Viaţa liberă

Viaţa liberă

Sânge contra abonament la Neversea

Vineri, 14 Iunie 2024 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, 14 iunie, va fi marcată printr-o acţiune care are loc în patru centre de transfuzie din ţară: Bucureşti, Galaţi (Centrul Regional de Transfuzie Sanguină, din strada Regiment 11 Siret nr. 48A), Ploieşti şi Iaşi. Cei care vor dona sânge în aceste centre pe 14 iunie vor primi un abonament gratuit la Festivalul Neversea 2024, care va avea loc în perioada 4-7 iulie.În plus, cei care vor dona în centrele de transfuzie din toată ţara până pe ...

Primarii aleşi în toate localităţile din judeţul Galaţi

Joi, 13 Iunie 2024 20:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Birourile electorale municipal și județean nu au făcut încă publice rezultatele oficiale ale alegerilor locale din 9 iunie. Motivul îl reprezintă câteva secţii de votare din municipiul Galaţi, unde se pare că numărul voturilor raportate este mai mare decât cel al alegătorilor prezenţi la urne, astfel că rezultatele oficiale nu se pot anunţa până la clarificarea situaţiei.În judeţ, însă, centralizarea datelor a fost finalizată, iar primarii aleşi sunt cerţi. În mandatu ...

Oțelul a legitimat un nou atacant

Joi, 13 Iunie 2024 15:03 | Publicat în SPORT
Oțelul continuă seria noutăților de lot, iar după legitimările lui Iustin Popescu, Cristian Chira și Neluț Roșu, un nou jucător a semnat o înțelegere cu gruparea gălățeană Este vorba despre atacantul bosniac Stipe Jurici. În vârstă de 25 ani, acesta măsoară 1,85 m înălțime, iar în ultimele sezoane a evoluat în Polonia, pentru LKS Łódź. La gruparea poloneză, Jurici a marcat 12 goluri în 61 de partide. Bosniacul trebuie să-l înlocuiască pe Rusevici, care și-a re ...

"Universul cunoașterii prin lectură", la sate

Joi, 13 Iunie 2024 14:22 | Publicat în SATUL
Concursul național pentru elevii din mediul rural "Universul cunoașterii prin lectură", ediția a X-a, se va desfăşura la Galați, în perioada 14-16 iunie 2024 La concurs vor participa 156 de elevi, din 38 de județe ale ţării.Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri, 14 iunie, ora 17.00, la Colegiul Național "Vasile Alecsandri" din Galați, iar festivitatea de premiere se va desfășura în același loc duminică, 16 iunie, ora 9.00. Proba scrisă va avea loc pe 15 iu ...

Zilele Europene ale Arheologiei, la Negrilești

Joi, 13 Iunie 2024 14:10 | Publicat în SOCIETATE
Muzeul de Istorie "Teodor Cincu" din Tecuci şi Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" din Galați organizează vineri, 14 iunie, o manifestare dedicată Zilelor Europene ale Arheologiei. În cadrul evenimentului, membrii clubului de istorie "Excelsior" se vor deplasa în situl Negrilești, unde au loc săpături arheologice, şi vor asista la o prezentare făcută de muzeografii Costel Ilie și Paul Ciobotaru despre istoricul sitului și tainele meseriei de arheolog. Cu o suprafaţă de aproximati ...

Brăila pute! Firma de salubritate nu mai ridică gunoiul

Miercuri, 12 Iunie 2024 11:01 | Publicat în Regional
Prefectura Brăila a declarat, marți seara, starea de alertă în județ, pentru o perioadă de 30 de zile, din cauza întreruperii activității de colectare a deșeurilor de către operatorul de salubritate. Operatorul de salubritate din Brăila, RER SA, și-a încetat activitatea pe 11 iunie, invocând lipsa acordului pentru majorarea tarifelor. De fapt, firma a cerut majorarea tarifelor pentru populație și pentru agenții economici cu aproape 50%. După ce i-a fost respinsă cererea, RER ...

S-a întâmplat pe 14 iunie

Vineri, 14 Iunie 2024 00:00 | Publicat în CALENDAR
1736 - Se naşte CHARLES AUGUSTIN COULOMB (m. 1806), fizician francez, cunoscut pentru descoperirea legii ce-i poartă numele.1768 - Încetează din viaţă JAMES SHORT (n. 1710), astronom britanic. A realizat primele oglinzi parabolice şi eliptice pentru telescoape.1811 - Se naşte HARRIET BEECHER-STOWE (m. 1896), scriitoare americană.1835 - Se naşte NIKOLAI GRIGORIEVICI RUBINSTEIN (m. 1881), pianist, dirijor, pedagog rus.1848 * Unirea guvernelor constituite la Islaz (9 iunie) şi Bucureşti ...

Carnet cultural 14 iunie 2024

Vineri, 14 Iunie 2024 00:00 | Publicat în CULTURA
Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția "Dinamism între semnificație și simbol", a Magdalenei Rădulescu.Sala "Nicolae Mantu" a Galeriilor de Artă -  Expoziția de pictură "Freamăt", a artistei Diana Melnic.Casa Artelor - Expoziția "Galaxii de cristal", donată de lect. univ. dr. ing. Cristina Stoian.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţiile: "Mozaic tehnic", "Repere arheologice la Dunărea de Jos", "Civilizația tradițională din sudul Moldovei".Casa Memorială "Costache Negri ...

Meteo 14 iunie 2024

Vineri, 14 Iunie 2024 00:00 | Publicat în UTILE
Astăzi există 70% șanse de precipitații, furtuni cu fulgere, de intensitate variabilă, de la puternice la severe. Furtunile pot aduce grindină abundentă. Temperatura aerului va atinge valoarea maximă de 22 de grade Celsius. În cursul nopții, mercurul în termometre va coborî până la circa 16 grade Celsius. Vântul va atinge o viteză de până la 12 kilometri pe oră. Presiunea atmosferică va oscila în jurul valorii de 758 mm coloană de mercur, iar umiditatea relativă va ajung ...

Cod portocaliu de caniculă în Galaţi, până miercuri

Luni, 10 Iunie 2024 18:01 | Publicat în UTILE
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un Cod portocaliu de caniculă, caracterizat prin temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic accentuat, pentru judeţele din sudul şi estul ţării, printre care şi Galaţiul, valabil de marţi, de la ora 10.00, până miercuri, la aceeaşi oră. În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei, Dobrogea şi sudul Moldovei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această perioadă, ...
Pagina 241 din 566

Unul dintre cele opt cazuri de infecție cu West Nile, la Galați

Opt cazuri de infecție cu virusul West Nile au fost raportate în acest sezon, în perioada 2 iunie – ...

Transporturi pentru parcul eolian de la Cuca

Între 20 și 30 august, sunt programate să se desfășoare opt transporturi cu depășiri de gabarit, în ...

Prima zi la Danube Rock Revolution, energie şi spirit. Tinere talente şi artişti recunoscuţi (GALERIE FOTO)

Scena a vibrat, publicul a cântat la unison, toată lumea a uitat căldura de peste zi și s-a bucurat ...

La frontieră, cu maşina neînmatriculată şi neasigurată

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea fac cercetări referitoar ...

De ce merită Galațiul un loc pe harta turismului pentru copii (FOTO)

Publicația online clubulcopiilor.ro a realizat recent o hartă cu cele mai bine cotate atracții pentr ...

Continuă lucrările la pista de biciclete ce va conecta municipiul Galați cu Pădurea Gârboavele și comuna Smârdan

În curând gălățenii vor putea să se bucure de plimbări în mijlocul naturii, departe de zgomotul oraș ...

Condamnați aduși în țară

În perioada 18-19 august, Poliția Română a readus în țară cinci persoane pe numele cărora au fost em ...

Aeroportul Galaţi-Brăila - avioane pe hârtie

„Da’ despre aeroport ce mai ştiţi?”, suntem întrebaţi periodic de cititorii noştri, în mesaje sau co ...

Proiectant pentru „grădini ca în vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Consiliul Județean Galați tocmai a atribuit un c ...

Ce spun autorităţile despre nucul tăiat. Explicaţii şi justificări oficiale

„Bietul nuc, cu ce-a greșit de l-au măcelărit?”, ne întrebam în ediţia de ieri a ziarului „Viaţa lib ...

În căutare de investitori americani. Cine pleacă în SUA să promoveze economic Galațiul

Delegația care va reprezenta județul Galați la un turneu de promovare și cooperare economică în SUA ...

Datele celui mai nou submarin nuclear rusesc, pe mâna Ucrainei

Date secrete despre cel mai nou submarin nuclear al Rusiei au ajuns pe mâna Ucrainei. Informațiile o ...

Rusia încă folosește „Mașinăria Apocalipsei”

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev i-a transmis joi președintelui american Donald Trum ...

Un nou proiect pentru „independența” structurilor anticorupție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a a ...

UE adoptă al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. În vizor, petrolul și energia

Statele Uniunii Europene (UE) au aprobat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentr ...

În iulie, 16 persoane confirmate oficial cu Covid, la Galați

Febră mare, dureri de cap și de oase și o stare generală alterată. Acestea sunt simptomele care ar t ...

Sedentarismul - boala care ne distruge în tăcere

Sedentarismul este considerat astăzi una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică, fiind a ...

Bătălie între ofertanţi, pentru investiţii în sănătatea copiilor din Galaţi

Regula ofertantului unic - în speţă aceeaşi „combinaţie” de firme de construcţii - care câştigă mari ...

Ce plante medicinale pot fi culese în luna iulie

Luna iulie este una dintre cele mai bogate perioade ale anului pentru cei care iubesc medicina natur ...

Ocupații noi în COR

Clasificarea ocupațiilor din România (COR) ar putea fi completată cu două meserii noi, crescător de ...

Intenție de ultimă oră a patronului Liberty

Controversatul Sanjeev Gupta vrea să obţină finanţare de la gigantul american BlackRock pentru a răs ...

Indicii ROBOR stagnează aproape de rata de referință

La prezentarea Raportului asupra inflației, guvernatorul BNR a afirmat că o „scădere a dobânzii de p ...

Șomajul tehnic – ce este, cu cât se plătește și cât durează

Șomajul tehnic apare în momentul în care o companie își suspendă activitatea din motive economice, t ...

Ciclism și sănătate: Beneficii pentru corp și minte

Ciclism și sănătate: Beneficii pentru corp și minte Ciclismul nu este doar un mijloc de transport e ...

Se cunosc adversarele echipelor gălățene din Liga a III-a

Cele trei formații au fost repartizate în seria a doua, alături de echipe din județele Brăila, Buzău ...

Voleiul pe plajă, în actualitate

VOLEI. Este perioada în care, pe lângă alte discipline sportive, voleiul este la putere, continuă să ...

Sloturile cu multe caracteristici sunt din ce în ce mai căutate de jucători

Sloturile cu multe caracteristici sunt din ce în ce mai căutate de jucători Vezi tu, jocurile de pă ...

Ateliere de vacanță la Şcoala Gimnazială din Șendreni (GALERIE FOTO)

La Școala Gimnazială din Șendreni sa derulat un nou tip de activitate, sub forma unor ateliere de va ...

Liderii de sindicat din Educaţie, față în față cu Ilie Bolojan

Profesorii au fost din nou la București, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării, în z ...

Școlile de Vară STEAM ajung în județul Galați

Județul Galați se alătură celor 33 de comunități din întreaga țară în care, în această vară, se desf ...

Reduceri drastice la bursele pentru studenți

Începând din această toamnă, bursele pentru studenți vor fi reduse atât ca valoare, cât și ca număr ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

„Dacia”, noul cinema unde se vor naște roboții din Galați. Renovare aproape finalizată la un obiectiv care părea sortit pieirii (FOTO)

Cinematograful „Dacia” din cartierul Micro 21 are mari șanse de a deveni primul din Galați renăscut ...

Imobilul centenar de pe strada Gării caută proiectanţi pentru renovare (FOTO)

Numără peste o sută de ani, are arhitectură urbană cu elemente de Art-Nouveau, se află pe lista monu ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Educaţie video despre sănătate sexuală şi drepturile femeilor. Proiect pentru tineri, cu sprijinul TikTok.

Cea mai mare platformă online din România dedicată educației sexuale și egalității de gen lansează u ...

Tichete electronice de energie pentru consumatorii vulnerabili

Consumatorii vulnerabili pot solicita, începând de miercuri, 20 august, tichetele electronice de ene ...

Prins la volan duhnind a alcool şi fără permis

Pe 20 august 2025, în jurul orei 04,05, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci au obs ...

Analiza financiară a zilei. A patra zi consecutivă de apreciere a leului

Moneda națională a continuat marțea aceasta tendința de aprecierea față de cea unică, pe fondul redu ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Galațiul și Tecuciul, gazde ale unei călătorii muzicale de excepție

Galațiul și Tecuciul se pregătesc să găzduiască un eveniment cultural de anvergură în această vară. ...

Carnet cultural

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Iubitorii de artă gălăţeni sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia ...

150 de ani de la fondarea Partidului Național Liberal

Într-un peisaj aniversar marcat firesc de centenarul ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rang de ...

O nouă expoziție dedicată naturii și introspecției

O nouă expoziție cu tema „Grădini Miraculoase” a fost vernisată joi seară, 6 august, la Muzeul de Ar ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Amor nebun cu o minoră, finalizat în arestul Poliției

În categoria ”ce mai fac adolescenții când împlinesc o vârstă importantă”, se înscrie, mai nou, o tâ ...

Începe procesul șoferului turc care a ucis o mamă (FOTO)

Marti, 29 iulie 2025, este ziua când la Judecătoria Galați va avea loc primul termen de judecată în ...

Ciobanul care a ucis pentru apă, trimis în judecată

Procurorii au finalizat ancheta în cazul de omor care a șocat comunitatea din Rădești în prima zi a ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Fără curent electric în comuna Independența

Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) - Sucursala Galați anunță întreruperi ale alimentă ...

Nicio duminică fără un incident grav la scăldat! Tată a șapte copii, în comă după un plonjon

Temperaturile extreme îi împing pe tot mai mulți să se scalde în locuri neautorizate și periculoase. ...

Peste 40.000 de euro pentru noi indicatoare rutiere pe drumurile judeţene

După ce preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a dezvăluit că, în fiecare an, ...

Prefectul, în dialog cu primarul din Cudalbi

Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, a avut o întâlnire oficială cu primarul comunei ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” RUGA UNUI COPAC ANONIM (către Emil Ioițescu – La Mulți Ani!)

De mâine, când voi fi cais,/ te rog să laşi geamul deschis,să vezi cum urc la cer, pe brânci,/ să vă ...

Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DOINĂ (aşezare n-amurg)

(!) sub ochiul Resemnării, necruţător şi calm, văd Liniştea...şi-o caut în Taina unui Psalm al Lacr ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” FUGA din GÂND (exordiu)

Moto:„Nadir latent! Poetul ridică însumarea/ de harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi/ şi cânte ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” AIEVEA (schepsis tangou)

(!) dacă ai şti cât/cum a fost să-mi pară răucă am pierdut tot ce era blând şi frumoscând ai plecat ...

MARIA (XI)

Sigur că da! O aud pe Maria cum adoarme în inima pădurii!...Sigur că da! Cred că şi Maria mă aude cu ...

MARIA (X)

Maria-mi şopteşte că-i ostenită de atâta viaţă, de atâta nuntă, de atâta supărare, de atâta timp şi ...

MARIA (IX)

Încet-încet, nemaipomenit de încet, începe să se vadă şi să se audă cum se lasă seara următoare! Sea ...

MARIA (VIII)

Tăcere lungă. O oră. Două ore. Trei ore. Apoi, ca şi cum toate au un capăt de început, dar şi de sfâ ...

Remember. Hermann Knaus (1892-1970)

Chirurgul și ginecologul austriac Hermann Knaus s-a născut pe 19 octombrie 1892, la Sankt Veit an de ...

Cariere. Alexandru Piru, istoric și critic literar

Academicianul Alexandru Piru s-a născut pe 22 august 1917, la Mărgineni, Bacău. A urmat școala prima ...

Cenaclul literar „Noduri şi semne”. Remember Dimitrie Lupu şi Viorel Ştefănescu

Considerat de confrați drept un senior al literelor, Dimitrie Lupu e un caz literar mai puțin obișnu ...

Filmul zilei la TV: Mai dulce ca ciocolata

Joi, 21 august 2025 Mai dulce ca ciocolata Canada, SUA, 2023, comedie, romantic Disponibil pe: DIVA, ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea pisicilor

Proprietarii de feline care îşi doresc înmulţirea acestora trebuie să aibă anumite informaţii înaint ...

Hidratarea corectă în timpul lunilor de vară

În sezonul cald, când temperaturile urcă peste 30 de grade, ni se reamintește tot mai des cât de imp ...

Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii

Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Tempe ...

Atenție la alimentele cumpărate în perioadele caniculare!

În contextul temperaturilor extrem de ridicate din ultima perioadă, Comisariatul Județean pentru Pro ...