SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
Ne-au COLINDAT tinerii de la Centrul de Găzduire (VIDEO)
Scris de Iasmina Ungureanu Vineri, 25 Decembrie 2015
Tinerii de la Centrul de Găzduire Temporară "Zimbrul" au venit la redacţia "Vieţii libere" să ne colinde şi să ne ureze nouă, dar şi tuturor gălăţenilor sărbători fericite şi un călduros "La mulţi ani!". Cei zece tineri ne-au bucurat sufletul cu voci calde şi puternice, prin colindele cântate lângă bradul…
PROMISIUNI pentru 2016: MAI MULŢI BANI pentru Serviciul de AMBULANŢĂ Galaţi
Scris de Remus Basalic Vineri, 25 Decembrie 2015
Conducerea Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Galaţi s-a întâlnit, recent, cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, în cadrul Conferinţei Naţionale a Ambulanţei din România, eveniment care a avut loc la Sinaia. Alături de comitetul de conducere al SAJ Galaţi, la conferinţă au participat reprezentanţi ai tuturor serviciilor de ambulanţă din ţară.…
VERIFICĂRI suplimentare la frontieră în perioada Sărbătorilor de Iarnă
Scris de Teodora Miron Vineri, 25 Decembrie 2015
Poliţia de Frontieră, în cooperare cu celelalte instituţii care au atribuţii în punctele de trecere a frontierei, efectuează verificări sistematice pentru cetăţenii din statele membre UE şi non-UE care tranzitează frontiera, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, în conformitate cu prevederile legislaţiei interne…
Jandarmii gălăţeni l-au „REŢINUT” pe MOŞ CRĂCIUN
Scris de Teodora Miron Vineri, 25 Decembrie 2015
Chiar în ziua de Ajun, jandarmii gălăţeni au aflat traseul lui Moş Crăciun, aşa că l-au interceptat în trafic şi au decis să îl „reţină” pentru circa două ore. Moş Crăciun nu a încălcat nicio prevedere legală, jandarmii „reţinându-l” pe Moş pentru a le da o mână de ajutor în…
VIAŢA LIBERĂ vă urează CRĂCIUN FERICIT!
Scris de Viaţa liberă Vineri, 25 Decembrie 2015
O zi ne mai desparte de marea sărbătoare a Naşterii Domnului. O zi specială, în care toţi ne dăm seama că Moşul există doar dacă credem suficient de mult în el. În zilele de dinainte de Crăciun, ar trebui cu toţii să realizăm că minunile pot fi înfăptuite de fiecare…
RUTE ALTERNATIVE pentru trecerea FRONTIEREI în perioada Sărbătorilor de Iarnă
Scris de Teodora Miron Joi, 24 Decembrie 2015
În preajma sărbătorilor de iarnă, mulţi dintre cetăţenii români aflaţi în străinătate se întorc acasă, iar alţii pleacă peste hotare, pentru a-şi petrecele zilele de vacanţă. Acestea sunt motivele pentru care, ca în fiecare an, în punctele de trecere a frontierei se prefigurează o creştere a traficului de persoane şi…
MEDICINIŞTII din ultimul an NU au MANUAL pentru REZIDENŢIAT
Scris de Remus Basalic Joi, 24 Decembrie 2015
* Fostul manual era tradus cu multe greşeli şi nu era adaptat realităţilor sistemului medical românesc Peste 100 de studenţi medicinişti din an terminal vor susţine, în mai puţin de un an, concursul de rezidenţiat, într-unul dintre cele şase centre universitare stabilite de Ministerul Educaţiei. Deşi materia pe care o…
Spitalul Judeţean din Galaţi va fi dotat cu un ANGIOGRAF de ultimă generaţie
Scris de Remus Basalic Joi, 24 Decembrie 2015
Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi şi alte 16 spitale din ţară vor fi dotate cu angiografe de ultimă generaţie pentru patologia cardiovasculară şi tumorală, în cadrul unui proiect european în valoare de 25 de milioane de euro, aparţinând Academiei de Ştiinţe Medicale, a anunţat profesorul doctor Radu Deac, managerul de…
Alimente tradiţionale pentru 700 de asistaţi, la Cantina de Ajutor Social
Scris de Teodora Miron Joi, 24 Decembrie 2015
Aproximativ 730 de persoane din familii nevoiaşe vor avea ce pune pe masa de Crăciun, după ce au primit alimente şi dulciuri din partea Primăriei Galaţi. Pachetele pentru persoanele asistate de Cantina de Ajutor Social a Primăriei conţin produse din carne, specifice sărbătorilor de iarnă (cârnaţi, tobă, slănină, lebăr), carne…
Campania „TOŢI PENTRU NONY BORŞAN”/ Asociaţia "Danube Media Center" a virat banii lui Nony Borşan
Scris de Roxana Artene Penciu Joi, 24 Decembrie 2015
Cei 51.000 de lei strânşi în contul Asociaţiei jurnaliştilor de la Viaţa liberă, "Danube Media Center", în cadrul campaniei umanitare "Toţi pentru Nony Borşan", au fost viraţi miercuri, 23 decembrie, în contul beneficiarului. Nony Borşan va putea pleca astfel la Bucureşti, pe 27 decembrie, pentru a începe tratamentul. Sunt momente…
Gălăţean CELEBRAT în Australia, în Ajunul Crăciunului
Scris de Anca Melinte Joi, 24 Decembrie 2015
În Ajun de Crăciun, numele unuia dintre "Gălăţenii care au uimit lumea" va fi pe buzele tuturor, în celălalt capăt al lumii. Este vorba despre fiul unui emigrant gălăţean, considerat unul dintre fondatorii Australiei moderne, care, chiar dacă nu s-a născut în Galaţi, şi-a recunoscut întotdeauna originile danubiene, iar la…
PROGRAMUL PIEŢELOR din Galaţi, de SĂRBĂTORI
Scris de Gabriel Kolbay Joi, 24 Decembrie 2015
Administraţia Pieţelor Agroalimentare Galaţi informează că în multe dintre zilele de sărbătoare veţi putea face cumpărături de la tarabe. De Crăciun, toate pieţele vor fi închise. În a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie, doar piaţa din Micro 17 va fi deschisă, între orele 7,00 - 13,00. În a…
Un nou VACCIN este pe TERMINATE, după CRIZA vaccinului antirabic şi antitetanic
Scris de Remus Basalic Joi, 24 Decembrie 2015
Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a solicitat Ministerului Sănătăţii 4.000 de doze de vaccin hexavalent, necesare pentru nou-născuţi. În prezent, în cabinetele medicale din judeţul Galaţi sunt mai puţin de 300 de doze de vaccin, care se pot termina în orice moment. Vaccinul hexavalent este administrat sugarilor, cu scopul de…
Zeci de MOŞI au INVADAT Galaţiul, în AJUNUL SĂRBĂTORILOR de IARNĂ
Scris de Iasmina Ungureanu Joi, 24 Decembrie 2015
Nu unul, nu doi, ci zeci de Moş Crăciun, cu haine roşii şi bărbi ca neaua, au ieşit zilele acestea pe principalele străzi ale oraşului. Pentru a adăuga o notă de sărbătoare, "Moşii", care sunt în realitate tineri pasionaţi de ciclism, ies în fiecare seară, inclusiv joi, 24 decembrie, pe…
MENIU SPECIAL de CRĂCIUN pentru PACIENŢII Spitalului Judeţean din Galaţi
Scris de Remus Basalic Joi, 24 Decembrie 2015
Alături de mâncarea pe care o primesc zilnic, pacienţii pe care Crăciunul îi va găsi internaţi în Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi vor avea parte de un meniu special de sărbători. Astfel, bolnavii pentru care medicii nu au indicat un regim alimentar în scop terapeutic vor primi, pe lângă mesele…
S-a redeschis PATINOARUL ÎN AER LIBER. Unde este LOCAŢIA şi cât COSTĂ distracţia
Scris de Iasmina Ungureanu Joi, 24 Decembrie 2015
Potrivit informaţiilor afişate de organizatori, s-a dat liber pe gheaţă, la patinoarul în aer liber din parcarea de la Sala Sporturilor Galaţi. Ne costă 10 lei să intrăm pe gheaţă şi încă 10 lei să închiriem patinele. Pentru cei 10 lei plătiţi puteţi rămâne pe gheaţă vreme de două ore.…
Autobuzul lui Moş Crăciun, NEÎNCĂPĂTOR pentru copiii gălăţeni
Scris de Teodora Miron Joi, 24 Decembrie 2015
Autobuzul lui Moş Crăciun a fost luat cu asalt, ieri, la ora 12,00, de zeci de copii, bunici şi părinţi. Ideea Centrului de Iniţiativă Comunitară şi a conducerii Transurb s-a dovedit a fi una foarte dorită de copiii gălăţenilor, care au venit în număr mult mai mare decât se aşteptau…
PASTORALA DE CRĂCIUN a Î.P.S. Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos
Joi, 24 Decembrie 2015
† CASIAN din darul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Dunării de Jos,Preacucernicilor şi preacuvioşilor părinţi,cinului monahal şi tuturor binecredincioşilor creştinidin Arhiepiscopia noastrăhar, pace, sănătate şi ajutor în tot ceea ce ne este de folos,iar de la noi arhierească binecuvântare„Hristos pe pământ,Înălţaţi-vă!Cântaţi Domnuluitot pământulŞi cu veselieLăudaţi-L popoare,Că S-a preamărit!“ (din cântările de…
Ne-au COLINDAT copiii din grupul "Mi-Re-La"
Scris de Iasmina Ungureanu Miercuri, 23 Decembrie 2015
Venirea sărbătorilor de iarnă este un motiv de bucurie pentru toată lumea, dar mai ales pentru cei mici, care îl aşteaptă nerăbdători pe Moş Crăciun. Copiii din grupul "Mi-Re-La", format în mare parte din prichindeii de la Grădiniţa "Otilia Cazimir" ne-au adus bucuria Crăciunului prin urările de bine şi frumoasele…
CATEDRA/ Patrula de Reciclare a Colegiului Naţional „Mihail Kogălniceanu” cere ajutor
Scris de Prof. coord. Ganea Mariana, Colegiul Naţional Mihail Kogălniceanu Miercuri, 23 Decembrie 2015
Patrula de Reciclare a Colegiului Naţional "Mihail Kogălniceanu", formată din 25 de elevi din clasele a VII-a, a IX-a, a X-a şi a XI-a, coordonată de profesor Mariana Ganea, vă invită să o sprijiniţi în colectarea selectivă a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE). Vineri, 4 decembrie 2015, la…
PREGĂTIRI pentru mesele de sărbători/ Cât COSTĂ produsele „de casă” şi unde se găsesc
Scris de Gabriel Kolbay Miercuri, 23 Decembrie 2015
Pe masa de Crăciun, deja încărcată de cărnuri, aţi putea pune şi câteva produse "de casă", fie că acestea sunt atestate deja ca tradiţionale de către Ministerul Agriculturii, fie că doar sunt preparate, fără patalama, după reţete din bunici şi străbunici. Nici nu-i nevoie să le cumpăraţi în cantităţi mari…
SCANDAL monstru într-un local din judeţul Galaţi. Clienţii, angajaţii şi jandarmii, AGRESAŢI de doi beţivi
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 23 Decembrie 2015
Un scandal din care nu au lipsit injuriile, vorbele grele, o bătaie cu scaune şi mese şi, în cele din urmă, atacuri furibunde la adresa forţelor de ordine a avut loc într-un local din Tecuci. Evenimentul s-a petrecut aproape de miezul nopţii, din cauza a doi clienţi aflaţi în bar…
EROII, comemoraţi şi la Galaţi. Ce simt gălăţenii la 26 de ani de la REVOLUŢIE
Scris de Corina Dobre Miercuri, 23 Decembrie 2015
Gălăţenii căzuţi, la datorie sau nu, în decembrie 1989, pentru libertate şi o Românie ideală, au fost comemoraţi, şi în acest an, de autorităţi, asociaţii de revoluţionari din oraş şi membri de partid, care au depus coroane de flori în memoria lor. La Monumentul Eroilor Martiri ai Revoluţiei din Decembrie…
LECŢIE DE GENEROZITATE/ Din Galaţi, ajutor pentru copiii din Măstăcani
Scris de Nicoleta Hangu, studentă Jurnalism Marți, 22 Decembrie 2015
Jucării, hăinuţe, cărţi de poveşti, rechizite, dulciuri, materiale didactice au ajuns, prin generozitatea copiilor şi părinţilor de la Grădiniţa “Step by Step” din Galaţi, la o grădiniţă din Măstăcani. La proiectul iniţiat de Simona Axenia Ion, director Grădiniţei "Step by Step” au participat şi studenţi de la Facultatea de Litere.…