SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
Sănătatea nu mai protestează, momentan
Scris de Gabriel Kolbay Luni, 07 Iunie 2010
Niciun sindicat din Sănătate nu şi-a anunţat către Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică (DJSP) Galaţi intenţia de a organiza proteste în săptămâna care începe astăzi, potrivit directorului instituţiei, dr. Valentin Boldea. Calmul este unul neaşteptat, am putea spune, dat fiind faptul că mai multe voci susţineau săptămâna trecută că ziua…
Domnul şi doamna director Mihăilescu
Scris de Anca Melinte Luni, 07 Iunie 2010
Şcolile nr. 1 şi 2 din Independenţa sunt conduse „în familie”. Profesorul de istorie Adrian Mihăilescu este de 18 ani directorul Şcolii nr. 2, soţia lui, Mihaela Mihăilescu, e de 15 ani directoare la Şcoala nr. 1, dar, după cum mărturiseşte soţul, l-a depăşit la capitolul experienţă. S-au cunoscut la…
S-au decernat Oscarurile liceenilor gălăţeni
Scris de Roxana Artene Penciu Luni, 07 Iunie 2010
Ediţia a IX-a a Festivalului de Teatru pentru Liceeni s-a încheiat cu decernarea premiilor. Cum juriul a avut o sarcină dificilă să selecteze nişte învingători, când toţi participanţii au pus foarte mult suflet, premiile au fost numeroase: 17 diplome au fost înmânate în final. Marele premiu a revenit trupei de…
Elevi gălăţeni spun „NU violenţei în şcoli”, la Brăila
Scris de Elena Parapiru Luni, 07 Iunie 2010
* Trei zile, oraşul vecin a găzduit discuţii între copiii din 6 judeţe, despre siguranţa şcolarilor * Da, anul şcolar 2009-2010 deja ne face semn cu batista şi albumul foto, dar activităţile copiilor sunt departe de a se fi sfârşit. Astfel, elevi, profesorii şi poliţişti din judeţele Galaţi, Vrancea, Buzău,…
Independenţa - polul chimiei gălăţene
Scris de Anca Melinte Luni, 07 Iunie 2010
* La numai 15 ani, Mirel Marius Neagu şi cei 10 colegi ai săi, mai mici sau mai mari, pregătiţi de profesorul Iulian Corneci, au pus comuna Independenţa pe harta naţională şi internaţională a performanţelor la chimie * Într-o şcoală cu profesori navetişti şi elevi pentru care „Cornul şi laptele”…
Reducerea pensiilor, anticonstituţională
Scris de Maria Măndiţă Luni, 07 Iunie 2010
Reducerea pensiei este anticonstituţională şi acest lucru nu este susţinut inclusiv de un reprezentant al partenerului PDL la guvernare, UDMR. Potrivit senatorului Gyorgy Frunda (FOTO), diminuarea pensiei, a unui drept „de proprietate”, nu poate fi realizată nici măcar în condiţiile prevăzute de art. 53 din Constituţie referitor la restrângerea unor…
Ziua Copiilor Noştri
Scris de Anca Melinte Luni, 07 Iunie 2010
* Cotidianul „Viaţa liberă” – pentru a treia oară consecutiv alături de condeiele talentate ale „Inimii de Copil” * Cuky’s i-a bucurat pe copii cu fursecuri şi bezele delicioase * 30 de căţeluşi pufoşi – mascotele Fundaţiei ROLDA le vor face micuţilor vacanţa mai frumoasă şi mai veselă * Zeci…
„Ziua Copiilor Noştri”
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 05 Iunie 2010
Pentru a opta oară consecutiv, Fundaţia „Inimă de Copil” din Galaţi sărbătoreşte „Ziua Copiilor Noştri” astăzi, de la ora 10.00, în amfiteatrul Casei de Cultura a Studenţilor. Este vorba de o acţiune de anvergură în care copiii ajutaţi, tinerii şi familiile lor, susţinătorii, donatorii, voluntarii, toate inimile care formează marea…
Din căruţă în scaunul cu rotile
Scris de Gabriel Kolbay Sâmbătă, 05 Iunie 2010
* Într-un interval de două săptămâni, doi bărbaţi au fost aduşi la Urgenţe cu paralizii, după ce au căzut din căruţe * Parcă e mai sigur în maşină sau pe moped, cu tot riscul de a fi spulberat de pe şosea * Transportul cu căruţa devine aproape la fel de…
Simpozion interdisciplinar la final de an şcolar
Scris de Cristina S. Carp Sâmbătă, 05 Iunie 2010
Duminică, la Casa Corpului Didactic Galaţi, are loc simpozionul „Valori autentice ale românismului în educaţie”, grupând lucrări din disciplinele limba şi literatura română, istorie şi religie.„Dorim să facem cunoscute valorile autentice ale naţiunii române şi să le cultivăm în rândul copiilor. La simpozion vor participa aproximativ 50 de profesori şi…
Supravieţuitorii - 60 de ani de la terminarea liceului
Scris de Roxana Artene Penciu Sâmbătă, 05 Iunie 2010
Cei 11 supravieţuitori ai promoţiei din 1950 a Colegiului Naţional „Al. I. Cuza” vor sărbători astăzi 60 de ani de la terminarea liceului. Este o ocazie de care foarte puţini au şansa să se bucure. „Am fost o promoţie de 79 de elevi. La 50 de ani ne-am întâlnit doar…
Florea Chiriac, Doctor Honoris Causa al Universităţii „Dunărea de Jos”
Scris de Marius Ţuca Sâmbătă, 05 Iunie 2010
Senatul Universităţii „Dunărea de Jos” i-a acordat vineri titlul academic de DOCTOR HONORIS CAUSA profesorului universitar dr. ing. Florea Chiriac, de la Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti. Distincţia a venit ca o încununare a colaborării de lungă durată şi foarte bogată a domniei sale cu Catedra de Sisteme Termice…
Greva se suspendă, nu şi conflictul
Scris de Roxana Artene Penciu Sâmbătă, 05 Iunie 2010
* Cadrele didactice au decis să protesteze în continuare prin neîncheierea situaţiei şi boicotarea examenului de bacalaureat * În cadrul şedinţei Consiliului Judeţean SIP, care s-a desfăşurat ieri, profesorii au decis să intre toţi la ore, dar să continue conflictul de interese prin neîncheierea situaţiei la învăţătură, blocarea anului şcolar…
Directorul de la „Asachi” face legea în sindicat
Scris de Roxana Artene Penciu Sâmbătă, 05 Iunie 2010
Vicepreşedinta SIP, Mariana Hanu, a fost oprită să discute cu membrii de sindicat de către directorul Grupului Şcolar „Asachi”, Adrian Diacănu (FOTO).„Lidera din liceu adunase oamenii. Eu am vrut să discut cu ei să văd de ce nu fac grevă, dacă au probleme de vreun fel, dacă se fac presiuni…
Costume populare în miniatură
Scris de Cristina S. Carp Sâmbătă, 05 Iunie 2010
Zeci de prichindei de vârsta grădiniţei şi-au etalat, ieri, costumele populare în miniatură, pe scena imensă a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”. Ieri s-a desfăşurat faza finală a Festivalului de dans popular „Hai la joc, la joc, la joc / Din opinci să iasă foc”, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi.…
Cum de mai există Campionatul de Raliuri din România?
Scris de Bogdan Codrescu Sâmbătă, 05 Iunie 2010
Dacă tot am vorbit despre evenimente automobilistice în ultimele numere, vom ridica şi problema Campionatului de Raliuri din România. Care este problema acestui campionat? Păi în primul rând întrebaţi-vă la ce post de televiziune puteţi să urmăriţi acest eveniment. Veţi constata cu stupoare că un răspuns concret nu poate fi…
Gâlceava fructelor cu legumele
Scris de Gabriel Kolbay Sâmbătă, 05 Iunie 2010
* Satu Mare ne livrează căpşuni ieftine * Stuguri chilieni * Una-i piersica şi alta e nectarina, la preţ cel puţin * Cine n-are gutui, să-şi ia pere * Castraveţii costă doar un leu, în timp ce morcovul a urcat la 3 lei kilogranul * Căpşunile româneşti nord-vestice s-au mai…
Galaţiul rămâne fără apă caldă pentru trei săptămâni
Scris de Rodica Mişcalencu Sâmbătă, 05 Iunie 2010
* De la începutul săptămânii viitoare, toţi locuitorii din municipiul Galaţi rămân fără apă caldă * Restricţia operează timp de trei săptămâni * În acest interval, Electrocentrale şi Apaterm continuă revizia propriilor reţelele * „Alimentarea cu apă caldă de consum va fi întreruptă în toate cartierele municipiului Galaţi începând de…
Beneficiarii Euro 200, afişaţi pe internet
Scris de Cristina S. Carp Vineri, 04 Iunie 2010
Ieri, 3 iunie, pe www.euro200.edu.ro, s-au afişat listele beneficiarilor ajutorului financiar pentru cumpărarea unui calculator. Dintre cei 808 de elevi şi studenţi gălăţeni care au dorit acest ajutor, doar 498, toţi fiind elevi, se află printre beneficiari. Eventualele contestaţii vor fi depuse la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi până pe…
1.850 de locuri fără taxă la Universitatea „Dunărea de Jos”
Scris de Marius Ţuca Vineri, 04 Iunie 2010
Universitatea „Dunărea de Jos” va scoate la concurs anul acesta 1.850 de locuri la licenţă. Aceasta este cifra oficială confirmată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. În şedinţa de Senat de astăzi a instituţiei se va stabili atât repartizarea acestora pe facultăţi şi specializări, cât şi numărul de locuri cu…
Profesorii „sponsorizează” învăţământul
Scris de Roxana Artene Penciu Vineri, 04 Iunie 2010
* Primăriile nu le decontează naveta * Dascălii plătesc 400 de lei pe lună pe transport dintr-un salariu de nici 1.000 de lei *În jur de 30 de profesori care fac naveta la şcolile din Drăguşeni şi 10 profesori de la Oancea nu şi-au primit banii de navetă încă din…
Elevii mărşăluiesc împotriva fumatului
Scris de Roxana Artene Penciu Vineri, 04 Iunie 2010
Moda e schimbătoare. Acesta a fost argumentul forte al elevilor de la Colegiul Energetic „Paul Dimo”, care au iniţiat un proiect şi o campanie antifumat intitulate „Împreună într-o lume fără vicii”. Dacă până acum „Cool” însemna să fumezi, elevii de la „Energetic” au decis că, dimpotrivă, acum e „o chestie…
Titularizare cu restricţie
Scris de Cristina S. Carp Vineri, 04 Iunie 2010
Absolvenţii de facultate care nu au terminat o specializare autorizată provizoriu sau acreditată de Ministerul Educaţiei nu vor avea, nici în acest an, drept de participare la examenul de titularizare. Este vorba despre candidaţii care au început studiile după intrarea în vigoare a Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor din…
Din toamnă „Dunărea de Jos” se întoarce la Cahul
Scris de Marius Ţuca Vineri, 04 Iunie 2010
Universitatea „Dunărea de Jos” va redeschide încă din următorul an universitar extensiunea de la Cahul, Republica Moldova. După ce puntea politică dintre România şi Moldova a fost refăcută, autorităţile academice de pe cele două maluri ale Prutului şi-au dat din nou mâna pentru a relua colaborarea începută în urmă cu…

