SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

Tânăr rănit de o creangă ruptă de furtună, în faţa Colegiului Kogălniceanu

Scris de Joi, 11 August 2011
În această dimineaţă,vântul puternic a rupt o creangă dintr-un copac aflat în vecinătatea Colegiului Naţional Mihail Kogălniceanu. Bucata de lemn a căzut şi a lovit un tânăr de 19 ani, proaspăt absolvent al liceului. Acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi. „Eram în faţa…

Lacul Vânători şi 9 „munţi” de gunoi

Scris de Miercuri, 10 August 2011
Sâmbăta trecută, voluntarii Proiectului „Let’s do it, România!”, zona Galaţi s-au întâlnit la muncă voluntară. „De această dată, am cartat zona lacului Vânători. Acţiunea noastră nu a vizat zona de agrement a lacului, ci împrejurările, dealurile din apropiere, unde am constatat că sunt multe lipsuri în educaţia noastră privind respectarea…

„Vacanţa veseliei” - Distracţie în Grădina Publică

Scris de Miercuri, 10 August 2011
Zilele trecute, în Grădina Publică, membrii ansamblurilor „Estrada Copiilor” şi „Tinere talente”, de la Casa de Cultură a Sindicatelor (instructor Andreea Ignat), au prezentat spectacolul caritabil „Vacanţa veseliei”, dedicat copiilor de la Fundaţia „Familia”.În faţa un public numeros, micii şi marii artişti s-au comportat profesionist. Spectacolul a fost prezentat de…

Parcul zoo se închide - îl face CJ-ul rachetă

Scris de Miercuri, 10 August 2011
* Reveniţi! Shere Khan şi Simba în concediu * De Ziua Internaţională a Grădinilor Zoologice, casierele au stat acasă. La parcul zoo de la Gârboavele intrarea a fost liberă (iu-piiii). Liber era şi sentimentul de nesiguranţă: „Tu-ţi dai seama că poate să vină unul cu flexul, să taie lacătele de…

Lumea are nevoie de Ionuţ

Scris de Marți, 09 August 2011
La 17 ani, Ionuţ este elev în clasa a X-a la Liceul de Industrie Alimentară şi, până acum aproximativ două luni, făcea cursuri de perfecţionare şi lucra ca voluntar la un mare restaurant din oraş. În loc să se piardă într-una din distracţiile specifice vârstei sale, făcea totul ca să…

Suplinirea calificată în învăţământ - „Rezultate pe măsura celor evaluaţi”

Scris de Marți, 09 August 2011
Rezultatele la concursul pentru suplinire calificată în învăţământ s-au afişat ieri, urmând ca astăzi să se depună eventualele contestaţii. Din cei 382 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 252, iar 55 de teze au fost anulate, restul de 197 fiind evaluate. După cum ne-a declarat inspectorul şcolar general adjunct, Onuţ Atanasiu…

Tabără ecologică în judeţul Tulcea

Scris de Marți, 09 August 2011
Asociaţia pentru Ecologie şi Turism PRO ECO-TUR Galaţi organizează, în perioada 11–15 august, prima ediţie a Taberei de vară, în judeţul Tulcea, la Dunavăţu de Sus, Murighiol şi Dunavăţu de Jos. După cum ne-a declarat Cristian Arsene, preşedintele asociaţiei, „pe parcursul celor 5 zile, vom ecologiza un canal al Dunării,…

Gălăţeni cu muşcate în ferestre

Scris de Marți, 09 August 2011
* Roşii, portocalii, mov, galbene – flori în ferestrele şi jardinierele gălăţenilor * Că suntem un oraş ca vai de capul nostru nici nu mai trebuie menţionat. Că unii dintre noi şi-au construit însă propriul univers – unul frumos – prin care zăresc lumea, asta cu certitudine trebuie spus. Şşşş,…

Circul Safari – astăzi, ultima reprezentaţie în Galaţi

Scris de Marți, 09 August 2011
Nu mai puţin de 16 artişti de circ din toată lumea şi 70 de animale exotice dresate - de la tarantule de numai 5 grame şi până la elefanţi de 5 tone, tigri, şerpi de toate neamurile, crocodili, ponei, tauri, cămile, cai şi câini - vă aşteaptă, în această seară,…

Unde e bacalaureatul de altădată?

Scris de Luni, 08 August 2011
Adâncile răni lăsate de examenul de bacalaureat de anul acesta lasă deschisă discuţia despre calitatea învăţământului românesc, dar scot la iveală şi o crasă lipsă de soluţii. Cam despre aceleaşi lucruri se vorbea şi în urmă cu un an, numai că atunci discuţia era la rece, cu anestezie. În ediţia…

La suplinirea calificată - astăzi rezultatele, mâine contestaţiile

Scris de Luni, 08 August 2011
Rezultatele la concursul pentru suplinire calificată în învăţământ se afişează astăzi. Pentru a fi declaraţi promovaţi, candidaţii trebuie să obţină note peste 5. Celor care au note peste 7 li se va permite să ia ore suplimentare. De asemenea, în eventualitatea că vor rămâne posturi libere, pe acestea vor putea…

Cu bebeluşul prin jungla de asfalt

Scris de Luni, 08 August 2011
* Trotuarele ciuruite şi testul suzetei * Că Galaţiul nu este prietenos cu cetăţenii lui adulţi, asta ştim. De ceva-ceva sigur ne facem şi noi vinovaţi, altfel nu am avea aşa puţine parcări, nu ni s-ar lua apa cu zecile de ore, nu am pleca la Brăila la film, şi…

Doctorul Valentin Lupu: viaţă de medic la penitenciar

Scris de Sâmbătă, 06 August 2011
* „Meseria este aceeaşi oriunde ai avea cabinetul” * Doctorul Valentin Lupu lucrează în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi din 2001 şi nu regretă nicio clipă că a intrat în sistem. Chiar dacă uneori se gândeşte cum ar fi în altă parte, gândul îi trece repede şi afirmă cu tărie…

Plutind călare pe un PET

Scris de Sâmbătă, 06 August 2011
Un grup de tineri ecologişti a pornit pe un traseu pe Dunăre, de la Feteşti către Sfântul Gheorghe, la bordul unei plute construite din sticle goale de plastic. Iniţiativa face parte din proiectul pilot de ecologizare intitulat P.E.T. Rafting Project, care urmăreşte să atragă atenţia în ce priveşte degradarea ecosistemului…

Dr. Nicolae Bacalbaşa: „Ne-am bătut joc de Marea Neagră”

Scris de Sâmbătă, 06 August 2011
În Thassos, Insula de Smarald a Greciei, dr. Nicolae Dobrovici Bacalbaşa şi-a făcut pentru a doua oară vacanţa. Cunoscutul medic gălăţean preferă această destinaţie în detrimentul Mării Negre, pe ţărmul căreia a copilărit. Dr. Bacalbaşa a fost impresionat să descopere, pe drumul spre Grecia, că Bulgaria, „ciuca miştourilor româneşti”, nu…

Înmatriculăm maşini englezeşti, cu volan pe dreapta? Of course!

Scris de Sâmbătă, 06 August 2011
* Maşinile englezeşti – mai ieftine, deci mai bune? * După ce ne-au întrebat cititorii revoltaţi „De ce permite statul român înmatricularea maşinilor cu volan pe dreapta?”, ne-am informat şi am aflat: statul permite înmatricularea acestor maşini pentru că aşa procedează majoritatea statelor din Uniunea Europeană. Bineînţeles, există şi excepţii.Schimbaţi…

Aparatură de ultimă generaţie la Maternitatea „Buna Vestire”

Scris de Vineri, 05 August 2011
* Dotare pentru viaţă de la Ministerul Sănătăţii şi de la Primărie * La Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „Buna Vestire” din Galaţi, pacientele, viitoarele şi proaspetele mame, dar şi bebeluşii beneficiază de un plus de siguranţă, datorită unor importante investiţii, de care instituţia a cam dus lipsă o bună bucată de…

Drumul sângelui

Scris de Vineri, 05 August 2011
* Recoltarea, la primele ore ale dimineţii, la Centrul Regional de Transfuzii Galaţi, de pe Strada Regimentul 11 Siret * 2.145 de donatori, luna trecută * Sângele şi produsele din sânge sunt ambalate şi stocate în frigidere speciale * Pot rămâne aici între 5 zile şi un an, în funcţie…

Statul loveşte şi în vacanţele profesorilor

Scris de Vineri, 05 August 2011
Pentru prima dată, acordarea biletelor subvenţionate de concediu s-a făcut, anul acesta, în funcţie de un plafon maxim al veniturilor cadrelor didactice. Nu au putut beneficia de reducerea de 50 la sută decât cei care au un salariu brut de 2.022 de lei, cam 1.400 de lei în mână. Urmarea…

Jumătate dintre profesori au renunţat la examen

Scris de Vineri, 05 August 2011
* Suplinitorii necalificaţi, mai conştiincioşi decât cei cu patalama * Din 106 n-au renunţat decât 3 * Candidaţii care s-au înscris pentru susţinerea concursului pentru suplinire în învăţământ au chiulit masiv de la examenul scris, care a avut loc ieri. Dintre cei 382 care şi-au depus cerere, au ajuns la…

Sâmbătă, „biciclim” pentru un mediu mai curat

Scris de Vineri, 05 August 2011
Cine nu are nimic de făcut sâmbătă, 6 august, dar iubeşte natura şi mişcarea în aer liber nu are decât să se urce pe bicicletă (sigura condiţie!) şi să vină la „Păpădie” (Casa de Cultură a Sindicatelor), de la ora 8.30. De aici, se va pleca, la ora 9.00, către…

Weekend pe muzică de fanfară

Scris de Vineri, 05 August 2011
Vineri seară, de la ora 18.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor va avea loc deschiderea oficială a celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Fanfare „Iosif Ivanovici”.După defilarea celor peste 150 de participanţi la festival, de la 19.30 va avea loc un spectacol susţinut de Fanfara „Valurile…

Săptămâna Mondială a Alăptării la Sân

Scris de Joi, 04 August 2011
Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică (DJSP) Galaţi marchează, începând miercuri şi până duminică, Săptămâna Mondială a Alăptării la Sân. Medicii recomandă, de regulă, această modalitate de hrănire a sugarului datorită faptului că laptele matern asigură „o creştere fizică şi psihică echilibrată, protejează copilul de infecţii microbiene, virotice şi fungice şi…

Doar 65 de candidaţi repartizaţi la frecvenţă redusă şi seral

Scris de Joi, 04 August 2011
Doar trei dintre cele 11 clase de a IX-a la frecvenţă redusă şi seral s-au înfiinţat în urma repartiţiei. Anul acesta au fost doar 65 de candidaţi care şi-au dorit să urmeze aceste forme de învăţământ. Numai 10 dintre aceştia au optat pentru seral, astfel că nu s-a putut înfiinţa…
Pagina 472 din 627