„Alo, Florin Popescu, vrei şefia Poliţiei Comunitare?”

„Alo, Florin Popescu, vrei şefia Poliţiei Comunitare?”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* „Surpriză! Nu plec nicăieri!” susţine directorul Cristian Gâscă *

„Am fost sunat joi – nu pot să spun de către cine! – şi întrebat dacă mă interesează să fiu directorul Poliţiei Comunitare Galaţi. Am răspuns că atâta timp cât este Nicolae primar, nu mai vreau să fiu şef la nimic, în Galaţi”, povesteşte amuzat Florin Popescu, fostul şef al Administraţiei Domeniului Public Galaţi.

„Mi s-a spus că actualul director, Cristian Gâscă se pregăteşte să demisioneze şi trebuie găsit un om care să îl înlocuiască. Eu unul nu văd de ce să demisioneze, că mie chiar mi se pare omul potrivit la locul potrivit”.

„Este unul dintre puţinii şefi care chiar îşi fac treaba. Eu mă tem să nu fie supus la tot felul de presiuni, pentru că altfel nu are sens să demisioneze, doar are toate pârghiile puterii”, mai spune Florin Popescu.

„Sindicaliştii sunt supăraţi că dau şi ei examen”

Contactat telefonic, Cristian Gâscă (FOTO) nu este nici măcar şocat: „Da, era de aşteptat să lanseze astfel de zvonuri. Cum, cine? Sindicatul ˝Polistar˝ al Poliţiei Comunitare”.

„Ei sunt foarte supăraţi pe mine pentru că le-am arătat că între ei şi ceilalţi funcţionari din Poliţia Comunitară nu este nicio deosebire. Le-am zis că şi sindicaliştii trebuie să dea examen ca toată lumea. Şi dacă nu iau interviul, şi apoi 50 de puncte la examenul scris, relaţia contractuală încetează. Sunt managerul acestei instituţiei şi, surpriză, rămân aici!”.

Directorul rămâne ferm: „Când am intrat pe acest post, domnul primar mi-a promis tot sprijinul şi că nu se va amesteca nimeni în treburile Poliţiei Comunitare şi aşa a fost. Am venit să fac treabă, nu am venit să dau oamenii afară, deşi am ajuns s-o fac şi pe asta”.

„Oricum, ei se cred peste primar, dacă se apucă să îmi caute înlocuitor. Cred că domnul primar nici nu ştie că urmează ˝să fiu înlocuit˝”, încheie râzând Cristian Gâscă.

Tsunami cu groază şi zvonuri

În acest moment, Florin Popescu continuă să lucreze în administraţia brăileană, făcând naveta Galaţi-Brăila, iar la Poliţia Comunitară Galaţi, după valul celor 420 de comunitari trimişi acasă, apele au rămas tulburi şi oamenii – îngroziţi.

Cu toate acestea, vorba „Nu mor caii când vor câinii, şi nici câinii când vor stăpânii” capătă valenţe noi, egale cu „Alo, nu vreţi să fiţi director, chiar dacă există deja unul?”.

Citit 2841 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.