SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

O treime dintre medicii din spitale au cabinete private

Scris de Marți, 27 Martie 2012
111 dintre cei 340 de medici angajaţi ai spitalelor din municipiul Galaţi au şi cabinete private La solicitarea Prefecturii, Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică (DJSP) a întocmit un raport privind numărul medicilor care îşi desfăşoara activitatea şi în spitale, dar au şi cabinete private cu acelaşi domeniu de activitate. Spitalele…

Colectăm gunoiul selectiv ca să ni-l amestece alţii?

Scris de Marți, 27 Martie 2012
În ciuda asigurărilor date de autorităţi până acum, în continuare gălăţenii au dubii că efortul pe care îl fac ei în colectare selectivă a gunoiului este respectat şi mai departe, în drumul pe care materialele reciclabile îl parcurg de la containerele speciale până la "cel din urmă moment", adică atunci…

Comisarii de mediu pregătesc controale la grătare

Scris de Luni, 26 Martie 2012
Amenzile ajung până la 5.000 de lei Pentru administratorii zonelor de agrement, sancţiunile sunt de zece ori mai mari Legea picnicului a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu în urmă cu mai puţin de două săptămâni, iar comisarii de mediu se pregătesc deja să ia la puricat zonele verzi din…

Din birourile Primăriei vine un damf de ţeapă! - Scandal cu secretara city managerului

Scris de Luni, 26 Martie 2012
Aveţi grijă cui împrumutaţi bani pentru că puteţi lua ţeapă de la cine nu vă aşteptaţi. A păţit-o Adriana Lisovencu, o femeie din Galaţi care a ajutat la ananghie un semen de-al său, salariat al Primăriei, şi care acum se chinuie să-şi recupereze banii. Povestea a ajuns la urechile noastre…

Expertize occidentale pentru medicii legişti din Galaţi

Scris de Luni, 26 Martie 2012
Un laborator ultraperformant de toxicologie, cum în România mai au numai institutele de medicină legală, a fost dat în folosinţă ieri la Galaţi Noul aparat analizează peste 3.000 de substanţe şi i-ar putea ajuta mult în anchete pe cei de la DIICOT şi Antidrog Serios afectat de lipsa fondurilor care…

Începe eliberarea permiselor pentru pescuitul sportiv

Scris de Sâmbătă, 24 Martie 2012
*ANPA va elibera autorizaţia mult aşteptată şi direct persoanelor fizice, nefiind nevoie de apartenţa la vreo asociaţie de profil * Contravaloarea acestor permise este de 30 de lei * În acest an, perioada de prohibiţie în habitatele piscicole naturale va începe pe 15 aprilie.În sfârşit, s-au clarificat lucrurile în ceea…

Legea picnicului trece, grătarele rămân!

Scris de Sâmbătă, 24 Martie 2012
* Legea picnicului, intrată în vigoare încă de la sfârşitul săptămânii trecute, nu trebuie să fie o sperietoare pentru cei care vor să-şi petreacă timpul liber la pădure chiar şi în „compania” unui grătar * Din contră, unii cred că această lege este o poartă pentru parteneriate între autorităţile locale…

Performerul de la Omoruri. Ofiţerul care rezolvă dosarele cu minori a primit o stea „la excepţional”

Scris de Sâmbătă, 24 Martie 2012
Inspectorul principal Valeriu Oprea, din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale - Compartimentul Mare Violenţă, este unul dintre cei doi ofiţeri gălăţeni avansaţi, în acest an, înainte de termen Valeriu Oprea (38 ani) este exemplul clasic al omului care face lucrurile încet şi bine. Intrat în Poliţie la mijlocul anilor 90,…

Let’s do it, România - o nouă provocare în 2012

Scris de Sâmbătă, 24 Martie 2012
În 2012, acţiunea de curăţenie naţională se va desfăşura în primăvară. „În ţara noastră, Ziua de curăţenie naţională este pe 12 mai. În aceeaşi zi vor ieşi la acţiunea de igienizare a mediului înconjurător şi cetăţenii din Bulgaria, dar şi cei din Republica Moldova”, ne-a spus Florin Tofan, manager de…

Biserica „Buna Vestire” renaşte din propria-i cenuşă

Scris de Sâmbătă, 24 Martie 2012
* Din 2008, locaşul este în plină restaurare * Deşi modeste, sumele alocate au salvat clădirea de la ruină * În prezent, urgenţa este acoperişul care trebuie înlocuit *Într-o zonă veche a oraşului, pe strada Română din Galaţi, dintre vile somptuoase, se înalţă din propria-i cenuşă vechea Biserică ”Buna Vestire”.…

Încă 517 gălăţeni bolnavi de tuberculoză

Scris de Sâmbătă, 24 Martie 2012
Pe 24 martie, este Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei, prilej cu care autorităţile publice din sănătate ne atrag atenţia asupra faptului că aceasta boală continuă să reprezinte o ameninţare serioasă. În cursul anului trecut, 517 gălăţeni au fost diagnosticaţi cu tuberculoză, dintre care 32 de copii cu vârste sub…

Creşte numărul persoanelor cu răceli de la o săptămână la alta

Scris de Vineri, 23 Martie 2012
În ciuda încălzirii constante şi simţitoare a vremii din ultimele săptămâni, numărul gălăţenilor care au venit la cabinetul medicului de familie cu viroze în diferite stadii este din ce în ce mai mare. Astfel, dacă în săptămâna 5 – 11 martie 2459 de persoane au fost diagnosticate cu infecţii respiratorii…

Primarul Nicolae ţine partea garajelor

Scris de Vineri, 23 Martie 2012
Pe scurt, cazul lui Romică Spiridon de pe Portului nr. 5 este cel al unui fost chiriaş al Primăriei care s-a lăsat amăgit să cumpere de la aceasta apartamentul în care stătea, într-o casă de aproape un secol, cu mai mulţi chiriaşi. S-a angajat la nişte rate pe ani buni…

O maternitate dă în judecată ministerul pentru o clasificare mai bună

Scris de Vineri, 23 Martie 2012
Clasificarea spitalelor realizată de Ministerul Sănătăţii până la data de 1 iunie a anului trecut le-a creat probleme financiare unora dintre spitalele gălăţene. Astfel, potrivit unui raport realizat de Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică (DJSP), la solicitarea Prefecturii judeţului, Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „Buna Vestire” (Maternitatea de pe Chicuş) înregistra, la…

Pubele goale, gunoaie pe jos

Scris de Vineri, 23 Martie 2012
Atât elevii Şcolii Nr.26, cât şi locatarii blocurilor din apropiere sunt nevoiţi să aibă în faţa ochilor, în fiecare zi, gunoaie aruncate pe lângă gardul instituţiei sau lângă pubelele de colectare selectivă. După cum ne-au spus oamenii, Ecosal îşi face treaba, aşa că singurii vinovaţi sunt cei care aruncă deşeurile…

Ce e mai vechi decât Nicolae la Primărie? Hruba din parcare!

Scris de Joi, 22 Martie 2012
În ediţia din 19 martie, „Viaţa liberă” semnala faptul că în parcarea de lângă Primăria Municipiului, pe strada Logofăt Tăutu, se surpase asfaltul pe suprafaţa a două locuri de parcare. Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Nicoleta Manole, declara atunci că municipalitatea bănuieşte că acolo ar fi o hrubă, motiv pentru…

Mafia cerşetoriei cu minori, de neoprit

Scris de Joi, 22 Martie 2012
Deşi legea prevede chiar pedepse cu închisoarea, sunt părinţi care continuă să-şi trimită copiii la “produs” Ne-am obişnuit ca minorii cerşetori să facă parte din peisaj. Îi vedem în intersecţii, pieţe, prin autobuz, curtea bisericilor sau zonele comerciale mari şi ne imaginăm că sunt copii din centrele de plasament, care…

Ajutor pentru Spitalul din Iveşti - Inacceptabil: jumătate de an fără răspuns

Scris de Joi, 22 Martie 2012
Cine consideră că problemele Spitalului pentru Bolnavi Cronici din Iveşti pot fi amânate ? Ministerul Sănătăţii aruncă problema în curtea Ministerului Administraţiei şi Internelor Ca să aflăm cât va mai dura coşmarul pe care îl trăiesc cei 11 angajaţi ai Spitalului pentru Bolnavi Cronici din Iveşti, care lucrează de aproape…

Incendierea vegetaţiei ne arde la buzunare

Scris de Joi, 22 Martie 2012
Agricultorii au obligaţia de a-şi igieniza terenurile invadate de vegetaţie uscată pentru prevenirea izbucnirii unor incendii spontane de vegetaţie. Totuşi, igienizarea prin incendiere trebuie făcută numai respectând legea, ne informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), căpitanul Eugen Chiriţă. În cazul nerespectării normelor, amenzile pot ajunge…

Angajaţii de la spitalul din Iveşti au ajuns la capătul răbdării

Scris de Miercuri, 21 Martie 2012
* Cei unsprezece oameni care trăiesc şi muncesc de un an fără salarii spun că sunt copleşiţi de datorii şi că nu mai au de unde să împrumute bani * Restanţele salariale ajungeau la circa 250.000 de lei, la finele anului trecut, apreciază directorul financiar al spitalului * Cele mai…

Se pregătesc să fure judeţul Galaţi!

Scris de Miercuri, 21 Martie 2012
Ce nu au reuşit autorităţile locale au reuşit hoţii de fier vechi: ştergerea graţiţei administrative şi unirea Galaţiului cu Brăila Lăsat pradă uitării de ani de zile, monumentul care delimitează judeţele Galaţi de Brăila, a rămas şi fără inscripţia „GALAŢI”, o contribuţie importantă având-o hoţii de fier vechi De cele…

Alcool şi mucegai în apa plată

Scris de Miercuri, 21 Martie 2012
Reclamaţia unei cititoare cu privire la calitatea apei la dozator cumpărate de la supermarket v-am făcut-o cunoscută săptămâna trecută. Aceasta a cumpărat apă Aqua Magica, a băut, iar a doua zi s-a simţit rău, acuzând usturimi ale gâtului şi vapori de alcool eliminaţi la expiraţie. La o privire mai atentă,…

Strada Saturn / Două toalete ecologice ţin oamenii la distanţă

Scris de Marți, 20 Martie 2012
La propunerea cititorilor, unul dintre subiectele abordate în această lună este cel al problemei toaletelor ecologice de pe strada Saturn, cele de lângă Parcul Şahiştilor. Cabinele sunt amplasate pe trotuar, lângă o clădire care găzduieşte cabinete medicale individuale stomatologice, parcul şi o gogoşerie. Toţi cei cu care am vorbit ne-au…

Sancţiuni pentru medicii de familie - Amendă de 5.000 de lei pentru un „medical”

Scris de Marți, 20 Martie 2012
Amenzile pe care medicii riscă să le primească pentru nerespectarea procedurilor de prescriere a concediilor medicale sunt destul de serioase. Spre exemplu, în urma controalelor efectuate de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galaţi, un medic de familie a fost amendat cu 5.000 de lei pentru o asemenea abatere.
Pagina 439 din 620