SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
Explozie de mame minore
Scris de Mihaela Gîdei Marți, 08 Mai 2012
* De la 31 de cazuri în 2010, s-a ajuns anul trecut la 114 * Minorele susţin că nu au fost victime ale unui abuz * Numărul cazurilor de mame minore creşte de la an la an. În 2011, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) a primit…
Munţi de gunoi zac pe marginea drumului Galaţi-Smârdan
Scris de Mihaela Gîdei Marți, 08 Mai 2012
* Directorul Gărzii de Mediu, Mihai Turcu, susţine că urmează să aplice Primăriei amenzi de câteva zeci de mii de lei * În urma publicării articolului cu groapa de gunoi ilegală din zona drumului de centură Galaţi-Smârdan, un cititor, Adrian Gheorghiu, ne-a contactat pentru a ne spune că, puţin…
Autorizaţie sanitară discriminatorie
Scris de Remus Basalic Luni, 07 Mai 2012
* Modificarea legislaţiei face diferenţe între noii proprietari de cabinete medicale şi cei care funcţionează după vechile norme * Ultimele schimbări legislative gândite de Ministerul Sănătăţii în privinţa autorizaţiei sanitare de funcţionare au reuşit să stârnească numeroase nemulţumiri în rândul medicilor şi al celor care doresc să-şi deschidă cabinete private…
Casele mortuare, credinţă şi civilizaţie
Scris de Maria Stanciu Sâmbătă, 05 Mai 2012
* Cât de pregătită este comunitatea gălăţeană pentru a veni în preîntâmpinarea unor aspecte legate de privegherea şi înmormântarea celor morţi? * La Galaţi există 12 capele mortuare (fără cele în construcţie) care ţin de biserici, plus una care aparţine Primăriei Galaţi, la Cimitirul „Sfântul Lazăr" * Cea mai mare…
„Luptă şi onoare” - 150 de scrisori scrise de copii, pentru militari români
Scris de Mihaela Gîdei Sâmbătă, 05 Mai 2012
„Luptă şi onoare”, o activitate desfăşurată de fundaţia „Familia”, a avut loc vineri după-amiază, la sediul instituţiei. Acţiunea constă în redactarea, de către copiii fundaţiei şi de voluntarii acesteia, a unor scrisori de încurajare pentru militarii români plecaţi în misiune pe teritorii străine. La activitate s-a menţionat, cu părere…
Epoca inginerei Margareta Bălan
Scris de Victor Cilincă Sâmbătă, 05 Mai 2012
* Ne-a părăsit singura expertă în „sănătatea” terenurilor * O garanţie umană de stabilitate * Inginera Margareta Bălan ne-a lăsat pentru o lume în care nu se construiesc blocuri… Specialista octogenară, care chiar de curând a fost chemată să lucreze la un studiu pentru cel mai recent Plan de…
Piaţa din Micro 39: Hale noi, cu urme ale trecutului chiar în mijloc!
Scris de Bogdan Nistor Vineri, 04 Mai 2012
Cu siguranţă, vestea că vor avea o piaţă nou-nouţă i-a dus pe localnicii cartierelor Micro 38 şi Micro 39 aproape de pragul fericirii. Doar că ei îşi pot face planuri de cumpărături din aceasta abia de la începutul anului viitor. Până atunci, constructorul Hidrotehnica Brăila trage tare să finalizeze lucrările…
„Let’s do it, România!”: Curăţenie generală (şi) la Galaţi
Scris de Maria Stanciu Vineri, 04 Mai 2012
Sâmbăta viitoare, în 12 mai, tot cetăţeanul cu simţ de răspundere va putea participa la acţiunea de curăţenie generală „Let’s do it, România!”. Anul acesta, acţiunea de curăţenie va îmbrăca o nouă formă, în fiecare judeţ fiind propuse şi alese zonele în care se va face curăţenie. „Ne vom îndrepta…
Ce trebuie să ştiţi despre alocaţia complementară
Scris de Mihaela Gîdei Vineri, 04 Mai 2012
Beneficiarii alocaţiei familiale complementare sunt familiile formate din soţ, soţie şi copii în vârstă de până la 18 ani care realizează venituri nete pe membru de până la salariul minim net pe economie. Cuantumul acestei alocaţii diferă în funcţie de numărul de copii din familie: un copil – 50 de…
Primăria plăteşte întreţinerea pentru nouă familii aflate la limita supravieţuirii
Scris de Anca Melinte Joi, 03 Mai 2012
Plata întreţinerii în această iarnă a fost o povară pentru toţi gălăţenii, dar mai cu seamă pentru cei care trăiesc de azi pe mâine. Disperaţi, numeroşi gălăţeni au cerut ajutoare de urgenţă pentru plata întreţinerii, dar din noianul de solicitări doar nouă au fost aprobate de Consiliul Local, suma…
Gata cu ploaia de pungi! Gunoiul de la Tirighina va fi acoperit şi împrejmuit
Scris de Rodica Mişcalencu Joi, 03 Mai 2012
Gunoiul menajer colectat de la gălăţeni şi dus la Tirighina va fi acoperit, iar celula de depozitare va fi împrejmuită, astfel încât ambalajele uşoare să nu mai ajungă pe terenurile din jur ori de câte ori e vânt. "Când stratul de gunoi va atinge un metru, el va fi acoperit…
Dosarul medical electronic va deveni realitate
Scris de Remus Basalic Joi, 03 Mai 2012
* După ideea cardului de sănătate şi a reţetei medicale electronice, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pregăteşte elaborarea dosarului medical electronic * Acesta are menirea de a înlocui clasicele fişe medicale şi de a aduce îmbunătăţiri simţitoare în desfăşurarea actului medical * „Principalul scop urmărit prin introducerea dosarului…
"Drogul - boala care duce la cimitir sau la puşcărie"
Scris de Mihaela Gîdei Joi, 03 Mai 2012
* Terapia presupune administrarea unui subtitut al substanţei * La Spitalul de Psihiatrie, cei mai mulţi astfel de pacienţi sunt dependenţi de alcool şi de etnobotanice * Consumul de droguri este tot mai mare în rândul tinerilor şi nu numai. În Galaţi, cei care cad în prăpastia cauzată de…
Piaţa muncii - A crescut numărul de şomeri
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 02 Mai 2012
În ciuda semnelor relativ pozitive la nivelul indicatorilor macroeconomici, criza la nivel social rămâne încă o problemă extrem de serioasă. Acest lucru se poate vedea inclusiv din dinamica forţei de muncă. Iar din acest punct de vedere, luna martie nu a adus nimic bun. Potrivit datelor centralizate de Institutul…
Testamentul profesorului Ion Crudu
Scris de Angela Ribinciuc Miercuri, 02 Mai 2012
Prof.dr.ing. Ion Crudu, de care ne despărţim astăzi, va rămâne în memoria celor ce l-au cunoscut ca una dintre cele mai proeminente figuri ale culturii şi ştiinţei gălăţene, numele său fiind strâns legat de învăţământul superior din Galaţi în ultimele decenii. Rămânem cu regretul că anul trecut, când a…
Se poate şi altfel! De 1 mai, mititeii nu s-au mai perpelit în iarbă!
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 02 Mai 2012
Gălăţenii care s-au trezit dis-de-dimineaţă ca să-şi petreacă ziua de 1 mai la Gârboavele au dovedit că ştiu să se distreze fără să dea foc la pădure şi fără să se înconjoare de munţi de gunoaie Fără doar şi poate, cea mai aglomerată zonă de agrement a fost ieri…
Pe drumul Galaţi-Smârdan: Groapa de gunoi a nimănui
Scris de Mihaela Gîdei Luni, 30 Aprilie 2012
* Reprezentanţii instituţiilor locale cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului şi al salubrizării spun că de problemă trebuie să se ocupe Primăria * Ecosal adaugă că, la cerere, va putea totuşi interveni La marginea oraşului, pe drumul Galaţi-Smârdan se află, de mult timp, o groapă de gunoi ilegală şi…
Cauze frecvente ale durerilor de cap
Scris de Remus Basalic Luni, 30 Aprilie 2012
Cu toate că reprezintă una dintre cele mai deranjante afecţiuni, durerile de cap pot fi înlăturate, în majoritatea cazurilor, prin respectarea unor reguli simple şi aflate la îndemâna oricui. Abuzul de analgezice, luate tocmai cu scopul de a scăpa de astfel dureri, poate avea un efect invers celui scontat, amplificându-ne…
Colaborare instituţională - Registru care anulează frauda în cazul îndemnizaţiilor
Scris de Bogdan Nistor Luni, 30 Aprilie 2012
Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – prin Direcţia Generală pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap şi Consiliul Judeţului Galaţi – prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi – s-au asociat în vederea realizării unui Registru electronic central privind persoanele cu handicap. Cu ajutorul acestei baze de date…
Cum vor politicienii să crească natalitatea? Avort, doar cu avizul psihologului
Scris de Remus Basalic Sâmbătă, 28 Aprilie 2012
* România este pe primele locuri la numărul de avorturi în Europa * Sărăcia, lipsa informaţiilor, dar şi refuzul nejustificat al materialelor contraceptive se numără printre cauzele cele mai importante Dacă noul proiect de lege care se află în dezbatere la camera deputaţilor va reuşi să fie adoptat, felul în…
Atenţie unde faceţi picnic: Sărbătorim 1 Mai printre căpuşe!
Scris de Gabriel Kolbay Sâmbătă, 28 Aprilie 2012
* Zeci de gălăţeni au ajuns deja la spital din cauza căpuşelor, dar, după minivacanţă, lucrurile ar putea sta chiar mai rău * La Gârboavele se anunţă dezinsecţie astăzi sau luni, iar în oraş lupta cu paraziţii începe săptămâna viitoare * Recomandările Direcţiei de Sănătate pentru gălăţenii care ies la…
Direcţia de Sănătate va verifica achiziţiile spitalelor
Scris de Gabriel Kolbay Vineri, 27 Aprilie 2012
* Ministerul Sănătăţii îşi creează o structură de integritate din care vor face parte şi gălăţeni La nivelul Ministerului Sănătăţii se va crea, în perioada următoare, o structură de integritate, care să verifice modul în care se fac achiziţiile din sistemul public sanitar. Membrii acesteia urmează să fie selectaţi din…
„Economia verde” este încă un deziderat
Scris de Gabriel Kolbay Vineri, 27 Aprilie 2012
Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi a organizat, ieri, un seminar cu tema „Promovarea securităţii şi sănătăţii într-o economie verde”, acţiune la care au participat peste 40 de investitori şi reprezentanţi ai instituţiilor publice gălăţene. Comunicările s-au organizat, în fiecare an, pe data de 28 aprilie: Ziua Internaţională pentru Securitate şi…
Statul greşeşte, revoluţionarii plătesc!
Scris de Maria Măndiţă Joi, 26 Aprilie 2012
Peste 5.400 de persoane din judeţul Galaţi vor trebui să înapoieze fiecare statului sume cuprinse între 27 şi 567 de lei, reprezentând banii în plus pe care aceştia i-au primit, timp de un an, în mod eronat, din partea Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP). Este vorba despre indemnizaţiile de…