SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
A abandonat gunoi pe strada Garofiţei
Scris de Teodora Miron Vineri, 13 Martie 2020
În timpul acţiunii de patrulare, poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Protecţie a Mediului au constatat că o societate comercială a abandonat aproximativ trei metri cubi de deşeuri rezultate din amenajări interioare pe un teren situat pe strada Garofiţei. Persoana juridică a fost sancţionată contravenţional, cu o amendă în valoare…
A înjurat birjăreşte, iar acum plăteşte
Scris de Teodora Miron Vineri, 13 Martie 2020
Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale l-au sancţionat contravenţional, cu o amendă în valoare de 1.000 de lei, pe numitul C.V., de 48 de ani, din Galaţi. Bărbatul a fost amendat deoarece a proferat injurii şi expresiij ignitoare la adresa oamenilor legii aflaţi în control la o societate…
CORONAVIRUS | Bani de la Arhiepiscopie pentru familiile sărace
Scris de Teodora Miron Vineri, 13 Martie 2020
Arhiepiscopia "Dunării de Jos" va lua toate măsurile necesare pentru limitarea numărului de persoane în lăcaşurile de cult. "Pentru tot ce înseamnă serviciu religios ce va fi organizat în perioada următoare se vor lua măsuri astfel încât să fie respectat pragul de 100 de persoane. În cazul în care se…
Gălăţenii veniţi din Italia iau cu asalt oraşul. Convoi după convoi, dinspre frontieră
Scris de Teodora Miron Vineri, 13 Martie 2020
În ciuda apelurilor făcute de autorităţi, prin care cetăţenii români erau rugaţi să nu mai vină din străinătate, mai ales din zonele afectate de coronavirus, mii de persoane au trecut graniţa în ultimele 48 de ore. Cei care au ajuns în România prin punctele terestre ale frontierei au fost însoţiţi…
ÎNSCRIERI acum pentru drumeţii pe munte la vară
Scris de Roxana Artene Penciu Joi, 12 Martie 2020
Proiectul "Hai cu noi pe munte!", organizat de Clubul Albatros Galați, continuă și anul acesta să promoveze mișcarea în aer liber, drumețiile pe munte și dragostea pentru natură. Ajuns deja la cea de-a VIII-a ediție, proiectul constă în organizarea unor activități și drumeții în cadrul cărora se va discuta despre…
CORONAVIRUS | Măsura limitării la 100 de persoane în spații închise nu afectează mall-urile
Scris de Teodora Miron Miercuri, 11 Martie 2020
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat, miercuri, 11 martie 2020, că măsura limitării la 100 de persoane în spaţii închise nu afectează mall-urile şi hypermaketurile, însă aceasta se aplică în cazul cinematografelor sau teatrelor. Arafat a anunţat că toate activităţile culturale şi ştiinţifice în spaţii închise…
CORONAVIRUS | Casa de Pensii îşi opreşte audienţele cu publicul
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 11 Martie 2020
Pe fondul crizei coronavirusului, Casa Judeţeană de Pensii Galaţi anunţă că, în perioada 11 - 31 martie, se suspendă audienţele la sediul instituţiei. Aceste măsuri nu se aplică însă în depunerea şi ridicarea de documente de la sediul instituţiei, solicitarea ajutoarelor de deces, activitatea de expertiză medicală, alte situaţii speciale…
Blocaje mentale care ne țin viața pe loc
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 11 Martie 2020
De cele mai multe ori, visurile noastre, tipul de viață dorit, obiectivele noastre pe termen scurt, mediu sau lung, rămân la stadiul de dorință. Ne întrebăm un timp "de ce?", fără să căutăm cu adevărat o schimbare în profunzime. Totul este în mintea noastră, susţin psihologii care ne dezvăluie principalele…
Vouchere de taxi pentru petrecăreţii cu carnet
Scris de Mariana Constandache Marți, 10 Martie 2020
Iniţiativă mai puţin obişnuită a poliţiştilor rutieri din Galaţi vizavi de conducătorii auto, cu ocazia zilei de 9 martie, în care a fost dezlegare "oficială" la 44 de pahare. Conştienţi că în această zi riscurile prezenţei în trafic a unui număr mult mai mare de şoferi băuţi vor creşte la…
Campanie de sterilizare şi vaccinare gratuită a câinilor
Scris de Anca Melinte Vineri, 06 Martie 2020
Bun găsit, dragi iubitori de animale! Şi astăzi vom încerca să vă oferim sfaturi care să vă ajute să vă înţelegeţi şi îngrijiţi mai bine prietenii necuvântători. Aşa cum explicam săptămânile trecute, mulţi dintre câinii care rătăcesc pe străzi nu s-au născut "maidanezi", ci au ajuns în stradă abandonaţi de…
Copacul ”înflorit” cu gunoaie
Scris de Sonia Baciu Vineri, 06 Martie 2020
Dacă, în alți ani, ne uitam cu jind după primii pomi înfloriți, anul acesta am avut ocazia să vedem și copacul în care au înflorit peturile. Pe o stradă intens circulată acum (Nae Leonard), la un colț de bloc am descoperit ”copacul cu peturi” - o specie ce nu va…
42 de locuinţe protejate pentru victimele violenţei domestice
Scris de Elena Govaert Joi, 05 Martie 2020
Nu mai puţin de 42 de locuinţe protejate pentru victimele violenţei domestice au fost inaugurate ieri, 4 martie, de către Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES). Este vorba despre o locuinţă pentru fiecare judeţ, unde, pe lângă cazare, victimele vor beneficia atât de consiliere psihologică,…
Apartamente în lucru la Tg. Bujor
Scris de George Marinescu Joi, 05 Martie 2020
Potrivit informațiilor furnizate de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), la Târgu Bujor se construiesc în prezent 36 de apartamente pentru tineri, în strada General Eremia Grigorescu. Proiectul este derulat de ANL (instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației) prin “Programul de construcții locuinţe pentru tineri, destinate închirierii”.…
Un milion de lei pentru reabilitarea unei secţii de poliţie
Scris de Mariana Constandache, Anca Melinte Joi, 05 Martie 2020
Nu mai puţin de 1.182.975 de lei reprezintă valoarea reparaţiilor capitale de care are nevoie imobilul în care îşi desfăşoară activitatea Secţia 3 Poliţie, situat la parterul şi etajul I al blocului G1, scara 3, Micro 19. Spaţiul nu a fost reabilitat niciodată, situaţia lui fiind cu atât mai critică…
Instantanee din Galaţi. Nu-i bai, merge și așa! (FOTO)
Scris de Bogdan Codrescu Joi, 05 Martie 2020
Borduri trântite după cum s-a nimerit, fără a fi tăiate în unghi şi poziţionate după cum ar fi normal chiar și într-o țară din lumea a treia. Unde? Pe trotuarul străzii Brăilei, în zona băncilor, fapt care ne-a fost sesizat de către un gălăţean. Etapa aceasta este urmată de intervenţia…
Internet, computer şi smartphone, pentru vârsta a treia
Scris de Victor Cilincă Miercuri, 04 Martie 2020
"Senior Computer" este un program de iniţiere a persoanelor de vârsta a treia în utilizarea computerului, smartmobilului şi internetului, ce se va desfăşura în anul 2020, începând din 16 martie, la Filiala nr. 2 "Paul Păltănea" a Bibliotecii Judeţene "V. A Urechia", din Micro 40, în colaborare cu Fundaţia "Andreiana…
Cărţi de identitate pentru persoanele netransportabile
Scris de Anca Melinte Miercuri, 04 Martie 2020
Persoanele netransportabile au posibilitatea de a apela la camera mobilă pentru întocmirea cărţilor de identitate, informează Primăria municipiului Galaţi. Serviciul de Evidenţa Persoanei Galaţi efectuează deplasări cu camera mobilă la domiciliul persoanelor netransportabile în vederea preluării imaginilor necesare întocmirii cărţilor de identitate, folosind echipamentele foto digitale din dotare, potrivit normelor…
E uşor să spui, dar greu să fii mamă de 11 copii
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 04 Martie 2020
"E uşor a spune mamă, dar e greu să fii!". Este filosofia unei femei simple, de la ţară, care şi-a dedicat viaţa creşterii a nu mai puţin de 15 copii. Nouă ai ei şi şase nepoţi, lăsaţi de una dintre fiicele care a plecat prin lume să îşi caute norocul.…
Nu păstrezi curăţenia, plăteşti amendă
Scris de Teodora Miron Marți, 03 Martie 2020
Un nou plan de acţiuni, care are în vedere curăţenia localităţii, a debutat, de pe 1 martie, la nivelul Poliţiei Locale Galaţi. Intitulat « Gospodăria Municipiului 2020 », planul a fost pus în aplicare ţinând cont de datele operative aferente anului 2019, informaţiile şi sesizările cetăţenilor, postările de pe reţelele…
”Carantină” edilitară pe strada Plevnei. Oameni blocaţi în curţi
Scris de Anca Melinte Duminică, 01 Martie 2020
Locatarii străzii Plevnei s-au trezit joi seara, în timp ce ploua de zor, într-un soi de "carantină" edilitară: din cauza şantierului nu puteau să intre în curţi, dar nici să iasă. Situaţia ne-a fost semnalată de unul dintre locuitorii străzii, care ne-a trimis şi o fotografie de la faţa locului:…
Cât costă branşarea la apă, tv şi internet
Scris de Mariana Constandache Vineri, 28 Februarie 2020
V-aţi achiziţionat o nouă locuinţă, aţi construit o casă ori vrei să refaceţi racordurile la utilităţi. În oricare dintre situaţii, trebuie să parcurgeţi o serie de paşi, să alergaţi după documentaţie şi să cheltuiţi sume de bani deloc de neglijat, totul pentru a beneficia, în condiţii de legalitate de siguranţă,…
Atelier de confecţionat mărţişoare, la Muzeul de Istorie
Scris de Elena Govaert Joi, 27 Februarie 2020
În perioada 29 februarie - 4 martie, Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" organizează "Mărţişorul la muzeu", un atelier de creaţie dedicat copiilor, sub coordonarea muzeografului Ionela Daniela Antohe. În cadrul atelierului, copiii vor învăţa să confecţioneze mărţişoare şi felicitări, şi vor avea ocazia să afle de la specialistul în etnografie…
Lauri internaţionali pentru copii talentați
Scris de Victor Cilincă Joi, 27 Februarie 2020
Un juriu format din artişti din nu mai puţin de 22 de ţări – Marea Britanie, Portugalia, Mexic, USA, Franţa, Republica Moldova, Bulgaria, România etc – a lucrat la Roma, între 16 şi 19 fenruarie, pentru a recompensa talente internaţionale la concursul internaţiolal „Viva Italia”, la Roma, pe secţiuni precum…
Tone de ajutoare pentru gălăţenii în nevoie
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 26 Februarie 2020
Peste 25 de tone de bunuri, de la alimente la jucării şi obiecte de uz casnic au fost strânse, timp de patru luni, de la gălăţenii cu suflet pentru semenii lor aflaţi în situaţii dificile. Graţie mobilizării iniţiate de gălăţeanul Doru Maximilian, prin comunităţile civice "Pentru Galaţi", "Galaţiul nostru" şi…

