te rog să nu uităm / Dragostea e simplă, doar noi când ne iubim o complicăm” („Învaţă-mă să iubesc”, Taxi) * Vorbeam în urmă cu ceva timp – nu mult, ştiţi, eu sunt şi foarte tânără… -, cu o altă Ea, despre faptul că…
Un who´s who cum azi n-avem!
Scris de Victor Cilincă Sâmbătă, 20 Iunie 2009
* Dimitrie Lazăr medicul-erou, primar al Galaţilor * „Albumul Galaţilor” pentru 1035–1936, editat de ziaristul Teodor Iordache, prezintă, printre primii, dintre personalităţile gălăţene ale vremii, şi pe primarul de atunci. O personalitate cum n-am avut nici înainte, nici după 1989, fără însă ca numele acestuia să fi ajuns până astăzi…
Alina Tecuţă Gherasim, în maratonul căsniciei
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 20 Iunie 2009
Mai întâi au fugit unul după altul, cu rândul. El a luat primul startul. În 15 ani, ştafeta s-a transformat într-un maraton al căsniciei, doar că lucrurile s-au mai schimbat: când Alina fuge, Dragoş Gherasim se mai poate ţine după ea doar cu maşina. Când îl vede, are fluturi în…
Întâlnirea forumiştilor
Scris de Cristina S. Carp Vineri, 19 Iunie 2009
Internauţii cu blog sau cei înscrişi pe forumurile din Galaţi ştiu că în fiecare lună, timp de câteva ore, îşi aleg statusul „offline” ori închid de tot computerul şi se întâlnesc să discute faţă în faţă. A zecea reuniune a forumiştilor www.galateni.net e programată sâmbătă, 20 iunie, în Clubul „Essence”,…
Încă o bucată din epava „Transilvania” a fost scoasă
Scris de Costel Crângan Joi, 18 Iunie 2009
* Piesa are circa 200 de tone greutate * Pe fundul Dunării se mai află încă 75 la sută din epavă * „Operaţiunile vor fi gata în vara asta”, a declarat reprezentantul firmei care se ocupă de ranfluare * Ieri, 17 iunie, aproape de orele prânzului, încă o bucată din…
Elevii de la „Spiru Haret” au descoperit maşina de fumat
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 17 Iunie 2009
* Dispozitivul a fost inventat cu scopul de a-i descuraja pe elevii fumători * Chiar şi unii elevi de la un liceu foarte bun încep să fumeze de la 11 ani * Din cinci elevi de liceu, unul este fumător * Numărul elevilor care fumează a crescut îngrijorător în ultimul…
128 de kilograme, în 8 ore de pescuit
Scris de Marius Ţuca Marți, 16 Iunie 2009
* Recordul le aparţine celor 23 de studenţi care au participat în weekend la concursul „Operaţiunea Monstrul” * Nu mai puţin de 44 de crapi de 2, 3 şi 4 kg s-au prins într-un interval de 8 ore * Studenţii gălăţeni au dovedit, în weekend, că se pricep de minune…
„Cele 7 minuni ale Galaţiului” - Monumentele inutilităţii de la Centrul Cultural
Scris de Marius Ţuca Luni, 15 Iunie 2009
* Pânzarul moldovenesc, caleştile, bariera şi zidul cu televizor *Cea de-a şasea propunere pentru clasamentul gogomăniilor prezentului este, de fapt, o adunătură de minuni, legătura fiind asigurată de instituţia care le-a generat şi care le patronează, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” (CCDJ) Galaţi. Iar minunile din curtea CCDJ, după cum…
Brandul Galaţiului se coace în Transilvania
Scris de Cristina S. Carp Sâmbătă, 13 Iunie 2009
* Suveniruri cu Dunărea, făcute la Harghita * Albume de prezentare de lux, numai la protocol * Un film documentar, de tip Discovery Channel, necunoscut gălăţenilor * Instituţiile locale ar trebui să se implice mai mult în promovare, spun atât librarii cât şi editorii * Dunărea văzută din Turnul de…
Festival pop-rock la Casa de Cultură a Sindicatelor
Scris de Cristina S. Carp Vineri, 12 Iunie 2009
Duminică după-amiaza, Palatul Copiilor se mută pe scena din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, loc unde instituţia va aduce arsenalul de instrumente de la Cursul de Muzică şi pe interpreţii de toate vârstele care frecventează Palatul. Festivalul de muzică pop-rock „Vocea Dunării” începe în jurul orei 16,30, organizatorii aşteptând…
Trasee de vară în munţi
Scris de Teodora Miron Vineri, 12 Iunie 2009
* Pe Valea râului Cheia vă puteţi petrece o vacanţă de vis *Copii au terminat şcoala, iar părinţii deja se gândesc şi ei la concediu. E vară, e cald şi cu greu te poţi hotărî unde să pleci în vacanţă. Noi vă recomandăm un loc minunat, unde agitaţia din oraş…
Ora de cocktail - Cranberry on the beach
Scris de Teodora Miron Vineri, 12 Iunie 2009
Baze pentru cocktailuri: Nimeni nu poate spune numărul exact de cocktailuri inventate de-a lungul timpului, însă bazele de la care se pleacă au rămas, în mare, mereu aceleaşi. Fiecare din aceste alcooluri are caracteristici proprii, care desăvârşesc şi dau consistenţă cocktailului. Bazele alcoolice în prepararea cocktailurilor sunt vodka, romul, ginul,…
Final de stagiune la Teatrul Muzical
Scris de Cristina S. Carp Vineri, 12 Iunie 2009
Sâmbătă, de la ora 18,00, gălăţenii îl pot sărbători pe Alexandru Jula, într-un spectacol de gală care marchează 55 de ani de carieră muzicală a cunoscutului interpret de muzică uşoară. Vor fi alături de Alexandru Jula, printre alţii, Mirabela Dauer, Gabriel Dorobanţu, Florin Georgescu, Ileana Şipoteanu, Octavian Ursulescu, Irina Popa.Duminică,…
Streetball fără frontiere
Scris de Cristina S. Carp Vineri, 12 Iunie 2009
Streetball-ul (un fel de baschet, jucat la un singur coş, pe o jumătate de teren obişnuit), un sport importat din SUA, a prins rădăcini serioase şi la Galaţi. Ca dovadă, campionatul pe care liceenii îl organizează pe plan local de şase ani încoace. Joi, pe terenul Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri”,…