SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
Totul despre podul peste Dunăre
Scris de TuNelu Iliescu Sâmbătă, 06 Mai 2017
În sfârşit, se face! Podul peste Dunăre, nu tunelul pe sub Dunăre. Şi nu la Galaţi, ci la Brăila. Prilej pentru noi să vă oferim toate dedesubturile afacerii: cine are de câştigat, cine are de pierdut. Totuşi, până se construieşte, avem timp suficient să îl dărâmăm cu râsete. Podul va…
În sfârşit, Primăria s-a hotărât să ne scape de CĂPUȘE. Numai că planurile municipalităţii nu se ”pupă” cu prognoza meteo
Scris de Corina Dobre Sâmbătă, 06 Mai 2017
După ce, de la începutul lunii mai, zeci de gălăţeni au ajuns la spital muşcaţi de căpuşe, municipalitatea a hotărât, în sfârşit, să acţioneze împotriva periculoaselor insecte. Reprezentanţii Primăriei, care ar fi trebuit să ia această măsură încă din luna aprilie, odată cu încălzirea vremii, au anunţat că, de luni…
Învaţă să călătoreşti FĂRĂ BANI
Scris de Iasmina Ungureanu Vineri, 05 Mai 2017
Luni, 15 mai, în Daily Pub, de la ora 19,00 vă puteţi distra la o întâlnire prietenească unde veţi afla că, pentru a călători, nu aveţi neapărat nevoie de mulţi bani sau chiar deloc. În cadrul acestui eveniment, Bogdan Budai, coach, călător, speaker vă va prezenta călătoriile lui prin Europa…
Sărbătoarea unui sfânt care a trăit (şi) la Galaţi
Scris de Gabriel Kolbay Joi, 04 Mai 2017
Creştinii ortodocşi îl prăznuiesc anual, pe data de 2 mai, pe Sfântul Atanasie Patelarie. La Galaţi, prilejul de sărbătoare este cu atât mai mare cu când Atanasie a trăit şi aici, în oraş, în prima parte a secolului al XVII-lea. Ca şi în anii trecuţi, la biserica de pe strada…
Fotografie documentară „Constantin Brâncuşi”, la Muzeul Eparhial
Scris de Gabriel Kolbay Joi, 04 Mai 2017
Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii de la Dunărea de Jos anunţă că astăzi, la ora 14,00, se va vernisa în sala „Sergiu Dumitrescu” o expoziţie cu fotografii documentare „Constantin Brâncuşi”.„Expoziția face parte din Programul naţional - 140 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brancuşi, inițiat de Ministerul Culturii…
10.000 de apeluri la Telefonul Vârstnicului
Scris de Iasmina Ungureanu Marți, 02 Mai 2017
Telefonul Vârstnicului, prima linie telefonică gratuită de informare şi asistenţă dedicată persoanelor de peste 65 de ani, operată de către Fundaţia Principesa Margareta a României, a înregistrat peste 10.000 de apeluri şi 1.873 apelanţi unici, proveniţi din toate regiunile ţării.Ultima analiză relevă că populaţia cu vârsta peste 65 de ani…
Hram la Biserica "Sf. Antim"
Scris de Gabriel Kolbay Marți, 02 Mai 2017
A fost hram, duminica trecută, la biserica "Sfântul Mucenic Antim", de pe bulevardul Milcov, care asigură asistenţă spirituală pentru aproape 4.000 de credincioşi din Micro 13B şi Micro 38. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, cel care - impresionat de devotamentul…
Fundeni, ultima comună din Galaţi fără curent?
Scris de Cristinel Luca Marți, 02 Mai 2017
Conform unui comunicat postat de Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord, luni, 1 mai, la ora 9,00, Fundeni era singura localitate nealimentată parţial cu energie electrică. "Din totalul de 118 linii defecte la începutul perioadei de avarie, a mai rămas doar o linie de medie tensiune care afectează…
Electrica, oamenii şi priorităţile
Scris de Cristinel Luca Luni, 01 Mai 2017
O doamnă din Slobozia Conachi a sunat ieri la ziar: "S-a restabilit alimentarea cu energie electrică în comună acum trei zile, dar sunt câteva case unde lumina s-a întrerupt iar, după numai o zi. Bunica mea are 90 de ani, este nevoie să fie supravegheată permanent. Cineva are grijă de…
Sport pentru comunitate. Cauze pentru care poţi alerga la Semimaratonul Galaţi 2017
Scris de Sonia Baciu, Iasmina Stoianovici Luni, 01 Mai 2017
La Semimaratonul Galaţi, ajuns anul acesta la cea de-a patra ediţie, se va alerga, pe 28 mai, pentru 13 proiecte/cauze, la alegerea participanţilor. La final, 88 la sută din sumele strânse din taxa de înscriere vor finanţa cauza aleasă de fiecare. Participanţii pot opta pentru una dintre cele patru probe…
Caz revoltător, în atenţia autorităţilor. Un nevăzător şi câinele său însoţitor, daţi jos din autobuz
Scris de Anca Melinte Luni, 01 Mai 2017
Un caz revoltător în care un bărbat, nevăzător din naştere, a fost umilit şi dat jos cu forţa din autobuzul în care avea rezervare, iar câinele-ghid care îl însoţea a fost lovit, a ajuns în atenţia autorităţilor.Povestea lui Petrică, un bărbat nevăzător din Paşcani, a devenit virală pe Facebook, după…
Zeci de mii de turişti, aşteptaţi pe litoral şi la munte de 1 mai
Scris de Viaţa liberă Sâmbătă, 29 Aprilie 2017
Aproximativ 20.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoral în acest weekend şi în ziua de 1 Mai, la care se vor adăuga cei 60.000 de turişti care se vor îndrepta spre munte şi spre zonele rurale, a declarat, ieri, Dragoş Răducan, prim-vicepreşedinte executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR),…
Electrica a ajuns la Oancea după şapte zile
Scris de Cristinel Luca Sâmbătă, 29 Aprilie 2017
Abia după şapte zile de la fenomenele meteo care au lăsat fără energie electrică aproape trei sferturi din judeţ, o echipă a Electrica a sosit şi în comuna Oancea, unde peste 15 stâlpi au fost doborâţi la pământ, afirmă primarul comunei, Victor Chiriloaie, pe pagina de Facebook. "Abia astăzi, 27…
Grădiniţă de stat vs. grădiniţă particulară
Scris de Iasmina Ungureanu Sâmbătă, 29 Aprilie 2017
La scurt timp după ce devenim mămici, bebeluşul creşte tot mai repede, scapă de colici şi cu siguranţă îşi doreşte să fie "independent", să mănânce singur, să meargă şi mai presus de orice să socializeze. Şi aşa vă daţi seama că timpul a trecut foarte repede şi că aţi ajuns…
Sărbătoarea de suflet a tecucenilor
Scris de Gabriel Kolbay Joi, 27 Aprilie 2017
Sute de oameni au participat la slujba oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în Catedrala "Sfântul Gheorghe" din centrul oraşului Tecuci. Trebuie menţionat faptul că tecucenii au biserici ocrotite de Sfântul Gheorghe de mai bine de trei secole şi jumătate. La finele săptămânii trecute, a…
De câţi BANI s-au distrat tecucenii, la zilele oraşului
Scris de Anca Melinte Miercuri, 26 Aprilie 2017
Chiar dacă oraşul a fost afectat serios de vremea rea, care a pus la pământ arbori şi i-a lăsat în beznă pe unii localnici, Primăria n-a renunţat la distracţia de Zilele Tecuciului, unde, pe lângă artişti locali, au concertat Alina Eremia, Antonia, Taxi şi Direcţia 5. Potrivit datelor din Sistemul…
ALERTĂ | Dealurile din IZVOARELE au luat-o din nou la vale. ALUNECĂRILE DE TEREN au ajuns aproape de locuinţele oamenilor
Scris de Teodora Miron Marți, 25 Aprilie 2017
Noi probleme în satul Izvoarele, în urma ploilor din ultima perioadă. Pământul a luat-o iar la vale, doar că într-o altă zonă faţă de acum o lună. De data aceasta, situaţia este critică, pentru că , la aproximativ 100 de metri de marginea dealului, se află case. Autorităţile locale şi…
Tricotatul şi croşetatul, din nou la modă
Scris de Iasmina Ungureanu Luni, 24 Aprilie 2017
În ultimul timp e mai ieftin să cumperi un pulover gata făcut decât să faci, e mai convenabil, găseşti orice la preţuri mici. Atât că nu e lână, ci poliester amestecat cu ceva şi ceea ce cumperi nu va fi doar al tău, ci al multor oameni care se gândesc…
De Paştele Blajinilor, mii de gălăţeni au dat de pomană în cimitir
Scris de Florin Răvdan Luni, 24 Aprilie 2017
Devenită tradiţie, prima duminică de după sărbătorile pascale este dedicată pomenirii morţilor, aşa că gălăţenii iau cu asalt cimitirele, unde dau de pomană de-ale gurii, băutură sau alte lucruri. Şi anul acesta a fost aglomeraţie, însă atmosfera a fost mult mai relaxată faţă de anii trecuţi. "Venim an de an…
"Sub apă, găsiţi asfalt proaspăt". Micro 21, cartierul bălţilor eterne şi al lucrărilor de mântuială | REPORTAJ
Scris de Florin Răvdan și Alina Maria Şerban Luni, 24 Aprilie 2017
Dacă până acum mergeam la capătul tramvaiului 7, pentru a sta de vorbă cu cetăţenii, de data aceasta am ales chioşcul de vizavi de oficiul poştal din Micro 21. Numai că vremea ne-a dat planurile peste cap, iar cetăţenii nu s-au înghesuit să iasă la discuţii cu reporterii "Vieţii libere".…
RELAXARE | Coloraţi şi vă deconectaţi!
Scris de Iasmina Ungureanu Sâmbătă, 22 Aprilie 2017
Dacă sunteţi în căutarea unei metode de relaxare şi deconectare de la problemele cotidiene, cărţile de colorat pentru adulţi sunt o soluţie ieftină şi la îndemână. În ultimii ani cărţile de colorat pentru adulţi au devenit o adevărată modă, tot mai mulţi oameni practicând această activitate, chiar dacă este una…
Rămânem fără apă caldă şi căldură. Planurile secrete ale Primăriei | PAMFLET
Scris de Viaţa liberă Sâmbătă, 22 Aprilie 2017
S-a decis! Galaţiul rămâne fără apă caldă şi căldură. E încă un semnal că trebuie să părăsim cât mai curând localitatea. Rugăminte: ultimul care pleacă să stingă lumina, ca să nu ne trezim cu o factură de miliarde când o să ne întoarcem cu strănepoţii, ca să le arătăm de…
Dată afară în frig. Tânără care refuză să plece din faţa blocului
Scris de Alina Şerban Sâmbătă, 22 Aprilie 2017
Miercuri, 19 aprilie, pe o zi ploioasă şi rece, ne-a fost semnalat un caz, care la prima vedere, părea cel puţin ciudat: o tânără stă de câteva zile în faţa "P"-urilor, refuzând categoric să vorbească. În vârstă de 29 de ani, M. C. stă, după cum am aflat, de câteva…
EXPOZIȚIE | ”Icoana ortodoxă - chip de sfinţenie şi de lumină”
Scris de Anca Melinte Vineri, 21 Aprilie 2017
Începând de astăzi, 21 aprilie, şi până pe 14 mai 2017, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci găzduieşte expoziţia „Icoana ortodoxă - chip de sfinţenie şi de lumină”. Evenimentul se încadrează în Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti - după cum este declarat 2017…