SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
200 de blocuri din Galaţi rămân fără apă caldă. Vezi care sunt acestea!
Scris de Anca Melinte Luni, 02 Iulie 2012
Începând de luni vine rândul altor clienţi ai societăţii Apaterm să se spele la lighean, cu apă încălzită la aragaz. Potrivit comunicatului de presă postat pe site-ul societăţii de distribuţie a apei calde şi căldurii, de luni, 2 iulie şi până vineri, 6 iulie, se desfăşoară cea de-a patra etapă…
Card european de sănătate sau poliţă medicală?
Scris de Maria Măndiţă Luni, 02 Iulie 2012
Din ignoranţă sau mentalitate greşită, oamenii preferă să plătească din buzunar poliţe la agenţiile de turism, deşi primesc aceleaşi servicii medicale ca în cazul prezentării cardului european de sănătate Este perioada concediilor, iar gălăţenii care pleacă în vacanţă în una din ţările Uniunii Europene trebuie să ştie că pot beneficia…
Cum deosebim mierea naturală de cea artificială?
Scris de Mihaela Gîdei Sâmbătă, 30 Iunie 2012
Mierea de albine este gustoasă, poate fi întrebuinţată în prepararea anumitor prăjituri şi are numeroase beneficii pentru sănătatea omului. Există, însă o serie de comercianţi care oferă cumpărătorilor miere artificială dar susţin că este 100 la sută naturală. Este greu pentru un client neavizat să deosebească mierea naturală de cea…
Vezi ce medicamente ar putea dispărea din farmacii!
Scris de Remus Basalic Sâmbătă, 30 Iunie 2012
* Negocierile dintre companiile farmaceutice şi Guvern nu au dus la nici un rezutat * Multe medicamente accesibile şi larg utilizate, cum sunt amoxicilina sau diazepamul riscă să dispară din farmacii * Întâlnirea dintre reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cei ai Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), destinată ajungerii…
“Deschisul cărţii” este o înşelătorie
Scris de Maria Stanciu Sâmbătă, 30 Iunie 2012
* Interviu realizat cu părintele profesor dr. Nicolae D. Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul” București *Părintele dr. Nicolae D. Necula, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, a fost oaspetele Arhiereului Dunării de Jos, la Simpozionul internaţional din 16-17 mai, cu tema ”2012…
Sărbătoare pe role - "Fără Dunăre nu am fi ceea ce suntem"
Scris de Angela Ribinciuc Sâmbătă, 30 Iunie 2012
Gălăţenii care au trecut ieri dimineaţă pe lângă Complexul Potcoava de Aur au putut vedea cum zeci de tineri, de la copii de grădiniţă, până la adolescenţi şi studenţi au celebrat Ziua Internaţională a Dunării prin acţiuni care mai de care mai interesante: expoziţii de desene şi fotografii înşirate pe…
Fundaţia Cuvântul Întrupat - Voluntari americani pentru copiii năpăstuiţi ai Galaţiului
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 30 Iunie 2012
Copii şi tineri sărmani din Valea Oraşului, aflaţi în grija Fundaţiei „Cuvântul Întrupat” ai Galaţiului au avut parte, pentru aproape trei săptămâni, de o experienţă americană. Megan, Katie, Haley, Margi, Emily, Tori, Amanda, Priya, Zeenat, Aaron, Brian, adică 11 studenţi de la Universitatea George Fox din SUA, împreună cu…
Lupta pentru demnitate - Ionuţ vrea să muncească
Scris de Anca Spânu Sâmbătă, 30 Iunie 2012
Şomajul e în floare la Galaţi. În evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă se aflau la sfârşitul lunii mai 13.850 de persoane neangajate. Când sunt atâţia gălăţeni fără loc de muncă, probabil că soarta unui singur om care-şi caută de lucru nu interesează pe nimeni. Şi totuşi, situaţia…
Cele mai ieftine fructe şi legume din piaţă
Scris de Gabriel Kolbay Sâmbătă, 30 Iunie 2012
Deşi suntem în plină vară, unele dintre verdeţurile din pieţe costă mai mult decât în iarna trecută. Ieri, în Piaţa Centrală, căpăţâna de salată verde cu frunze creţe se dădea cu 2,5 lei, în condiţiile în care în ianuarie nu costa mai mult de 1,5 lei. Scumpi sunt şi castraveţii,…
Până duminică, la Potcoava, târg de produse tradiţionale
Scris de Angela Ribinciuc Vineri, 29 Iunie 2012
De ieri dimineaţă, pe esplanada de la Potcoava de Aur, au venit producătorii tradiţionali. Dragoş Berariu, reprezentantul firmei ce organizează Târgul itinerant Piaţa Ţărănească, ne-a declarat: „Îi aşteptăm pe gălăţeni să deguste produsele naturale – carne, brânză, pastramă, miere de albine, alviţă, nuga, ciocolată de casă. Sunt producători din toată…
Atenţie la cumpărături! - Vara este anotimpul alimentelor alterate
Scris de Mihaela Gîdei Vineri, 29 Iunie 2012
E vară şi căldura nu ne afectează doar pe noi, ci şi alimentele pe care le consumăm. Exact în sezonul estival ar trebui să fim foarte atenţi la ceea ce punem în coş, deoarece starea lor este alterată de căldură, iar de multe ori, vânzătorii nu le oferă spaţii şi…
Contribuţiile sociale vor fi achitate la Finanţe
Scris de Maria Stanciu Vineri, 29 Iunie 2012
De la 1 iulie, persoanele care realizează venituri din activităţi independente vor plăti contribuţiile pentru pensia de stat şi sănătate la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi. „Intră în această categorie cei care depun aceste contribuţii în baza declaraţiei de venituri realizate din activităţi independente. La Galaţi sunt în…
OMUL FĂRĂ FAŢĂ - Distrus de o boală cumplită
Scris de Toader Istode Joi, 28 Iunie 2012
Aflat, ca stare de sănătate, într-o situaţie cumplită, Ilie Racoviţă (54 de ani), din Pleşa, comuna Bereşti-Meria, părăsit de toţi, nu mai aşteaptă nimic bun de la viaţă. Nicio medicină din lume, oricât de avansată ar fi, nu-i poate reda faţa. În locul ochiului drept, mâncat pe dinăuntru complet -…
Pescarii pot cere Poliţiei de Frontieră avizele de acces în zonele de graniţă
Scris de Teodora Miron Miercuri, 27 Iunie 2012
Poliţia de Frontieră Galaţi îi anunţă pe cei interesaţi de pescuit că începând cu 28 iunie pot solicita avizul de acces în zona de frontieră. “Pescarii sportivi se pot prezenta la sediul nostru pentru eliberarea avizului de acces în zona de frontieră, anterior eliberării permiselor de pescuit. Măsura este luată…
Prietenii necuvântători pot deveni duşmani - Vezi riscurile la care te expui atunci când ai un animal de companie!
Scris de Mihaela Gîdei Miercuri, 27 Iunie 2012
Animalele de companie pe care le îndrăgim atât de mult înseamnă mai mult decât un ghem de blană jucăuș, iar grija pentru acestea nu se limitează doar la hrană și adăpost. Există o largă listă de boli pe care animalul le poate contacta și dezvolta, dacă proprietarul nu ia măsurile…
270 de persoane au ajuns la spital anul trecut după ce s-au drogat
Scris de Mihaela Gîdei Miercuri, 27 Iunie 2012
Ziua Internaţională de Luptă împotriva Traficului şi Consumului de Droguri, sărbătorită ieri, a fost marcată printr-o conferinţă de presă la sediul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP). Pentru a preveni consumul de droguri în rândul tinerilor, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Galaţi şi Compartimentul de Analiză şi…
Tot mai puţine medicamente compensate
Scris de Remus Basalic Marți, 26 Iunie 2012
* Scoaterea unor medicamente de pe lista celor compensate face imposibil tratamentul anumitor pacienţi * Ministerul Sănătăţii şi-a motivat decizia prin economia care se va face la buget * Ca urmare a unei decizii luată de ministrul sănătăţii, Vasile Cepoi, unele medicamente au fost scoase complet de pe…
Fizioterapie pe 2 lei pentru bunici
Scris de Maria Stanciu Marți, 26 Iunie 2012
445 de pensionari, membri ai Casei de Ajutor Reciproc din Galaţi, şi-au tratat, în ultimul an, durerile la Centrul de Fizioterapie aparţinând instituţiei. Preţul este modic, iar serviciul este un mod de a-i proteja pe vârstnici. „Acest cabinet a fost înfiinţat cu hotărârea Adunării generale a CAR Pensionari, ce funcţionează…
Spectacolul paparudelor la Gârboavele
Scris de Victor Cilincă Luni, 25 Iunie 2012
Salvarea tradiţiilor în euroregiune * Un proiect al Centrului Cultural "Dunărea de Jos" * Fuste de ştevie şi costume populare "Caloeanul", "drăgaica", "paparudele", străvechi ritualuri păgâne, „înmuiate” uneori şi într-o brumă de credinţă creştină (pe alocuri, chiar preoţi de ţară însoţesc cortegiul funerar de căluian, mortul de lut care…
Pericolul din faţa casei: Jumătate de copac, prăbuşită din senin
Scris de Mihaela Gîdei Duminică, 24 Iunie 2012
Locatarii blocului H1 din Micro 40 au avut parte, în dimineaţa zilei de sâmbătă, de spaima vieţii lor. Un zgomot asurzitor a fost urmat de căderea unei uriaşe crengi din plopul din faţa scării. Practic, aproape jumătate din copac s-a prăbuşit. Oamenii spun că doar atunci când era furtună cădeau…
Într-un scandal pentru custodia copilului, părinţii i-au furat dreptul de a merge la şcoală
Scris de Roxana Artene Penciu Sâmbătă, 23 Iunie 2012
De aproape două luni un elev nu este lăsat la şcoală de mama sa, pentru că tatăl de care a divorţat nu a fost de acord cu transferul în altă clasă * Ea cere ca elevul să fie mutat, deoarece învăţătoarea l-ar agresa fizic şi psihic, lucru pe care tatăl…
Vezi aici programul de circulaţie al autobuzelor, troleibuzelor şi tramvaielor pe timpul verii
Scris de - Vineri, 22 Iunie 2012
S.C. Transurb S.A. Aduce la cunostinta calatorilor ca incepand cu data de 18.06.2012 s-a modificat programul de circulatie al autobuzelor, troleibuzelor si tramvaielor si pana in luna septembrie se va circula dupa diagrama redusa de vara, dupa cum urmeaza: - traseul 9 (Tiglina III – Gara CFR) –…
Farmaciile PRIMAFARM, alături de gălăţeni (P)
Scris de - Vineri, 22 Iunie 2012
Lanţul de farmacii PRIMAFARM, în parteneriat cu Centrul Medical „IRINA”, se află alături de populaţie pentru depăşirea acestei perioade de vreme caniculară. Pe parcursul zilelor de 22 şi 23 iunie 2012, la Farmacia PRIMAFARM situată pe strada Brăilei, în Ţiglina I (staţia Bus), unitate cu program permanent 8,00 – 21,00…
Povestea lui Ionuţ, un orfan care mai crede în oameni
Scris de Anca Spânu Vineri, 22 Iunie 2012
O familie din Galaţi i-a dăruit unui tânăr fără părinţi o speranţă şi şansa unei vieţi mai bune * Prin noi, le mulţumeşte Ionuţ Călugăreanu se străduieşte să depăşească, la fel ca noi toţi, criza economică. Are 26 de ani, dar viaţa a fost mult mai dură cu el…