POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi
UPDATE | Concesionarul Plajei Dunărea cere DESPĂGUBIRI pentru a fi de acord cu rezilierea contractului cu Primăria
Scris de Anca Melinte Marți, 29 Mai 2018
„Suntem pe drumul normal pentru rezilierea acestui contract de concesiune a Plajei Dunărea, urmând paşii legali”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, în această seară, în emisiunea „Deschide lumea” de la Realitatea Tv Galaţi-Brăila. Edilul a dezvăluit că şi investitorul ar fi de interesat să renunţe la zona de…
Cine va putea obţine BANI de la Primărie pentru ÎNCĂLZIRE
Scris de Corina Dobre Marți, 29 Mai 2018
După ce, anul trecut, aproximativ 7.700 de gălăţeni au beneficiat de ajutorul financiar de 3.000 de lei pentru a se debranşa de la sistemul centralizat de termoficare şi a-şi achiziţiona propriul echipament de încălzire şi apă caldă, Primăria vrea să relanseze programul din luna iunie. Autorităţile îşi doresc să îngroape…
COMUNICAT DE PRESĂ
Scris de Advertorial Sâmbătă, 26 Mai 2018
“CONSILIUL LOCAL GALAŢI În conformitate cu prevederile art. 39, alin. (1) și (3) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se convoacă, în ședinţă ordinară, Consiliul local al Municipiului Galaţi, în data de 30 05 2018, orele 1400, sala de ședințe a Primăriei Municipiului…
Primăria NU găseşte proiectanţi pentru reparaţia Pasajului ”Dunărea”. Valoarea contractului, MAJORATĂ de aproape patru ori
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 26 Mai 2018
Chiar dacă nu mai miroase atât de puternic a urină şi s-a îmbogăţit cu un graffiti, pasajul subteran din Centrul oraşului rămâne un pericol public, riscând să se prăbuşească peste cetăţenii care se încumetă să-l străbată. Din păcate, reparaţiile lui capitale, mai mult decât necesare, se tot amână! Primăria municipiului…
Un drum judeţean, în PERICOL DE PRĂBUȘIRE
Scris de Corina Dobre Sâmbătă, 26 Mai 2018
Nu doar străzi importante din municipiul Galaţi se tasează sau se surpă, ci şi sectoare de drumuri administrate de Consiliul Judeţean. După surparea mai multor poduri şi tronsoane de drum judeţean (la Valea Mărului, la Ţepu etc), o bună bucată din DJ 242E, la intrarea în localitatea Oancea, dinspre Roşcani,…
IMPORTANT! Permisele emise între 8 și 15 mai se ridică de la ghișeu
Scris de Corina Dobre Vineri, 25 Mai 2018
Gălăţenii sunt aşteptaţi la ghişeu pentru a-şi ridica permisul de conducere! Prefectura informează că „o defecţiune tehnică la sistemul de introducere în plic a permiselor de conducere emise în perioada 8-15 mai 2018 a făcut imposibilă trimiterea acestor documente la domiciliul/reşedinţa titularilor, fapt pentru care s-a luat măsura trimiterii permiselor…
Lucrări de peste 15 milioane de lei în două cartiere gălăţene
Scris de Anca Melinte Vineri, 25 Mai 2018
Până pe 29 iunie, Primăria municipiului Galaţi aşteaptă ofertele din partea constructorilor interesaţi să execute lucrări de refacere a sistemelor rutiere şi lucrări de regenerare urbană în cartierele Ţiglina I şi Mazepa II. Fiecare dintre cele două contracte scoase la licitaţie are o valoare estimată de câte 7.563.025 de lei…
Unde vor fi instalate primele toalete modulare
Scris de Anca Melinte Joi, 24 Mai 2018
După ce prima licitaţie, organizată la finele anului trecut, pentru achiziţia şi montajul unor toalete civilizate - adică racordate la canalizare, cu lavoar şi instant electric pentru apa caldă şi WC cu capac cu autocurăţare (dezinfectare) - a eşuat în lipsa ofertanţilor, Primăria municipiului Galaţi a reuşit să atribuie contractul…
Guvernul, chemat la raport despre Sidex
Scris de Corina Dobre Miercuri, 23 Mai 2018
Patronatele şi sindicatele solicită informare lunară din partea Guvernului cu privire la vânzarea ArcelorMittal Galaţi. Cererea a fost lansată, ieri, de către Preşedintele PIMM Galaţi, Marian Filimon, în şedinţa Comisiei de Dialog Social de la Prefectură. „În fiecare şedinţă, să ni se prezinte punctul de vedere al Guvernului, prin Prefectură,…
Cavoul Roman, adăpostit într-un cort (FOTO)
Scris de Anca Melinte Miercuri, 23 Mai 2018
Scos la lumină de sub munţii de gunoaie sub care a zăcut vreme de peste 40 de ani, Cavoul Roman va fi protejat, în premieră, sub un uriaş cort, la montarea căruia se lucrează de câteva zile. Primăria municipiului Galaţi îşi doreşte să obţină fonduri transfrontaliere pentru restaurarea şi punerea…
Banii de centrale, la vot în Consiliul Local
Scris de Corina Dobre Miercuri, 23 Mai 2018
Relansarea programului privind acordarea ajutorului de 3.000 de lei gălăţenilor pentru achiziţionarea unui sistem alternativ de încălzire şi transformarea a peste 20 de puncte termice din oraş în microcentrale de cartier vor fi supuse votului aleşilor locali pe 30 mai, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu. „CET, nici în momentul de…
Concesionarul Plajei Dunărea vinde toboganul cu piscină
Scris de Anca Melinte Miercuri, 23 Mai 2018
Sunt numărate zilele rămase din termenul de 30 de zile pe care Primăria municipiului Galaţi i l-a impus concesionarului acestei zone de agrement, firma Karan Bussines & Finance SRL, pentru a ajunge la zi cu investiţiile asumate prin contract. Deocamdată, nu au apărut schimbări majore la Plaja „Dunărea”, însă am…
Corpul de Control al Primarului verifică Transurb
Scris de Corina Dobre Miercuri, 23 Mai 2018
Corpul de Control al Primarului ia la bani mărunţi activitatea Transurb. După o perioadă cu discuții extrem de tensionate între societatea care operează transportul public local şi reprezentanţii la vârf ai Primăriei, care a culminat cu demisia directorului general, a preşedintelui şi a unor membri ai Consiliului de Administraţie (toţi,…
Când încep lucrările în Barboşi şi Fileşti
Scris de Corina Dobre Marți, 22 Mai 2018
În urma apelului telefonic al unui cititor al nostru din Barboși, care voia să știe ce se mai întâmplă cu proiectul privind rețeaua de apă și canalizare din cartier, am cerut, la rândul nostru, lămuriri.Lucrările la reţelele de apă şi canalizare pentru gălăţenii din cartierele Barboşi şi Fileşti vor începe…
Din dragoste sau interes. Cine sunt politicienii care au cotizat din greu la partid
Scris de Anca Melinte Marți, 22 Mai 2018
Europarlamentarul PSD Dan Nica şi parlamentarii PNL Victor Paul Dobre şi George Stângă sunt cele mai sonore nume politice gălăţene care şi-au deschis larg portofelele pentru partid. Listele au fost făcute publice în Monitorul Oficial al României.Legea finanţării partidelor politice obligă partidele să publice în Monitorul Oficial al României, până…
Zeci de drumuri judeţene au intrat în reparaţii
Scris de Corina Dobre Marți, 22 Mai 2018
Până la finele lunii august, aproximativ 50 de sectoare de drum judeţean măcinate de gropi, pe care circulaţia se desfăşoară cu dificultate din cauza „craterelor” din asfalt, vor fi reparate. Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi a început lucrările de plombare a mai multor tronsoane de drum degradate, iar printre zonele în…
Sechestru pe patru roţi la Primăria Galaţi
Scris de Corina Dobre, Anca Melinte Marți, 22 Mai 2018
Peste 20 de autoturisme ale Primăriei municipiului Galaţi se află sub sechestru, de săptămâna trecută, din cauză că administraţia locală nu şi-a achitat o datorie către proprietarul fostului său sediu. Printre maşinile sechestrate se numără autoturismele de serviciu ale primarului Ionuţ Pucheanu, city managerului Marius Humelnicu şi ale celor doi…
Ambasadorul Ucrainei, la Navrom Galaţi
Scris de Corina Dobre Sâmbătă, 19 Mai 2018
După ce a avut o întrevedere cu reprezentanţi ai autorităţilor locale (viceprimarii Cristian Enache, Picu Roman şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Florinel Petru Gasparotti), dar şi cu subprefectul Mihai Manoliu, ambasadorul Ucrainei în România, Oleksandr Bankov, s-a întâlnit cu reprezentanţii Navrom Galaţi, pentru a discuta despre înfiinţarea punctului de trecere a…
Guvernul României, prins nepregătit de vânzarea Combinatului
Scris de Cristinel Luca Sâmbătă, 19 Mai 2018
Eurodeputatul român Siegfried Mureşan, care a trecut de la PMP la PNL săptămâna trecută, a participat, ieri, la o conferinţă de presă la Galaţi, alături de preşedintele organizaţiei judeţene a liberalilor gălăţeni, George Stângă, şi de Ştefan Baltă, cooptat şi el destul de recent în echipa locală a PNL. Principalul…
Directorul general şi preşedintele Consiliului de Administraţie ai Transurb îşi dau demisia
Scris de Corina Dobre Vineri, 18 Mai 2018
Directorul general interimar al Transurb, Adrian Negraru, şi preşedintele Consiliului de Administraţie al societăţii, Gigel Caliga, şi-au anunţat, astăzi, demisia. Decizia celor doi membri ALDE de la vârful Transurb vine după o perioadă extrem de tensionată cu conducerea PSD a Primăriei Galaţi. "Eu mă consider o persoană cu principii şi…
Modernizarea Centurii bate pasul pe loc, în lipsa evaluatorilor
Scris de Corina Dobre Vineri, 18 Mai 2018
Proiectul de extindere şi modernizare a Drumului de Centură, estimat la aproximativ 40 de milioane de euro de către autorităţi, a bătut pasul pe loc, în ultima vreme, în lipsa evaluatorilor. Cel mai important proiect de infrastructură al Galaţiului, din ultimele trei decenii, mai are de trecut doar faza de…
Întâlnire Primărie-Transurb
Scris de Corina Dobre Miercuri, 16 Mai 2018
Conducerea operatorului de transport public local se va întâlni, joi, 17 mai 2018, cu reprezentanţii la vârf ai Primăriei (printre care city managerul Marius Humelnicu), pentru a discuta despre activitatea Transurb şi implicit problemele financiare cu care societatea se confruntă. Informaţia ne-a fost confirmată de către directorul general interimar al…
Cum se vor ÎNCĂLZI gălăţenii la IARNĂ
Scris de Corina Dobre Miercuri, 16 Mai 2018
25 de puncte termice din mai multe cartiere ale Galațiului ar putea fi transformate, anul acesta, în microcentrale de cartier, pentru a furniza căldură în sistem centralizat mai multor asociaţii de proprietari în care gradul de branşare la reţeaua publică de distribuţie a agentului termic este de cel puțin 50…
Primăria vrea PLAJA DUNĂREA înapoi şi susţine că are bani de investiţii
Scris de Anca Melinte Miercuri, 16 Mai 2018
Primăria Galaţi aşteaptă să expire cele 30 de zile în care concesionarul Plajei "Dunărea", firma Karan Business & Finance SRL, are obligaţia de a ajunge la zi cu investiţiile promise, pentru a-şi recupera zona de agrement. Potrivit primarului Ionuţ Pucheanu, după notificarea de punere în întârziere, transmisă pe 26 aprilie,…

