SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
Concert Direcţia 5 şi o mulţime de surprize în Parcul Rizer
Scris de Anca Melinte Joi, 01 Mai 2014
* Gălăţeanca Daniela Negoiţă, finalistă la „Next Star”, şi Adrian Geartu, semifinalist la „România Dansează”, alături de colegii lor la fel de talentaţi din Estrada Copiilor sunt micile vedete locale ale spectacolului în aer liber De 1 Mai, trupa Direcţia 5 va concerta la Galaţi, în Parcul Rizer, de la…
Campanie VL "Noii români"/ Un sirian aduce pe lume copiii tecucenilor
Scris de Liviu Ghinea Joi, 01 Mai 2014
* Doctorul Mohamed Fihmi Asaad este şeful Secţiei de Obstetrică Ginecologie din cadrul Spitalului "Anton Cincu" din Tecuci * Cu peste 25 de ani de experienţă în domeniu, doctorul a ales să se întoarcă, în 2007, în ţara în care s-a format profesional Născut în Siria, în oraşul trandafirilor, la…
Premieră naţională/ Medicul astronauţilor de la NASA a vizitat Galaţiul
Scris de Remus Basalic Joi, 01 Mai 2014
* Suntem la un pas de a beneficia de un sistem medical capabil să salveze viaţa bolnavilor aflaţi în zonele izolate ale judeţului Tele-ecografia le permite medicilor de la oraş să pună un diagnostic rapid şi să dea indicaţii terapeutice preţioase la distanţă. Cum multe dintre cabinetele din judeţ au…
Administraţia pub-ului este pregătită să se conformeze: Clubul Union Jack, somat să reducă zgomotul
Scris de Nicoleta Onofrei Joi, 01 Mai 2014
* În urma unor plângeri din partea gălăţenilor domiciliaţi în blocurile „Dafin”, „Paltin”, „G5” şi „Pin 3”, clubul Union Jack trebuie să îşi limiteze programul de funcţionare până la ora 24,00 Clubul Union Jack a fost ţinta unor plângeri din partea locuitorilor din apropierea acestuia, pe motiv că programul unităţii…
Curăţenie de primăvară la Spitalul TBC
Scris de Remus Basalic Miercuri, 30 Aprilie 2014
Din cauza lipsei de personal necesar pentru curăţarea şi întreţinerea curţii, angajaţii Spitalului de Pneumoftiziologie Galaţi au pus ei înşişi mâna pe mături şi greble şi au curăţat aleile şi spaţiul verde. În demersul lor au fost ajutaţi de elevi ai Şcolii Sanitare Postliceale „Sf. Vasile cel Mare”. "Marea curăţenie"…
Luna mai aduce iar controale în toate spitalele gălăţene. Iată ce nereguli caută inspectorii
Scris de Remus Basalic Miercuri, 30 Aprilie 2014
Cele nouă spitale de stat din Galaţi intră iar în vizorul Direcţiei de Sănătate Publică şi al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS). La cererea ministrului Sănătăţii, comisii mixte din cele două instituţii vor face controale în unităţile sanitare cu paturi în perioada 5 - 30 mai a.c. Controalele…
Peste 1.700 de gălăţeni au răcit în ultima săptămână
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 30 Aprilie 2014
1.707 persoane din judeţul Galaţi s-au prezentat în ultima săptămână la medicii de familie după ce au prezentat simptome specifice infecţiilor respiratorii, 50 dintre aceştia având nevoie de spitalizare. Dintre bolnavi, cei mai numeroşi sunt copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani. Cu pneumonii au fost diagnosticaţi 254…
Tinerii gălăţeni, stimulaţi să lupte împotriva corupţiei - „Plăteşte 0 pentru ce ţi se cuvine”
Scris de Corina Dobre Miercuri, 30 Aprilie 2014
Asociaţia Pro Democraţia, în parteneriat cu Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) şi Direcţia Anticorupţie pentru municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov derulează, în această perioadă, în 11 oraşe din România, un proiect care are scopul de informare, conştientizare şi implicare a tinerilor în acţiuni de prevenire a corupţiei. La Galaţi, în proiect…
De Ziua Internaţională a Dansului: Un maraton al coregrafiilor, costumelor şi al veseliei
Scris de Mihaela Gîdei Miercuri, 30 Aprilie 2014
De Ziua Internaţională a Dansului, sărbătorită la 29 aprilie, în Galaţi copiii au fost cei care au cinstit-o şi au încins atmosfera cu dansuri ritmate, costume colorate şi veselie cât cuprinde. Prima ediţie a festivalului „Feeria dansului”, organizată de Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, a dat tonul la distracţie, un…
Prin Habitat for Humanity România, 60 de familii din Cudalbi vor avea case renovate
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 30 Aprilie 2014
În cadrul programului „Fapte bune în vremuri grele”, JTI Foundation şi Habitat for Humanity România, organizaţie caritabilă înregistrată în Elveţia, 60 de familii din Cudalbi, localitate greu încercată în timpul inundaţiilor din septembrie 2013, se vor bucura de o casă complet renovată sau de reparaţii ale pardoselilor şi pereţilor. Programul…
Program normal de funcţionare pentru supermarketuri de 1 mai
Scris de Marius Ţuca Miercuri, 30 Aprilie 2014
Supermarketurile din Galaţi vor avea program de funcţionare normal în minivacanţa de 1 Mai. Deşi majoritatea populaţiei nu munceşte în această perioadă, retailerii îşi vor deschide porţile la fel ca în orice altă zi din an, atât pe 1 mai, cât şi în următoarele trei zile, până duminică, inclusiv. Mai…
Campania "Din inimă!"/ Familia care nu mai încape în propria casă
Scris de Cristina S. Carp Miercuri, 30 Aprilie 2014
* Şase copii în câţiva metri pătraţi Dacă ar fi să privim lucrurile de la distanţă, soţii Nanu se pot considera o familie reuşită: au o casă a lor, copiii sunt sănătoşi, au un venit cât de cât stabil. Lucrurile nu stau însă chiar aşa de roz. Şase copii într-o…
La Galaţi a fost deschisă prima hyperclinică din sud - estul ţării
Scris de Remus Basalic Miercuri, 30 Aprilie 2014
Cel mai mare operator privat de servicii medicale din România a deschis marţi, 29 aprilie, la Galaţi prima hyperclinică din sud - estul ţării. Gălăţenii interesaţi pot găsi la Clinica Medlife, de pe strada Iacob Lahovary, toată gama de specialităţi medicale. Majoritatea medicilor care consultă în cadrul clinicii vin din…
Grătariada de 1 Mai/ Iată unde sunt şi cum arată locurile amenajate pentru grătar la Galaţi (FOTO)
Scris de Nicoleta Onofrei Miercuri, 30 Aprilie 2014
Minivacanţa de 1 Mai este un bun prilej pentru cei care rămân în oraş, în această perioadă, să iasă la un grătar. În Galaţi, există doar şase zone care oferă condiţii speciale în acest sens, însă numai cinci sunt disponibile, în cel de-al şaselea locurile fiind deja rezervate. Iarbă verde…
85 de posturi libere prin AJOFM Galaţi
Scris de Cristina S. Carp Marți, 29 Aprilie 2014
Marţi, la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi sunt raportate drept vacante doar 85 de posturi, cu unul mai mult faţă de oferta de săptămâna trecută. Cele mai multe posturi sunt disponibile ca agent de securitate (28), funcţionar economic (15) şi confecţioner asamblor articole din textile (10). Celelalte…
Marţi seară, la Shopping City Galaţi, mini-spectacol al şcolilor de dans latino
Scris de Cristina S. Carp Marți, 29 Aprilie 2014
Cei care vor fi în trecere, marţi seară, la Shopping City Galaţi, vor avea ocazia să admire, timp de o oră, un spectacol de dans oferit de şcolile de dans latino din oraş. Începând cu ora 19,00, în jur de o sută de dansatori de diferite vârste, de la toate…
Boala, cea mai grea cumpănă a căsniciei
Scris de Anca Melinte Marți, 29 Aprilie 2014
Când s-au căsătorit, doamna Maria nu avea decât 19 ani, iar domnul Ion – 22, erau foarte tineri şi nu-şi închipuiau că, peste 50 de ani şi jumătate, vor fi premiaţi de Primăria Galaţi pentru jumătate de veac de căsnicie. „Ne-am cunoscut prin suferinţă. Am purtat corespondenţă prin scrisori, şi…
Controale "încinse" la grătare in minivacanţa de 1 mai
Scris de Corina Dobre Marți, 29 Aprilie 2014
Amenzile pentru locuitorii de la malul Dunării care au de gând să sfideze legea şi să amplaseze grătare pe spaţiile verzi ori în jurul blocurilor pot ajunge până la 5.000 de lei, ne-a declarat Mărioara Gătej, prim-comisarul Gărzii de Mediu Galaţi, care a precizat că, în perioada 1-4 mai, comisarii…
Ca nouă... după 139 de ani! Reinaugurarea, cu mare fast, a sinagogii din Galați
Scris de Victor Cilincă Marți, 29 Aprilie 2014
Templul Meseriaşilor, ultima dintre cele 22 de sinagogi gălăţene care a rezistat cutremurelor, bombardamentelor şi comunismului, pare un diamant enorm văzut din interior! După consolidare şi execuţia decoraţiunilor strălucitoare, lăsând loc şi imaginilor pictate cu vechiul Israel, edificiul de pe str. Dornei, construit la 1875, pe locul sinagogii din 1808,…
Zilele când ne dispar cerşetorii/ Duminică, a fost „promoţie” la pomeni
Scris de Victor Cilincă Marți, 29 Aprilie 2014
Ca un preludiu la Paştele blajinilor, sute de gălăţeni care ştiau că nu-şi pot face datoria luni faţă de „cei adormiţi” la Cimitirul „Eternitatea” au umplut duminică locul de veşnică odihnă, ale cărui alei păreau încă de dimineaţă bulevarde pline de turişti. Pete colorate erau fustele romiţelor – un grup…
Mare atenţie în vacanţa de 1 mai! Locurile de picnic din Galaţi sunt împânzite de căpuşe
Scris de Remus Basalic Marți, 29 Aprilie 2014
* Autorităţile locale gălăţene nu au făcut încă dezinsecţia zonelor de agrement * Zonele de păşunat sunt adesea chiar cele în care oamenii merg la picnic * Căpuşa poate transmite germenul care provoacă boala Lyme Cum primele patru zile din luna mai vor fi libere pentru o mare parte dintre…
Persoanele cu handicap ireversibil vor fi scutite de evaluarea comisiei
Scris de Mihaela Gîdei Luni, 28 Aprilie 2014
* Decizia urmează să fie aplicată după publicarea ei în Monitorul oficial Persoanele cu handicap ireversibil vor fi scutite de drumul anevoios până la comisia de reevaluare periodică a dosarului în urma votului de săptămâna trecută din Camera Deputaţilor. Decizia este extrem de binevenită, întrucât persoanelor cu un grad de…
Cum îţi rezervi locul de parcare. Străzi blocate cu navete de bere
Scris de Remus Basalic Luni, 28 Aprilie 2014
Locurile de parcare insuficiente le creează adesea nervi celor din Port. Mai ales în jurul Spitalului CFR, a găsi un loc unde să-ţi laşi maşina este o adevărată aventură. Chiar şi aşa, însă, unii patroni pun abuziv stăpânire pe bucata de stradă şi trotuar din dreptul firmei. După cum puteţi…
28 aprilie - Ziua Internaţională pentru Securitate şi Sănătate în Muncă
Scris de Cristina S. Carp Luni, 28 Aprilie 2014
28 aprilie este Ziua Internaţională pentru Securitate şi Sănătate în Muncă, marcată anual, din 1996 încoace, de Organizaţia Internaţională a Muncii, cu scopul promovării prevenirii accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale la nivel global. Cu această ocazie, şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi desfăşoară campanii de sensibilizare asupra tendinţelor…