SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
Protest pentru demnitate
Scris de Roxana Artene Penciu Joi, 28 Octombrie 2010
Fie că au încetat ieri lucrul, sau nu, dascălilor gălăţeni le-a ajuns cuţitul la os. Ba chiar s-a făcut ferfeniţă răbdarea pe care o mai aveau, pentru că au ajuns la capătul puterilor şi al speranţei că se vor îndrepta lucrurile. Nemulţumirea pluteşte ca o mâzgă groasă în toate cancelariile.…
Magazinele de vise, din nou în atenţie
Scris de Maria Măndiţă Joi, 28 Octombrie 2010
Ieri, în urma şedinţei colegiului prefectural, la nivelul judeţului Galaţi s-a înfiinţat un comitet de lucru care va avea misiunea de a întocmi o strategie locală pentru prevenirea şi combaterea fenomenului de vânzare şi consum de substanţe etnobotanice. Potrivit declaraţiilor prefectului judeţului Galaţi, Cosmin Păun, se pare că un astfel…
„Încălzirea porneşte până la sfârşitul săptămânii”
Scris de Rodica Mişcalencu Joi, 28 Octombrie 2010
* Primarul Dumitru Nicolae cere astăzi Consiliului Local să găsească bani pentru a ajuta Electrocentrale Galaţi să-şi plătească datoria de 20 de milioane de lei către Romgaz şi să poată începe producţia de agent termic în regim de iarnă * Optimist, directorul termocentralei spune că încălzirea oraşului ar putea porni…
Criterii pentru evacuaţii din casele retrocedate
Scris de Anca Melinte Joi, 28 Octombrie 2010
Primăria se confruntă cu un val de persoane sau familii care au nevoie de o locuinţă pentru că au fost sau vor fi evacuate din casele retrocedate foştilor proprietari. Acestea locuiesc sau au locuit în baza unui contract de închiriere şi/sau contract de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr.112/1995, anulat…
Locuri de joacă de dat în gropi
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 28 Octombrie 2010
* Când aleşii suferă de „sindromul Pinocchio”, tot ţâncul simte că s-a născut în oraşul siderurgiei * „Tăblăraia” ţine loc de leagăne şi tobogane * Şi, totuşi, se poate: ochiul vecinului păzeşte parcul * N-au fost alegeri locale în ultimii 20 ani în care să nu fi auzit pe unul…
50 de profesori la mitingul de astăzi de la Bucureşti
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 27 Octombrie 2010
Liderul FSLI de la Tecuci, Mircea Petică susţine că astăzi se va afla în Capitală, împreună cu alţi 50 de lideri de sindicat din organizaţia sa, pentru a protesta alături oamenii veniţi din toată ţara. Deşi nu are nici un reprezentant la Bucureşti, liderul FSLI Galaţi, Adrian Andrăşescu, susţine că…
Titularizarea 2011, supravegheată video
Scris de Cristina S. Carp Miercuri, 27 Octombrie 2010
* Examenul va avea loc pe 11 iulie * De anul viitor, candidaţii examenului de titularizare ar putea fi supravegheaţi de camere video, timpul probei scrise. Proiectul Metodologiei privind mişcarea personalului didactic în 2011, postat pe site-ul Ministerului Educaţiei, prevede că „în toate sălile de concurs vor fi instalate camere…
Curs european pentru bucătărie şi restaurant la „Moţoc”
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 27 Octombrie 2010
37 de cadre didactice din nu mai puţin de 14 state se află săptămâna aceasta într-o vizită de lucru la Colegiul de Industrie Alimentară şi Turism „Dumitru Moţoc” pentru a elabora împreună un „Curs european pentru bucătărie şi restaurant”, în cadrul unui parteneriat „Leonardo da Vinci”. Pe lângă întocmirea acestui…
Audit de la Banca Mondială la „Economic”
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 27 Octombrie 2010
* „Am primit punctaj maxim” * Un expert al Băncii Mondiale s-a aflat zilele acestea la colegiul „Economic” pentru a verifica activitatea acestei instituţii pe toate planurile. „Am înţeles că România urmează să primească un împrumut de la BM, iar experţii încearcă să vadă dacă domeniile publice merită această investiţie.…
Educaţie în stil american
Scris de Cristina S. Carp Miercuri, 27 Octombrie 2010
În Galaţi există un loc unde copiii mici ar sta zi-lumină, unde s-ar juca şi ar învăţa deopotrivă, fără teama că s-ar plictisi vreodată. În sala unde îşi petrec două ore pe săptămână, cei 12 micuţi sunt întâmpinaţi de Alexandra sau de Steluţa, cele două îndrumătoare care-i supraveghează concomitent. Totuşi,…
Zilele Liceului „Emil Racoviţă”
Scris de Cristina S. Carp Miercuri, 27 Octombrie 2010
Un proiect interjudeţean adresat elevilor şi profesorilor de limba şi literatura română din mai multe şcoli şi licee a reunit, ieri, la „Emil Racoviţă”, cadre didactice din Galaţi şi Brăila, sub semnul basmului. Iniţiat de Catedra de română a şcolii, condusă de prof. Centa Solomon, proiectul „Basmul - Arhetipul fiinţei…
Abia din 2013, profesorii ar mai putea primi ceva bani la salariu
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 27 Octombrie 2010
* „ În 2011 şi 2012 se încearcă abia revenirea la nivelul din iunie 2010”, susţine Constantin Ciosu, liderul gălăţean al FEN * Din nefericire, deşi la ultimele negocieri pe Legea unică de salarizare coeficienţii de ierarhizare în învăţământ au crescut cu aproape 0,3, nu se prevăd veşti bune pentru…
Şcoală de centru, în cartier mărginaş
Scris de Cristina S. Carp Miercuri, 27 Octombrie 2010
* O instituţie de învăţământ din Galaţi, dotată ca o şcoală din Occident * Dacă Guvernul nu dă şi nici nu are de unde să dea, şcolile au învăţat să se gospodărească singure. Unii directori au pus atâta pasiune în a-şi amenaja instituţia, încât şcolile lor au depăşit cu mult…
În şcoli, parţial grevă
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 27 Octombrie 2010
Deşi profesorii afiliaţi la SIP anunţau săptămâna trecută că astăzi şi mâine vor pune lacăte pe porţile şcolilor, suspendând activitatea în semn de protest faţă de Guvern şi faţă de forma actuală a Legii Educaţiei, între timp spiritele s-au mai domolit. La unele unităţi, dascălii au ales să se prezinte…
Comandant la Proximitate
Scris de Elena Parapiru Miercuri, 27 Octombrie 2010
* Toate prezentările poliţiştilor de Proximitate pot fi găsit atât pe site-ul ziarului - www.viata-libera.ro, cât şi pe cel al Poliţiei - http://gl.politiaromana.ro * Învăţătura biblică precum că cei din urmă vor fi cei dintâi se adevereşte încă o dată. „Viaţa liberă” l-a lăsat pentru încheierea serialului „Cunoaşteţi-vă poliţistul de…
Ziua Armatei, sărbătorită şi la Zaclău
Scris de Victor Cilincă Miercuri, 27 Octombrie 2010
* Veteranii locului şi veteranii gălăţeni, la loc de cinste * „La şcoala noastră, ca în fiecare an, de Ziua Armatei sunt sărbătoriţi şi veteranii comunei”, ne-au scris profesori ai Şcolii „Ion Creangă” din comuna „I.C. Brătianu”, de peste Dunăre. „Anul acesta am avut invitaţi de seamă veniţi din partea…
Astăzi începe Campionatul de căţărare
Scris de Cristina S. Carp Miercuri, 27 Octombrie 2010
Astăzi începe, la Galaţi, Campionatul de căţărare, organizat de Asociaţia „CUB – Indoor boulder club”. Competiţia, adresată amatorilor, se desfăşoară la panoul de căţărare situat vizavi de Căminul de bătrâni de pe Str. Domnească. Astăzi şi joi are loc etapa I, cu trasee de anduranţă. Probele sunt spectaculoase, căci presupun…
Locurile nimănui din Micro 16
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 27 Octombrie 2010
* În lipsa unui plan de refacere urbanistică, tot mai multe locuri sau terenuri fără căpătâi apar în mijlocul cartierului * Din ciclul propuneri pentru cartierul meu, cetăţenii din Micro 16 ne-au rugat să aducem în atenţia autorităţilor starea terenurilor rămase „în părăsire”. Primul dintre ele este în spatele Căminului…
Proximitatea din Tecuci
Scris de Elena Parapiru Marți, 26 Octombrie 2010
* Trei agenţi deservesc oraşul din nord-estul judeţului * „Viaţa liberă” vă prezintă un alt poliţist de proximitate, de data aceasta din Tecuci – strada Maior Genoiu, numărul 1, telefon 0236 / 82 00 54 sau 0236 / 82 00 55, locul în care poate fi găsit agentul Elena Chiriac…
Congres de medicină pentru studenţi şi rezidenţi
Scris de Gabriel Kolbay Marți, 26 Octombrie 2010
Săptămâna viitoare, de joi până duminică, la Galaţi se va desfăşura prima ediţie a Congresului Naţional pentru Studenţi şi Tineri Medici Rezidenţi Galmed 2010. Detalii desfăşurarea lucrărilor, despre invitaţi şi momentele speciale care vor marca parcursul congresului ne-au dat Ştefan Roşca, preşedintele Societăţi Studenţilor Medicinişti din Galaţi (SSMG), Ioana Chiriac,…
Se va da rezidenţiat şi la Galaţi?
Scris de Gabriel Kolbay Marți, 26 Octombrie 2010
Săptămâna trecută, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a semnat cu rectorii Universităţilor de Medicină şi Farmacie din ţară un protocol privind organizarea, începând cu 2011, a rezidenţiatului în formă descentralizată. Ce s-ar schimba dacă acest proiect de lege, aflat acum în discuţie la Camera Deputaţilor, s-ar aproba? Ne-a explicat prof. dr.…
Foarte mulţi profesori au optat pentru grevă
Scris de Roxana Artene Penciu Marți, 26 Octombrie 2010
Cel mai probabil, mâine va fi grevă în rândul cadrelor didactice afiliate la Sindicatul Învăţământului Preuniversitar, organizaţia cu cei mai mulţi membri în judeţul Galaţi. Vicepreşedinta SIP, Lidia Antoniu, ne-a declarat ieri la ora închiderii ediţiei că numai 60 la sută dintre unităţile de învăţământ trimiseseră listele cu semnături: „De…
Sufletul petrecerii
Scris de Katia Nanu Marți, 26 Octombrie 2010
Sunt vreo zece ani de când am fost la nunta fiicei unei colege de şcoală, plecată imediat după Revoluţie peste Ocean. O nuntă caldă, melancolic frumoasă şi la care invitaţii erau numai rude şi prieteni apropiaţi. Din România, din State şi din Anglia, de unde era băiatul. Albi şi negri,…
Potop de credincioşi sau inflaţie de biserici?
Scris de Tudor Neacşu Marți, 26 Octombrie 2010
Comuna Cavadineşti, una dintre cele mai sărace din judeţul nostru se poate lăuda cu un fel evlavios de bogăţie. Nu mai puţin de şapte biserici există deja în această comună, iar edilii de aici se zbat să mai construiască una. Cei peste 3.000 de locuitori ai Cavadineştiului şi ai satelor…