POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi
Brambureală pe Bălcescu: Primăria a interzis transportul public, dar microbuzele încă mai circulă
Scris de Maria Măndiţă Marți, 03 Iulie 2012
Deşi Primăria a interzis accesul mijloacelor de transport în comun, microbuzele circulau, ieri dimineaţă, fără grijă pe stradă Cu toate că ieri ar fi trebuit ca pe strada N. Bălcescu să nu mai circule niciun mijloc de transport în comun, dimineaţă microbuzele rulau, liniştite, pe traseul cel vechi, iar călătorii,…
Este oficial: Gabriela Munteanu îl va înlocui pe Chebac în CJ
Scris de Bogdan Nistor Marți, 03 Iulie 2012
Comisia de validare a mandatelor consilierilor judeţeni s-a întrunit, ieri, pentru a lua o decizie în cazul Eugen Chebac. UNPR, partid pe ale cărui liste fostul preşedinte al CJ a devenit consilier judeţean, a trimis o adresă legislativului judeţului prin care anunţa că i-a retras sprijinul politic. "Am luat act…
Bazinul de înot şi ANL-urile din Cantemir sunt încă nefuncţionale
Scris de Bogdan Nistor Marți, 03 Iulie 2012
Asta în ciuda faptului că la festivităţile de inaugurare am fost asiguraţi că ANL-urile vor fi disponibile până pe 30 iunie, iar bazinul încă de pe 15 iunie * Când am spus că la începutul lunii iunie Dumitru Nicolae a făcut o inaugurare de formă, fostul edil s-a supărat şi…
Concursul dubios de la Muzeul de Ştiinţele Naturii a fost anulat
Scris de Bogdan Nistor Marți, 03 Iulie 2012
La doar câteva zile după articolul apărut în "Viaţa liberă" de pe 28 iunie, în care se vorbea despre unele nereguli constatate la concursul pentru ocuparea unui post de consilier juridic, preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, Nicolae Bacalbaşa a decis să-l anuleze. Scandalul s-a iscat undeva la sfârşitul lunii mai, atunci…
Banii la control - Câte mii de lei au intrat în conturile partidelor
Scris de Anca Melinte Marți, 03 Iulie 2012
* Nu mai puţin de 16 autoturisme Logan, cu dotări decente şi fără facilităţile oferite de Programul Rabla, şi-ar fi putut cumpăra, în total, la Galaţi, cele mai importante partide de pe eşichierul local * Cum am ajuns la această concluzie? Am „convertit” în maşini banii pe care i-au numărat…
Excluderea din Parlament a lui Pâslaru cerută în prag de vacanţă
Scris de Maria Măndiţă Luni, 02 Iulie 2012
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a cerut din nou Parlamentului revocarea din funcţie a parlamentarilor Sergiu Andon şi Florin Costin Pâslaru, ca urmare a rămânerii irevocabile a deciziilor privind încălcarea legii de către cei doi politicieni. Nu este prima dată când ANI cere acest lucru; prima solicitare s-a făcut în…
Vezi ce pregătire au oamenii care conduc oraşul!
Scris de Anca Melinte Luni, 02 Iulie 2012
* Inginerii şi medicii conduc în clasamentul profesiilor din Consiliul Local * Vin din urmă, la concurenţă, economiştii şi juriştii * La capitolul funcţii, majoritatea sunt de conducere * Policalificare: un consilier absolvent a trei facultăţi – Nave, Comunicare şi Drept * Galaţiul este condus de un inginer metalurg, primarul…
Încep lucrările la şoseaua de centură a Tecuciului
Scris de Bogdan Nistor Luni, 02 Iulie 2012
La aproape o lună de zile de la deschiderea şantierului de la centura Tecuciului vor începe efectiv şi lucrările. Până acum, două firme specializate în măsurători au trasat viitorul drum de centură, urmând ca de luni să înceapă efectiv lucrările de forare. Potrivit constructorului – SC Atlas SA Galaţi –…
La Consiliul Judeţului, averile la control!
Scris de Bogdan Nistor Luni, 02 Iulie 2012
La finalul şedinţei de constituire a Consiliului Judeţului, preşedintele Nicolae Bacalbaşa le-a cerut consilierilor validaţi în funţie să-şi prezinte declaraţiile de avere şi cele de interese. “Aveţi la mapă o serie de documente cu privire la regimul juridic al incompatibilităţilor. Vă rog să luaţi act de ele şi să…
Liber la reamenajarea parcului de la "Pastilă"
Scris de Bogdan Nistor Luni, 02 Iulie 2012
Câştigător a fost desemnat un consorţiu de firme din Bucureşti, în ciuda faptului că firma Pallegrini a contestat licitaţia Lucrările la Parcul Viva (n.r. - Mazepa, în acte!) ar putea începe după ce Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins o contestaţie depusă de unul dintre competitori, deblocând astfel…
Alegeri în PSD: Popa în locul lui Nicolae, Bacalbaşa, în locul lui Chebac
Scris de Maria Măndiţă Sâmbătă, 30 Iunie 2012
În urma Conferinţei extraordinare a Organizaţiei Judeţene PSD Galaţi, Nicolae Bacalbaşa a fost ales vicepreşedinte, funcţie rămasă vacantă după ce Eugen Chebac a renunţat la ea, în toamna lui 2011, supărat că USL nu l-a desemnat candidat pentru şefia CJ. Tot vicepreşedinte la Judeţeană a fost ales şi primarul din…
Surpriză de proporţii: UNPR s-a lepădat de Eugen Chebac!
Scris de Bogdan Nistor Joi, 28 Iunie 2012
Biroul Politic Permanent Judetean al UNPR Galati a decis ridicarea sprijinului politic pentru Eugen Chebac, consilier judetean ales pe listele APP din partea UNPR, se arată într-un comunicat de presă. Decizia este o consecinta a nerespectarii, de catre Eugen Chebac, a hotararii Biroului Politic Permanent Judetean al UNPR Galati din…
Apa potabilă se scumpeşte cu 5,6 la sută
Scris de Maria Măndiţă Joi, 28 Iunie 2012
* Majorarea este de 5,6 la sută, iar până în 2014 va fi de 10 la sută * De la 1 iulie un metru cub de apă potabilă nu va mai costa, ca acum, 3,72 de lei, ci 3,93 de lei, iar pentru serviciile de canalizare, nu vom mai plăti…
Comisiile Consiliului Judeţului Galaţi sunt pline de ingineri și economiști
Scris de Bogdan Nistor Joi, 28 Iunie 2012
Pentru că evenimentul numărul 1 din şedinţa de constituire a Consiliului Judeţului Galaţi a fost fără îndoială invalidarea celor doi consilieri APP - Eugen Chebac şi Ion Ştefan – mulţi au trecut cu vederea ultimul punct de pe ordinea de zi, şi anume constituirea celor şase comisii de specialitate. Pentru…
Chebac şi Ştefan renunţă la procesul împotriva celor din CJ
Scris de Bogdan Nistor Joi, 28 Iunie 2012
Deşi au solicitat Consiliului Judeţului procesul verbal al şedinţei din 24 iunie şi raportul comisiei de validare a mandatelor, cei doi consilieri ale căror mandate nu au fost validate - Eugen Chebac şi Ion Ştefan - nu primiseră nimic până ieri la prânz. Asta înseamnă că ori cineva le pune…
Absurd de Galaţi - Eugen Durbacă, un cui în talpa Judeţului
Scris de Anca Melinte Joi, 28 Iunie 2012
Bun găsit din nou în Galaţiul paradoxurilor pe care autorităţile locale şi politicienii se fac că nu le văd, le tolerează, sau, de-a dreptul, le întreţin.Unul dintre cele mai mari paradoxuri ale Galaţiului este faptul că nu reuşeşte nici în ruptul capului să scape, în funcţiile cele mai importante,…
Majorităţile din CJ au fost "rectificate" negativ
Scris de Bogdan Nistor Joi, 28 Iunie 2012
„Manevra” de duminică din Consiliul Judeţului Galaţi, prin care doi consilieri din cadrul Alianţei Pentru Progres - Eugen Chebac şi Ion Ştefan - au fost lăsaţi pe dinafara consiliului, schimbă majorităţile din legislativul judeţean În acest moment, pentru ca o şedinţă să poată avea loc este nevoie de minim 17…
Scandalul angajării unui consilier juridic continuă la Muzeul de Științele Naturii
Scris de Bogdan Nistor Joi, 28 Iunie 2012
Scandalul din jurul organizării concursului pentru angajarea unui consilier juridic la Muzeul de Științele Naturii continuă chiar și după ce Iuliana Andone - încă angajat al Tribunalului Galați - a susținut acest concurs. „Anonimul revoltat” - personajul care ne-a semnalat mai multe nereguli legate de modul în care s-a pregătit…
Consilierul incompatibil nu a fost validat în funcţie - Scandalul de la Lieşti continuă
Scris de Bogdan Nistor Joi, 28 Iunie 2012
Scandalul pe marginea incompatibilităţii lui Marcel Scarlat, consilierul local care a fost descoperit de ANI că a făcut afaceri cu Primăria, reînvie odată cu şedinţa de constituire a legislativului de la Lieşti. În şedinţa constitutivă, comisia care potrivit legii este desemnată pentru analizarea legalităţii mandatelor, a decis să propună plenului…
Se cere reevaluarea zonelor defavorizate
Scris de Maria Măndiţă Joi, 28 Iunie 2012
Zonele defavorizate din Galaţi ar trebui reevaluate, iar judeţul ar putea identifica noi astfel de zone, crescând, astfel, şansele ca fermierii gălăţeni să obţină mai multe fonduri europene pentru agricultură sau zootehnie, a declarat, ieri, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, şefa APIA Galaţi, Violeta Nanu. Potrivit acesteia, din 2004, de…
Mandatele lui Chebac şi Ştefan, invalidate fără temei, avertizează specialiştii în drept administrativ
Scris de Bogdan Nistor Marți, 26 Iunie 2012
* Analizând textul legii, specialiștii în drept administrativ au ajuns la o concluzie comună: votul de duminică din plenul Consiliului Județului, prin care au fost invalidate două mandate, este inexplicabil * Ceea ce s-a întâmplat duminică, în ședința de constituire a Consiliului Județului Galați, când mandatele a doi consilieri judeţeni…
Liderii USL au stat împreună, dar au plecat separat
Scris de Anca Melinte Marți, 26 Iunie 2012
După eşecul înregistrat vineri, la constituirea Consiliului Judeţului, prezenţa celor trei lideri ai Uniunii Social Liberale Galaţi sâmbătă, la şedinţa de constituire a Consiliului Local, părea să fie semnalul că în USL „treaba-i bună” şi că eventualele asperităţi s-au netezit. Duminică, însă, la şedinţa de constituire a Consiliului Judeţului –…
Disputele politice aruncă în aer opt consilii locale
Scris de Bogdan Nistor Marți, 26 Iunie 2012
Eșecul negocierilor politice pentru desemnarea viceprimarilor lasă mai multe localități din județul Galați fără consilii locale legal constituite. În total, vorbim despre opt consilii neconstituite, dintre care două sunt convocate pentru prima dată (Jorăști și Tulucești). Celelalte șase consilii nu s-au constituit din cauza lipsei cvorumului. În cele mai multe…
Predare de ştafetă: Cheia oraşului e la primarul Marius Stan
Scris de Anca Melinte Luni, 25 Iunie 2012
* Un audit, o nouă organigramă a Primăriei şi Aurel Vlaicu - city manager sunt primele măsuri luate de primarul municipiului Galaţi, Marius Stan * „Politica locală se va face oriunde, dar nu în Primărie ori în instituţiile şi companiile municipiului”, spune primarul Stan Şedinţa de constituire a Consiliului Local…