ŞTIRI NAŢIONALE - Viaţa Liberă Galaţi
Investiție de 21 milioane de euro
Scris de Remus Basalic Marți, 13 Iulie 2021
Compania Bosch a anunţat marţi, 13 iulie 2021, că începe construcţia unei noi clădiri de birouri în cadrul Centrului de Inginerie din Cluj, investiţie de 21 milioane de euro. Noua clădire, care va fi conectată cu sediul existent prin două pasarele, se va întinde pe o suprafaţă construită de circa…
Bogdan Chirițoiu a depus jurământul în funcția de președinte al Consiliului Concurenței
Scris de Remus Basalic Marți, 13 Iulie 2021
Bogdan Chiriţoiu a depus, marţi, 13 iulie 2021, jurământul de învestitură în funcţia de preşedinte al Consiliului Concurenţei, iar Dan-Virgil Pascu, în cea de vicepreşedinte al instituţiei, în prezenţa şefului statului, Klaus Iohannis, într-o ceremonie la Palatul Cotroceni, scrie Agerpres. La ceremonie au mai participat preşedinţii Senatului, Anca Dragu, şi…
Legislația economică trebuie actualizată
Scris de George Marinescu Marți, 13 Iulie 2021
Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a iniţiat discuţii cu experţi fiscali şi cu reprezentanţii mediului de afaceri, pentru a modifica legislaţia din domeniul economic, astfel încât să fie propice investiţiilor. "Ne aflăm pe final de criză sanitară, criza economică - urmare a celei sanitare - pare şi ea spre final, recenta…
Venituri sub anvelopa salarială, în administrația publică
Scris de George Marinescu Luni, 12 Iulie 2021
Premierul Florin Cîţu a pledat, luni, 12 iulie 2021, în debutul Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), pentru o reformă a cheltuielilor la nivelul unităţilor administrativ teritoriale (UAT), menţionând că în jumătate din cazuri veniturile proprii sau chiar veniturile totale sunt mai mici decât costurile cu salariile. "Acesta…
Concurs pentru managerii de la Ambulanță
Scris de George Marinescu Luni, 12 Iulie 2021
Ministerul Sănătății pregătește organizarea unui concurs centralizat pentru funcțiile de manageri ai tuturor serviciilor județene de Ambulanță și al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Proiectul de Ordin privind normele de organizare şi desfăşurare a concursului a fost publicat în transparență decizională de instituția condusă de Ioana Mihăilă. Toți managerii de servicii…
România, creștere economică de 7,4 la sută în 2021
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 12 Iulie 2021
Economia României va creşte cu 7,4 la sută în 2021 şi cu 4,9 la sută în 2022, după ce în mai se estima un avans de 5,1 la sută anul acesta şi de 4,9 la sută anul viitor, conform previziunilor interimare din vara anului 2021, publicate de Comisia Europeană (CE).…
Veniți ilegal, refuzați de România
Scris de Mariana Constandache Luni, 12 Iulie 2021
Aproape 30 de străini care au venit în ultimele luni în România solicitând o formă de protecție din partea statului nostru au fost refuzați în urma analizării dosarelor. Străinii, sosiți ilegal din Orientul Mijlociu, Asia sau Africa, au invocat diverse motive pentru a se stabili temporar la noi, scopul final…
Monedă dedicată Japoniei
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 12 Iulie 2021
Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic, pe 7 iulie 2021, o monedă din argint cu tema "100 de ani de relaţii diplomatice între România şi Japonia", conform unui comunicat de presă. Aversul monedei redă Vârful Caraiman din Munţii Bucegi, pe care se află Crucea comemorativă a eroilor…
O octogenară bolnavă, singura victimă a COVID-19
Scris de Mariana Constandache Duminică, 11 Iulie 2021
Puțin peste 20 de români au fost declaraţi pozitivi în ultimele 24 de ore. Un singur pacient diagnosticat cu infecţie SARS-CoV-2 a decedat în același interval. Duminică, 11 iulie 2021, numărul total de persoane internate cu COVID-19 a fost de 284, dintre care 56 se aflau la Terapie intensivă. În…
Ministrul Justiţiei: Discuția despre SIIJ, este, de fapt, despre DNA
Scris de George Marinescu Duminică, 11 Iulie 2021
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a afirmat că Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) nu a fost încă desfiinţată din cauza opoziţiei UDMR, care nu doreşte ca dosarele să ajungă la DNA, pentru că nu ar avea încredere în instituție. El a mai declarat că se poate rupe coaliţia de…
Ludovic Orban nu numără filialele care îl susţin
Scris de George Marinescu Duminică, 11 Iulie 2021
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică, 11 iulie 2021, în cadrul Conferinţei judeţene de alegeri a PNL Gorj, că el nu numără filialele care îl susţin, deşi acest lucru ar fi în avantajul său. Orban le-a vorbit colegilor săi din Gorj şi despre investiţiile ce pot fi făcute în…
COVID-19. BILANȚ NAȚIONAL: Doar 54 de noi cazuri de COVID și un singur deces
Scris de George Marinescu Sâmbătă, 10 Iulie 2021
Până vineri, 9 iulie 2021, pe teritoriul României au fost confirmate 1.081.174 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19), în timp ce 1.045.351 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 54 de cazuri noi de…
Trebuie identificate surse de finanțare pentru Via Carpathia și Rail2Sea
Scris de Viaţa liberă Sâmbătă, 10 Iulie 2021
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că proiecte mari de infrastructură, precum Via Carpathia şi Rail2Sea, nu pot fi realizate doar prin Fondul de investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări, punctând că este nevoie şi de un pachet de finanţare bazat pe contribuţii naţionale şi europene."Este evident că realizarea Fondului…
România îşi vinde participația la Krivoi Rog
Scris de George Marinescu Sâmbătă, 10 Iulie 2021
Statul român scoate la vânzare prin licitaţie participaţia sa la combinatul Krivoi Rog din Ucraina, întrucât plăteşte pe an un milion de euro pentru pază şi conservare, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), remis, vineri, Agerpres. Combinatul Minier de Îmbogăţire a Minereurilor Acide cu Conţinut de…
Reforme cu "trei viteze"
Scris de George Marinescu Sâmbătă, 10 Iulie 2021
Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS, a declarat, vineri, că în coaliţia de guvernare există trei viteze diferite în ceea ce priveşte implementarea reformelor şi şi-a exprimat speranţa ca în săptămânile următoare, printr-o sesiune extraordinară a Parlamentului, să se ajungă la un rezultat referitor la desfiinţarea Secţiei pentru investigarea…
Adrian Năstase rămâne fără „Steaua României”
Scris de George Marinescu Joi, 08 Iulie 2021
Curtea Constituţională a României a respins sesizarea fostului premier Adrian Năstase în procesul în care solicită anularea decretului prin care i-a fost retras Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Cruce, au precizat oficiali ai CCR. Potrivit legislației, calitatea de membru al Ordinului Naţional "Steaua României" se poate pierde…
Premierul l-a revocat pe ministrul de Finanțe
Scris de George Marinescu Joi, 08 Iulie 2021
Premierul Florin Cîţu a declarat, joi, după ce a anunţat revocarea lui Alexandru Nazare din funcţia de ministru de Finanţe, că decizia sa a fost luată în contextul în care sunt "foarte multe" proiecte întârziate. "Decizia am luat-o după o analiză pe care am făcut-o la şase luni. Astăzi, vorbim…
Pandemia de COVID-19, la zi. 60 de cazuri noi de infectare şi două decese. Bilanț național
Scris de Viaţa liberă Joi, 08 Iulie 2021
Până miercuri, 7 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.090 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). De la începutul pandemiei, 1.045.351 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 60 de cazuri noi de…
Control național pe platformele industriale
Scris de George Marinescu Joi, 08 Iulie 2021
Toate platformele industriale vor intra într-un proces de control naţional, astfel încât să nu mai existe vreun risc de poluare sau de pierderi de vieţi omeneşti, a anunţat Tanczos Barna, ministrul Mediului. "Aceste platforme au avut autorizaţii în regulă, au avut, cel puţin la prima vedere, reviziile făcute şi în…
Lucrări spectaculoase pe Autostrada A3
Scris de George Marinescu Miercuri, 07 Iulie 2021
Prima autostradă care va beneficia de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este deja în lucru, circa 42 de kilometri pe care constructorul a început execuția de câteva luni, dar cu progrese vizibile. „Constructorul a turat motoarele”, apreciază Asociația Pro Infrastructura, care spune că lucrările sunt spectaculoase…
Mii de străini au ales România pentru familie sau muncă
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 07 Iulie 2021
Numai în decurs de o săptămână, la nivelul structurilor Inspectoratului General pentru Imigrări au ajuns peste 2.000 de solicitări ale străinilor care au cerut permisiunea de a intra sau a rămâne pe teritoriul României. Circa jumătate dintre cereri s-au referit la obținerea de viză. Peste 1.100 de solicitări au fost…
Stațiunea Băile Tușnad, sub asaltul urșilor
Scris de George Marinescu Marți, 06 Iulie 2021
Locuitorii din Băile Tuşnad vor să iasă în stradă pentru a atrage atenţia asupra prezenţei urşilor în staţiune. Primarul staţiunii, Butyka Zsolt, a precizat că mai mulţi localnici au depus cereri pentru organizarea, în cursul serii de vineri, 9 iulie 2021, a unui marş prin care să atragă atenţia asupra…
Prințesa Lia şi-a pierdut locuința
Scris de George Marinescu Marți, 06 Iulie 2021
Prințesa Lia și fiul său au fost evacuați din casă din cauza datoriilor mari la bănci, au declarat surse din apropierea acesteia pentru G4Media. Ratele nu au mai fost plătite de câteva luni, iar banca unde familia prințesei avea contul deschis a dispus evacuarea acestora. Paul al României a fost…
Apel pentru candidatura Roșiei Montane
Scris de George Marinescu Luni, 05 Iulie 2021
74 de organizaţii guvernamentale solicită premierului Florin Cîţu, ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, şi preşedintelui PNL, Ludovic Orban, preşedinte și al Camerei Deputaţilor, să nu blocheze discutarea candidaturii Roşiei Montane la UNESCO, din iulie 2021, relatează Agerpres. Potrivit iniţiatorilor, scrisoarea a apărut în contextul în care au apărut informaţii potrivit cărora…

