SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
Comunitatea RO100 a dus daruri la Aldeşti
Scris de Roxana Artene Penciu Sâmbătă, 28 Iulie 2018
Comunitatea Locală RO100 Galaţi a făcut donaţii pentru locuitorii satului Aldeşti, afectat de inundaţii, ajutând astfel 15 familii din sat, în total 15 adulţi (dintre care şi o bătrână imobilizată la pat) şi 25 de copii cu vârste cuprinse între unul şi 13 ani. "Pe data de 15 iulie, am…
Din octombrie 2018, în vigoare. Refuzi să munceşti, statul îţi taie ajutorul social!
Scris de Cristinel Luca Vineri, 27 Iulie 2018
Persoanele care vor refuza chiar şi o singură dată un loc de muncă oferit îşi vor pierde, din toamnă, ajutorul social. Legea nr.192 din 2018, pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, a fost publicată în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare din 22 octombrie…
Slujbă la Biserica din Bădălan
Scris de Viața liberă Joi, 26 Iulie 2018
Consiliul parohial și preotul paroh fac un apel la gălăţenii care au locuit în cartierul Bădălan să participe la slujba de duminică, 29 iulie 2018, de la biserica "Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir". Preotul Costică Cimpoeşu le transmite gălățenilor că s-a reluat activitatea misionară și că-i așteaptă ”pentru…
PREMIERĂ la Balta Zătun | Poveşti pescăreşti la primul Concurs Naţional pentru nevăzători
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 26 Iulie 2018
Consiliul Judeţului Galaţi, în parteneriat cu filiala locală a Asociaţiei Nevăzătorilor din România, va organiza miercuri, 1 august, la Complexul de Agrement Zătun, primul Concurs Naţional de Pescuit Sportiv destinat persoanelor nevăzătoare. Este primul concurs de acest fel din ţară, urmare a reuşitei în organizarea unei faze judeţene a aceluiaşi…
UPDATE | După scandalul gândacilor, trei fast-food-uri din Mall s-au ales cu activitatea suspendată (VIDEO)
Scris de Teodora Miron Luni, 23 Iulie 2018
UPDATE | Direcția de Sănătate Publică Galați nu este singura instituție care a fost în control la mall. Inspectorii de la Comisariatul Județean de Protecția Consumatorilor au ajuns și ei în zona de food și au controlat toți operatorii economici care își desfășoară activitatea aici. ”În urma autosesizării CJPC Galați…
Copiii vor putea fi scoşi mai uşor din ţară
Scris de Mariana Constandache Luni, 23 Iulie 2018
Eliminarea obligaţiei părinţilor de a-şi da acordul pentru fiecare călătorie a minorului în străinătate şi a obligativităţii precizării în procură a destinaţiei şi traseului sunt printre principalele modificări aduse legii care reglementează regimul călătoriei minorilor în afara ganiţelor ţării. Conform amendamentelor adoptate de Executiv zilele trecute, care nu fac altceva…
Polițiștii îi cer președintelui să nu promulge modificările Codului Rutier. Care este motivul
Scris de Corina Dobre Vineri, 20 Iulie 2018
Grupul Poliţiştilor Rutieri din România i-a transmis, vineri, 20 iulie 2018, o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, în care atrage atenţia că, după adoptarea unor modificări la Codul Rutier care vizează presemnalizarea aparatelor radar, "numărul accidentelor rutiere, având cauză viteza excesivă, va creşte alarmant". Poliţiştii cer preşedintelui să nu promulge…
O bătrânică bolnavă de Alzheimer a dispărut
Scris de Mariana Constandache Joi, 19 Iulie 2018
O gălăţeancă în vârstă de 81 de ani a dispărut de mai bine de 24 de ore, în privinţa ei existând riscul să nu poată da relaţii despre unde locuieşte şi informaţii personale care să ajute la readucerea ei în sânul familiei. Maria Lupu suferă de Alzheimer şi miercuri la…
Portarea numărului de telefon fix, în dezbatere
Scris de VLG Joi, 19 Iulie 2018
Autoritatea naţională de reglementare în domeniul comunicaţiilor (ANCOM) a propus portarea numărului fix, când o persoană se mută dintr-un judeţ în altul. Proiectul de lege a fost lansat în dezbatere publică. Preşedintele ANCOM, Sorin Grindeanu, susţine că portarea ar putea intra în vigoare la 1 iulie 2019, pentru ca toţi…
Sărbătoarea Sfântului Ilie, aducătorul de ploi
Scris de Viața liberă Joi, 19 Iulie 2018
Credincioşii ortodocşi îl sărbătoresc pe 20 iulie pe Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul. Unul dintre cei mai importanţi prooroci din Vechiul Testament, Sfântul Ilie este mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de secetă. Ilie a venit pe lume ca fiu al lui Sovac, un preot al…
Binecuvântare pentru candidaţii la Facultăţile de Teologie
Scris de Gabriela Creţu Joi, 19 Iulie 2018
Săptămâna trecută, la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, a avut loc ceremonia de acordare a binecuvântării chiriarhale, pentru cei 33 candidaţi la examenul de admitere pentru diverse specializări din cadrul Facultăţilor de Teologie din cuprinsul Patriarhiei Române. Chiriarhul Dunării de Jos, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian a convorbit…
Ana a crescut cinci centimetri în două săptămâni
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 18 Iulie 2018
Săptămâna viitoare va împlini o lună de când se află în Elveţia pentru operaţii grele, care i-ar putea da şansa la o viaţă normală, dar deja Ana face progrese incredibile. Adolescenta din Galaţi, care are o scolioză care i-a şocat pe specialiştii elveţieni şi pe cei germani, face paşi mari…
Degeaba avem troleibuze noi, dacă nu funcţionează aerul condiţionat!
Scris de Anca Melinte Miercuri, 18 Iulie 2018
Noile troleibuze, dotate cu instalaţii de aer condiţionat, au devenit cele mai aşteptate mijloace din transportul public local, în condiţiile în care celelalte autobuze, troleibuze şi tramvaie se transformă, din cauza căldurii, în adevărate etuve. Paradoxal, gălăţenii care au călătorit ieri, în jurul orei 9,30, cu unul dintre troleibuzele nou-nouţe…
Dunărea, sufocată de gunoaie la bac
Scris de Mariana Constandache Marți, 17 Iulie 2018
De câteva zile, o întindere de gunoaie de toate felurile, de la crengi rupte, la sticle şi recipiente din plastic, aduse de apă de cine ştie unde, tronează la malul Dunării, chiar în partea dreaptă a pontonului de îmbarcare pe bac. Este inutil de descris nu doar peisajul, ci mai…
Premii pentru reciclarea dozelor de aluminiu
Scris de Roxana Artene Penciu Vineri, 13 Iulie 2018
Gălăţenii care vor merge în luna iulie la mare pot participa la o nouă ediţie a campaniei ExtravaCANza, dedicată colectării dozelor din aluminiu pe litoralul românesc. Ediţia din acest an se desfăşoară pe plaja "Flora" din staţiunea Mamaia, în zilele de 13-15 iulie, 20-22 iulie şi 27-29 iulie.Campania presupune colectarea…
Şi-a oprit maşina în intersecţie pentru a-i face poze
Scris de Teodora Miron Vineri, 13 Iulie 2018
Poliţiştii gălăţeni au deschis o anchetă după ce în mediul on-line au apărut imagini cu un bărbat care îşi opreşte maşina în sensul giratoriu de la Intersecția Fără Rost pentru a-şi poza maşina. Întreaga scenă a fost surprinsă şi de camerele de supraveghere din zonă, dar şi de un gălăţean,…
Cu sume mici se pot face bucurii mari
Scris de Roxana Artene Penciu Vineri, 13 Iulie 2018
Salariaţii de la Romero s-au gândit să facă un gest frumos şi să ajute câţiva elevi buni la învăţătură care provin din familii cu situaţie materială problematică. În total s-au alocat peste 5.000 de lei, pentru cinci copii, care au avut nevoi diferite, de la cumpărarea unui laptop, la achiziţionarea…
Situaţie ”stranie” lângă Piaţa Basarabiei. Pe Calea Prutului, o rablă dispare, alta apare!
Scris de Teodora Miron Joi, 12 Iulie 2018
Situaţie fără ieşire pe Calea Prutului. Mai multe maşini abandonate tronează, de luni de zile, pe o parte şi alta a drumului. S-au emis notificări, iar unele dintre maşini au dispărut deja. Locul însă nu a rămas liber, aşa cum ar trebui să fie, ci a fost ocupat de alte…
Leucemia a lăsat doi micuţi orfani de mamă. APEL: Să o aducem acasă pe Vasilica!
Scris de Mariana Constandache Joi, 12 Iulie 2018
O tânără din comuna gălăţeană Vânători, mamă a doi copii mici, a pierdut recent lupta cu boala, după doi ani de chin şi speranţă. Vasilica Costea s-a stins departe de casă, în Italia, unde a încercat până în ultima clipă să-şi afle leac la cumplita suferinţă. Aducerea ei în ţară…
Panou electronic pentru cotele apelor Dunării
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 11 Iulie 2018
Cotele apelor Dunării de la Galaţi sunt afişate, începând din luna iunie, cu ajutorul unui panou electronic. Administraţia Fluvială a Dunării de Jos a înlocuit astfel vechiul panou din tablă care era amplasat pe malul fluviului, cu unul mult mai modern, vizibil şi noaptea, dar şi pe timp de ceaţă.…
Un sexagenar dispărut este căutat de Poliție
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 11 Iulie 2018
Un bărbat în vârstă de 61 de ani din Şendreni este căutat de mai bine de o lună, după ce a plecat din casa părinţilor săi. Teofil Moraru a fost văzut ultima dată pe 1 iunie 2018, mergând pe un drum comunal, spre terenurile agricole din partea de nord a…
De ce divorţează femeile
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 11 Iulie 2018
Peste 40.000 de femei divorţate au fost intervievate cu privire la motivele care au dus la separarea de partenerul lor. Curios, infidelitatea nu este cel mai important aspect, iar lipsurile financiare ocupă ultimul loc. O treime din căsătorii se termină printr-un divorţ. Într-o încercare de a înţelege mai bine raţionamentul…
Covor de seminţe, amenzi pe măsură
Scris de Teodora Miron Luni, 09 Iulie 2018
În urma unei sesizări primite prin Dispeceratul Poliţiei Locale Galaţi, poliţiştii locali din cadrul Secţiei Nr. 5 s-au deplasat la intersecţia străzilor Cezar cu Lozoveni, pentru a face verificări. Ajunşi la faţa locului, oamenii legii i-au depistat pe numiţii A.C., S.V., S.A., I.C.M., L.F.L., toţi din Galaţi, în timp ce…
Cadavru necunoscut, găsit la Siret
Scris de Mariana Constandache Luni, 09 Iulie 2018
De cinci luni, cadavrul unui bărbat găsit în apropierea râului Siret aşteaptă să fie identificat, eforturile poliţiştilor care au în lucru ancheta morţii necunoscutului rămânând, până la acest moment, fără rezultat. Trupul neînsufleţit a fost descoperit pe 8 martie, pe partea dreaptă a drumului Galaţi - Brăila, la circa 500…