Povestea tonelor de brânză confiscate la Galaţi i-a pus pe jar nu doar pe gălăţeni, ci şi pe alţi cetăţeni de prin toată ţara, imediat ce s-a aflat că produsele cu pricina ar fi fost de fapt lactate semifabricate ieşite din termenul de valabilitate, care ar fi urmat să fie…
Acum câteva săptămâni, într-o dimineaţă, a venit la redacţie un domn. Trecut de 60 de ani, zâmbitor şi uşor indignat. Pensionar fiind, omul se apucase de cultivat diverse chestii pe care le vindea în piaţa din Micro 19. Certificate de producător, autorizaţii, taxe, tot ce ce trebuie ca să nu…
Ce jale şi bocet! Câtă dezamăgire, frustrare şi amărăciune or fi adunat, în sufletul lor fragil, domnii activişti de partid care, acum, când se tot fac şi desfac listele pentru Consiliul Local şi Consiliul Judeţean, şi-au dat seama, brusc, că nu se mai regăsesc în formaţiunile din care fac parte.…
Este remarcabilă… tocmai desăvârşita absenţă a autorităţilor gălăţene la mai toate acţiunile reuşite, trudite din greu şi cu entuziasm de societatea civilă. Deşi unele scutesc de efort, inclusiv financiar, administraţia publică. Şi, în tot cazul, dau gust vieţii unui oraş transformat de politicienii-asfaltatori-şi-atât în ceva tot mai anost pe zi…
Dacă vin toţi la bursă, or să facă gălăţenii care îşi caută loc de muncă o coadă atât de lungă, încât o să ajungă de la Universitate, de vizavi de Primărie, până în Bariera Traian. Cam aşa îmi imaginez că ar arăta un rând la care să aştepte, încolonaţi, cei…
Faci politică sau nu, te interesează cine candidează şi cine iese sau nu, vrei nu vrei, trăieşti în precampanie şi campanie electorală. Trist este că, practic, nu se mai străduieşte nimeni măcar să se prefacă a-i crede pe stimabilii doritori de fotolii edilitare. Şi nici dumnealor nu se întrec în…
"Da’ nu sunteţi la şedinţă? La şedinţa Consiliului Local?", aud o voce în spatele meu. Cât pe-aici să nu-l recunosc pe domnul în trening şi papuci, care, ca şi mine, venise la alimentară să-şi ia ceva de mâncare. Nu e vreun cititor al ziarului, preocupat de problemele oraşului, ci chiar…
Decizia Primăriei de a muta Policlinica cu Plată de pe strada Domnească în fostul Dispensar TBC din Complexul Francezi a reuşit să genereze numeroase dispute în rândul celor implicaţi. În textul de faţă nu voi dezbate însă cât de discutabilă este o asemenea decizie (motivată de autorităţi prin faptul că…
Atât de profundă a devenit în conştiinţa noastră cultivarea pilelor şi a relaţiilor, că nici nu ne mai dăm seama că reprezintă un comportament anormal, care are o mulţime de trăsături în comun cu corupţia. Nu numai că ni se pare firesc să apelăm la ele, atâta vreme cât se…
Nu-i aşa că v-aţi săturat de tot felul de politruci paraşutaţi prin funcţiile publice, „oameni de valoare” pentru care un post sub cel de director de instituţie ar fi „sub demnitatea lor”? Administraţia publică viermuieşte de astfel de persoane şi e multă putreziciune când vine vorba de cheltuirea banului public,…
Accidentul de săptămâna trecută de la Brăila, când un tânăr şofer a intrat în plin într-un grup de persoane care aşteptau autobuzul pentru a merge la serviciu, aduce, din nou, în atenţie problema unui sistem bolnav. Şoferul cu pricina avea probleme de sănătate. I s-a pus un diagnostic prezmtiv de…
Eşti liniştit acum, gălăţene, însă ar trebui să te temi! Pentru că eu cred cu tărie că activiştii de partid sunt cei ce vor stabili cine vor fi viitorii noştri consilieri locali şi judeţeni. Ba, mai rău, groaznic, aş putea spune, vor decide chiar viitorul primar al oraşului, dacă luăm…
Acum vreo trei săptămâni, într-o sfântă zi de duminică, la Bălăbăneşti a avut loc un incident grav. Foarte grav, dacă e să luăm în considerare faptul că mai mulţi vlăjgani din sat şi din împrejurimi au încins un scandal din care cel mai şifonat a ieşit un poliţist din sat,…
La noi nu se poate să ai succes în alegeri, dacă nu eşti măcar din când în când incompatibil cu ceva! Fără aura martiriului pe care ţi-o poate da o anchetă, fără prestigiul pe care ţi-l conferă ANI sau DNA, nu eşti om, bre! Abia ca acuzat intri naibii în…
Pot număra pe degete dăţile în care a fost amabil cu mine un funcţionar al Finanţelor Primăriei Galaţi. Şi treabă am tot avut, pe la ghişee, recent, aşa că ştiu bine despre ce vorbesc. Nu spun că n-am întâlnit şi funcţionari profesionişti, adică oameni care, indiferent de oră, de vremea…
De când batem la pas satele judeţului, să vedem cum trăiesc oamenii, cu bune şi cu rele, n-am auzit niciunde să se lăfăie cineva în locuri de muncă. Dimpotrivă. Lipsa slujbelor este plaga omniprezentă a comunităţilor mici şi foarte mici, atât a oraşelor, cât şi a comunelor şi mai ales…
Duşuri reci. De asta au parte gălăţenii dependenţi sau ţinuţi cu forţa în sistemul centralizat de încălzire. Cu forţa unei hotărâri votată de aleşii locali care i-au vârât fără ca măcar să-i întrebe dacă vor în zona unitară de încălzire. Faptul că de pe 1 aprilie nu mai au apă…
Controalele periodice de medicină a muncii făcute doar de formă au devenit, probabil, deja o obişnuinţă pentru fiecare dintre noi. Chiar şi în domenii în care angajatul are un risc mărit de a se îmbolnăvi, prevenţia este asigurată mai ales pe hârtie, grija principală a angajatorului fiind cea de a…
M-am obişnuit să întâmpin tot soiul de probleme atunci când mă duc la bancă, de la comisioane ascunse până la păcăleli legate de carduri, pe care ţi le lasă intenţionat deschise, ca să te trezeşti după ani buni că ai ditamai suma de achitat. Şi vorbesc din experienţa mea, dar…
Haide să stăm de vorbă despre tine. De câteva luni bune, mă tot baţi la cap, fie faţă în faţă, fie pe internet, că vrei să fii primarul oraşului. De altfel, deja ai împânzit şi mediul real, şi cel virtual cu poze, sloganuri, anunţuri, program de campanie, promisiuni, etc. Încă…
Există un obicei, instituţionalizat la scară largă, de a respecta cu sfinţenie principiul "ce nu se ştie, nu există". Cu alt cuvinte, orice chestiune mai mult sau mai puţin gravă, mai mult sau mai puţin ruşinoasă sau care ar putea, teoretic, să aducă atingere imaginii unei structuri sau siguranţei scaunului…
Faptul că legislaţia din România lasă de dorit nu mai este demult o noutate. Din păcate, este un lucru dovedit din ce în ce mai des în ultima perioadă, indiferent că vorbim de legi din domeniul sanitar, din sistemul juridic sau din cel de învăţământ. Legislaţia românească este compusă din…
"Schimbarea e în noi/ Îi schimbăm pe ei/ Ne schimbăm şi noi!”, „Corupţia ucide!”, „Ne pasă!” sau „Uniţi salvăm România!”. Asta scandau cei peste 3.000 de gălăţeni, care, anul trecut, pe 4 noiembrie, la doar câteva zile după tragedia din Colectiv, au ieşit în stradă cerând, printre altele, eradicarea corupţiei…
Abia la coborârea din maxi-taxi am văzut că avea imprimat frumos pe borduri un verset din „Apocalipsa” după Ioan. Ce-ar fi fost de era un text în arabă? Ei na, cineva se exprimă liber, că tot ne învrăjbeşte dilema dacă se cuvine să intre obligatoriu Religia în şcoli, în timp…