POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi

Gospodărire Urbană, fără director tehnic - Neculai Zburlea s-a întors la Casa de Pensii

Scris de Marți, 31 Iulie 2012
SC Gospodărire Urbană SRL a rămas fără directorul tehnic, Neculai Zburlea. Exclus din PSD la începutul campaniei electorale pentru alegerile locale, de trei săptămâni, Zburlea a părăsit societatea de interes local şi s-a întors la prima sa dragoste, Casa Judeţeană de Pensii Galaţi, unde lucrează ca şef serviciu. Tot la…

Salvaţi Oraşul Teilor! Arbori pârjoliţi pe Domnească

Scris de Luni, 30 Iulie 2012
Pârjoliţi de arşiţa prelungită, arborii de pe Domnească, şi în special teii care au dat renume Galaţiului, suferă cumplit de sete şi riscă să se usuce complet în doar câteva zile. De cel puţin două săptămâni n-au parte decât de uscăciune şi fierbinţeală! Dacă SC Gospodărire Urbană, societatea Primăriei, şi-ar…

Punctul de vedere al Unicom în scandalul staţiei de epurare: Victimă a orgoliilor politice

Scris de Luni, 30 Iulie 2012
Componentele staţiei de epurare au fost furate, bucată cu bucată, susţine diirectorul societăţii După ce a stat şi a ascultat toate opiniile celor care au făcut public scandalul staţiei de epurare din Cantemir, directorul Unicom Galaţi a ieşit la rampă cu câteva explicaţii. "Eu zic că domnul primar a avut…

Interesul imobiliar distruge istoria oraşului

Scris de Sâmbătă, 28 Iulie 2012
Poliţia Locală promite să-i împiedice pe cei care încearcă să demoleze imobilele Semnalele de alarmă trase de „Viaţa liberă” în legătură cu furtul, cărămidă cu cărămidă, a clădirilor din Traian 112 şi 110 (ambele având faţadele incluse în lista monumentelor istorice) au atras, până la urmă, atenţia autorităţilor locale. Reamintim…

Nereguli la asfaltările făcute de Tancrad

Scris de Sâmbătă, 28 Iulie 2012
Consiliul Judeţului vrea să angajeze un expert care să spună dacă firma gălăţeană de construcţii şi-a făcut treaba conform contractului Consiliul Judeţului Galaţi a deschis, se pare, sezonul controalelor la instituţiile pe care le păstoreşte, dar şi la contractele pe care le are în derulare cu diverşi prestatori de servicii.…

Din cauza unei contestaţii, o licitaţie extrem de importantă a fost întreruptă de CJ

Scris de Sâmbătă, 28 Iulie 2012
  Autoritatea judeţeană punea la bătaie nu mai puţin de 2,5 milioane de lei pentru servicii de consultanţă şi concepţie tehnică în cazul proiectului "Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Galaţi" * O firmă lezată a contestat documentaţia depusă pe SEAP, iar Consiliul Judeţului a decis blocarea procedurilor…

Ghidul alegătorului: Start referendum!

Scris de Vineri, 27 Iulie 2012
Sub paza jandarmilor, buletinele de vot au fost deja distribuite la secţiile de votare din judeţul Galaţi, simultan, fiind verificate şi asigurarea condiţiilor de bună desfăşurare a procesului electoral.Duminică, secţiile de votare se vor deschide la ora 7.00 şi se vor închide la ora 23.00. Pentru a putea răspunde cu…

Aleşii locali au impus criterii de performanţă pentru Transurb

Scris de Vineri, 27 Iulie 2012
La recenta şedinţă a Consiliului Local, aleşii au votat obiectivele şi criteriile de performanţă pe anul 2012 pe care trebuie să le îndeplinească directorii societăţilor de interes local.Pentru directoarea generală a SC Transurb SA, Genica Totolici, importante vor fi productivitatea muncii, reducerea cheltuielilor şi a creanţelor şi calitatea serviciilor. Potrivit…

Ghidul alegătorului: „Da” sau „Nu” - totul despre referendum

Scris de Vineri, 27 Iulie 2012
Înainte de a decide dacă participaţi la referendumul naţional care va avea loc duminică, trebuie să ştiţi că, potrivit legii, acest tip de scrutin constituie „forma şi mijlocul de consultare directă şi de exprimare a voinţei suverane a poporului român”.Gălăţenii care au drept de vot şi au împlinit 18 ani…

Pe ultima sută de metri - Cu ochii pe referendum

Scris de Joi, 26 Iulie 2012
Nu mai puţin de 523.528 de gălăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi duminică, între orele 7.00 - 23.00, la cele 433 de secţii de votare amenajate în judeţ, pentru a răspunde cu „Da” sau „Nu” la întrebarea: „Sunteţi de acord cu demiterea preşedintelui României, domnul Traian Băsescu?”. Cele 573.300…

All-inclusive şi bani ca să nu mergi la referendum?!

Scris de Joi, 26 Iulie 2012
Un funcţionar public de la DSP le-ar fi propus colegilor distracţie contra buletinelor * A doua sesizare: bani la Tuluceşti, în schimbul promisiunii de a sta acasă Bani sau servicii all-inclusive la una din cele mai exclusiviste piscine din Galaţi în schimbul cărţilor de identitate sau doar a promisiunii că…

Deputatul Florin Pâslaru, dator vândut Primăriei!

Scris de Joi, 26 Iulie 2012
Conform datelor Primăriei Galaţi, Florin Pâslaru are de achitat suma de 47.993 de lei - chiria neplătită, de aproape patru ani, pentru două sedii * Parlamentarul PSD este citat în instanţă pentru rezilierea contractelor de închiriere * În primăvară, politicianul promitea că va achita debitele "în două săptămâni", iar acum…

Continuă jaful clădirilor istorice cu complicitatea tacită a autorităţilor

Scris de Joi, 26 Iulie 2012
  Direcţia de Cultură a notificat fără succes Primăria, Poliţia şi proprietarul imobilului din Traian 112 * Şmecheria secolului: demolarea fără autorizaţie - penală, demolarea fără cunoştinţă - un fapt consumat! Deşi există legi care o protejează, deşi există instituţii plătite din bani publici care să aplice aceste legi şi…

Prima rectificare din acest mandat - Vistieria Galaţiului, pe plus

Scris de Joi, 26 Iulie 2012
* Noul primar schimbă vechea alocare a banilor: anul viitor nu se mai împarte 80 la sută din buget pentru cheltuieli şi doar 20 la sută pentru investiţii! Printre cele mai importante hotărâri votate de aleşii locali la recenta şedinţă ordinară se află o rectificare a bugetului Galaţiului. Primarul municipiului…

Absurd de Galaţi - Paradoxuri de-ţi stă mintea-n loc

Scris de Joi, 26 Iulie 2012
Bun găsit, din nou, în Galaţiul paradoxurilor pe care autorităţile le-au ignorat cu bună ştiinţă sau, mai grav, le-au întreţinut. E greu de spus, în lumina dezvăluirilor pe care le-a făcut primarul municipiului Galaţi, liberalul Marius Stan, ce e mai absurd: ca tinerii care au ajuns în pragul maturităţii aşteptând…

Tg. Bujor / Gaz metan şi lupte libere

Scris de Joi, 26 Iulie 2012
Funcţia de viceprimar al oraşului a rămas în familia Chelăraşu Încă în probe de eficienţă, sub „bagheta” noului edil-şef, Laurenţiu Gâdei, Primăria Tg. Bujor, motorul urbei, e în centrul atenţiei tuturor localnicilor. Întrebare la zi, pe care şi-o pun mulţi dintre aceştia: va „umbla” sau nu Laurenţiu Gâdei la organigrama…

Mircea Toader se teme de fraudarea referendumului

Scris de Joi, 26 Iulie 2012
Pentru a supraveghea îndeaproape procesul electoral de duminică asupra căruia deja are suspiciunea că va fi fraudat, preşedintele PDL Galaţi, Mircea Toader, a convocat Colegiul Director, în cadrul căruia membrii de partid au fost instruiţi să stea cu ochii în patru la alegeri. Potrivit lui Toader, democrat-liberalii vor număra persoanele…

Management defectuos la Muzeul de Ştiinţele Naturii

Scris de Miercuri, 25 Iulie 2012
Nereguli constatate: sporuri "neajustate" legal şi lipsa unui om special desemnat să se ocupe de achiziţiile publice Cel mai recent audit comandat de conducerea Consiliului Judeţului la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii a scos la iveală câteva nereguli destul de mari comise de actuala conducere. Vorbim despre faptul că reducerea…

Galaţiul scapă de 70 de panouri publicitare ilegale

Scris de Miercuri, 25 Iulie 2012
Pe lângă cele 11 panouri publicitare puse la pământ de furtuna de la începutul săptămânii trecute, şi strânse de societatea de Gospodărire Urbană Galaţi, alte 16 au avut zilele trecute aceeaşi soartă, dar cu precizarea că au fost date jos de angajaţii societăţii respective. "Vorbim despre panouri care nu au…

Scepticism la referendum - „Este aproape imposibil să scoţi peste 50 la sută”

Scris de Miercuri, 25 Iulie 2012
Fostul secretar de stat Mihai Capră (PDL), care s-a ocupat de organizarea alegerilor, este sceptic că la referendumul pentru demiterea preşedintelui vor veni jumătate plus unu dintre alegători: „Dacă la alegerile locale, unde sunt oameni interesaţi direct - primari, consilieri - abia au scos un 50 şi ceva la sută,…

Planuri pentru reabilitarea Primăriei Tecuci

Scris de Miercuri, 25 Iulie 2012
Desfiinţarea cantinei care funcţiona fără forme legale în spaţiul de la demisolul Primăriei a fost printre primele măsuri luate de edilul Tecuciului, liberalul Daniel Ţuchel. Mai mult, primarul are de gând să reabiliteze clădirea administraţiei locale. „Am constatat şi eu, cum urcai treptele Primăriei te izbea un miros puternic de…

Liderul PNŢCD Galaţi: "Votaţi după cum vă dictează conştiinţa!"

Scris de Miercuri, 25 Iulie 2012
  Nemulţumit pe liderul PNŢCD Aurelian Pavelescu, care a participat la mitingul PDL pro-Băsescu, de săptămâna trecută, de la Iaşi, preşedintele ţărăniştilor gălăţeni, Marian Popa,  spune că "nu am ce să îi sfătuiesc pe membrii de partid în privinţa referendumului. Să voteze cum le dictează conştiinţa! Degeaba domnul Pavelescu flutură…

Reacţii în cazul Unicom: ICMRSG îşi schimbă declaraţiile

Scris de Miercuri, 25 Iulie 2012
  În urma publicării anchetei "Vieţii libere" despre lucrările la staţia de epurare din cartierul Dimitrie Cantemir, lucrări inexistente pentru care Unicom ar fi încasat de la Primăria Galaţi 2,3 milioane de lei (conform primarului Marius Stan), reprezentanţii ICMRSG îşi schimbă declaraţiile. Dacă în urmă cu o zi, liderul sindicatului…

Instanţa a decis: Mandatul de consilier judeţean al lui Ion Ştefan trebuie validat

Scris de Marți, 24 Iulie 2012
Majoritatea politică din Consiliul Judeţului Galaţi - cea care a luat o decizie în premieră în ultimii 22 de ani, şi anume aceea de a nu valida mandatul unui consilier judeţean, în ciuda faptului că acesta fusese propus spre validare chiar de o comisie specială - primeşte o palmă grea…
Pagina 338 din 446