SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
Acuzaţii grave aduse angajaţilor Transurb: Furturi de motorină şi bani încasaţi fără a elibera bilete
Scris de Corina Dobre Sâmbătă, 18 Ianuarie 2014
Viorel Cumpănici, un tânăr abonat Transurb, pe care l-am întâlnit, joi, în cartierul Micro 21, ne-a semnalat o serie de nereguli cu privire la activitatea unor angajaţi ai Transurb, societatea locală de transport în comun aflată în subordinea CL. Gălăţeanul, în vârstă de 37 de ani, ne-a povestit cum se…
126 de ani de la naşterea lui Chesarie Păunescu – episcop al Dunării de Jos
Scris de Roxana Artene Penciu Sâmbătă, 18 Ianuarie 2014
Pe 17 ianuarie 2014 s-au împlinit 126 de ani de la naşterea episcopului Chesarie Păunescu al Dunării de Jos. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a oficiat o slujbă de pomenire în Catedrală. Totodată, au fost pomeniţi mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului, teolog de seamă al…
Spitalul de Copii Galaţi are un nou director medical
Scris de Remus Basalic Vineri, 17 Ianuarie 2014
Spitalul Clinic de Copii "Sf. Ioan" Galaţi are un nou director medical. Funcţia deţinută până la începutul acestui an de doctorul Ginel Baciu a fost preluată de doctorul Geta Badiu. Noul director pe probleme medicale al instituţiei este medic primar pediatru, doctor în ştiinţe medicale şi cadru didactic la Facultatea…
Sfântul Antonie cel Mare, cinstit la Galaţi
Scris de Roxana Artene Penciu Vineri, 17 Ianuarie 2014
În fiecare an, la data de 17 ianuarie când Biserica Ortodoxă îl pomeneşte pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, creştinii parohiei gălăţene din cartierul Micro 21, care-l au ca ocrotitor, se află în zi de sărbătoare. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi…
O televiziune locală, la aniversare: 15 ani de Express TV Galaţi-Brăila
Scris de Cristina S. Carp Vineri, 17 Ianuarie 2014
Înfiinţată în 1999, Televiziunea Express TV Galaţi-Brăila sărbătoreşte, săptămâna aceasta, 15 ani de evoluţie pe scena presei locale şi, din 2006, şi pe cea a presei brăilene. Deşi are o activitate mai restrânsă decât la început, Express TV încearcă să acopere o paletă largă de subiecte, cu opt oameni de…
Seminar de comunicare/ Persoanele cu dizabilităţi din Galaţi, invitate la Teatrul Muzical
Scris de Cristina S. Carp Vineri, 17 Ianuarie 2014
La sfârşitul acestei săptămâni, Asociaţia „Ridică-te şi umblă” din Galaţi, ONG adresat persoanelor cu deficienţe locomotorii sau de văz, îi invită pe cei interesaţi la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, la o serie de seminarii pe diferite teme. Astfel, duminică, între orele 10,00 şi 13,30, la Teatrul Muzical, va avea loc…
Un studiu privind legătura dintre creier şi spiritualitate: Religia şi efectele sale asupra fizicului uman
Scris de Adrian Bot Vineri, 17 Ianuarie 2014
Cercetătorii susţin că religia a apărut acum aproximativ 500 de mii de ani, pe vremea Paleoliticului. Fără îndoială, aceasta a fost o componentă esenţială a istoriei omenirii, atât din punct de vedere a progresului, cât şi din punct de vedere cultural. Morminte vechi de 50.000 de ani Specialiştii susţin că…
Opt familii din Nicoreşti au primit câte o casă în dar
Scris de Cristina S. Carp Vineri, 17 Ianuarie 2014
Un proiect comunitar al unei fundaţii din Irlanda, demarat în urmă cu câţiva ani la Nicoreşti, a dat rezultatele scontate, aşa că reprezentanţii organizaţiei i-au răsplătit pe cei de care au grijă dăruindu-le o casă, cu acte în regulă. De săptămâna aceasta, câteva familii din Nicoreşti au devenit proprietare pe…
PAMFLET/ Cudălbenii au descoperit leacul împotriva mahmurelii: "Pur şi simplu nu ne oprim niciodată din băut"
Vineri, 17 Ianuarie 2014
Revoluţionar! Cudălbenii au descoperit leacul împotriva mahmurelii: "Pur şi simplu nu ne oprim niciodată din băut"Cudălbenii au reuşit să găsească o soluţie împotriva celui mai de temut duşman al consumatorilor de alcool, mahmureala. După ani de studiu intens, cercetătorii din localitate au decretat că singura soluţie e să nu te…
S-a revenit asupra modificării: Pâinea va avea tot minim 300 de grame
Scris de Cristina S. Carp Vineri, 17 Ianuarie 2014
Deşi, conform unei modificări legislative, care intra în vigoare la mijlocul acestei luni, pâinea ar fi putut avea orice gramaj dorea producătorul, modificarea nu a rămas valabilă. Asociaţiile din domeniul panificaţiei au reuşit să elimine această prevedere care ar fi fost în dezavantajul consumatorului, mai uşor de înşelat la preţ…
PAMFLET/ Pâslaru a sărbătorit şi el ziua lui Eminescu: A umblat toată ziua numai cu bancnote de 500 de lei
Vineri, 17 Ianuarie 2014
Pâslaru a sărbătorit şi el ziua lui Eminescu/ A umblat toată ziua numai cu bancnote de 500 de leiDeputatul PSD Florin Pâslaru dovedeşte din nou că e un om cult, care ţine la valorile autentice româneşti. Astfel, acesta a declarat că, miercuri, a sărbătorit şi el alături de toţi iubitorii…
Videoconferinţă pe tema asigurărilor de sănătate: Numărul de consultaţii va fi dictat de vârsta pacientului
Scris de Remus Basalic Vineri, 17 Ianuarie 2014
Conducerea Ministerului Sănătăţii a organizat ieri prima videoconferinţă dintr-o serie de astfel de întâlniri, programate zilnic, până spre sfârşitul săptămânii viitoare. La Galaţi, dezbaterea a avut loc în sediul Prefecturii, în prezenţa tuturor factorilor de decizie din sistemul sanitar local.Videoconferinţa de ieri a abordat tema asistenţei medicale primare, oficialii din…
PAMFLET/ Senzaţional! Din cauza frigului din apartamente, gălăţenii cresc pinguini în loc de pisici
Vineri, 17 Ianuarie 2014
* Pentru că pisicile nu rezistă la temperaturile extreme livrate de Apaterm locuitorilor Galaţiului, mulţi cetăţeni care stau la bloc le-au înlocuit cu pinguini Gălăţenii se adaptează la frigul din apartamente/ Au renunţat la pisici în favoarea pinguinilorDin cauza temperaturilor scăzute din apartamente, gălăţenii au început să îşi înlocuiască animalele…
Cine sunt pensionarii de lux ai Galaţiului
Scris de Roxana Artene Penciu Vineri, 17 Ianuarie 2014
* Există norocoşi ai sorţii care dacă şi-ar pune banii din pensie deoparte ar putea cumpăra câte un apartament ultramodern în fiecare an * Cei mai bogaţi pensionari ai judeţului primesc între 10.452 şi 23.036 de lei pe lună În timp ce unii oameni se chinuiesc la bătrâneţe să trăiască…
Aproape 900 de gălăţeni au terminat o facultate, dar momentan sunt şomeri
Scris de Cristina S. Carp Joi, 16 Ianuarie 2014
883 de gălăţeni au obţinut degeaba o diplomă de licenţă, pentru că nu şi-au găsit de lucru, deşi au terminat facultatea. Aşa cum arată statisticile furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi, aceştia reprezintă 4,6 la sută din numărul total al şomerilor gălăţeni. Dintre cei aproximativ 19.000…
Alertă! Medicamente care pot pune în pericol viaţa
Scris de Remus Basalic Joi, 16 Ianuarie 2014
Ministerul Sănătăţii (MS) a dispus Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM) să informeze medicii şi să le recomande acestora o prudenţă deosebită în raport cu utilizarea medicamentelor Protelos şi Osseor, astfel încât siguranţa pacienţilor să nu fie periclitată. "ANM a înaintat un comunicat public în legătură cu recomandarea Comitetului de farmacovigilenţă…
Containere pentru fiecare asociaţie din Galaţi: Mai multe puncte de colectare selectivă
Scris de Nicoleta Onofrei Joi, 16 Ianuarie 2014
Primăria vrea să mărească numărul punctelor de colectare selectivă a deşeurilor. Dacă în acest moment, în Galaţi, potrivit directorului Serviciului Public Ecosal, Ionuţ Pucheanu, sunt 253 de astfel de puncte, Primăria vrea să ajungă la un număr de 700-750.„Vrem să acoperim astfel toate asociaţiile de proprietari, să nu mai fie…
Retrospectiva medicală a anului 2013/ Copii salvaţi de la moarte de către chirurgii pediatri gălăţeni
Scris de Remus Basalic Joi, 16 Ianuarie 2014
* Doctorul Virgil Cristea spune că „trenul spre Bucureşti” nu mai este opţiunea prioritară pentru copiii din Galaţi În secţia de Chirurgie şi ortopedie pediatrică a Spitalului de copii „Sf. Ioan” Galaţi au fost făcute anul trecut mai mult de 1.430 de intervenţii chirurgicale (chirurgie şi ortopedie - n.r.). Printre…
Mulţumirile unui bătrân pentru poliţiştii din Vârlezi: "Au prins în doar 24 de ore hoţii care îmi furaseră calul"
Scris de Remus Basalic Joi, 16 Ianuarie 2014
Ajuns la 85 de ani, moş Costică Lăpuşneanu credea că le-a văzut şi le-a trăit aproape pe toate. Nici când, pe 4 ianuarie, a ieşit dimineaţa în curte şi a văzut că iapa nu mai era la locul ei în grajd, bătrânul din comuna Vârlezi nu a fost din cale-afară…
Harta sărăciei în România/ Galaţiul, printre judeţele fruntaşe
Scris de Gabriel Kolbay Miercuri, 15 Ianuarie 2014
N-o ducem noi, gălăţenii, cel mai prost dintre români, dar nici în puf nu trăim! Capital.ro a trasat, pe baza datelor Comisiei Europene şi ale Institutului Naţional de Statistică (INS), o hartă a sărăciei în România, iar judeţul nostru ocupă un loc de pluton.Cei mai afectaţi sunt vasluienii şi botoşănenii.…
În ce secţie din spitalele gălăţene este cel mai probabil să te îmbolnăveşti
Scris de Remus Basalic Miercuri, 15 Ianuarie 2014
Cele mai multe cazuri de infecţii nosocomiale depistate în spitalele gălăţene în intervalul iulie - septembrie 2013 au apărut în secţiile de Anestezie Terapie Intensivă (ATI). Astfel, 11 pacienţi din totalul de 27 identificaţi cu astfel de probleme s-au îmbolnăvit în aceste secţii. Şi la Obstetrică-ginecologie au fost declarate şapte…
Șomajul a ajuns la 9,22% la Galați/ Avem 2.000 de locuri de muncă în minus față de 2012
Scris de Cristina S. Carp Miercuri, 15 Ianuarie 2014
* Galaţiul a încheiat anul 2013 pe locul al şaselea pe ţară la rata şomajului, dar pe locul al treilea în ceea ce priveşte şomerii neindemnizaţi * Avem ceva mai mulţi şomeri decât în aceeaşi perioadă a anului trecut Aproape 19.000 de gălăţeni nu prea au avut de ce să…
Gălăţenii se decid târziu să depună plângere: Sesizări inutile la Inspectoratul de Muncă
Scris de Cristina S. Carp Marți, 14 Ianuarie 2014
Gălăţenii se plâng că patronii au călcat cu bocancii pe drepturile lor salariale, dar sesizările acestor angajaţi ajung prea târziu la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). Cel puţin aşa este cazul celor care se decid să denunţe problemele de la job mult după ce nu mai lucrează la firma împricinată.…
Anchete în toate spitalele gălăţene. Ordinul vine de la Ministrul Sănătăţii
Scris de Remus Basalic Marți, 14 Ianuarie 2014
* Ministerul Sănătăţii a dispus departamentelor de control din cadrul Direcţiilor de Sănătate Publică (DSP) efectuarea unui control amplu pe tema igienei sanitare în toate unităţile sanitare publice cu paturi * "Numărul de infecţii intraspitaliceşti raportate de către managerii de spitale este foarte mic faţă de situaţia reală", susţine Valentin…