Marian Căpăţînă

Marian Căpăţînă

După mai bine de un deceniu, un gălăţean a intrat în finală la Campionatul naţional de înot

Marți, 12 Noiembrie 2013 04:00 | Publicat în SPORT
Sportivul Rareş Alexandru Bălan s-a clasat pe locul patru în proba de 50 metri fluture, devenind astfel primul înotător gălăţean care reuşeşte să ajungă într-o finală de Campionat Naţional după o pauză de mai bine de un deceniu. Performanţa înotătorului legitimat la Viva Sport Club a fost reuşită în weekendul trecut, la Campionatul Naţional pentru copii de 10-11 ani, competiţie desfăşurată la Bacău. „Aproape de podium acum, data viitoare va fi medaliat”, a estima ...

KARATE/ Zeci de medalii la „Naţionale” şi calificări la „Mondiale” pentru cluburile gălăţene

Joi, 07 Noiembrie 2013 18:00 | Publicat în SPORT
Cluburile gălăţene de profil au avut un bilanţ remarcabil la finalele Campionatului Naţional de Karate Fudokan pentru copii, competiţie desfăşurată în Galaţi şi la care au participat peste 250 de sportivi. Cei de la Karate Club Galaţi au obţinut un număr de 33 de medalii la această competiţie, dintre care 14 sunt titluri de campion naţional, şapte de vicecampion naţional şi 12 medalii de bronz. Medaliaţii acestui club au fost: Ervin Hotnog, Alexandru Nicodim, Răzvan Anghel ...

Germanul Lienen a preluat conducerea tehnică a Oţelului, contractul este pe doi ani şi jumătate

Miercuri, 06 Noiembrie 2013 21:52 | Publicat în SPORT
Fotbaliştii de la Oţelul au susţinut miercuri, înainte de prânz, prima şedinţă de pregătire condusă de germanul Ewald Lienen, noul antrenor al echipei. Acesta a ajuns în Galaţi miercuri dimineaţă împreună cu Lucian Ciofoaia, preşedinte al Consiliului de Administraţie înainte de intrarea în insolvenţă şi acum administrator special al FC Oţelul SA. Managerul general al echipei, Narcis Răducan, a spus că Lienen s-a întâlnit marţi seară cu patronul clubului, Dan Adames ...

Junioarele de la Danubius 2010 Galaţi, triumf total în turneul de handbal de la Oneşti

Miercuri, 06 Noiembrie 2013 13:06 | Publicat în SPORT
Clubul de handbal Danubius 2010 Galaţi a participat, la Oneşti, cu două echipe la un turneu pentru cele mai mici handbaliste, juniorele IV şi V, câştigând Cupa „In Memoriam” la ambele categorii de vârstă. Junioarele V, antrenate de Iulia Ilie, s-au impus categoric în primele două partide, 24-2 cu CSŞ Tulcea şi 11-4 cu HC Buhuşi, o replică serioasă primind doar din partida gazdelor, OK Sport Oneşti, pe care le-au învins cu 10-9. Lotul a fost format din Alexandra Perianu, Bi ...

Noul antrenor de la Oţelul a avut primul contact cu jucătorii

Miercuri, 06 Noiembrie 2013 13:12 | Publicat în SPORT
Fotbaliştii de la Oţelul au susţinut astăzi prima şedinţă de pregătire sub privirile germanului Ewald Lienen, noul antrenor al echipei. Acesta a ajuns în Galaţi în această dimineaţă împreună cu Lucian Ciofoaia, preşedinte al Consiliului de Administraţie înainte de intrarea în insolvenţă şi acum administrator special al FC Oţelul SA. Managerul general al echipei, Narcis Răducan, a spus că Lienen s-a întâlnit aseară cu patronul clubului, Dan Adamescu, iar după antren ...

Miercuri, după jumătate de an, se joacă din nou pe stadionul "Dunărea"

Miercuri, 06 Noiembrie 2013 10:30 | Publicat în SPORT
Cea mai mare arenă sportivă din Galaţi, stadionul „Dunărea”, revine astăzi în circuitul competiţional, la jumătate de an distanţă de când fusese abandonată din cauza stării precare a terenului. Între timp, gazonul a fost refăcut, iar astăzi echipa de ligă secundă FCM Dunărea revine „acasă”, urmând să dispute aici meciul din etapa a 12-a, cu Farul Constanţa, de la ora 14.00. Pe această arenă va juca FCM Dunărea până la finalul campionatului, administratorii baz ...

Ultimele ore de suspans, Oţelul îşi anunţă în această seară antrenorul

Marți, 05 Noiembrie 2013 12:49 | Publicat în SPORT
Narcis Răducan, managerul general al echipei Oţelul Galaţi, a spus astăzi, la orele prânzului, că în câteva ore speră să poată anunţa numele noului antrenor principal. „Aşteptăm semnarea actelor, mai sunt mici detalii de lămurit. Dacă nu apar surprize neplăcute de ultim moment, cred că în această seară vom puteam anunţa cine este noul nostru antrenor principal”, a precizat Răducan pentru www.viata-libera.ro Totodată, managerul Oţelului a negat că ar fi vorba de Pet ...

Cristian Ciocan va boxa cu un american redutabil, în Germania

Marți, 05 Noiembrie 2013 12:00 | Publicat în SPORT
Campionul european al greilor în versiunea WBO urmează să lupte cu Kevin Johnson, un pugilist care a rezistat 12 runde în faţa lui Vitali Klitschko Deşi se estimase că sunt şanse mari ca pugilistul gălăţean Cristian Ciocan, deţinător al centurii de campion european la categoria grea în versiunea WBO, să susţină pe 20 decembrie al treilea său meci consecutiv în Galaţi, în cele din urmă EC Boxing, clubul german care se ocupă de „Hammer”, a anunţat că gala va avea ...

Phoenix Galaţi, a doua victorie consecutivă

Luni, 04 Noiembrie 2013 20:06 | Publicat în SPORT
Echipa feminină Phoenix Galaţi a obţinut, luni seară, cea de-a treia victorie din actuala ediţie a Ligii Naţionale de baschet. Pe parchetul Sălii Sporturilor Dunărea, gălăţencele au marcat, în premieră, peste o sută de puncte, în victoria obţinută cu scorul de 102-60, în faţa oltencelor de la SCM Craiova, în cadrul etapei a VI-a. Este al doilea succes consecutiv, după ce în runda precedentă trupa pregătită de grecul Sakis Paralikas a dispus, în deplasare, de Nova Vita ...

Final magnific al unui sezon fabulos! Simona Halep a câştigat Turneul Campioanelor

Duminică, 03 Noiembrie 2013 19:40 | Publicat în SPORT
Jucătoarea de tenis Simona Halep, principala favorită, a câştigat, duminică seară, Turneul Campioanelor de la Sofia, dotat cu premii în valoare totală de 750.000 de dolari şi va ocupa, începând de luni, locul 11 în ierarhia WTA, cea mai bună clasare din carieră. Halep a trecut în finala de la Sofia de australianca Samantha Stosur, locul 19 WTA, scor 2-6, 6-2, 6-2, după o oră şi 37 de minute de joc, câştigând al şaselea său trofeu WTA din acest an. Cele două sportive s ...
Pagina 215 din 290

O nouă zi de protest la Casa de Pensii Galați

Angajații Casei Județene de Pensii Galați au ieșit din nou la protest, marți dimineață, timp de apro ...

Petreceri nocturne la Plaja „Dunărea”

Dacă în mod normal Plaja „Dunărea” se închide la ora 20.00, în această lună, în nopţile de joi - 10, ...

Sprijin digital pentru seniorii gălățeni, oferit de Biblioteca „V.A. Urechia”

Într-o perioadă în care tehnologia avansează rapid, iar multe servicii publice s-au mutat în mediul ...

Palatul Copiilor Galați face înscrieri pentru anul școlar 2025-2026

Palatul Copiilor Galați anunță începerea înscrierilor pentru anul școlar 2025-2026, pe toată durata ...

Recoltă bogată de șoferi-problemă pe drumurile cu risc ridicat

Peste 20 din cei aproape 900 de conducători auto care au trecut prin furcile controalelor poliției l ...

Poza zilei. Fiecare se răcorește cum poate

Deși nu-s neam cu rațele sau gâștele, pe căldura asta până și porumbeii simt nevoia să se bălăcească ...

Venit din Angllia cu o remorcă fără acte

Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-Rutier cercetează un cetăţean englez ...

Omagiu adus sculptorului Dan Mateescu - patru ani de la trecerea în veșnicie (VIDEO)

Pe 9 iulie 2021 ne părăsea sculptorul Dan Mateescu, o figură emblematică pentru Tecuci și, mai ales, ...

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE NR. 1 RĂDEȘTI, COMUNA RĂDEȘTI, JUDEȚUL GALAȚI

COMUNICAT DE PRESĂ FINALIZARE PROIECT “DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGI ...

Cum se renovează cu bani europeni pe strada Eroilor (FOTO)

De-atâta muncă susţinută a picat răsturnat panoul european, iar cel de şantier a dispărut cu totul! ...

CAPACITĂȚI DE PRODUCERE ENERGIE DIN SURSE REGENERABILE DE ENERGIE PENTRU CONSUM PROPRIU ÎN COMUNA COSMEȘTI, JUDEȚUL GALAȚI

24.06.2025 COMUNICAT DE PRESĂprivind începerea proiectului Beneficiar: Comuna Cosmești, județul Ga ...

19,5 milioane de lei pentru modernizarea Colegiului „Costache Negri”

Consolidare, eficientizare energetică, reabilitare şi modernizare - acestea sunt planurile Primăriei ...

Angajări pe bandă rulantă la Primăria Galaţi

Primăria Galaţi a mai lansat trei concursuri de recrutare pe lângă cele pe care le derulează deja, ş ...

Unde ajung banii încasaţi de Primăria Galaţi din vânzările de terenuri. Întrebări şi suspiciuni în şedinţa Consiliului Local

Venituri de 573.349 de euro, adică 2.849.544 de lei, atât a calculat consilierul local PNL Eduard Ci ...

Cărțile electronice de identitate, disponibile și pentru gălățeni

Noile documente care conțin un cip ce va permite accesul la 11 servicii digitale le sunt acum dispon ...

Cu ce important oraş spaniol se „înfrăţeşte” Galaţiul

Primăria municipiului Galaţi a cheltuit, recent, 9.000 de lei fără TVA pentru trei bilete de avion p ...

Mesaj pentru Trump: „Putin își bate joc de negocierile dumneavoastră de pace!”

Polonia, autoarea mesajului către Trump, este o susținătoare fermă a Ucrainei, iar ministrul de Exte ...

NATO înființează în România un hub pentru livrări militare

Un nou centru NATO pentru coordonarea livrărilor militare către Ucraina este în pregătire pe teritor ...

Șeful adjunct al Marinei ruse a fost ucis într-un atac ucrainean

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul șefului Marinei ruse, care a condus, de asemenea, o brigadă ...

Armata rusă își accelerează înaintarea în Ucraina

Armata rusă a realizat în iunie cele mai mari progrese ale sale pe teritoriul ucrainean după luna no ...

Cireșele - beneficii surprinzătoare pentru sănătate

Cireșele, fructele de sezon care aduc savoare începutului de vară, nu sunt doar un desert natural pe ...

Băuturile răcoritoare pot pune în pericol sănătatea copiilor mici

Pe fondul temperaturilor ridicate și al consumului crescut de băuturi răcoritoare, Agenția pentru St ...

Licitaţie pentru un centru integrat de îngrijiri paliative la Galaţi

Până pe 1 iulie 2025, Consiliul Judeţean Galaţi aşteaptă ofertele pentru proiectarea şi construirea ...

Sprijin emoțional și medical pentru bolnavii de cancer. Peste 17.000 de pacienți în Galaţi

Un program unic în România, dedicat pacienților oncologici din întreaga țară, a fost lansat oficial ...

Inflația va creşte anul acesta la 8-10%

După șase săptămâni consecutive în care BNR a injectat lichiditate în piața monetară prin operațiuni ...

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut sub pragul de 7%

Data de 8 mai, la trei zile după anunțarea celor doi candidați intrați în turul al doilea al alegeri ...

Remus Borza NU mai este administratorul concordatar al Liberty

Remus Borza, președintele Euro Insol SPRL, a confirmat pentru „Viața liberă”, duminică după-amiază, ...

SIDEX Synergy SA, planul B al salvării combinatului gălățean. O nouă societate pe acțiuni, în locul Liberty

Cinci companii importante din România, cu o cifră de afaceri cumulată de aproape 10 miliarde de euro ...

Șapte zile de campus internațional de baschet, la Galați

Un eveniment de excepție va avea loc, în perioada 10-16 iulie, la Galați, în organizarea Academiei d ...

Antrenorul gălățean Alexandru Ciobanu performează la loturile naţionale de juniori

Naționala de fotbal U15 a României a impresionat la ultimele două turnee disputate, iar selecționeru ...

CSM Arcada, în așteptarea... altor semnături

VOLEI. Cu o săptămână și jumătate înainte de începerea pregătirilor, apar informaţii noi despre cont ...

Rebecca Ciocan, vicecampioană la 800 m. Din sportul gălăţean

ATLETISM. Rebecca Daria Ciocan a terminat a doua în proba de 800 de metri din cadrul finalei Campion ...

Instruire pentru situații critice şi urgențe majore

În perioada 7-11 iulie, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în Sala Aula Magna, are loc ev ...

Școală de vară la Casa de Cultură din Tecuci

Casa de Cultură din Tecuci organizează, în perioada 1 iulie - 29 august, mai multe cursuri și atelie ...

Aproape 200 de profesori gălăţeni susţin Definitivatul

Proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ, sesiunea 2025, va avea loc pe 8 iulie 2025, ...

Reuniune dedicată inovației în domeniul naval

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a fost reprezentată la reuniunea internațională Waterborne ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Gălățeanul Dragoș Chirilă, greu de repatriat din cauza banilor. Va salva şapte vieţi

La numai 30 de ani, Dragoș Chirilă, un gălățean plecat în Marea Britanie ca să-și facă un rost alătu ...

Diaspora votează! Câţi români şi-au ales deja preşedintele

Potrivit datelor înregistrate în timp real, până sâmbătă, la ora 11,00, nu mai puţin de 270.809 de c ...

Coşuleţul cu zâmbete, o activitate pentru sănătate marca Şcoala Nr. 28 şi Clubul Kiwanis

În cadrul Şcolii de Vară desfăşurate, în perioada 30 iunie - 4 iulie 2025, la Şcoala Gimnazială Nr. ...

Faleza Dunării - între modernizare și realitatea de zi cu zi (FOTO)

Cu o lungime de circa patru kilometri, Faleza din Galați este cea mai întinsă de pe cursul Dunării. ...

Îngrijorări şi nemulţumiri în cartierele oraşului. Cine (mai) taie copaci prin Galaţi (FOTO)

Tăierile şi fasonările de arbori stârnesc din nou îngrijorare printre gălăţeni. O astfel de situaţie ...

Canonizarea Cuviosului Dometie de la Râmeț, fiu al Dunării de Jos

Duminică, 6 iulie 2025, drumurile pelerinilor au dus către Mănăstirea Râmeț, din județul Alba, unde ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

„Templul interior” al sculptorului Liviu Bumbu, la Muzeul de Artă Vizuală

Muzeul de Artă Vizuală găzduiește în aceste zile expoziția „Templul interior” a sculptorului Liviu B ...

„Regina nopţii”, selectată la Festivalul Naţional de Teatru

Spectacolul „Regina nopţii”, al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi, a fost selectat în Fes ...

Vernisajul „Salonului de vară”. Carnet cultural

 Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Templul Interior", cu lucrări ale sculptorului Liviu ...

Cenaclul „Noduri şi Semne, la Festivalul „Poezia - port la Dunăre”

Așa cum observa unul dintre invitații prestigioși, poetul craiovean Mihai Firică (proaspăt laureat a ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Iertat de pușcărie după ce vrut să arunce în aer trei oameni

Individul care în primăvara anului trecut a comis un atac violent asupra gospodăriei unui vecin, în ...

Ceremonie de onoare la Academia de Ştiinţe Juridice din România

Vineri, 4 iulie, Academia de Ştiinţe Juridice din România organizează un eveniment de gală, ceremoni ...

Ziua Polițistului de Penitenciare, sărbătorită la Galați

Penitenciarul Galați a marcat, săptămâna trecută, Ziua Polițistului de Penitenciare printr-un evenim ...

Preotul acuzat de viol a scăpat de arest

Tribunalul Galați a admis contestația preotului cercetat pentru viol și, după o amânare de patru zil ...

Testare și informare în cadrul unei campanii pentru prevenirea consumului de alcool

Direcția de Sănătate Publică Galați, prin Compartimentul Promovarea Sănătății, a derulat, în lunile ...

Incendieri intenţionate în judeţul Galaţi. Pompierii au stins câteva focare şi încă intervin

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „General Eremia Grigorescu” al județului ...

Multe cărți noi, la biblioteca din Slobozia Conachi

Biblioteca Comunală Slobozia Conachi și-a îmbogățit semnificativ colecțiile, oferind acum locuitoril ...

Fost consilier local în Corod, găsit în incompatibilitate

Costel Negruţ, fost consilier local în comuna Corod, judeţul Galaţi, a fost găsit în incompatibilita ...

CRUCIȘĂTOR și RADICAL (literalmente)

La început... (crucişător şi radical)...m-a cucerit, m-a pus cu faţa la perete,m-a dat la vulg, la d ...

POEM în MIȘCARE (oare ce-ar fi?)

Şi-am întrebat... să-mi spună şi să-nvăţ:nimica nu-i, dacă nu e Mişcare!!??Mişcarea ţine totul într- ...

NUMAI AICI (aşteptare... picior peste picior)

Motto: „de când aşteaptă să te-ntorci acasă,/ stă numai la fereastră, negreşit...!.../ a vrut să ple ...

DOMNUL (în) ALB (elegie în alb)

Domnule-(n) Alb, fii blând şi milostiv,/respectă-ţi Jurământul de onoare,nu vezi câtă nădejde-n juru ...

RECULEGERE... la moartea unui POET

1.Moartea unui poet... (Panait Căpăţână, să zicem)... însemnează o Metaforă mai puţin în Arsenalul P ...

PASĂMITE!!!

Dacă-i goală, o văd plină (plină cum e luna goală)...! Umblă dezbrăcată, albă, ca mireasa-n catedral ...

IACĂTĂ!!!

Tocmai de atunci, când cele două clopote ale schitului Zimbru se aprindeau şi se stingeau în dangăte ...

SCRISOARE DESCHISĂ... la TIMP

Bună dimineaţa, bună ziua, bună seara!... Mă numesc Divina Tragedia şi număr 2025 de ani... după H, ...

Cariere. Andrew Fletcher, fondatorul trupei Depeche Mode

Muzicianul britanic Andrew John Leonard Fletcher s-a născut pe 8 iulie 1961, la Nottingham. S-a mut ...

Filmul zilei la tv

„Jaf in stil londonez” Marea Britanie (2017), acțiune, thriller Prima TV, luni, 7 iulie, ora 20.00 C ...

Remember. Dimitrie Voinov (1867-1951)

Dimitrie Voinov, biolog, zoolog, histolog și citolog, s-a născut pe 6 februarie 1867, la Focșani. Es ...

Cariere. Tamás Barta, unul dintre cei mai buni chitariști maghiari

Tamás Barta, chitarist, vocalist și compozitor maghiar, s-a născut pe 7 iulie 1948, la Budapesta. L ...

Cum recunoaştem deshidratarea la câini şi pisici. Şcoala iubitorilor de animale

Pentru a ajuta animalele de companie să treacă mai ușor peste canicula verii, este important să le o ...

Investigații medicale pentru sănătatea sexuală. Prevenirea, preferabilă tratamentului

Testele de screening, investigațiile medicale și consultul de rutină sunt esențiale în prevenția can ...

Cum organizezi o escapadă romantică în Turcia?

Turcia este genul acela de destinație care surprinde plăcut nu prin imagini repetate cu hamamuri sau ...

Sex și psihologie după divorț. Reguli pentru reușita la „a doua șansă”

Ai o nouă relaţie după divorţ? Ceea ce-i împărtăşeşti noului tău partener din culisele experienţelor ...