Marius Chiriliuc

Marius Chiriliuc

Premiul cel mare la Loto 6/49, de peste 4,5 milioane de euro, nu a fost câştigat

Luni, 18 Martie 2013 09:38 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Premiul cel mare la jocul Loto 6/49 pus în joc duminică, de peste 4,5 milioane de euro, nu a fost câştigat, niciun jucător nereuşind să ghicească toate şase numere extrase. Numerele extrase au fost: 27, 28, 11, 8, 12 şi 14, potrivit site-ului Loteriei Române.Reportul categoriei I la Loto 6/49 a ajuns astfel la 19.851.159,1 lei, potrivit loto.ro.La categoria a II-a (cinci numere ghicite din şase) s-au înregistrat 29 de câştiguri a câte 14.575,87 lei.Premiul categoriei I nu a fost ...

Universitatea Bucureşti a început lecţiile gratuite pentru admitere

Vineri, 15 Martie 2013 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Facultăţile Universităţii din Bucureşti au început cursurile gratuite pentru pregătirea liceenilor în vederea admiterii din sesiunea iulie, lecţiile fiind predate de cadrele didactice ale respectivelor instituţii de învăţământ superior. Cadrele didactice ale facultăţilor vor rezolva, împreună cu participanţii la cursuri, subiecte specifice probelor de consurs şi vor răspunde întrebărilor. Accesul liceenilor la aceste lecţii este gratuit şi nu necesită înscriere preal ...

Tarom estimează pierderi de 186 mil. lei în acest an, similare cu cele bugetate în 2012

Vineri, 15 Martie 2013 16:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Compania aeriană Tarom se aşteaptă să înregistreze pierderi de 186 milioane lei în acest an, nivel similar cu cel bugetat pentru 2012, când compania anticipase un rezultat negativ de 187,2 milioane lei. Tarom estimează pentru acest an venituri de 1,28 miliarde lei şi cheltuieli de 1,46 miliarde lei, conform proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2013. Potrivit bugetului aprobat în aprilie 2012, compania a bugetat anul trecut venituri de 1,24 miliarde lei şi cheltuie ...

Populaţia României a scăzut cu 4.325 de persoane în ianuarie

Vineri, 15 Martie 2013 15:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Populaţia României a scăzut cu 4.325 de persoane în luna ianuarie, când s-au născut aproape 18.000 copii şi au decedat peste 22.000 de persoane, informează, vineri, Institutul Naţional de Statistică (INS).În ianuarie s-au născut 17.913 copii, cu 4.263 mai mulţi decât în ultima lună a anului trecut, şi au decedat 22.238 de persoane, cu 835 mai puţine decât în luna precedentă."Sporul natural provizoriu a fost negativ în luna ianuarie, de 4.325 persoane (decedaţii având un e ...

România vrea de la UE mai mulţi bani pentru infrastructura turistică şi mai puţini pentru promovare

Vineri, 15 Martie 2013 14:09 | Publicat în TURISM
România ar trebui să încerce să obţină de la Uniunea Europeană pentru 2014-2020 mai mulţi bani pentru infrastructura turistică şi mai puţini pentru promovare, a declarat vineri ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediul de Afaceri, Maria Grapini."Noi pregătim acum pentru 2014-2020 planul şi programul cum să putem atrage acele fonduri europene şi depinde de inteligenţa cu care noi scriem acum, pentru că iarăşi nu vreau să apară ca o critică, dar e o constatare: cred că ...

În şcolile din Italia sunt înscrişi 800.000 de elevi străini, cei mai numeroşi fiind români

Vineri, 15 Martie 2013 14:00 | Publicat în EDUCAŢIE
În şcolile din Italia sunt înscrişi aproape 800.000 de elevi străini, cei mai numeroşi fiind români, informează vineri cotidianul La Repubblica, care citează raportul "Elevi străini în instituţiile de învăţământ din Italia, situaţia în anul 2012", difuzat joi, la Milano, de Ministerul învăţământului (Miur) şi realizat în colaborare cu Institutul Ismu.Raportul Miur (Ministerul învăţământului, al universităţii şi al cercetării), realizat în colaborare cu Fundaţ ...

BlackBerry a primit o comandă pentru un milion de telefoane din partea unui singur client

Joi, 14 Martie 2013 16:31 | Publicat în Gadget-uri
Producătorul canadian de telefoane BlackBerry a primit din partea unui singur "partener consacrat" o comandă pentru achiziţia a un milion de telefoane BlackBerry 10, lansate în ianuarie, aceasta fiind cea mai mare comandă din istoria companiei, relatează Bloomberg."O comandă pentru un milion de aparate este un extraordinar vot de încredere în BlackBerry 10", a declarat Rick Costanzo, vicepreşedinte executiv al BlackBerry.Un purtător de cuvânt al companiei a refuzat să spună cine es ...

Instanţa reduce la jumătate daunele pe care le are de plătit firma de asigurări în cazul Şerban Huidu

Joi, 14 Martie 2013 16:16 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Curtea de Apel Braşov a decis, joi, să reducă la jumătate daunele civile pe care firma de asigurări a fostei vedete TV Şerban Huidu trebuie să le plătească familiilor victimelor accidentului provocat de acesta în octombrie 2011, de la 360.000 de euro la 190.000 de euro. Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Braşov, judecătorul Cristinel Ghigheci, instanţa a admis recursul formulat de firma de asigurări auto SC Asigurare - Reasigurare Astra SA şi a redus la jumătat ...

O pată de petrol de peste 5 km pătraţi se extinde pe litoralul ucrainean spre România

Joi, 14 Martie 2013 15:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
O pată de petrol ce însumează peste 5,2 kilometri pătraţi se extinde pe litoralul regiunii ucrainene Odesa, la Marea Neagră, spre România, a informat joi Serviciul de Inspecţie Ecologică din Ucraina."Petele şi pelicula de petrol (...) se extind în direcţia României sub forma unui triunghi de 5,28 kilometri pătraţi", se afirmă într-un comunicat al Serviciului de Inspecţie Ecologică, citat de agenţiile locale. Cele două porturi maritime mai apropiate nu dispun nici de ambarca ...

Corpul lui Hugo Chavez va fi "foarte dificil" de îmbălsămat

Joi, 14 Martie 2013 15:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele interimar venezuelean Nicolas Maduro a anunţat miercuri că va fi "foarte dificil" ca trupul lui Hugo Chavez să fie îmbălsămat, deoarece procedurile necesare ar fi trebuit să înceapă "mult mai devreme", după decesul din cauza unui cancer la 5 martie. "Am primit cercetători de un nivel foarte înalt, cei mai buni din lume, din Rusia şi din Germania (...). Notele şi avizele ştiinţifice ne arată că va fi foarte dificil să facem acest lucru, deoarece pregătirile ar f ...
Pagina 56 din 225

CSU Craiova - Oțelul, meci de totul sau nimic pentru gălățeni

O partidă cât un campionat, așa s-ar putea traduce meciul de joi seară al gălățenilor, în care print ...

Peste 1.500 de profesori cer clemență față de școala românească

Caniculă, două coduri de călduri extreme, ploi și zăpadă. Așa arată traseul parcurs de cadrele didac ...

Concert special susţinut de Alex Jaxx Quartet

Jazz Society Club Galaţi continuă seria evenimentelor sale de referință cu un concert special susțin ...

Copiii de toate vârstele sunt așteptați la teatru în weekend. Ce li s-a pregătit

Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gulliver” continuă seria duminicilor cu teatru pentru toate vârstel ...

Beneficiile sociale vor fi plătite în avans

Principalele beneficii de asistență socială aferente lunii ianuarie 2026 vor fi virate în avans, țin ...

Echipa gălăţeană ByteForce, favorită în duelul roboților de la Ploiești

Finalul acestei săptămâni, 7-8 februarie, va fi dominat de roboți, care se vor întrece să rezolve sa ...

Instruire în comun a militarilor români și americani, în Poligonul Smârdan

În perioada 29 ianuarie - 4 februarie, militari din cadrul Batalionului 284 Tancuri ”Cuza Vodă” din ...

Licitație de 480 de milioane de lei, suspendată de o contestație

Pe 29 ianuarie 2026, la ora 15,00, ar fi trebuit să se încheie perioada rezervată pentru depunerea o ...

Consiliul Judeţean Galaţi finalizează proiectul „Renovare energetică a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Răsvan Angheluță Galați – Corp 1

  COMUNICAT DE PRESĂ ”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”                       ...

Kituri medicale tactice de prim-ajutor, obținute de Jandarmeria Galați

Într-un context de securitate tot mai complex, în care misiunile forțelor de ordine implică riscuri ...

Se caută constructor pentru modernizarea Şcolii „Ludovic Cosma”

Pentru consolidarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale „Ludovic Cosma” - corp C1, Prim ...

Poza zilei. Imobil din centrul vechi al Galaţiului, scos la licitaţie

Pentru o mai bună valorificare a bunurilor care aparţin municipiului Galaţi, dar în primul pentru a ...

Bani europeni „drămuiţi” pentru Valea Ţiglinei. Biodiversitatea ne costă mai mult 

Pentru a transforma Valea Țiglinei dintr-un spațiu urban degradat într-o zonă de biodiversitate, edu ...

Costel Fotea: Guvernul caută soluții ca siderurgiștii să-și primească salariile (VIDEO)

O delegație mixtă a conducerii executive a combinatului Liberty Galați și a sindicatului reprezentat ...

Modernizarea Falezei are nevoie de un supervizor

După ce a atribuit, în toamna anului trecut, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de ...

Două milioane de ucraineni, dați în urmărire de Ministerul Apărării

La preluarea mandatului, noul ministru al Apărării ucrainene a descris situația din armată ca fiind ...

Al doilea atac rusesc cu o rachetă hipersonică în Ucraina

Armata rusă a lansat în noaptea de joi spre vineri 36 de rachete și 242 de drone asupra Ucrainei, au ...

Ucraina a omologat peste 550 de noi modele de drone

Ministerul ucrainean al Apărării a omologat în anul 2025 peste 1.300 de modele noi de arme și echipa ...

Rusia insistă pentru retragerea Ucrainei din Donbas

Optimismul privind un avans rapid către pace după întrevederea dintre Donald Trump și Volodimir Zele ...

Copilul înjunghiat la joacă de 24 de ori, salvat de medicii gălăţeni

Andrei, copilul de 10 ani din comuna Viziru, județul Brăila, care, la finalul săptămânii trecute, a ...

Echipamente noi pentru secţia de Urologie a Spitalului Judeţean

Secția de Urologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați a fost dotată ...

Trei sportivi adolescenți, operați artroscopic în premieră la Galați

O echipă formată din medici specialiști ortopezi, medici rezidenți și doi anesteziști a reușit să re ...

Se caută constructor pentru noi investiţii la Spitalul de Psihiatrie

Primăria municipiului Galați caută constructori care să consolideze şi modernizeze două corpuri de c ...

Leul rămâne cea mai stabilă monedă din regiune

Miercurea aceasta, leul a cunoscut a treia ședință consecutivă de apreciere față de euro și rămâne c ...

Experţii Băncii Mondiale, în vizită de lucru la Galați

Galațiul a devenit centrul unor discuții economice strategice, găzduind recent întâlnirea dintre exp ...

A doua ședință de depreciere pentru euro

Leul a reușit să se aprecieze față de euro în ședința de marți, pe fondul unei reduceri a cererii de ...

Rezervele internaționale ale BNR au trecut de 80 miliarde de euro

La sfârșitul lunii trecute, rezervele valutare ale BNR au urcat la 65,812 miliarde de euro. Aprecier ...

Debut la Campionatul European. Din sportul gălățean

RUGBY. Naționala de rugby a României va debuta în sezonul 2026 al Campionatului European pe 8 februa ...

Surpriză în eșalonul secund, CSU Galați - victorie la Iași

În ultima etapă din campionatul masculin de handbal (eșalonul secund), băieții lui Florin Andronic s ...

Voleibaliștii de la CSM Arcada continuă în „Cupa României”

Cu jumătate de an în urmă, când se făceau pregătirile pentru sezonul competițional 2025-2026, conduc ...

Sporting Liești, încă un meci de verificare. Din sportul gălățean

FOTBAL. Sporting Liești va disputa miercuri un nou meci de verificare, întâlnind echipa Dacia Unirea ...

IPJ Galați lansează concursul național pentru elevi „Eroul din clasă”

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați se alătură demersurilor naționale de combatere a viol ...

Concurs județean de creație și recitare pentru elevi

Școala Gimnazială Nr. 1 din Rediu lansează ediția a III-a a proiectului „Magia iernii în slove color ...

Concurs de creație pentru elevii din zona Covurlui

Asociația Grupul de Acțiune Locală (GAL) Covurlui dă startul creativității și îi invită pe copiii și ...

Ofertanți pentru modernizarea celei mai vechi școli publice din Galați

Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, trei oferte au fost depuse pentru exe ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

Galațiul și Cahulul, legate din nou prin cale ferată

Județul Galați se conturează ca un punct esențial în noile planuri de cooperare în domeniul infrastr ...

Articol elogios în „The Guardian” despre un gălățean care a uimit lumea

O colecție de șase discuri în ediție limitată lansată cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naștere ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Binecuvântarea ţarinilor la Mănăstirea ”Sf. Trifon” din Şendreni

Întrucât pe 1 februarie a fost pomenit Sfântul Mucenic Trifon, protector al grădinilor şi al livezil ...

Hramul capelei din cadrul Muzeului Eparhial

La praznicul Întâmpinării Domnului, capela din cadrul Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii ...

Elevi din 15 licee, la un simpozion dedicat Sfinţilor Trei Ierarhi

În zilele premergătoare Sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioa ...

Studentă la „Danubius”, prezentatoare de festival

Universitatea Internațională „Danubius” (UID) își confirmă rolul de promotor al culturii și al dialo ...

Cristina Bleandură, mesaj de unitate şi un colind pentru cititorii „Vieţii libere” (VIDEO)

Redacția „Viața liberă” a avut pe 22 decembrie o invitată specială: Cristina Bleandură, solistă și a ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Alege să fii voluntar în lupta împotriva cancerului!

Proiectul „Dăruiește din suflet” lansează începând cu 23 februarie 2026 cea de-a doua ediție și este ...

Speranță printre ruine pentru o familie din Braniștea

Primăria comunei Braniștea, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Galați, a distribuit ...

O familie din Braniștea rămasă fără casă are nevoie de ajutor

Un scurtcircuit produs de la o priză a făcut ca toată agoniseala de o viață a unei familii să fie di ...

O mare dovadă de generozitate a gălăţenilor, la final de 2025, pentru un copil

Pentru un grup de oameni de bine din Galaţi, 2025 s-a încheiat cu bucuria de a fi putut face o faptă ...

Actorii de la Dramatic citesc împreună cu gălățenii

Pasiunea pentru lectură continuă la Teatrul Dramatic și în această săptămână. Miercuri, 4 februarie ...

Întâlnire cu scriitorul Liviu Chifane, la Viaţa liberă

Consiliul Județean Galați, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, cotidianul „Viața liberă” și Cenaclu ...

Pictopoezia se întoarce! În (re)vers… Angela Baciu ne invită la trăirea versului

Angela Baciu - "i-am scris lui Brauner un poem", Editura "Cartea Românească", 2025 Trecând peste ...

Carnetul cultural

Expozitii Muzeul de Artă Vizuală - Salonul anual al Filialei Galaţi a Uniunii Artiştilor Plastici d ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

De ce nu s-a demolat niciun restaurant de pe Faleză. „În cel mai rău caz, ajungem în postura de a-i despăgubi”

După ce a obţinut suspendarea executării dispoziţiei de demolare a construcţiei de pe malul Dunării, ...

Gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2025. Să privim înapoi… şi să luăm aminte!

Bun găsit în Galaţiul gogomăniilor, golăniilor şi al ţepelor pe care - cu sau fără voia noastră - le ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Gălăţeni care ne-au făcut mândri în 2025

Damaris Lupu - câştigătoare „Românii au talent”, Maia Fluture - finalistă „X Factor”, Seby de la Gal ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Un gălățean a „încheiat” 30 de RCA-uri pentru mașini necunoscute. Fraude cu date personale la asiguratori

Șocul incredibil de a afla că în numele lui au fost încheiate nu una, ci zeci de polițe RCA, pentru ...

Șofer gălățean, condamnat la închisoare pentru beţie la volan

Un gălățean în vârstă de 36 de ani a ajuns după gratii după ce a condus sub influența alcoolului sau ...

Zeci de ani după gratii pentru mama care și-a torturat fetița până la moarte

Curtea de Apel Galați a pronunțat sentința definitivă în unul dintre cele mai șocante cazuri de viol ...

Înalta Curte a ordonat judecarea mușamalizării unui viol în sutană

Zilele acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus punct final strategiilor de tergiversare a ...

O comună s-a extins cu 19 hectare în municipiul Galaţi

Comuna Smârdan se extinde teritorial cu 19 hectare preluate din extravilanul municipiului Galaţi. No ...

Amendă de 6.000 de lei pentru deversări ilegale în câmp

Garda de Mediu Galați a aplicat o amendă de 6.000 de lei în urma unui control efectuat în comuna Gri ...

Investiții în iluminat public, apă și canalizare în 25 de localități gălățene

25 de localități din județul Galați vor beneficia, în perioada următoare, de investiții în valoare t ...

Exerciții cu muniție reală în Poligonul Smârdan

Primăria comunei Smârdan a emis o avertizare importantă pentru cetățeni cu privire la desfășurarea u ...

LĂSAȚI CUVINTELE SĂ VINĂ LA MINE! (pentru Petruș Mihail Dimitriu, cititor de VL - Respect!)

Vă rog foarte frumos şi mult, din toată suflarea vă rog: nu bateţi câmpii, nu rupeţi florile, nu că ...

ASTFEL (nu?)

Eu n-am ştiut să mor la timp şi cu folos, m-am fofilat şi am trăit fraudulos, printre mizerii şi ca ...

TRĂSNET (şi paratrăsnet)

Şi fulger, şi tunet... şi-mi dă îndeajuns,/ primesc fără frică, să am de uimire, de foame, de dor,/ ...

SINGUR pe PĂMÂNT (pentru Georgiana și Delia de Jugănaru - La Mulți Ani!)

Ş-acum l-aud... bătea la geam şi mă striga - zicea că-i Singur pe Pământ şi că nu are un loc al lui, ...

”I-e ruşine omenirii să vă zică vouă...!”

N-am nici o îndoială că dumneavoastră, domnilor cititori şi doamnelor cititoare, ştiţi „Satira a III ...

”Dacă există un DUMNEZEU, nu poate fi decât FEMEIE”

Când făptura superbolă/halucinantă a ieşit, ieri, din magazinul doamnei Maria de pe strada Uitării, ...

ALTARUL de pe strada UITĂRII

Din când în când, cam de câteva ori într-o viaţă lungă sau scurtă sau bună sau rea sau grea sau uşoa ...

ÎMBRĂȚIȘAREA NEMĂRGINIRII

Draga mea încă Rătăcitoare prin poghiazurile Deşertăciunii, nu ştiu dacă-ţi mai aduci aminte când şi ...

Cariere. Ion Dobran, ultimul as al aviației românești

Generalul Ion Dobran s-a născut pe 5 februarie 1919, la Văleni Podgoria, județul Argeș. A urmat cur ...

„Ţara surâsului”, operetă romantică pentru un weekend de neuitat

Duminică, 8 februarie, porțile Teatrului Naţional de Operă şi Operetă "Nae Leonard" se redeschid, pe ...

Vasile Paraschiv (1928-2011). Muncitorul care s-a ridicat împotriva comuniștilor

Disidentul anticomunist Vasile Paraschiv s-a născut pe 3 aprilie 1928, la Ordoreanu, județul Ilfov. ...

Şerban Cantacuzino, prinţul-actor care a cucerit Parisul

Actorul Șerban Cantacuzino s-a născut pe 4 februarie 1941, la București, în familia boierească a Can ...

Cum transformi baia într-un ritual terapeutic

Terapia prin baie, o practică cu rădăcini străvechi, revine în atenția celor care caută soluții natu ...

De ce este indicată combinarea bananelor cu ciocolata

Combinarea ciocolatei cu bananele este excelentă pentru că oferă un amestec gustos și nutritiv: bana ...

Uleiul de eucalipt, aliat natural în prevenirea răcelilor de iarnă

Sezonul rece aduce frecvent răceli și infecții respiratorii, iar uleiul de eucalipt este un remediu ...

Unt de casă, simplu și rapid de preparat

Este atât de simplu să faci unt de casă încât nu vei mai cumpăra niciodată din comerț. În plus, îl p ...