EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi

Scriitorii şi cărţile lor, în vizită în Galaţi

Scris de Vineri, 28 Mai 2010
Peste 30 de standuri cu carte, cu oferta a aproximativ 100 de edituri româneşti, se vor instala, săptămâna viitoare, în centrul oraşului. A doua ediţie a Festivalului Naţional al Cărţii „Axis Libri”, organizată de Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia”, se va desfăşura, la fel ca anul trecut, în zona P-urilor de…

Mopedist doborât de Opel

Scris de Vineri, 28 Mai 2010
Nici nu a dat bine căldura că accidentele vizând vehiculele pe două roţi se ţin lanţ. Comisarul Viorel Cojocaru, Poliţia Rutieră Galaţi: „Miercuri, Opelul GL 28 GYO condus de Gheorghe Totolici, de 40 de ani, nu a păstrat distanţa corespunzătoare în trafic, lovindu-l în spate pe Adrian Ioan, de 21…

Porţi deschise la CHRISTIANA

Scris de Vineri, 28 Mai 2010
Acreditată din anul 2009, Şcoala postliceală Sanitară CHRISTIANA Galaţi face din actul pregătirii medicale, precum şi din cel al carităţii, idealuri de zi cu zi. „Suntem parte din comunitate şi încercăm să dăm societăţii din ceea ce nouă ne prisoseşte”, rezumă Sorina Cârlan, cadru didactic, crezul CHRISTIANEI. Vizitată ieri, în…

Porumbeii furaţi s-au întors la cuibul lor

Scris de Vineri, 28 Mai 2010
În urmă cu exact o lună, un crescător gălăţean de porumbei era prădat de hoţi în toiul nopţii. 39 dintre păsări dispăruseră atunci fără urmă din crescătoria lui Ovidiu Maftei, care a apelat la poliţie şi la presă pentru a le recupera. După săptămâni de căutări acesta a reuşit să…

Atenţie, piraţi, rămâneţi fără maşini!

Scris de Vineri, 28 Mai 2010
* Pentru taximetrie ilegală, Rutiera ridică plăcuţele de înmatriculare şi certificatul pentru o perioadă de şase luni – timp în care maşina nu poate fi folosită * În cazul în care studiile sau experienţa s-au dovedit insuficiente şi aţi decis să faceţi taximetrie-pirat, atenţie mare: Legea are măsuri dure pentru…

Mai vine şi moara la sac

Scris de Vineri, 28 Mai 2010
La Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Galaţi, nu prea sunt zile în care să poţi spune că e gol de producţie. Dimpotrivă, foarte mulţi gălăţeni vin să-şi schimbe cărţile de identitate din diverse motive.Pentru orăşenii potenţiali beneficiari ai unor astfel de servicii e, într-un fel, mai simplu;…

Paşapoartele irlandeze costă 1.000 de euro

Scris de Vineri, 28 Mai 2010
* Cunosc basarabenii pe cineva… * Moldoveanul Valeriu Vasile, în vârstă de 34 ani, pasager într-o maşină cu numere de România, vroia să intre în România ieri noapte, la ora 3,00. Cum era şi normal, bărbatul a prezentat la control un paşaport, dar nu de orice fel, ci unul eliberat…

Pompierii-juniori, în luptă cu… Urgenţa!

Scris de Vineri, 28 Mai 2010
Acţiune mai ceva ca în „Supravieţuitorii”! Au transportat răniţii cu tărgile, s-au lăsat ghidaţi în orb de către colegi şi au şi răspuns la tot soiul de întrebări legate de măsurile care se iau în situaţiile de urgenţă.Campioni în egală măsură, elevii gălăţenii de la şase şcoli – 42, 28,…

Un gălăţean la Milano

Scris de Joi, 27 Mai 2010
* Turneu în Bulgaria: În perioada 27-31 mai, Teatrul Colibri din Craiova va susţine trei reprezentaţii cu piesa Pinocchio după Carlo Collodi (scenariul şi regia: Cristian Pepino, scenografia: Cristina Pepino), în localitatile Vidin, Kutova şi Gamzova din Bulgaria. * 1 Iunie la Kitchener: Şcoala de Limbă Română din Kitchener invită…

Nu curge apa rece în Ţiglina 2 şi pe Coşbuc

Scris de Joi, 27 Mai 2010
Gălăţenii din cartierul Ţiglina 2 şi cei de pe bulevardul George Coşbuc, în tronsonul cuprins între străzile Tecuci şi Mihail Kogălniceanu, au rămas fără apă rece, în această dimineaţă. „Sunt afectate blocurile DJ, SD8A, SD8B şi CS6 din Ţiglina 2, agenţii economici de la parterul acestor blocuri, Punctul Termic SC59,…

Paralizat într-un accident cu căruţa

Scris de Joi, 27 Mai 2010
* Medicii sunt rezervaţi atunci când vine vorba despre şansele bărbatului de a-şi reveni * Cel mai cumplit eveniment din viaţa unui mătcaş ghinionist, în vârstă de 67 de ani, s-a desfăşurat fulgerător şi n-a durat probabil mai mult de câteva secunde. Omul era în căruţă şi la un moment…

Primul festival de muzică electronică

Scris de Joi, 27 Mai 2010
Dacă vi se pare că cerul a căzut pe noi, de când premierul şi preşedintele ne-au anunţat măsurile de austeritate, ei bine, autorităţile locale s-au gândit la o soluţie pentru a vă binedispune: Festivalul de muzică electronică. „Galaţiul va găzdui, în perioada 6-7 august, un festival de muzică electronică la…

Din nou apă caldă în Centru şi în Aeroport

Scris de Joi, 27 Mai 2010
Gălăţenii din cartierele Centru şi Aeroport vor fi realimentaţi cu apă caldă începând de mâine, după aproape două săptămâni în care au fost nevoiţi să-şi încălzească apa la aragaz ca să se spele. „Vineri la prânz, cel mai târziu vineri seară, vom relua furnizarea de apă caldă către consumatorii din…

Marţea celor trei ceasuri rele… rutier

Scris de Joi, 27 Mai 2010
A venit primăvara-vara, iar mopedele şi motocicletele deja se prăbuşesc într-una. Ziua de marţi a început rău, înainte de producerea celor două accidente în urma cărora un mopedist din Braniştea şi-a pierdut viaţa, iar un motociclist gălăţean a fost grav rănit la Şendreni. „La ora 2,00 noaptea, la Hanu Conachi,…

Luna mai – prima în topul deceselor rutiere pe 2010

Scris de Joi, 27 Mai 2010
* Cinci decese înregistrate în mai - din cele 12 de pe parcursul anului 2010 * Trei pietoni – un copil la Lieşti şi cei doi soţi din Tuluceşti, un mopedist la Costache Negri şi un biciclist la Braniştea * Produs marţi dimineaţă de pe Drumul Naţional 25, în Braniştea,…

Nici străzile nu sunt gata la sfârşitul anului!

Scris de Joi, 27 Mai 2010
Aşa crede directorul Apă Canal, Gelu Stan, care a cerut Comisiei Europene prelungirea cu un an a termenului de finalizare şi pentru lucrările realizate de SoaresdaCosta – MonteAdriano - Vega 93. Aşa cum v-am anunţat deja, Comisia Europeană este dispusă să acorde o prelungire cu un an de zile a…

Caaaald!

Scris de Joi, 27 Mai 2010
* Weekend scăldat în soare şi ceva ploaie * Nu avem maxime de 35 C° * Nu este încă vară, dar e ca şi cum ar fi. Galaţiul se cufundă în puf, praf şi temperaturi incredibile de 30 C°. Meteorologul Irene Zamfir, şefa staţiei meteo Galaţi: „La staţia meteo din…

Flagrant cu haşiş italo-român (VIDEO)

Scris de Joi, 27 Mai 2010
Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi i-a prins în flagrant, luni după-amiază, pe un italian de 42 de ani şi pe gălăţeanca Ionela B., de 23 ani, care încercau să vândă 400 de grame de haşiş, contra sumei de 3.500 de euro. Poliţiştii au stabilit că drogurile au fost…

Scad încasările privaţilor, cresc cele ale Transurb

Scris de Joi, 27 Mai 2010
După intrarea în vigoare a noilor reguli privind transportul public de călători în municipiul Galaţi, au şi crescut încasările societăţii locale Transurb SA. Astfel, potrivit datelor înregistrate la Primărie, în săptămâna de dinainte de aplicarea noilor reguli (3.05-7.05), Transurb a încasat, pe toate liniile, din bilete, suma de 85.474 lei,…

Transportul public se modifică iar

Scris de Joi, 27 Mai 2010
* Aleşii locali aşteaptă propunerile operatorilor privaţi pentru a îmbunătăţi actualul transport de persoane * „Vrem să limităm la minim numărul de plângeri şi de cetăţeni nemulţumiţi” * „Primăria încearcă de data asta să reprezinte interesul cetăţenilor” * În maxim o lună, traseele microbuzelor vor fi ajustate – acolo unde…

Părinţii din Italia

Scris de Miercuri, 26 Mai 2010
* Simpozion la Milano: Fundaţia „L’albero della vita” din Milano şi Comisia Europeană din Milano organizează astăzi simpozionul „Left Behind”, pe tema copiilor din judeţele Moldovei ai căror părinţi se află la muncă în Italia. 350.000 de copii din România sunt victime involuntare ale emigraţiei. Simpozionul va avea ca tematică…

Astăzi apa rece este oprită în Mazepa 2 şi pe strada Cezar

Scris de Miercuri, 26 Mai 2010
Gălăţenii din cartierul Mazepa 2 şi cei din strada Cezar, în tronsonul cuprins între străzile Traian şi Războieni, au rămas fără apă rece, în această dimineaţă. „Sunt afectate blocurile E1, E2, E3, LC1, LC2, LC3, LC4, LC5, LC6, LC7, LC8 şi LC9 din Mazepa 2 şi agenţii economici situaţi la…

Gălăţenii fără carnet fac spectacol pe dig

Scris de Miercuri, 26 Mai 2010
Gălăţenii se fac remarcaţi oriunde în lume, dar în Brăila ieşim în evidenţă în mod special. Jenel Sogor, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Brăila, exemplifică: „Poliţiştii rutieri din Brăila l-au oprit în trafic pe gălăţeanul Cosmin Costel D., de 24 de ani, îşi conducea maşina pe digul care leagă Galaţiul…

Biciclist răpus de TIR, pe DN 25

Scris de Miercuri, 26 Mai 2010
* DN 25 îşi menţine şi în 2010 reputaţia de cel mai riscantă arteră a judeţului nostru * Anunţată prin 112, Poliţia Rutieră a ajuns de la primele ore ale dimineţii de ieri pe drumul Naţional 25, în Braniştea. Comisarul Viorel Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi: „Marţi,…
Pagina 691 din 812