NEC PLUS ULTRA - Viaţa Liberă Galaţi

ULTIMUL JOC (catharsis)

Scris de Vineri, 21 Februarie 2020
pe marginea Cărării dinspre tine sunt lacrimi fără glas şi rugăciuni, la capete-s biserici care-aşteaptă, şi clopote pe care să le suni când vii sau când te duci în căutarea timpului tău amestecat cu-al meu, s-audă începutul şi sfârşitul unde-i stăpân şi iartă Dumnezeu – şi unde totul stă într-o…

ULTIMUL VIS (dosarele Z)

Scris de Joi, 20 Februarie 2020
ce naltă şi-adâncă dormire sub semnul ne/fast al iubirii – ce fel de visare se-ntâmplă de parcă cest somn pentru mir i-i ??? se face că strigătul celei mai scumpe din toate ce-s poate să dea dezlegare la cea mai nespusă-ntâmplare din toate !!! nimic nu-i ştiut, dar se ştie…

DIMINEAŢĂ (dosarele Z)

Scris de Miercuri, 19 Februarie 2020
Maria s-a mutat într-o Dimineaţă, fără să lase în urmă nici măcar un adio. M-am trezit Singur, în odaia plină cu Poezii. N-aş fi lăsat-o să plece şi i-aş fi spus: de ce pleci Mario? Am alergat încolo şi încoace, înainte şi înapoi. Şi am strigat-o şi am căutat-o cu…

DESEARĂ (pastel condiţional optativ)

Scris de Marți, 18 Februarie 2020
dacă mă laşi să te sărut pe toată înmiresmarea sufletului tău, îţi scriu cea mai înaltă poezie şi te aştept deseară, la pârâu, cu luna răsărită şi stăpână pe întuneric şi pe ochii mei, cu gândul că te-apropii printre sălcii şi ştii că vreau...şi ştiu şi cred că vrei pârăul…

DORMI ÎNCET! (pentru micuţa Zoia Edvige, româncă/italiancă din Lissone)

Scris de Luni, 17 Februarie 2020
Moto: „naşterea unui copil este un compliment al divinităţii” (Betty Marcovici) hai, dormi încet, păpuşa noastră scumpă - doar tu ne ţii sub cer şi vezi prea bine: eşti rostul nostru, taina ce ne leagă de scâncetul seminţelor divine!!! hai, dormi încet, frumoasa noastră dragă - să-ţi fie pace, să…

JURARE (schepsis)

Scris de Sâmbătă, 15 Februarie 2020
Jur pe Poezia mea de Onoare: sunteţi marmora lui Michelangelo şi enigma lui Da Vinci, sunteţi fiecare supra Tot şi Tot supra fiecare, sunteţi Dumnezei cu pestelcă şi Dumnezei cu opinci!!! Am vorbit cu lutierul din Cremona despre vioare - iar el zicea că visează şi ciopleşte numai Lebede negre…

Lemne de Cruce (dosarele XYZ)

Scris de Vineri, 14 Februarie 2020
tata măsoară drumul pân-acasă cu lumânarea ochilor de lup - lemne de foc întârziat apasă înspre genunchi clavicule de cub în urma lui pădurea se descalţă, cu tot cu lupi s-apropie de sat - scade lungimea firului de aţă şi creşte frunza lemnului tăiat curând n-o să mai vină dimineaţă…

Lecţie Deschisă (psalmul învăţătorului meu)

Scris de Joi, 13 Februarie 2020
acum deschid abecedarul de atunci - parcă deschid o carte veche cu porunci, parcă mă văd în banca mea,/ cu ochii înspre dumneata, cum te ascult cu vorbe tainice şi lungi despre ce-a fost, despre ce este şi va fi frumos şi sfânt în orice noapte şi-orice zi, despre candoare…

DOUĂ CRUCI (fără aprobare)

Scris de Miercuri, 12 Februarie 2020
Şi am să-mi fac o cruce mare/ din creştet până la picioare - să zică, cine-o vrea să zică:/ ce cruce!... trebuia mai mică! dar cine, oare, să-l îndemne/ să iroseasc-atâtea lemne bune de garduri şi de care?/ cine l-a pus să strice, oare, salcâmul ăsta falnic? cine,/ fără scrisoare…

MOLDO/VENIRE (despre semantică)

Scris de Marți, 11 Februarie 2020
Moto: călări-(m)-aş, dar n-am cai,/ des/cânta-(m)-aş, dar n-am nai, n-aş trăi, dar moarte n-am,/ aş fi câine, dar n-am ham! în cui sta-(m)-aş, dar n-am cui,/ n-am cui spune că n-am cui cere-un cui, dar nimeni nu-i/ cum am fost şi-oi fi: haihui! cum am fost şi-oi fi: pe drum/…

DECLARAŢIE de PRIMĂVARĂ (la mormântul Elenei Oprea – Respect!)

Scris de Luni, 10 Februarie 2020
ce să scriu cireşelor amare/ din livada fără pasul ei ??? ce să scriu când poamele-i duc dorul/ şi se suie în salcâmi şi-n tei şi o strigă, însă ea n-aude,/ că-i plecată-n jos, de mult, de-atunci, când cireşul era mic şi singur/ şi făcea privighetori şi cuci şi o…

ULTIMA SUPLICAŢIE [cine iubeşte şi (nu) lasă!?]

Scris de Sâmbătă, 08 Februarie 2020
Nu mai rezistă printre gunoaie şi blesteme, printre indiferenţa şi scuipatul omului modern, nu-i mai suportă pe cei care se dau cu aramă pe faţă, nu mai poate fi Cenuşăreasă, e gata să plece oriunde şi oricând, însă n-o mai vrea şi n-o mai strigă nimeni la poartă, chiar dacă-i…

SUFLET de PAIE (salubrizare)

Scris de Vineri, 07 Februarie 2020
şi vine să-mi bată la poartă şi vine să-mi bată la uşă şi vine să-mi bată la geamuri uitarea în cuie şi pleacă să n-o mai aud, să n-o văd niciodată !!! şi pleacă aseară şi pleacă acuma şi-mi lasă uitarea în cuie şi pleacă departe, departe, departe, departe –…

Sfârşitul Crinului din Vale (despre Uitare)

Scris de Joi, 06 Februarie 2020
am vrut să spun ceva...dar am uitat că n-am nici subiect, nici predicat, nici virgulă, nici punct şi nici cătare la vrun anume ori la vrun oricare !!! am vrut să spun că nu-mi aduc aminte – când am dormit, atunci, printre morminte – cum am visat frumos, cum am…

Domnişoara Lumină (pentru toate fetişcanele de la Şcoala 28)

Scris de Miercuri, 05 Februarie 2020
ia-ţi rochia mov, domnişoară lumină – cea mai frumoasă pe cărarea dintre cuvinte, dintre cuvintele care alcătuiesc numele şi prenumele poetului păzitor de curate şi sfinte !!! ştii despre care rochie îţi vorbesc, domnişoară şi înaltă şi lungă şi tăcătoare lumină – rochia aceea de când te-am cunoscut şi în…

NIMIC mai FRUMOS (despre frumos)

Scris de Marți, 04 Februarie 2020
ce tempo...ce dans prin noroaiele lumii: minciună eternă, şi dură, şi tandră, cu nunţi şi botezuri, cu viaţă şi moarte – frumos la-nceputuri în pas de oleandră !!! şi gata...porneşte să fiarbă – n-adâncuri de sânge – regretul că toate...şi cele mai scumpe ILUZII de leandru...se sfarmă şi-şi sapă hodină…

BUNĂ ZIUA!!! (în hieroglife)

Scris de Luni, 03 Februarie 2020
bună ziua până-n seară, când răsare noaptea bună - cea mai bună dintre sfetnici, dintre luminaţii care îmi arată drumul/calea spre liman, spre ţărmul unde luna plină-i mult mai goală,/ şi mai nouă, şi mai mare, şi citim pe ea desene/ cu iubiri şi nume rare, CU DE/MULTUL NE/MURIRII SMULSE…

Geometric Tangou [pentru Georgiana şi Delia (de Jugănaru) - La Mulţi Ani!]

Scris de Sâmbătă, 01 Februarie 2020
hai pe roată, hai la mine-n roată,/ hai s-aducem nordul mai încoace, să se mire sudul şi să spună:/ asta-i simfonia care-mi place! hai şi hai - halal principiul roţii - / hai s-aducem sudul mai încoace, să se mire nordul şi să spună:/ asta-i simfonia care-mi place! unul lângă…

MORFOLOGIE şi SINTAXĂ (o defecţiune perfect des/compusă)

Scris de Vineri, 31 Ianuarie 2020
sintaxa mea frumoasă, de ziuă şi de noapte, eşti doamna poeziei de-o mie de lumini, eşti singura din care cuvintele-mi dau viaţă - te rog, vino acuma, urgent, să mă declini !!! căci mi-i morfologia defectă fără tine - te-am mai strigat o dată, dar te-ai silit să fugi şi…

PRIMĂVARĂ (despre PUR şi SIMPLU)

Scris de Joi, 30 Ianuarie 2020
E PUR ŞI SIMPLU-N LUME CÂND ARĂTURA-I GATA şi vii vin cu seminţe degrabă-n buzunare, când plânge împrejurul, dar nimenea nu moare, oricât ar vrea pământul, oricât ar vrea lopata !!! nu din seminţe-s toate: şi sfinte, şi păgâne ??? nu zicem: du-o doamne-n ţinutul cu verdeaţă ??? nu credem…

COLIVIE şi CALENDAR (negreşit şi degeaba)

Scris de Miercuri, 29 Ianuarie 2020
mă uit în jur... silabisesc... să (nu) se ştie: este frumos! foarte frumos! - frumos şi rar, îmbătrâneşte papagalu-n colivie, şi eu degeaba-mbătrânesc în calendar !!! silabisesc: n-am învăţat să-i dau mâncare acestei păsări, cestui zbor să-i dau deschis, cestei minuni să-mi cer oleacă de iertare !!! - nu i-am…

MIC... dar VITEAZ (pentru toţi băieţandrii de la Şcoala 28)

Scris de Marți, 28 Ianuarie 2020
Împărat destul de mare/ o să fie. Când îl strig, râde şi-(mi) spune că este/ Împărat viteaz... dar mic !!! Ştie multe despre Mama/ lui şi a lui Făt-frumos. Vrea să meargă toată viaţa,/ pân-la Steaua lui, pe jos !!! Nu se teme şi nu fuge/ nici de Cloanţe, nici…

DE-A BERBELEACUL (pentru Aurel Ursu – Respect!)

Scris de Luni, 27 Ianuarie 2020
şi strig frumos, acum, cât se mai poate fi-n clipă strâns, încet şi efemer: nu fac nimic pentru eternitate, nu-i dau, nu-mi dă, nu-mi cere şi nu-i cer !!! a vrut să-mi dea – mi-a dat odinioară, dar a poftit şi-obrazul celălalt, i-am spus că-i surdă, lacomă şi chioară, sardonică…

VERDE (portret în gutui...bemol major)

Scris de Sâmbătă, 25 Ianuarie 2020
Ce frumoasă şi deşteaptă/ e femeia verde! – (n)-o iubesc, şi (n)-am ce-i face,/ şi (nu) am ce pierde! Stau la pândă în gutuiul/ de la geamul care mi-o arată cum se-mbracă/ şi cum pleacă!...Oare unde pleacă? de ce pleacă?/...Eu nu pot a crede că se duce să mă-nşele!...Amintiri concrete…
Pagina 55 din 123

Două mașini s-au ”suprapus” la ieșirea din Galați

Traficul rutier la ieșirea pe digul care leagă Galațiul de Brăila a fost perturbat, marți dimineață, ...

Bani europeni pentru extinderea unei grădiniţe din Țiglina III

Primăria Galaţi anunţă că a semnat un contract cu finanțare europeană pentru extinderea Grădiniței n ...

A început sezonul colindelor la Viaţa liberă

La sediul redacţiei "Viaţa liberă" au început să vină colindătorii. Zeci de copii din mai multe comu ...

Jumătate de oraș rămâne fără apă timp de trei ore

O nouă întrerupere a furnizării apei potabile va afecta municipiul Galaţi, potrivit anunţului făcut ...

Condamnat în Franţa pentru jaf armat, prins la Oancea

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, cu dublă cetățenie, română și moldovenească, a ajuns în custodia a ...

Intervenție de urgență într-un sat gălăţean în pericol de a fi inundat

O intervenție de urgență spectaculoasă a avut loc, luni seara, în satul Podoleni din comuna Barcea, ...

Doi șoferi beți au provocat accidente rutiere

Doi bărbați din județul Galați sunt cercetați penal după ce au provocat accidente rutiere în urma că ...

Poza zilei. Colinde, tradiții și… semințe

Suntem în decembrie, iar aerul e plin de datini străvechi și emoția pură a Crăciunului. Festivalul ...

Fonduri europene pentru modernizarea industriei alimentare

Începând din data de 15 decembrie, ora 9.00, agricultorii și antreprenorii din industria alimentară ...

Trei investiții noi în Galați pentru servicii paliative

Galațiul se numără printre beneficiarii Programului Sănătate 2021-2027, prin finanțarea a trei proie ...

Cantină pentru bunici, finanțată cu bani europeni

Datorită unei finanțări europene, o clădire veche, aflată în stare avansată de degradare, va fi reno ...

DIGITALIZAREA SOCIETĂȚII VEGA COMPANY SRL PRIN ADOPTAREA TEHNOLOGIILOR DIGITALE

                          Decembrie 2025 COMUNICAT DE PRESĂ LANSARE PROIECT     ,,DIGITALIZARE ...

În ce condiții ne „împrumută” Liberty Priza de apă

Aleșii locali sunt convocați vineri, 12 decembrie, în ședință extraordinară, pentru a lua o decizie ...

Modificări majore la taxe și impozite în 2026

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins miercuri, 10 decembrie, obiecția AUR privind legea ...

Gălăţeni cu performanţe internaţionale, propuşi pentru Premiul Municipiului

Cristina Jacob, regizoare şi scenaristă de film, şi dr. ing. Călin Tarău, care coordonează proiecte ...

Cine ar putea deveni Cetățean de Onoare al Galațiului

Patru dintre personalitățile valoroase ale Galațiului ar putea primi recunoaștere din partea orașulu ...

Încasările Rusiei din petrol și gaze, în cădere liberă

Veniturile din exporturile de petrol și produse petroliere ale Rusiei au atins în noiembrie „cel mai ...

Platformă petrolieră Lukoil, lovită de ucraineni

Dronele cu rază lungă de acțiune ucrainene au lovit platforma petrolieră offshore Filanovski, deținu ...

Navă din „flota-fantomă” a Rusiei, reținută

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat miercuri că a reținut în portul Odesa o navă apa ...

Planul lui Putin pentru „Noua Rusie” vizează graniţă cu România

Vladimir Putin și-a reiterat joi intenția de a captura regiunile din sudul și estul Ucrainei, făcând ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Acţiune de donare de sânge la Galaţi

Luni, 24 noiembrie, 25 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi şi 10 preoţ ...

Inspectorii sanitari au găsit toaletele publice „spălate și dezinfectate”, deşi gălăţenii se plâng de mizerie

O echipă de inspectori sanitari a efectuat un control inopinat la toaletele publice amplasate la cap ...

Tranziția angajatorilor la REGES, până la 31 decembrie

Pe data de 31 decembrie 2025 se împlinește termenul-limită până la care angajatorii trebuie să se în ...

Ghid ANAF privind veniturile din arendă

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a realizat un ghid în format PDF privind veniturile ...

„Baterii” noi pentru energia României

Cea mai mare capacitate de stocare a energiei în baterii din România - 200 MW putere și 400 MWh capa ...

Aurul se apropie de un nou maxim istoric

Prețul gramului de aur a urcat vineri de la 589,4810 lei la 604,230 lei, foarte aproape de maximul i ...

Junioare convocate la lotul naţional. Din sportul gălăţean

CONVOCARE. Handbalistele Maya Darie şi Miruna Baldovin au fost convocate la lotul național de junioa ...

CSM Arcada continuă seria rezultatelor excelente

Runda a noua a Diviziei A1 de volei masculin a adus echipei Galațiului un nou succes. Este cel de-al ...

Oțelul a impresionat toată România! Succes de răsunet contra liderului Superligii

Gruparea gălățeană a prestat un joc de excepție în Giulești, unde a obținut una din victoriile ce vo ...

Dublă victorie în deplasare. Din sportul gălăţean

VOLEI. Cele două formaţii gălăţene care evoluează în primele eşaloane ale competiţiilor interne de v ...

”Puișorii” i-au colindat pe salvatorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Preșcolarii de la grupa mare - ”Puișorii” - din cadrul Grădiniței cu program prelungit nr. 30 din Ga ...

Profesoara de la CNMK, plasată sub control judiciar

Profesoara de informatică de la CNMK Galați, acuzată că i-a amenințat cu un briceag pe elevii unei c ...

An de studiu în Statele Unite pentru elevii români de liceu

American Councils for International Education anunță deschiderea perioadei de înscriere pentru burse ...

Elevi ai Liceului de Marină, în vizită la „Viaţa liberă”

Miercuri, 10 decembrie 2025, am avut ocazia să vizităm redacţia ziarului "Viaţa liberă". Doamna dir ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

Condamnat gălăţean prins în Marea Britanie

Poliția Română a adus în ţară, miercuri, 5 noiembrie, cinci persoane pe numele cărora existau mandat ...

Cât îi costă pe părinții gălățeni întreţinerea unui copil până la vârsta de 18 ani

Potrivit unei analize realizate de clubulcopiilor.ro, bazată pe datele Institutului Național de Stat ...

Mobilier pentru şcolile afectate de inundaţiile din septembrie 2024, din partea IKEA

În septembrie 2024, inundaţiile din judeţele Galaţi şi Vaslui au afectat sute de gospodării şi şcoli ...

Dezbatere publică despre protejarea spațiilor verzi urbane

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) organizează luni, 15 decembrie, începând cu ora 11:0 ...

Colinde româneşti și obiceiuri din străbuni, în fața Catedralei Arhiepiscopale

Credincioșii care au participat duminică, 14 decembrie, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Ar ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

S-o ajutăm pe Raluca să lupte împotriva cancerului

Raluca este încă tânără şi cea mai mare dorință a ei este să-și vadă fiica crescând, să fie prezentă ...

Carnet cultural

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția "Ephemera", semnată de artista italiană Giulia Lanza.S ...

Eternitatea este tristă. Cenaclul „Noduri şi semne”

(...) - Noi ne-am îndepărtat de forma fizică și am devenit ființe energetice. Unii încă mai cred că ...

Întâlnire dedicată poetului Nicolae Dabija la Casa Cuza Vodă”

Vineri, 12 decembrie, de la ora 14.00, Casa "Cuza Vodă” va găzdui un eveniment literar dedicat opere ...

Decembrie strălucitor la Liricul gălățean, cu jazz, colinde şi comedie

Luna decembrie aduce pe scena pe Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” magie, colinde ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Dosarul pedofililor de pe TikTok a ajuns în instanță

Mai puțin de o lună le-a trebuit procurorilor DIICOT să pună punct în ancheta pe care au deschis-o î ...

Documentarul Recorder „Justiție capturată”, în această seară la TVR1

Televiziunea Română anunţă că transmite documentarul Recorder, „Justiție capturată”, miercuri, de la ...

Hoți prinși în flagrant după un tun de 50.000 de lei

Un gălățean și-a salvat o mică avere, după ce hoții i-au spart casa la primele ore ale dimineții și ...

Cum se va lucra la Curtea de Apel Galaţi în următoarea lună

Depunerea documentelor în format fizic și obținerea de relații nu va fi posibilă în perioada sărbăto ...

Prima ediție a Târgului de Crăciun de la Braniștea

Vineri, 12 decembrie, Primăria Braniștea va da startul primei ediții a Târgului de Crăciun organizat ...

Prefectura cere verificări în teren pentru stabilirea zonelor de biodiversitate

Instituția Prefectului județului Galați a avut o nouă rundă de discuții cu reprezentanții Ministerul ...

Cântece, dansuri și tradiții, răsplătite la Festivalul „Cununița satului”

Lieștiul a răsunat de colinde și pași de dans în ziua de 6 decembrie 2025, când sărbătoarea Sfântulu ...

Laborator agricol modern la Liceul Tehnologic Nr. 1 din Cudalbi

Asociația "Pastel" și Kaufland România au inaugurat, în cadrul proiectului "PractiLand", un laborato ...

ULTIMA VIOARĂ (holocaust)

Am pus pe foc atâtea lemne de Vioară, fără să am vro Îndurare, vreun Regret... mereu-mereu l-aud pe ...

FĂRĂ (certificat de contra/stare)

nimic în plus, nimic în minus... chiar nimic nu se ascunde în secunda următoare, e-un fel de gol fă ...

PĂLITE şi AMARE (ultima rugăminte)

Te rog să mă chemi la un ceainic/ umplut cu pălite amare, să vezi ce dulceaţă se face/ în ochi lăcr ...

HIERATICĂ (pentru prozatorul Ion Avram - La Mulți Ani!)

îţi dau cuvântul meu cel mai frumos dintre toate cele dumnezeitoare: mă duc la tine până atunci şi p ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (XI)

Ai auzit, Marghioalo? - zice Costică. Ai auzit, Costică? - zice Marghioala. Am auzit! - răspunde Mar ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (X)

Dinspre partea de nord a Moldovei de sud, ca un răspuns la ritualul întreţinut de cest văduv misteri ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (IX)

Marghioala n-are somn! Nici Costică n-are! Cum să a/dormi, doamnă? Cum să a/dormi, domnule, când auz ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (VIII)

Auzi, doamnă? Auzi, domnule? Catastiful Nemuririi! Ce foarte frumos şi serios şi nemaipomenit „sună” ...

Cariere. Coriolan Tămâian, preot greco-catolic torturat de comunişti

Coriolan Tămâian, preot și profesor, s-a născut pe 16 decembrie 1904, la Fărcașa, județul Maramureș. ...

Cum alegi un slot online potrivit în 2025?

Industria sloturilor online este mai dinamică ca oricând, iar în 2025 jucătorii au la dispoziție mii ...

Cum influențează designul cazinourilor comportamentul jucătorilor

Designul unui cazinou nu este întâmplător. Fiecare element — de la lumină și culori, până la traseel ...

Nicolas Cage, în filmul zilei la tv

„Jiu Jitsu” SUA (2020), acţiune, fantasticPrima TV, luni, 15 decembrie, ora 20.00Cu: Nicolas Cage,  ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...

Tot mai mulți gălățeni aleg Brandusa.ro pentru livrarea de flori: servicii rapide, florării locale și surprize trimise din diaspora

Brandusa.ro a devenit o alegere de încredere pentru locuitorii din Galați și pentru românii plecați ...