Festivalul "Gulliver" aduce spectacole pentru întreaga familie

Festivalul "Gulliver" aduce spectacole pentru întreaga familie
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Timp de şase zile, peste 30 de spectacole pentru copii, adolescenţi şi adulţi

Va fi o adevărată sărbătoare în Galaţi, toată săptămâna viitoare (16-21 mai), ne anunţă directorul Teatrului de Păpuşi, Eduard Şişu. Festivalul de Animaţie "Gulliver", ajuns la a 24-a ediţie, s-a transformat într-un nou concept, adresându-se acum întregului oraş. Nu vor mai fi spectacole doar pentru cei mici şi una-două piese pentru maturi. Se vor juca 22 de piese pentru cei mici, dar vor fi şi şapte montări ce vor putea fi vizionate de adolescenţi şi adulţi, printre care şi teatru de magie. Vor veni la Galaţi, săptămâna viitoare, actori celebri: gălăţeanul Cristi Iacob, Mihai Dinvale, Răzvan Vasilescu, Dana Dogaru. Vor fi, pentru cei mari, piese regizate de artişti de marcă, precum Felix Alexa, sau premiate, aşa cum este cazul montării de la teatrul bucureştean "Excelsior". Vor fi însă şi patru spectacole în aer liber, în Grădina publică, unde, ca şi anul trecut,  în fiecare seară, de la ora 18,00, se vor desfăşura şi ateliere de creaţie, cu un actor de la Teatrul "Licurici" din Chişinău, care-i va învăţa pe copii cum se fac marionetele, vor fi clovni, personaje Disney, personaje comice pe picioroange şi alte minunăţii.

Un brand naţional

Directorul Eduard Şişu susţine că gălăţenii ar trebui să participe cu mic, cu mare la această sărbătoare, ajunsă deja la un număr impresionant de ediţii, în condiţiile în care se investeşte greu pentru cultură. Iată, însă, că autorităţile gălăţene care s-au perindat la Primăria în ultimul sfert de veac au reuşit să menţină festivalul. "Ne bucurăm că, de la mai toate teatrele din ţară, colegii noştri vin an de an la festival, semn că nu e vorba doar de mândrie locală. Gulliver a devenit un brand naţional", a mai punctat organizatorul, la conferinţa de presă.

Acesta susţine că unul dintre motivele pentru care trupele se înghesuie la festivalul gălăţean, crescându-i valoarea de la an la an, este faptul că şi-a păstrat caracterul competiţional, se câştigă premii, iar artiştii păpuşari vin să vadă cât au mai evoluat ei şi colegii lor din toată ţara.

Spectacole non-verbale, 3D şi pentru pitici sub 3 ani

Printre noutăţile din acest an se numără şi faptul că vor fi incluse în program spectacole de diferite tipuri. Vor fi spectacole nonverbale, atât pentru cei mari, cu o companie de teatru din Spania, dar şi pentru gâzele care abia prind gustul teatrului, copiii sub trei ani, care vor fi invitaţi la două reprezentaţii susţinute de un teatru din Israel, care va rupe barierele dintre scenă şi public. Spectatorii vor fi invitaţi să stea pe pernuţe, cât mai aproape de păpuşarii care-i vor antrena într-o joacă de zile mari. De asemenea, nu vor lipsi montările 3D, una produsă de Teatrul "Gulliver", cealaltă de cel de la Oradea.

Programul Festivalului Internaţional de Animaţie "Gulliver"

Luni, 16 mai

9,30 - Festivitatea de deschidere

10,00 - "Cenuşăreasa" - Teatrul "Gulliver" - Sala Mare

11,30 - "Răţuşca cea urâtă" - Teatrul Puck, Cluj Napoca - Sala Studio

13,00 - "Povestea lui Muck cel Mic" - Teatrul "Prichindel", Alba Iulia, Sala Mare

18,00 - "Vizită" şi "Dl. Goe" - Centrul UNESCO, Sala Mare

19,00 - "Allegro Ma Non Troppo" - Compania "Zero en Conducta" (Spania), Sala Studio

Marţi, 17 mai

10,00 - "Tinereţe fără bătrâneţe" - Teatrul Merlin, Timişoara, Sala Mare

11,30 - Călătorie spre centrul pământului" (3D) - Teatrul "Gulliver", Sala Studio

13,00 - "Legenda Lacului Învârtita" - Teatrul "Aşchiuţă", Piteşti, Sala Mare

18,00 - Teatru mărunţel - Teatrul "Orna Porat" (Israel), Sala Studio (1-3 ani)

19,00 - "(D)Efectul Placebo - Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Mare

Miercuri, 18 mai

10,00 - "Frumoasa şi bestia" - Teatrul "Cifulici", Ploieşti, Sala Mare

11,30 - "De-a Micul Prinţ" - Teatrul "Ion Creangă", Bucureşti, Sala Studio

13,30 - "Aventurile lui Chilli Ramirez", Teatrul "Arlechino", Braşov, Sala Mare

18,00 - Teatru mărunţel - Teatrul "Orna Porat" (Israel), Sala Studio (1-3 ani)

19,00 - "Ce ne spunem când nu ne vorbim" - Teatrul "D'Aya", Bucureşti, Sala Mare

Joi, 19 mai

10,00 - "Bambi" - Teatrul Excelsior, Bucureşti, Sala Studio

11,30 - "Prinţesa mecanică" - Teatrul "Ciufulici", Ploieşti, Sala Studio

13,30 - "Playing Shakespeare" - Teatrul "Luceafărul", Iaşi, Sala Mare

18,00 - "Do.Mi.No" - Teatrul PurAnima, Bucureşti, Sala Studio

19,00 - "The History Boys. Poveşti cu parfum de liceu" - "Excelsior", Bucureşti, Sala Mare

Vineri, 20 mai

10,00 - "Muzicanţii din Bremen" - Teatrul Ţăndărică, Bucureşti, Sala Mare

11,30 - "Magic Marionettes" -  Teatrul Municipal, Chişinău, Sala Studio

13,00 - "Şcoala lui Habarnam" - Teatrul "Guguţă", Chişinău, Sala Mare

18,00 - "Frumoasa şi Bestia" - UNATC, Bucureşti, Sala Studio

19,00 - "Mystery Magic Show" - Teatrul de Magie "Andrei Teaşcă", Bucureşti, Sala Mare

Sâmbătă, 21 mai

10,00 - "Eu, Oblio" - Teatrul "Ţăndărică", Bucureşti, Sala Mare

11,30 - "O mie şi una de frontiere" (3D) - Teatrul "Regina Maria", Oradea, Sala Studio

19,00 - Festivitatea de premiere

19,30 - "Meşteşugul vieţii" - Teatrul Bulandra Bucureşti, Sala Mare

 

Activităţi în Grădina Publică

16 mai, ora 18,00 - Teatrul PurAnima - "The Rolling Strings"

17 mai, ora 18,00 - Teatrul PurAnima - Taraful 10 Sfori

18 mai, ora 18,00 - Teatrul "Ion Creangă" Bucureşti - "Cartierul Poveştilor"

19 şi 20 mai, ora 18,00 - Teatrul Municipal Chişinău - "Marionettes Show"

Citit 9425 ori Ultima modificare Luni, 02 Ianuarie 2023 13:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.

Au început lucrările la o creşă care trebuie să fie gata în 2026

Construcţia noii creșe din cartierul Micro 13 - zona ANL este în plină desfășurare, după ce au fost ...

Noaptea Muzeelor 2025. Program special la Muzeul Spiritualităţii Creştine

În cadrul evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor, desfăşurat în data de 17 mai 2025, Muzeul Isto ...

Pledoarie pentru viitorul european al României, în Consiliul Local

“IEȘIȚI LA VOT! Împreună putem decide viitorul european al României!”, a fost mesajul transmis în Co ...

Noaptea Muzeelor 2025. Expoziţii, tir cu arcul şi muzică, în trei spații istorice

La Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”Galați, activitățile din Noaptea Muzeelor se vor desfășura între ...

Trei mașini, implicate într-o coliziune pe DN 26

Un eveniment rutier care a implicat trei autoturisme și s-a soldat cu afectarea gravă a traficului p ...

Poza zilei. Maci înfloriţi, pe strada Domnească

Spaţiile verzi (re)amenajate pe trotuarul străzii Domnească oferă  surprize plăcute iubitorilor de f ...

Galațiul, pe harta mafiei cu pesticide la preț redus. O companie a fost ”săpată” de un angajat (VIDEO)

Au fost percheziții în județul Galați, în Capitală și în județele Călăraşi, Ialomiţa, Argeş, Bacău ş ...

Amenzi uriașe la o fermă avicolă din Șivița

Un control neplanificat efectuat de Garda de Mediu Galați, în urma unei sesizări primite, la o fermă ...

26 de fabrici de reciclare vor fi construite cu fonduri europene

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a semnat contractele de finanțare pentru construirea a 26 ...

Lucrări de 7,8 milioane de lei la Grădinița nr. 9

Coop Galați Societate Cooperativă a câştigat licitaţia pentru „Reabilitarea și eficientizarea energe ...

Poliția Locală Galaţi taie din schemă cinci posturi

Desființarea a cinci posturi, toate de execuție, reprezintă reforma pe care conducerea Poliției Loca ...

Peste 83.000 de euro pentru o parcare în Centru, pe locul a şapte garaje demolate

„Pregătim terenul pentru amenajarea unei noi parcări în locul vechilor garaje demolate din apropiere ...

Onuţ Atanasiu contestă donaţia făcută PNL

Analiza „Cât de generoşi au fost politicienii gălăţeni cu propriile partide”, publicată în ediţia de ...

Cum puteţi solicita o audiență la Prefectura Galați

Cetățenii interesați de o audiență la prefectul județului Galați, Andreea-Anamaria Naggar, se pot în ...

Vladimir Putin propune negocieri directe cu Ucraina. Răspuns la ultimatumul occidental

Președintele rus Vladimir Putin a propus duminică, într-o neobișnuită apariție de noapte la Kremlin, ...

Tribunal special în Ucraina, pentru crimele de război ruseşti

Miniștrii de Externe din așa-numitul „Grup Central” format din cel puțin 37 de țări au semnat „Decla ...

Moscova, atacată cu drone a doua noapte la rând

Unităţile ruse de apărare aeriană au distrus un roi de drone ucrainene care ţintea Moscova într-un a ...

SUA transferă Ucrainei un nou sistem de apărare aeriană Patriot

Kievul va primi noi ajutoare din partea Statelor Unite. Potrivit cotidianului The New York Times, ci ...

Tratament modern pentru tulburarea depresivă majoră, la Spitalul de Psihiatrie din Galați

Începând din luna septembrie 2024, în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Elena Doamna” din Galați se d ...

Costuri în creștere pentru tratamentul gălăţenilor cu diabet

Cheltuielile din cadrul Programului Național de Diabet Zaharat au crescut în 2024 cu 12% față de anu ...

Alergarea în aer liber - beneficii pentru corp și minte

Alergarea în aer liber revigorează atât corpul, cât și mintea. Beneficiile acestei activități sunt n ...

Medicamentele oncologice s-au scumpit cu 23%

Un raport recent al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galați evidențiază o creștere sem ...

Salariul mediu net a crescut în România la 5.691 de lei

Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), în luna martie 2025 s-a înregi ...

Cartel Alfa: „România are nevoie de un președinte pentru toți cetățenii”

În contextul alegerilor prezidențiale, Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA atrage atenția c ...

Majorare de capital la Liberty Galați. Creanţă a acționarului majoritar transformată în acţiuni

Capitalul social al companiei siderurgice Liberty Galaţi a fost majorat cu suma de 730 milioane de l ...

Euro stagnează la 5,10 lei, în aşteptarea alegerilor

Săptămâna trecută, cursul euro a depășit pragul de 5 lei și a atins pe 8 mai maximul istoric de 5,12 ...

Handbalistele CSM Galați, egalitate in extremis la Slobozia

În Divizia A (eșalonul al doilea) de handbal feminin, CSM Galați a jucat penultimul meci din play-of ...

„Cupa Municipiului Galați” la tenis

TENIS. Clubul Dacia Galaţi organizează o nouă ediție a competiției devenite tradiționale ”Cupa Munic ...

Echipele de baschet ale Liceului Sportiv, performanțe notabile

Baschetul a rămas disciplina preferată a elevilor Liceului cu Program Sportiv (LPS) din Galaţi, o pa ...

Oțelul aniversează 14 ani de la câștigarea campionatului

Gruparea gălățeană organizează un eveniment semnificativ pentru istoria sa, alături de suporteri, cu ...

Premiu special pentru o elevă din Galați, la Olimpiada interdisciplinară „Științele Pământului”

Etapa națională a Olimpiadei interdisciplinare „Științele Pământului”, desfăşurată la Brașov, i-a ad ...

Studenții de la Jurnalism, în vizită la Viața liberă

Pentru orice student la Jurnalism, vizita într-o redacţie este un adevărat privilegiu. Aşa am simţit ...

Aur și argint pentru elevii gălăţeni, la Olimpiada Națională de Informatică Aplicată

Participarea la Olimpiada Națională de Informatică Aplicată „AcadNet” le-a adus membrilor lotului ca ...

Cazare plătită de Consiliul Judeţean pentru ByteForce

Consiliul Judeţean Galaţi a atribuit direct firmei Concem Tour un contract de 55.000 de lei fără TVA ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Sakura de Războieni se întoarce, exact la timp pentru o plimbare de weekend (FOTO)

Pe strada Războieni din Galaţi, primăvara şi-a intrat în drepturi, iar frumoşii pruni ornamentali, p ...

35 de ani de la ”Podul de flori” al reîntregirii naţionale

Acum 35 de ani, pe 6 mai 1990, o pagină emoționantă se scria în istoria românilor de pe ambele malur ...

Elena Alistar, prima femeie deputat în Sfatul Țării din Basarabia

„Din Basarabia vă scriu, Dulci frați de dincolo de Prut. Vă scriu cum pot și prea târziu, Mi-e dor ...

Vom avea nevoie în continuare de vize pentru SUA

Statele Unite au anunțat excluderea României din programul Visa Waiver, care presupunea că românii p ...

UPDATE ora 20,00. Alegeri prezidențiale 2025. Vot masiv în diaspora

UPDATE - Ora 20,00. Peste 350.000 de cetățeni români din diaspora s-au prezentat la urne până sâmbăt ...

Au nevoie de ajutorul comunităţii gălăţene, după ce le-a ars casa

Doi copii mici împreună cu părinții lor au rămas pe drumuri după ce casa le-a fost distrusă de incen ...

O gălățeancă stabilită în Germania, ajutată de comunitate şi de cadrele medicale la Galaţi

O femeie originară din Galați, stabilită de mulți ani în Germania, a avut parte de o experiență neaș ...

Duminica vindecării slăbănogului de la Vitezda, la Catedrala Arhiepiscopală

În Duminica vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, A ...

Boala coşurilor de gunoi din Galaţi. Confortul urban, între modele vestice şi maniere estice

Indiferent de modelul ales şi de cât de des sunt schimbate, coşurile de gunoi din Galaţi par să sufe ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Gălățenii se unesc să-l scoată pe Nicu din infernul Lyme. Cum poate fi ajutat (FOTO)

Nicu Stănescu nu este doar gălățean, este un artist și un om extraordinar, care de trei ani se află ...

În care ceva se termină şi altceva începe. Cenaclul „Noduri şi Semne”

Săptămâna trecută, colegii din Cenaclul „Noduri şi Semne” ne-am deplasat pe malul Prutului, în satul ...

A încetat din viață actrița Cristina Deleanu

Actrița Cristina Deleanu a încetat din viață joi, la vârsta de 84 de ani. Ea va rămâne în memoria co ...

Cultura are contract colectiv de muncă

Proiectul Contractului Colectiv de Muncă depus în data de 3 februarie 2025 de Federația Cultură și M ...

Săptămână plină pentru mari și mici, la Festivalul ”Gulliver” 2025

Luni, 12 mai, a început cea de-a XXXI-a ediţie a Festivalului „Gulliver”. Organizat de Teatrul pentr ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Blocuri de 10 etaje și un hotel, aprobate în Țiglina II. Planuri urbanistice votate pe repede înainte (FOTO)

Planurile urbanistice zonale pentru construcția unui hotel și a unor blocuri de zece etaje în Țiglin ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

O funcționară din spital a ajuns în pușcărie pentru că ”vindea” slujbe

Curtea de Apel Galați a dat verdictul final în cazul unui dosar de corupție în centrul căruia s-a af ...

Samsar-recidivist, reținut pentru înșelăciuni cu mașini de lux

Un infractor cu state vechi, care a făcut ”carieră” din păcălirea oamenilor de bună-credință, a fost ...

Acuzații grave privind un pericol public lăsat liber. Cum a devenit ucigaș un hoț periculos și tolerat

Ancheta în cazul crimei care a îngrozit comunitatea din Băleni la începutul lunii martie ar putea lu ...

Captură de țigări de la contrabandiști aflați în vizorul poliției

Trei gălățeni, o femeie și doi bărbați, au fost vizitați de poliție după ce autoritățile i-au luat î ...

Prima pădure cu bani europeni, în judeţul Galaţi

Nu mai puţin de 9.983.527 de lei fără TVA reprezintă valoarea contractului pe care Consiliul Judeţea ...

Se construieşte un pod nou peste pârâul Suhurlui

Un pod rutier nou, proiectat să reziste inclusiv la viiturile cauzate de fenomenele meteo extreme, s ...

Deplasări de coloane militare spre poligonul de la Smârdan

Conform unui comunicat al Minsterului Apărării Naţionale, până pe 23 mai se desfăşoară deplasări de ...

UPDATE. Un copil de 6 ani a murit înecat într-o groapă cu apă

Un teribil accident, soldat cu decesul unui băiețel de doar 5 ani, s-a produs în cursul după-amiezii ...

ASTĂZI (la mormântul tuturor Mamelor din lume)

Astăzi începe nemurirea mameiîn ceruri, în icoane şi-n cuvinte -timpul stă-n ceas, pogoară din secun ...

O DATĂ CA TOTDEAUNA (schepsis)

Motto: „Omul este un animal marin, care merge pe pământ şi ar vrea să zboare!” (Carl Sandburg)A fost ...

ÎNFLORIREA A V-A (mic... tratat de BEETHOVEN)

Cred că începe-a V-a Înflorire -chiar se aude, intră în salcâmi!!!Adorm - ce sacrosanctă adormire-ia ...

DULCE şi AMAR (mic... tratat de lumină)

Moto: „De unde are Raiul lumină? Ştiu: îl luminează Iadul cu flăcările lui”.(Lucian Blaga)Mă număr p ...

INEFABILUL PROFESIONIST (V)

Da! cu cât te îndepărtezi mai mult de mine, cu atât mai mult crezi că-s viu, din ce în ce mai viu, v ...

INEFABILUL PROFESIONIST (IV)

Sigur că da! se revarsă zorii! i-auzim, însă nu-i vedem! ai dracului şi zorii ăştia! fac de capul lo ...

INEFABILUL PROFESIONIST (III)

Bine aţi venit în ceastă sferă!/ sau în cest cub! sau în ce vreţi! vă rog,/ nu mai fiţi trişti! şi n ...

INEFABILUL PROFESIONIST (II)

Sigur că da! Suntem nişte amăgiţi! Amăgiţi de tot, putem spune! Motivele sunt cu duiumul! Dezamăgito ...

„Crimă în spatele ușilor închise” - filmul zilei la tv

Crimă în spatele ușilor închise Diva, joi, 15 mai, ora 20,00Canada (2022), thrillerCu: Camille Stop ...

Remember. Nicolae Filip (1926-2009)

Academicianul Nicolae Filip s-a născut pe 3 martie 1926, la Sofia, județul Bălți, Republica Moldova, ...

Cariere. Mihail Bulgakov, destin de geniu neînţeles

Romancierul şi dramaturgul rus de origine ucraineană Mihail Bulgakov s-a născut pe 15 mai 1891, la K ...

„Supraviețuind peste noapte” - filmul zilei la tv

"Supraviețuind peste noapte" Național TV, miercuri, 14 mai, ora 20,00SUA (2020), acţiune, thrillerC ...

Tehnici simple pentru o minte mai clară

Minte ordonată, viață liniștită. Așa cum facem curățenie acasă, este vital să ne îngrijim și de „igi ...

Un măr pe zi? Da, dar nu oricând!

Un măr pe zi ține doctorul departe, spune un proverb, dar... Merele sunt pline de nutrienți. De exe ...

Cum se manifestă câinii hiperactivi. Şcoala iubitorilor de animale

Problemele comportamentale precum neatenția și comportamentul impulsiv pot fi un semn al ADHD-ului l ...

Ce să NU faci de Paşti cu câinele şi pisica. Şcoala iubitorilor de animale

Indiferent cum petrecem Paştele, masa de sărbători e nelipsită pentru toată lumea. Şi, dacă noi stăm ...