Tatiana Dumitru

Tatiana Dumitru

Audit în instituțiile de mediu cu proiecte ratate

Miercuri, 09 Iulie 2025 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, cere audituri în instituțiile care nu au atras peste 50% din fondurile PNRR pentru proiectele de mediu. Cererea vine în contextul în care, în unele cazuri, țintele au fost ratate complet, potrivit Agerpres. La investiția privind extinderea sistemelor de apă și canalizare, România riscă penalități de până la 284 milioane de euro. Niciun baraj din cele 13 planificate nu a fost realizat, iar la achiziția de stații meteorologice, progresul este ...

Vacanță cu sens pentru tinerii din sistemul de protecție

Joi, 10 Iulie 2025 13:00 | Publicat în SOCIETATE
În perioada 5-10 iulie, 43 de copii și tineri din aflați în sistemul de protecție specială au participat la prima serie din cadrul proiectului „Tabere sociale pentru copii și tineri 2025”, derulat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, prin Casa de Cultură a Studenților Galați, cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Galați. Aceștia, însoțiți de voluntari și cadre de sprijin, au avut parte d ...

Măsuri de urgență în județul Galați, după avertizarea de ploi şi vijelii

Miercuri, 09 Iulie 2025 17:30 | Publicat în Regional
Ca urmare a avertizării meteorologice Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, Prefectura Galați a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Fenomenele anunțate includ vijelii puternice, grindină, descărcări electrice și averse torențiale, care pot pune în pericol populația și infrastructura din județ.   „Au fost dispuse toate măsurile necesare pentru prevenirea și gestionarea efectelor acestor fenomene periculoase, în colaborare cu autorit ...

Peste 80.000 de euro pentru reducerea abandonului şcolar

Joi, 10 Iulie 2025 13:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Un nou pas important pentru educația din mediul rural a fost făcut la Școala Gimnazială „Gheorghe și Maria Tașcă” din Bălăbănești, județul Galați, odată cu finalizarea cu succes a activităților din cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS). Proiectul, finanțat cu 80.500 euro din fonduri europene, a reunit eforturi semnificative pentru a oferi elevilor sprijin concret în drumul lor educațional. Pe durata implementării programului, elevii a ...

Avertizare hidrologică în județele Galați, Iași, Vaslui și Botoșani

Miercuri, 09 Iulie 2025 12:39 | Publicat în Regional
Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad a emis o avertizare hidrologică valabilă începând de miercuri, 9 iulie 2025, ora 12:00, până joi, 10 iulie 2025, ora 12:00, vizând cursurile de apă din spațiul hidrografic Prut-Bârlad. Conform specialiștilor, sunt prognozate scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici, precum și creșteri semnificative ale debitelor și nivelurilor pe unele râuri, cu posibile depășiri ale cotelor de apărare ...

Sprijin guvernamental pentru instituţiile de cultură din ţară

Miercuri, 09 Iulie 2025 10:30 | Publicat în CULTURA
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat alocarea unei sume importante pentru susținerea instituțiilor de spectacole din subordinea autorităților locale. Potrivit unei decizii adoptate în ședința de Guvern, 66 de teatre, opere, filarmonici și teatre de păpuși din 40 de localități, aflate în 31 de județe, vor beneficia de un sprijin financiar în valoare totală de 231.458.960,88 lei. „Prin această măsură, venim în sprijinul teatrelor, oper ...

Petrecere pe terasă, în mijlocul oraşului

Miercuri, 09 Iulie 2025 13:30 | Publicat în EVENIMENT
Gălățenii sunt invitați vineri, 11 iunie, la o seară plină de energie și muzică bună, pe terasa Galați Shopping City. Între orele 19,00 și 22,00, atmosfera va fi întreținută de DJ Razz și MC Robert Stoica, care promit un show electrizant, cu vibe-uri de vară și ritmuri perfecte pentru dans. Accesul este liber, iar organizatorii promit o experiență memorabilă pentru toți cei care vor să se bucure de o seară relaxantă alături de prieteni, sub cerul verii, cu muzică liv ...

Intervenții simultane pe mai multe cursuri de apă din județul Galați

Marți, 08 Iulie 2025 18:30 | Publicat în SATUL
Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad a anunțat finalizarea lucrărilor de igienizare a râului Chineja în zona localității Foltești. Intervenția face parte dintr-un amplu program de întreținere derulat în județul Galați, care vizează în această perioadă și alte cursuri de apă importante: Suhu, Geru, Gologanu, Perișani, Lozova și Corozel. Potrivit autorităților, scopul acestor lucrări este de a menține secțiunile de scurgere funcționale, de a preveni degradarea ...

Incendierea vegetației, strict interzisă în județul Galați

Miercuri, 09 Iulie 2025 08:00 | Publicat în Regional
În contextul incendiilor de vegetație produse recent în mai multe zone ale județului Galați, Direcția Județeană de Mediu trage un semnal de alarmă și solicită populației respectarea strictă a prevederilor legale privind interzicerea arderii miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației uscate.   Autoritățile reamintesc că incendierea terenurilor, indiferent dacă acestea sunt deținute cu acte sau fără acte, este nu doar periculoasă, ci și ilegală. Practica aprind ...

Noile măsuri fiscale pentru care Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea

Marți, 08 Iulie 2025 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Guvernul condus de Ilie Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe noul pachet de măsuri fiscale și bugetare, menit să reducă deficitul bugetar și să stabilizeze finanțele publice. Aceste măsuri, cu impact major asupra populației și mediului economic, vor intra în vigoare etapizat, începând cu 1 august 2025 și 1 ianuarie 2026, potrivit Bursa.ro. Cea mai vizibilă măsură este majorarea TVA de la 19% la 21%, începând cu 1 august 2025. În paralel, toate cotele reduse de ...
Pagina 29 din 51

Tributuri fabuloase şi rock dezlănţuit în ploaie cu Bucovina la Danube Rock Revolution (GALERIE FOTO & VIDEO)

Danube Rock Revolution Festival - ziua a doua ar putea fi descrisă în doar câteva cuvinte. De la ext ...

Parada moto a făcut oraşul să vibreze (FOTO şi VIDEO)

Formula „motoare + rock = energie pură!” a atras pe Faleza Dunării, la Elice, numeroşi gălăţeni, cur ...

Interpretare tulburătoare a gălăţencei Serenada Sîrghi, pe scena Festivalului Mamaia

Emoţionantă până la lacrimi, aşa a fost interpretarea gălăţencei Alexandra Serenada Sîrghi, vineri s ...

Avanpremieră a Festivalului Roman „Tirighina-Barboși”

Soldaţii romani şi fermecătoarele nimfe dace vă dau întâlnire sâmbătă, 23 august, de la ora 18,00, p ...

Transporturi pentru parcul eolian de la Cuca

Între 20 și 30 august, sunt programate să se desfășoare opt transporturi cu depășiri de gabarit, în ...

DISPOZIŢIA NR. 221 din 22 august 2025

    Costel Fotea, Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi; Având în vedere referatul de fundam ...

De ce merită Galațiul un loc pe harta turismului pentru copii (FOTO)

Publicația online clubulcopiilor.ro a realizat recent o hartă cu cele mai bine cotate atracții pentr ...

Continuă lucrările la pista de biciclete ce va conecta municipiul Galați cu Pădurea Gârboavele și comuna Smârdan

În curând gălățenii vor putea să se bucure de plimbări în mijlocul naturii, departe de zgomotul oraș ...

Partea leului, pentru Oțelul Galați. Cum se împart banii de la bugetul local pentru cluburile sportive

Finanțările de la bugetul local pentru programele sportive dedicate seniorilor solicitate de cluburi ...

A cincea licitație anulată pentru un contract de 749 de milioane de lei

Ghinionul pare că se se ține scai de procedura prin care Consiliul Județean Galați tot încearcă să a ...

De la apa brută... spre Apa Sâmbetei: licitaţie de peste 37 de milioane de lei, suspendată de jumătate de an

Nici anulată, nici adjudecată, ci suspendată de jumătate de an – cel puțin! – aceasta este starea li ...

Care cluburi sportive ar putea primi bani de la bugetul local

Şapte din cele opt cluburi sportive care au solicitat finanţare de la bugetul local pentru programel ...

Datele celui mai nou submarin nuclear rusesc, pe mâna Ucrainei

Date secrete despre cel mai nou submarin nuclear al Rusiei au ajuns pe mâna Ucrainei. Informațiile o ...

Rusia încă folosește „Mașinăria Apocalipsei”

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev i-a transmis joi președintelui american Donald Trum ...

Un nou proiect pentru „independența” structurilor anticorupție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a a ...

UE adoptă al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. În vizor, petrolul și energia

Statele Uniunii Europene (UE) au aprobat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentr ...

Bani pentru spitale de recuperare

Zece spitale de recuperare din toate regiunile ţării vor beneficia de investiţii de 742 milioane de ...

În iulie, 16 persoane confirmate oficial cu Covid, la Galați

Febră mare, dureri de cap și de oase și o stare generală alterată. Acestea sunt simptomele care ar t ...

Sedentarismul - boala care ne distruge în tăcere

Sedentarismul este considerat astăzi una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică, fiind a ...

Bătălie între ofertanţi, pentru investiţii în sănătatea copiilor din Galaţi

Regula ofertantului unic - în speţă aceeaşi „combinaţie” de firme de construcţii - care câştigă mari ...

Ocupații noi în COR

Clasificarea ocupațiilor din România (COR) ar putea fi completată cu două meserii noi, crescător de ...

Intenție de ultimă oră a patronului Liberty

Controversatul Sanjeev Gupta vrea să obţină finanţare de la gigantul american BlackRock pentru a răs ...

Indicii ROBOR stagnează aproape de rata de referință

La prezentarea Raportului asupra inflației, guvernatorul BNR a afirmat că o „scădere a dobânzii de p ...

Șomajul tehnic – ce este, cu cât se plătește și cât durează

Șomajul tehnic apare în momentul în care o companie își suspendă activitatea din motive economice, t ...

Turneu internațional la Chișinău

RUGBY. Naționala de rugby a României va participa în zilele de 23 și 24 august la Campionatul Europe ...

Ciclism și sănătate: Beneficii pentru corp și minte

Ciclism și sănătate: Beneficii pentru corp și minte Ciclismul nu este doar un mijloc de transport e ...

Se cunosc adversarele echipelor gălățene din Liga a III-a

Cele trei formații au fost repartizate în seria a doua, alături de echipe din județele Brăila, Buzău ...

Voleiul pe plajă, în actualitate

VOLEI. Este perioada în care, pe lângă alte discipline sportive, voleiul este la putere, continuă să ...

Ateliere de vacanță la Şcoala Gimnazială din Șendreni (GALERIE FOTO)

La Școala Gimnazială din Șendreni s-a derulat un nou tip de activitate, sub forma unor ateliere de v ...

Liderii de sindicat din Educaţie, față în față cu Ilie Bolojan

Profesorii au fost din nou la București, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării, în z ...

Școlile de Vară STEAM ajung în județul Galați

Județul Galați se alătură celor 33 de comunități din întreaga țară în care, în această vară, se desf ...

Reduceri drastice la bursele pentru studenți

Începând din această toamnă, bursele pentru studenți vor fi reduse atât ca valoare, cât și ca număr ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

„Dacia”, noul cinema unde se vor naște roboții din Galați. Renovare aproape finalizată la un obiectiv care părea sortit pieirii (FOTO)

Cinematograful „Dacia” din cartierul Micro 21 are mari șanse de a deveni primul din Galați renăscut ...

Imobilul centenar de pe strada Gării caută proiectanţi pentru renovare (FOTO)

Numără peste o sută de ani, are arhitectură urbană cu elemente de Art-Nouveau, se află pe lista monu ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Tichete electronice de energie pentru consumatorii vulnerabili

Consumatorii vulnerabili pot solicita, începând de miercuri, 20 august, tichetele electronice de ene ...

Prins la volan duhnind a alcool şi fără permis

Pe 20 august 2025, în jurul orei 04,05, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci au obs ...

Analiza financiară a zilei. A patra zi consecutivă de apreciere a leului

Moneda națională a continuat marțea aceasta tendința de aprecierea față de cea unică, pe fondul redu ...

Lucrări Apă Canal în zona IC Frimu

Operatorul Apă Canal SA Galați anunță că, la începutul săptămânii, a predat amplasamentul pentru luc ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Galațiul și Tecuciul, gazde ale unei călătorii muzicale de excepție

Galațiul și Tecuciul se pregătesc să găzduiască un eveniment cultural de anvergură în această vară. ...

Carnet cultural

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Iubitorii de artă gălăţeni sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia ...

150 de ani de la fondarea Partidului Național Liberal

Într-un peisaj aniversar marcat firesc de centenarul ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rang de ...

O nouă expoziție dedicată naturii și introspecției

O nouă expoziție cu tema „Grădini Miraculoase” a fost vernisată joi seară, 6 august, la Muzeul de Ar ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Amor nebun cu o minoră, finalizat în arestul Poliției

În categoria ”ce mai fac adolescenții când împlinesc o vârstă importantă”, se înscrie, mai nou, o tâ ...

Începe procesul șoferului turc care a ucis o mamă (FOTO)

Marti, 29 iulie 2025, este ziua când la Judecătoria Galați va avea loc primul termen de judecată în ...

Ciobanul care a ucis pentru apă, trimis în judecată

Procurorii au finalizat ancheta în cazul de omor care a șocat comunitatea din Rădești în prima zi a ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Fără curent electric în comuna Independența

Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) - Sucursala Galați anunță întreruperi ale alimentă ...

Nicio duminică fără un incident grav la scăldat! Tată a șapte copii, în comă după un plonjon

Temperaturile extreme îi împing pe tot mai mulți să se scalde în locuri neautorizate și periculoase. ...

Peste 40.000 de euro pentru noi indicatoare rutiere pe drumurile judeţene

După ce preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a dezvăluit că, în fiecare an, ...

Prefectul, în dialog cu primarul din Cudalbi

Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, a avut o întâlnire oficială cu primarul comunei ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” RUGA UNUI COPAC ANONIM (către Emil Ioițescu – La Mulți Ani!)

De mâine, când voi fi cais,/ te rog să laşi geamul deschis,să vezi cum urc la cer, pe brânci,/ să vă ...

Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DOINĂ (aşezare n-amurg)

(!) sub ochiul Resemnării, necruţător şi calm, văd Liniştea...şi-o caut în Taina unui Psalm al Lacr ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” FUGA din GÂND (exordiu)

Moto:„Nadir latent! Poetul ridică însumarea/ de harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi/ şi cânte ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” AIEVEA (schepsis tangou)

(!) dacă ai şti cât/cum a fost să-mi pară răucă am pierdut tot ce era blând şi frumoscând ai plecat ...

MARIA (XI)

Sigur că da! O aud pe Maria cum adoarme în inima pădurii!...Sigur că da! Cred că şi Maria mă aude cu ...

MARIA (X)

Maria-mi şopteşte că-i ostenită de atâta viaţă, de atâta nuntă, de atâta supărare, de atâta timp şi ...

MARIA (IX)

Încet-încet, nemaipomenit de încet, începe să se vadă şi să se audă cum se lasă seara următoare! Sea ...

MARIA (VIII)

Tăcere lungă. O oră. Două ore. Trei ore. Apoi, ca şi cum toate au un capăt de început, dar şi de sfâ ...

Aliatul sănătății în alimentația zilnică

Includerea lactatelor în dieta zilnică aduce numeroase beneficii pentru sănătate. Aceste produse sun ...

La 47 de ani, Andreea Bănică se împarte între concerte şi viaţa de familie

La 47 de ani, Andreea Bănică uimește cu silueta sa de invidiat și cu energia debordantă pe care o de ...

Tom Cruise - un Oscar onorific, dar și un eșec de casă cu ultima „Misiune: Imposibilă”

Misiunea este în sfârșit îndeplinită: Tom Cruise va primi un Oscar onorific, a anunțat Academia amer ...

Plăcinte cu brânză moldovenești

Plăcintele cu brânză moldovenești sunt una dintre cele mai îndrăgite delicii ale bucătăriei româneșt ...

Sfaturi. De ce e bine să consumăm ficat de pui?

Ficățeii de pui sunt bogați în proteine și au puține calorii Pentru o alimentație echilibrată, este ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea pisicilor

Proprietarii de feline care îşi doresc înmulţirea acestora trebuie să aibă anumite informaţii înaint ...

Hidratarea corectă în timpul lunilor de vară

În sezonul cald, când temperaturile urcă peste 30 de grade, ni se reamintește tot mai des cât de imp ...

Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii

Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Tempe ...