ECONOMIE - Viaţa Liberă Galaţi

Salariile bugetarilor, „după cum merge piaţa”

Scris de Sâmbătă, 03 Septembrie 2011
Perspectiva privind revenirea în 2012 a salariilor bugetarilor la nivelul de dinaintea scăderii este bună, însă o decizie va fi luată în momentul definitivării bugetului pentru anul viitor, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu. "Noi dorim ca această diferenţă să o dăm cât mai repede, precum şi acea actualizare…

Bilete cu cardul în autobuzele Transurb

Scris de Sâmbătă, 03 Septembrie 2011
Poate că fiecare dintre noi, la un moment dat, am evitat să urcăm într-un autobuz pentru că nu am avut de unde să cumpărăm bilet, sau, pur şi simplu, nu aveam „cash” în buzunar în acel moment. Ei bine, aceste mici neplăceri vor putea fi, foarte curând, evitate. Treizeci dintre…

Păcură din rezervele de stat pentru CET

Scris de Sâmbătă, 03 Septembrie 2011
* Un act normativ în acest sens a fost elaborat de Ministerul Economiei şi are ca scop protejarea sistemului energetic * Guvernul va scoate din rezerva de stat 1,18 milioane tone de cărbune şi 134.524 tone de păcură pentru 16 companii şi centrale electrotermice (CET) din ţară, în vederea asigurării…

Ţara ca o rablă

Scris de Sâmbătă, 03 Septembrie 2011
„Nu scapă nimeni”, pare a fi deviza Guvernului în ceea ce priveşte unul dintre cele mai controversate biruri din România ultimilor ani: taxa auto. Cea mai nouă formă adoptată de Executiv a taxei îi bagă pe toţi în aceeaşi oală, parcă spunându-le „Fierbeţi liniştiţi, Guvernul oricum vă ia banii”. De…

Firmele ar putea scăpa de penalităţi

Scris de Vineri, 02 Septembrie 2011
* „Eram sufocaţi”, afirmă preşedintele Patronatului IMM-urilor Galaţi, Marian FilimonNoile reglementări fiscale anunţate miercuri de Guvern ar putea fi o adevărată gură de oxigen pentru firmele româneşti, în încercarea lor de a-şi reveni din criză. Astfel, firmele care, până la 31 decembrie, îşi vor plăti integral datoria către stat şi…

Modificări pentru cazierul fiscal

Scris de Joi, 01 Septembrie 2011
În şedinţa de marţi, Executivul a modificat legislaţia privind cazierul fiscal. Conform noilor modificări, firmele care comit fapte ilegale ce nu sunt considerate infracţiuni vor putea cere radierea faptei din cazierul fiscal după un an, şi nu după cinci ani, cum se proceda până acum. O altă modificare adusă în…

Economii de 515 milioane de euro

Scris de Miercuri, 31 August 2011
Rezervele financiare la nivelul populaţiei au cunoscut, în judeţul Galaţi, o oarecare revigorare, numai în intervalul iunie - iulie diponibilităţile şi depozitele bancare înregistrând o creştere cu 24,5 milioane de lei, la suma totală de 2.185 milioane de lei (peste 515 milioane de euro), rezultă din datele furnizate de BNR.Dacă…

Mediul de afaceri gălăţean creşte în pasul melcului

Scris de Miercuri, 31 August 2011
* Galaţiul, depăşit net de Constanţa, dar şi de Tulcea ca nivel al numărului de firme la mia de locuitori * Din urmă vine tare şi Brăila * Polarizarea economică şi mediul de afaceri prea puţin prietenos pentru investitori tinde să arunce Galaţiul la periferia economiei naţionale *Spiritul antreprenorial ar…

Damen Galaţi a revenit pe plus

Scris de Miercuri, 31 August 2011
2010 este anul în care soarele a răsărit din nou pe „strada” Şantierului Naval Damen Galaţi. Conform bilanţului publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, şantierul gălăţean a încheiat anul trecut cu un profit de aproximativ 6 milioane de euro (la cursul zilei de ieri, de 4,24 lei/euro), asta după ce…

Gazele pentru firme se scumpesc

Scris de Marți, 30 August 2011
Consumatorii industriali de gaze naturale vor plăti tarife mai mari cu până la zece la sută, cel mai probabil din octombrie, potrivit angajamentelor asumate de Guvern în faţa Fondului Monetar Internaţional. De asemenea, până la sfârşitul anului, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) ar putea decide încă o…

Certificatele de emisii pot fi vândute în ţară

Scris de Marți, 30 August 2011
România nu le mai poate vinde altor state surplusul de certificate de emisii poluante după decizia-şoc a Comitetului de Conformare al Protocolului de la Kyoto, dar tranzacţiile pot fi efectuate în continuare în interiorul graniţelor ţării. Astfel, o companie românească ce produce mai puţin şi, deci, poluează mai puţin decât…

Galaţiul, locul 3 în regiunea Sud-Est

Scris de Luni, 29 August 2011
Judeţul nostru se află pe locul 3 în topul judeţelor din regiunea Sud-Est care au obţinut cele mai mari sume de bani de la Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu. Vorbim aici de proiecte de dezvoltare a infrastructurii de apă şi de apă uzată, de deşeuri şi de…

Şase executări silite la Finanţe

Scris de Luni, 29 August 2011
Cel puţin 200 de maşini de cusut, aproape zece kilometri de conducte îngropate, o macara, o hală şi mai multe autoturisme vor fi scoase la licitaţie în această săptămână de Finanţele Publice Galaţi, în şase dosare de executare silită.Astăzi, 29 august, vor fi scoase la vânzare o hală de zincare…

Conturile firmelor gălăţene încep să prindă cheag

Scris de Luni, 29 August 2011
* Agenţii economici au reuşit să acceseze un volum mai mare de credite, dar s-au rotunjit şi disponibilităţile sau depozitele bancare * Agenţii economici gălăţeni au început să mai prindă ceva cheag prin conturile bancare, iar acest lucru se vede şi din evoluţiile din ultima lună, atât a volumului creditelor…

Loteria salvează România!

Scris de Luni, 29 August 2011
* Patronatele din cadrul CNIPMMR propun iniţierea unei… loterii a bonurilor fiscale, prin care să fie stimulat un comportament financiar corect * Modelul a fost deja aplicat cu succes în ţări precum China, Japonia, Brazilia sau Croaţia * Dincolo de câştigurile participanţilor la loterie, statul ar putea câştiga la buget…

Toamna (auto)disponibilizărilor la Apaterm

Scris de Vineri, 26 August 2011
* După 22 septembrie, societatea Apaterm, aflată în reorganizare, va număra doar 892 de salariaţi, în loc de 1.060, câţi are acum * Evaluarea personalului continuă şi vor urma alte restructurări şi disponibilizări * Nu mai puţin de 121 de salariaţi ai Apaterm au primit preaviz şi vor părăsi societatea…

Tot mai mulţi gălăţeni lucrează „la negru”

Scris de Joi, 25 August 2011
Fie că inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă şi-au intensificat, anul acesta, mai mult decât anul trecut, controalele la cererea Guvernului, fie că aceasta e situaţia, numărul persoanelor care lucrează la „negru” pare să fie în creştere. „Dacă în 2010, în perioada 1 ianuarie – 23 august, au fost…

Pâine mai ieftină, poate la anul

Scris de Joi, 25 August 2011
Direcţia pentru Agricultură Galaţi a raportat la Consiliul prefectural de ieri că anul 2011 a fost unul bun pentru agricultură. S-au constatat creşteri cantitative şi chiar calitative cam la toate culturile, cu excepţia celor de rapiţă şi de orzoaică de toamnă. Cel mai însemnat salt cantitativ s-a constatat la grâu…

Registrul salariaţilor – o nouă aplicaţie informatică

Scris de Joi, 25 August 2011
Începând cu data de 1 august, s-a modificat metodologia de întocmire şi completare a registrului general de evidenţă a salariaţilor, după modificările Codului Muncii, ne informează directorul-executiv al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi, Ionel Petrea. Actul care reglementează noul mod de completare a registrului este H.G. 500/2011 publicată în…

Transferoviar scumpeşte călătoria Galaţi - Bârlad

Scris de Joi, 25 August 2011
La nici două săptămâni de la scumpirea cu 18 la sută a călătoriilor cu trenurile companiei de stat CFR, operatorul privat Transferoviar anunţă că va mări, la rândul său, tarifele de transport pe calea ferată. Creşterea va fi de maximum 5 la sută şi se va aplica de la 1…

Terenurile lăsate pârloagă s-au dublat!

Scris de Joi, 25 August 2011
În ultimii 8 ani, în judeţul Galaţi numărul ţăranilor care îşi cultivă singuri ogoarele a scăzut, însă a crescut numărul asociaţiilor agricole. În aceeaşi perioadă, suprafaţa de teren agricol lăsat pârloagă s-a dublat, fenomen întâlnit atât în cazul exploataţiilor agricole fără personalitate juridică, dar şi în cazul celor cu personalitate…

Berea „Ştefan cel Mare” de Galaţi cucereşte America!

Scris de Joi, 25 August 2011
* În timp ce, în România, PET-ul rămâne „regina” berii, distribuitorii comandă mărci speciale pentru piaţa americană * Produse super-strong produse de Martens SA Galaţi pentru „băutorii profesionişti” de peste Ocean * „Driver” virează spre Iran * De la desfacerea prin supermarketuri la secţie-pilot pentru beri speciale * Fabrica de…

De la Galaţi pleacă şi al doilea bac mare

Scris de Marți, 23 August 2011
* În locul lui va mai fi adus unul militar * Operatorul Navrom Bac, care face legătura pe Dunăre între judeţele Galaţi şi Tulcea, va trimite în curând la Călăraşi şi al doilea bac mare pe care îl exploatează. Primul a fost trimis acolo în urmă cu o lună şi…

Numărând euro pe malul Dunării

Scris de Luni, 22 August 2011
Deşi, la capitolul porturi, oraşul nostru nu prea mai are multe motive de mândrie, Galaţiul este partener în cadrul unui proiect care vizează tocmai dezvoltarea porturilor fluviale dunărene (Danube Inland Harbour Development – DaHar), aprobat pentru finanţare prin Programul de Cooperare Transnaţională Sud-Estul Europei, proiect care se va implementa până…
Pagina 264 din 314