Corina Dobre

Corina Dobre

Gălăţenii din Târgu Bujor rămân, marţi, FĂRĂ APĂ POTABILĂ, timp de cinci ore

Luni, 09 Februarie 2015 12:33 | Publicat în EVENIMENT
Bujorenii care locuiesc pe străzile Păcii şi Constructorilor, dar cei din cartierul Jiru nu vor avea, marţi, apă potabilă, timp de cinci ore. Apă Canal a anunţat că, între orele 08,00 şi 13,00, va întrerupe alimentarea cu apă a consumatorilor din cauza unor lucrări ce vor fi executate în zonă. "Facem precizarea că, după repunerea în funcţiune a sistemului de alimentare cu apă rece potabilă, există posibilitatea ca aspectul apei să fie opalescent; din punct de vedere bacte ...

POLITICĂ DE WEEKEND/ Aleşii gălăţeni spun lucruri trăznite. IATĂ câteva perle de politician

Sâmbătă, 07 Februarie 2015 11:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Din dorinţa de a epata, ori doar din simplul motiv că nu sunt oratori, aleşii Galaţiului reuşesc, de multe ori, să dea „cu băţul în baltă”, cum se spune în popor. Iată câteva dintre vorbele „de duh” pe care le-au rostit în spaţiul public doi dintre reprezentanţii la vârf ai Galaţiului. Bacalbaşa conduce în top „Eu înţeleg să se facă o golănie când există un interes, nu din sictir şi neglijenţă”, a spus, răspicat, în ultima şedinţă a consilierilor ...

Ninsoarea va ocoli Galaţiul? Prefectul le-a cerut administratorilor de drumuri să fie vigilenţi

Vineri, 06 Februarie 2015 15:10 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Chiar dacă judeţul Galaţi nu se află sub avertizare de cod galben de ninsoare, prefectul Dorin Otrocol a ţinut, vineri, 6 februarie, să le reamintească administratorilor de drumuri (Consiliului Judeţului şi Secţiei de Drumuri Naţionale) că „au câteva probleme pe care trebuie să le urmărească”. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a făcut referire în acest sens la DN 24D, dar şi la drumul judeţean care leagă localităţile Schela, Slobozia Conachi şi Costache Negri, ...

PRIMARUL din Lieşti a CÂŞTIGAT procesul cu ANI

Vineri, 06 Februarie 2015 13:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Iulian Boţ, primarul comunei Lieşti, a câştigat procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), iar edilul poate sta liniştit acum: nu mai riscă să îşi piardă mandatul. Iulian Boţ fusese acuzat, anul trecut, de incompatibilitate de către inspectorii ANI, întrucât a deţinut simultan, conform acestora, în perioada 29 iulie 2010 - 8 aprilie 2013, atât funcţia de primar, cât şi calitatea de reprezentant al comunei Lieşti în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul ...

Discuţii pe tema MASTER PLANULUI, săptămâna viitoare, la Ministerul Transporturilor

Vineri, 06 Februarie 2015 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Master Planul de Transport, strategia de infrastructură a Guvernului care s-a dovedit în multe privinţe a fi o bătaie de joc la adresa Galaţiului, va fi dezbătut, marţi, la Ministerul Transporturilor. La întâlnire vor participa şi parlamentarii membri ai Comisiilor de Transport de la Camera Deputaţilor şi Senat. Galaţiul este reprezentat în Comisia pentru Transport şi Infrastructură a Camerei Deputaţilor de Mircea Toader, care îndeplineşte şi funcţia de vicepreşedinte al a ...

Camera de Conturi a băgat frica în ALEŞII gălăţeni. COLABORAREA cu avocaţii din Bucureşti, aprobată în CJ

Joi, 05 Februarie 2015 13:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
De teamă că auditorii Camerei de Conturi îi vor trage, din nou, de urechi, şefii din Consiliul Judeţului au supus votului, în prima şedinţă din acest an, menţinerea şi în anul 2015 a colaborării cu Societatea Civilă de Avocaţi „Ceparu şi Irimia”, din Bucureşti. "Întrucât Curtea de Conturi este extrem de exigentă, eu, unul, nu pot să-i reproşez această exigenţă, şi este extrem de atentă la formulări, am fost sfătuiţi de oameni bun-cunoscători ai chiţibuşurilo ...

Ministerul Sănătăţii aruncă bomba: MURIM CU ZILE din cauza Consiliului Judeţului Galaţi

Joi, 05 Februarie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, confirmă neglijenţa şi neimplicarea autorităţilor judeţene * Ce trebuia să facă şi nu a făcut Consiliul Judeţului Galaţi pentru achiziţia unui accelerator liniar de particule Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Ap. Andrei” din Galaţi ar fi avut mari şanse să fie dotat cu un accelerator liniar de particule, cea mai modernă metodă de radioterapie din lume, dacă Consiliul Judeţului s-ar fi implicat, nu doar verbal, pe ...

IMPUTAŢIA de 100.000 de lei cerută de BACALBAŞA, ANULATĂ de Tribunal

Joi, 05 Februarie 2015 06:00 | Publicat în JURIDIC
Magistraţii gălăţeni au anulat dispoziţia preşedintelui Consiliului Judeţului (CJ) Galaţi, Nicolae Bacalbaşa, prin care acesta îi imputa directorul Direcţiei de Patrimoniu a CJ, Constantin Cristea, peste 100.000 de lei, în contul prejudiciilor estimate de Camera de Conturi Galaţi, ca urmare a cantităţilor impresionante de carburant consumate de către angajaţii CJ în anul 2012. "Anulează Dispozitia nr. 156/06.03.2014 emisă de Preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi. Exone ...

"Turism" administrativ/ Călătorii de aproape 100.000 de lei la Consiliul Judeţului Galaţi

Joi, 05 Februarie 2015 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* New York, Stockholm, Oslo, Bruxelles şi Atena sunt doar câteva dintre oraşele vizitate, anul trecut, de reprezentanţii Consiliului Judeţului * Costul călătoriilor depăşeşte 95.000 de lei, însă nu toate deplasările au fost finanţate din bani publici Nu mai puţin de 25 de călătorii în afara graniţelor au bifat, în 2014, reprezentanţii Consiliului Judeţului (CJ) Galaţi, cu patru mai multe faţă de anul 2013. Cei care au efectuat deplasări au mers în Statele Unite ale ...

Din groapă-n groapă/ DEZASTRU pe drumurile judeţului Galaţi. ZERO MODERNIZĂRI

Marți, 03 Februarie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Consiliul Judeţului încă mai are în administrare drumuri din pământ şi piatră * Singura soluţie pentru refacerea infrastructurii: banii de la Uniunea Europeană În ultimii doi ani, nici măcar un kilometru de drum judeţean nu a fost modernizat! Chiar dacă în anii 2013 şi 2014 Consiliul Judeţului Galaţi a finanţat o serie de lucrări pe drumurile pe care le are în administrare, niciuna dintre acestea nu a vizat modernizarea căilor de transport, ci doar „reabilitarea” a ...
Pagina 255 din 362

Șezătoare tradițională la Galați

Centrul Cultural "Dunărea de Jos" din Galați organizează luni, 10 noiembrie, de la ora 16,30, o nouă ...

Spectacol cu opera „Boema”, în locul Galei „Leonard”

Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” anunță o surpriză plăcută pentru melomanii gălăţe ...

Acces pentru public la patinoar în acest weekend

Patinoarul Artificial "Dunărea" își deschide din nou porțile pentru public în acest weekend. Gălăţe ...

Alocare guvernamentală insuficientă pentru Protecția Copilului Galați

Guvernul a aprobat, joi, alocarea sumei de aproape 320 milioane de lei, din Fondul de Rezervă, pentr ...

Praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil

În data de 8 noiembrie, îi prăznuim pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, slujitori și intermedia ...

Radio Tecuci a rămas fără licenţă

În şedinţa publică de marţi, 4 noiembrie, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a retras licen ...

Garda de Mediu, amenzi de peste jumătate de milion de lei

Comisariatul Județean Galați al Gărzii Naționale de Mediu a desfășurat, în luna octombrie, un amplu ...

Străzi din Galaţi unde doar impozitul a fost... modernizat

Tot mai mulți gălățeni aleg în ultimii ani să își construiască o casă sau să cumpere un teren în zon ...

La ce grădinițe din Galați vor fi refăcute locurile de joacă

Renovarea clădirilor în care își desfășoară activitatea grădinițele din Galați a dus, în numeroase c ...

Galaţiul insistă pentru preluarea Prizei Dunării de la Combinat

Primăria municipiului Galați și operatorul Apă Canal solicită, printr-un memoriu, intervenția de urg ...

Cine poate solicita titlu de proprietate pe terenurile neintabulate ale locuinţei

Românii care locuiesc în case construite înainte de 1990 sau care au achiziționat locuințe conform L ...

Grupul rus Lukoil își vinde activele internaționale

Grupul petrolier rus Lukoil, presat de sancțiunile anunțate recent de SUA, a anunțat joi că a accept ...

Efortul de război contra Rusiei, finanțat de UE încă „doi, trei ani”

Ucraina va avea nevoie de susținerea financiară a Europei timp de încă „doi sau trei ani” împotriva ...

Rusia se declară imună la sancțiunile impuse de Trump

Decizia administrației Trump de a impune sancțiuni companiilor energetice rusești Rosneft și Lukoil, ...

Rusia a lovit o grădiniță ucraineană în care se aflau 48 de copii

O dronă rusească a lovit miercuri dimineață o grădiniță privată din Harkov, oraș situat în estul Ucr ...

La heliportul Spitalului Județean Galați, pregătiri pentru montarea platformei de aterizare a elicopterului SMURD

Pe șantierul parcării supraetajate de la Spitalul Județean Galați s-a trecut la o nouă etapă importa ...

Acuzații de incompetență la Spitalul de Copii din Galaţi

O sesizare primită pe adresa redacției „Viața liberă” ne-a semnalat faptul că aparatul RMN care se a ...

Cinci analize care îți pot salva sănătatea, după vârsta de 40 de ani

După vârsta de 40 de ani, organismul începe să trimită semnale subtile ale schimbărilor interne, iar ...

Cum se schimbă calitatea vieții când hernia de disc nu este tratată?

Mobilitatea și lipsa durerii sunt stări firești, dar hernia de disc schimbă complet viața. La începu ...

Combinatul cu prea multe moașe, între a fi sau a nu mai fi

Încep să se înmulțească știrile despre soarta combinatului siderurgic Liberty Galați și, deodată, pa ...

Membrii CAR Sidex, așteptați la sediul asociației pentru lămuriri

Începând cu luna octombrie 2025, plățile membrilor Asociației CAR Sidex nu se mai pot executa prin r ...

Dezbatere pentru salvarea economiei românești

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) Galați, împreună cu CONAF Brăila, a org ...

Constructori gălățeni prinși „în ofsaid” de inspectorii de muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a controlat, în al treilea trimestru al anului, modul ...

Derbi studențesc la ”Siderurgistul”. Din sportul gălățean

HANDBAL. Meciul CSU Galați - Poli Iași, din Divizia A (eşalonul al doilea) de handbal masculin, se v ...

United, succes clar la Buzău. Din sportul gălățean

FUTSAL. CS United Galați a obținut o victorie clară în etapa a VII-a din Liga I de futsal, 6-2 în de ...

Echipele gălățene din Liga a III-a joacă vineri

Prima etapă a returului Ligii a III-a de fotbal programează meciurile echipelor noastre, vineri, 7 n ...

Oțelul țintește un loc de play-off la finalul sezonului

Returul Superligii începe vineri, iar formația pregătită de Laszlo Balint este concentrată pentru a- ...

Polițiștii şi jandarmii gălățeni combat violenţa în şcoli

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, împreună cu efective ale Inspector ...

Sărbătoare culturală a studenţilor străini, la „Dunărea de Jos”

Liga Studenților Străini din Galați (LSSG) a organizat, în Sala Pașilor Pierduți a Universității „Du ...

Elevii de la Colegiul „Cuza” lansează revista „Mots et Lignes”

Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Galați a lansat primul număr al revistei școlare interdi ...

Pentru 100 de învățători gălățeni, acces la tehnologii moderne

Mentorii „InfinitEdu” aduc "Generația Smart" la Galați, ocazie cu care 100 de învățători din tot jud ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

Un șofer din Galați a distrus un apeduct din secolul al XVIII-lea

Un gălățean, șofer de tir, a ajuns ”vedetă” în Spania, dar și pe Internet, după ce a intrat în plin, ...

Petru Hadârcă, despre legătura vie dintre Chișinău și Galați

La cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Comedie de la Galați, scena a vibrat sub energia ...

Italiancă ținută prizonieră în Galați de îngrijitoarea româncă timp de opt ani

O româncă în vârstă de 49 de ani a fost acuzată de înșelăciune asupra unei persoane lipsite de disce ...

Peste 72 milioane de lei pentru gălățenii aflaţi în concediu de creștere a copilului

Indemnizația pentru creșterea copilului este un beneficiu de asistență socială acordat părinților sa ...

Prins la volan fără permis de conducere

Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-rutier cercetează un individ depistat ...

Bucuria vârstei a treia, celebrată printr-un bal mascat

Uniunea Județeană a Pensionarilor Galați a organizat cu succes cea de-a VIII-a ediție a balului masc ...

Seniorii gălățeni învață cum să fie în siguranță online

Parteneriatul dintre Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați și Casa de Ajutor Reciproc a Pension ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

O tânără educatoare are nevoie de ajutor pentru a-şi salva viaţa

O tânără mamă din Galaţi, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7, unde se ocupa, cu iubi ...

Cu ajutorul gălăţenilor, Alexandra va avea elevatorul mobil necesar

Cu ajutorul oamenilor minunaţi care au donat online sau au participat, în acest scop, la evenimentul ...

482 de tone de alimente, transformate la Galaţi în porții de hrană pentru nevoiaşi

Asociația Banca Regională pentru Alimente Galați anunță rezultate remarcabile pentru primele luni al ...

Dualitatea fragilităţii şi perseverenţa creatoare, la Cenaclul Noduri şi Semne

Mioara Ardieleanu ne-a citit, la cea mai recentă şedinţă a Cenaclului "Noduri şi Semne", dintr-un vo ...

Premiile decernate la Festivalul de Folk „Baladele Dunării”

S-a încheiat cu succes cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Național Studențesc de Muzică Folk „Ba ...

Inegalabila „Tosca”, din nou la Galaţi, cu mulţi invitaţi în distribuţie

În cadrul Festivalului Internațional „Leonard”, gălățenii sunt invitați, duminică, 9 noiembrie, de l ...

Festivalul de Poezie „Costache Conachi” și-a desemnat câștigătorii

Casa de Cultură a municipiului Tecuci a găzduit, la finele lunii octombrie, cea de-a XXXIII-a ediție ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

La Galați, când Primăria tace, investitorii clădesc. Cine sunt dezvoltatorii oraşului

Judecați adesea doar prin prisma afacerilor puternice și a profitului consistent, dezvoltatorii imob ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Jandarmi împiedicaţi să ajungă cu deţinuţii la proces

Jandarmii din Iași au trecut printr-o situație neașteptată în timp ce transportau mai mulţi deținuți ...

Primul președinte al Curții de Apel Galați dă nume unei străzi

A fost primul președinte al Curții de Apel Galați, președinte al Tribunalului Maritim și reprezentan ...

Polițist trimis în judecată pentru uciderea unui motociclist, după un an și jumătate de expertize

Procurorii au reușit să pună punct, oficial, anchetei în cazul unui teribil accident rutier petrecut ...

Polițiștii care instruiesc polițiști trebuie să fie mai duri

Este avertismentul lansat de șefii din Ministerul Afacerilor Interne la adresa structurilor care se ...

Sute de proprietari din judeţul Galaţi, victime ale erorilor cadastrale

O situație absurdă lovește comuna Matca, unde sute de localnici s-au trezit că actele nu mai corespu ...

Sprijin pentru persoanele vulnerabile din satele gălăţene

Instituția Prefectului Galați a avut o întâlnire cu reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și ...

Pistă de biciclete folosită de șoferi și tractoriști, pentru a scurta drumul spre Galaţi

O pistă de biciclete, construită cu o investiție de aproximativ cinci milioane de euro, a devenit de ...

Galațiul - pârjolit din neglijență și nepăsare. 322 de incendii de vegetație, în nouă luni

Cel puțin o alarmă pe zi pentru incendii de vegetație au raportat pompierii din Galați la finele a n ...

CUVÂNT... ÎNAINTE (pentru scriitoarea Katia Nanu - La Mulți Ani!)

Moto: ”nu e nimic și totuși e/ o sete care-l soarbe,             e un adânc asemene/ uitării celei o ...

Al Doilea Psalm al Băieţilor Isteţi (dosarele XYZ)

Fii atent: lasă apa şi zăpada în pace,să plouă şi să ningă pe unde vrea Dumnezeu,şi să nu stai nicio ...

SEMANTICĂ (pentru Cerasela Mereuță - Respect!)

Mă uit în jos: e clar e foarte clar... (n-am mai văzut atâta hotărâre şi-atât preludiu fals în „la” ...

Primul Psalm al Băieţilor Isteţi (dosarele XYZ)

Fii atent, fii foarte atent: vezi cuvântul Acestacum (îţi) face semn din depărtaresau din apropiere ...

STRADA STUPEFIANTELOR (I)

De fapt, fac vorbire şi scriere despre strada Plantelor, unde sunt chiriaşul serios al doamnei Cleme ...

REGĂSIRE de TAINĂ (VI)

Sigur că da! Aţi văzut ce poate scrie un Prăpăd, un amărât de Prăpăd, un bătrân şi calculat Prăpăd, ...

REGĂSIRE de TAINĂ (V)

„Focul vânăt” a pogorât Pacea şi Iubirea printre cheflii! Nimenea nu mai dă cu barda-n Lună! Nimenea ...

REGĂSIRE de TAINĂ (IV)

Sigur că da! Neculai Furtună îşi drege glasul şi dă tonul la „Focul vânăt”! Încet şi murmurat, să nu ...

Remember. Ivan Alexeevici Bunin (1870-1953)

Scriitorul rus Ivan Alexeevici Bunin s-a născut pe 22 octombrie 1870, la Voronej. În 1881, a fost în ...

Cariere. René Maran, pionier al literaturii anticoloniale

René Maran, scriitor, poet și funcționar colonial francez, s-a născut pe 8 noiembrie 1887, la Fort‑d ...

Remember. Ion Jalea (1887-1983)

Ion Jalea, artist vizual, sculptor, sculptor monumentalist și pedagog, s-a născut pe 19 mai 1887, la ...

Cariere. Konrad Lorenz, părintele etologiei moderne

Konrad Lorenz, zoolog, etolog și ornitolog austriac, s-a născut pe 7 noiembrie 1903, la Viena, într- ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...

Cum să îi administrați pisicii o pastilă. Şcoala iubitorilor de animale

Revenim astăzi cu sfaturi utile despre administrarea tratamentelor pisicilor, într-un mod mai puțin ...

De ce nu e bine să bem cafeaua imediat după trezire

Pentru mulți dintre noi, prima mișcare după ce deschidem ochii este să pornim cafeaua. Totuși, potri ...

Cum administrăm tratamente câinilor. Şcoala iubitorilor de animale

Să îi administrezi câinelui tău un tratament poate fi uneori o provocare. Ce pot face stăpânii anima ...