înfloresc salcâmii – ce înalt,/ ce adânc şi ce frumos rimează eu(l) meu bătrân cu celălalt/ pur şi simplu şi rămas acasă !!! şi atunci şi-acolo înfloreau/ negreşit, liturgic – parcă ieri-i când – cutremurat – ştiam că vreau/ să învăţ miracolul tăcerii şi să scriu curat, direct pe cer/…

ce frumoasă erai/ ce frumoasă erai timpul meu luneca/ pe o gură de rai pur şi simplu eram/ vagabond şi nătâng o iluzie albă/ fierbea în adânc uneori eram înger/ alteori eram drac ce mai fluier de os/ ce mai fluier de fag nu mai ştii amintiri/ nu mai poţi…

şi m-ai strigat de peste dealul mic, şi m-ai strigat de peste dealul mare, şi n-am răspuns – eu nu puteam să strig, eram năuc şi mut de întristare !!! eram un fel de mărmurit în timp, eram un fel de mărmurit în vreme – sfânt fără portofoliu, fără nimb,…

Moto: „uneltele sunt nişte sclavi neînsufleţiţi, iar sclavii sunt nişte unelte însufleţite” – (Aristotel) Ne/Nuntit cu Poezia/ şi abia tangent la Sferă, (mi) s-a înfrunzit Securea/ când am vrut să tai Catargul, şi m-am drăgostit – aiurea – / tot de-a lungul şi de-a largul, şi-am rămas Ulise ultim,/ sclav…

Moto: „au făcut copiii noştri dinţi/ muşcă din bunici şi din părinţi muşcă din văzduh şi din pământ/ muşcă şi din morţii din mormânt” (Tudor Gheorghe) am încercat frumos...am încercat cu vorbă rară, blândă şi înceată, să vindec rana liniştii din jur, să-i bandajez fractura, să nu vadă cum fii…

eu nu sunt eu. şi nici nu mai întreb/ pe nimeni despre mine. nu răspund/ la provocări şi lovituri. nu plâng./ nu râd. mă simt mai mic decât mărunt.// eu nu sunt eu. oriunde am fugit/ nu l-am găsit nicicând pe celălalt./ oriunde m-am întors nu eram eu./ era ceva…

a fost curat, fulgerător/ şi negreşit, ca-ntr-o legendăcu babe cloanţe de cuvânt/ şi cu ne-ncredere absentă,cu feţi frumoşi, cu zei urâţi/ şi cu ilene naturale,cu aer clar şi primitor,/ foşnit prin sfinte mahalale,cu împăraţi de care vrei,/ cu doamne-ajută, doamne-iartă,cu nunţi la care-am fost să-nvăţ/ ce este arta pentru artă…

sunt pe drumul cel bun şi sunt umplut cu speranţe cum toţi deştepţii şi nebunii care plâng şi râd şi scormonesc şi caută cutia neagră a deşertăciunii !!! sunt pe drumul cel bun şi toţi mă aplaudă şi mă invidiază şi n-au curaj să spună – nici măcar în ceasul…

Nu sper şi nu regret...şi mi se pare continuu devreme şi târziu: aş vrea să-mi amintesc, însă nu ştiu când a-ncolţit şi când a dat în floare această umbră/holbură – fir lung şi urcător mereu spre frumuseţe, aşa, să plâng de dor şi să mă-nveţe de unde până unde pot…

am bătut ş-am bătut/ cum ai vrut cât ai vrut şi mai bat şi mai bat/ din păcat în păcat şi mai pot şi mai pot/ să-ţi dau viului tot ce-am avut şi mai am/ din adam în adam !!! şi mai ştiu şi mai ştiu/ să nu spun că-i…

visez lovitură de stat...şi apoi/ mă culc pe tânjală – eu sunt un pasiv, un pacific, nu am/ pe nimeni vro boală, nu port nimănuia vro pică, nu ştiu/ de ură şi sfadă, nu gâdil fitilul, nu iau din context,/ las lumea să creadă că văd cum s-aude pe lung…

când m-ai strigat, ne/vinovato – parcă ieri-i – eram la capătul sintactic al căderii şi aşteptam de mult, de mult ceastă strigare, ca (pe)-un îndemn demonic la continuare, ca (pe)-un triumf trufaş al visului de unde am învăţat că VEŞNICIA se ascunde şi hohoteşte senzual într-o secundă indiferentă, păcătoasă şi…