„Dragii mei, centenarul e nimic în fața veșniciei”

Marți, 04 Martie 2025 16:00 | Publicat în EVENIMENT
Mărturisirea plină de înțelepciune, dar și de umor din titlu, îi aparține gălățencei Irina Iliescu, o doamnă care tocmai a sărbătorit 100 de ani de viață. O aniversare la care a primit un frumos buchet de flori și o diplomă, din partea administrației locale. Sărbătorita se află, de opt ani, la Căminul pentru Persoane Vârstnice "Sfântul Spiridon", unde a fost vizitată de viceprimarul municipiului Galați, Silvia Atanasiu. Într-o foarte bună stare de sănătate și cu ...

Ce-a mai făurit Primăria Galați în Făurar?

Miercuri, 05 Martie 2025 08:00 | Publicat în Regional
Ce-a mai făurit Primăria Galați în Făurar?  Cu 42 de autobuze electrice, noi și moderne, precum și cu tramvaie noi intrate în circulație, în timp ce lucrările au continuat la clădiri importante ale orașului sau la strada Domnească, iată că luna februarie, cunoscută și ca Făurar, a fost cu mult peste așteptări pentru administrația locală.  Cum au ajuns cele 42 de autobuze de electrice Finalul lunii februarie schimbă complet paradigma transportului public de persoane d ...

Ucraina caută alternative la armamentul american

Marți, 04 Martie 2025 15:08 | Publicat în Război în Ucraina
Ucraina a declarat marți că „discută” cu europenii posibilitatea de a înlocui ajutorul militar american, declarându-se în același timp deschisă pentru „negocieri” cu Washingtonul, după anunțul Casei Albe de a suspenda acest sprijin crucial pentru Kiev și armata sa, relatează AFP și EFE. După scurgerile de informații conform cărora Casa Albă a decis să oprească orice ajutor militar acordat Ucrainei, Mihailo Podoliak, consilier al președinției ucrainene a declarat mar ...

Poza zilei. Tinereţea nu se sperie de timp, nici de vreme

Marți, 04 Martie 2025 15:05 | Publicat în EVENIMENT
Tinereţea de azi e diferită, cumva, de cea de acum două, trei decenii. Parcă sunt mai puţin grăbiţi tinerii de azi, mai puţin nerăbdători să trăiască tot acum, imediat, la intensitate maximă. Mai dispuşi să se oprească şi să respire, să stea pe o bancă, deşi afară nu sunt nici măcar 10 grade, să îşi ia timp pentru ei. Nu mai aleargă după autobuze, fiindcă peste câteva minute oricum vine altul şi-apoi ce atâta grabă? Nu îi sperie nici vremea, nici nu stau cu och ...
Autoritățile locale cu rol în gestionarea situațiilor de urgență nu vor să fie prinse pe picior greșit în cazul unui atac armat sau al altei situații cu caracter iminent, periculos pentru populație, au anunțat reprezentanții ISU Galați, în cursul zilei de marți, 4 martie, ca urmare a apariției în spațiul public a unor informații privind unele demersuri interinstituționale. Nu este vorba despre un pericol iminent, au transmis oficialii, care au ținut să precizeze că astfe ...

Restaurant din Galați închis temporar de Garda de Mediu

Marți, 04 Martie 2025 14:44 | Publicat în EVENIMENT
Pe lângă calitatea produselor alimentare pe care le servesc, curățenia ireproșabilă și calitatea muzicii „prestate” pentru clienți, restaurantele ar trebui să fie atente și la alte aspecte, care țin de protecția mediului și pe care unii probabil că le consideră fleacuri. Nu e deloc așa, iar acest lucru este confirmat încă o dată de concluziile unui control efectuat de Garda de Mediu la un operator economic din Galați care desfășoară activități de „restaurante și o ...

Factori de zi cu zi care afectează libidoul

Duminică, 09 Martie 2025 13:00 | Publicat în MAGAZIN
Stresul, sedentarismul, rutina în cuplu şi presiunea performanţei în intimitate, abuzul de alcool şi fumatul se numără printre cei mai mari duşmani ai libidoului. Stilul de viaţă nesănătos afectează apetitul sexual la 78 la sută dintre bărbaţi şi la 91 dintre din femei, arată statisticile. Cele mai noi statistici au demonstrat că un cuplu din două are probleme în relaţia intimă, nemulţumirile apărând cel mai adesea din cauza incompatibilităţii, dispariţiei atracţiei ...

Cât de des fac sex cuplurile, în funcție de vârstă

Sâmbătă, 08 Martie 2025 20:30 | Publicat în MAGAZIN
Prima tinerețe este considerată, tradițional, perioada în care atât femeile, cât și bărbații sunt cei mai activi sexual. La polul opus, vine etapa 60+, când frecvența cu care cuplurile se bucură de plăceri în dormitor scade dramatic sau chiar dispare complet. Cantitatea nu înseamnă neapărat și calitate, semnalează specialiștii, care au înregistrat impresii mai bune în rândul seniorilor, decât printre tineri. Care este numărul normal de raporturi sexuale pe care ar trebu ...

Atelier de confecţionat mărţişoare pentru elevi

Miercuri, 05 Martie 2025 11:30 | Publicat în EVENIMENT
Muzeul „Casa Cuza Vodă", din cadrul Muzeului de Istorie „Paul Păltănea", organizează o activitate dedicată tradițiilor de primăvară intitulată sugestiv „Mărțișorul la muzeu”. Evenimentul artistic se va desfășura vineri, 7 martie 2025, ora 10.00, la Muzeul „Casa Cuza Vodă" Galați, strada Alexandru Ioan Cuza nr. 80. Cu această ocazie, elevi de clasa I de la Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei" Galați vor participa la o expunere educativă și un atelier creativ, sub ...

Patru navaliști gălățeni, în conducerea ANCONAV

Miercuri, 05 Martie 2025 10:30 | Publicat în EVENIMENT
Asociația Națională a Constructorilor de Nave din România (ANCONAV), ajunsă la a 97-a întrunire, și-a desemnat, recent, noul Consiliu director. Din cei șase membri ai consiliului, nu mai puțin de patru sunt gălățeni. Astfel, noul președinte al ANCONAV, cu un mandat pe perioada 2025-2029, este Alina Puia (director Vard Shipyards România). Cei trei vicepreședinți ai asociației sunt Radu Rusen (director general Șantierul Naval Constanța, perioada 2025-2029), Florin Rășcanu (di ...
Pagina 743 din 2963

Gregor Teodorescu spune „Adio!” Consiliului Local

Gregor Teodorescu, liderul PACT pentru Galați, și-a anunțat demisia din funcția de consilier local a ...

PSD Galați a pierdut un parlamentar

Echipa PSD Galați este mai săracă, de luni, 15 septembrie, cu un parlamentar. Liviu Bogdan Ciucă a ...

Street FOOD Festival revine la Galați, în Grădina Publică, între 18 și 21 septembrie!

Robin and the Backstabbers, Om la lună, Tania Turtureanu și mulți alții vor urca pe scena festivalul ...

Gălățenilor li se pregătește Târgul de Toamnă

Ceaune aburinde cu zacuscă și magiun, plăcinte de toamnă delicioase, must proaspăt, o mulțime de fru ...

Poza zilei. Galațiul, mereu „surprinzător”

Prezint din start scuze gălățenilor care privind această poză își vor pierde pofta de mâncare! Nu, ...

Pregătiri pentru turnarea celui de-al treilea etaj al noului spital de la Tecuci

Pe șantierul noului spital din Tecuci se pregătește o nouă etapă importantă - turnarea plăcii celui ...

Un an de la inundațiile din județul Galați: bilanț și apel la acțiune

Duminică, 14 septembrie, s-a împlinit un an de la inundațiile care au schimbat viețile a mii de oame ...

Bucate tradiționale și amintiri neprețuite la Festivalului gastronomic pescăresc de la Rogojeni

Liniștea dimineții se risipește treptat în satul Rogojeni, din comuna Suceveni, pe măsură ce fumul g ...

Anunț - CCA SPEDITION LKW SRL

ANUNȚ CCA SPEDITION LKW SRL, în calitate de beneficiar al proiectului finanțat prin Planul Național ...

Au început lucrările pe tronsonul 2 al bulevardului Siderurgiştilor

S-a dat start lucrărilor de modernizare şi pe al doilea tronson al bulevardului Siderurgiştilor, anu ...

Peste 3,5 milioane de euro pentru dezvoltarea rurală. O nouă strategie în Regiunea Sud-Est

Asociația GAL Tecuci, unul dintre cele mai mari Grupuri de Acțiune Locală din Regiunea Sud-Est, a în ...

Comisia pentru Acord Unic din Galați, inactivă din 2020

Consiliul Concurenței recomandă modificarea legislației privind autorizarea lucrărilor de construcți ...

Județul Galați, promovat prin clipuri de prezentare

În vreme ce municipiul are deja două clipuri de promovare - „Galaţi, în ritmul Dunării”, lansat în f ...

Baciu la (n)oi. Caricatura zilei

Caricatura zilei ...

Prefectura susține că cifrele privind reducerile de personal din administraţie nu sunt greșite, ci incomplete

Declarațiile premierului Ilie Bolojan, făcute pe 2 septembrie, au stârnit nemulțumiri la Galați. Pot ...

În opinia Moscovei, „NATO este de facto în război cu Rusia”

Alianța Nord-Atlantică oferă sprijin direct și indirect regimului de la Kiev, astfel că „se poate af ...

Opinii. Tunul de aur și drona de tinichea

Să tragi cu o armă de jumătate de milion de dolari într-o dronă de 20.000 e ca și cum ai da foc la c ...

Drone rusești intrate în spațiul aerian al României

O dronă rusească a pătruns în spațiul aerian al României, sâmbătă după-amiază, în timpul unui atac r ...

Avertisment NATO pentru Moscova, după doborârea dronelor ruseşti în Polonia

Armata poloneză a anunţat, miercuri dimineaţă, că a doborât drone care au încălcat spaţiul său aeria ...

Aproape 23.000 de gălățeni nu mai sunt coasigurați de la 1 septembrie

Unul dintre pachetele de austeritate impuse de Guvernul Bolojan prevede excluderea persoanelor coasi ...

Aproape 100 de milioane de lei pentru sănătatea copiilor din Galaţi

În condițiile în care finalizarea unora dintre investițiile aflate în derulare se află în întârziere ...

Al treilea caz de infectare cu West Nile la Galați

Direcția de Sănătate Publică a anunțat cel de-al treilea caz de infectare cu virusul West Nile, cons ...

OPTIMAR – Clinica de oftalmologie unde grija pentru ochii tăi se îmbină cu expertiza unei echipe medicale dedicate

Galațiul are, în sfârșit, o clinică exclusiv de oftalmologie la standarde europene: OPTIMAR . Cu o e ...

Euro a scăzut la minimul ultimelor trei săptămâni

Pariurile puse de investitorii internaționali pe începerea procesului de normalizare a politicii mon ...

Patronatele cer susținerea IMM-urilor și stimularea investițiilor

Cele mai recente date oferite de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că rata inflației în ...

Sindicat dedicat lucrătorilor de pe platforme digitale

Blocul Național Sindical (BNS) anunță lansarea primului sindicat din România dedicat lucrătorilor de ...

Analiza financiară a săptămânii. Euro a revenit sub pragul de 5,07 lei 

Decizia de vineri a agenției Moody's de a reconfirma ratingul aferent datoriei guvernamentale a Româ ...

Goluri multe, rezultate surpriză și... o primă neprezentare

Runda a doua a Campionatului Județean de fotbal ne-a oferit multe jocuri interesante, cu apetit ofen ...

Probleme mari la Oțelul, după eșecul cu FC Botoșani. Cauze ale evoluțiilor îndoielnice

Gruparea gălățeană pare să fi intrat pe o pantă descendentă, existând mai multe explicații pentru ul ...

România, două înfrângeri la ”Mondiale”

Luni, la prânz, România a întâlnit echipa Olandei în cel de-al doilea meci de la ”Mondialele” din Fi ...

CSM Arcada se antrenează la foc continuu

Folosind o expresie din alte domenii, putem spune că echipa masculină de volei CSM Arcada se antrene ...

Școala Gimnazială nr. 3 din Galați, transformată prin artă urbană

Anul școlar a început într-o atmosferă plină de culoare la Școala Gimnazială nr. 3 din Galați. Clădi ...

Tabără la munte pentru elevii din Galați care au reciclat aparatură electrică

Elevii din Galați care au reciclat cea mai mare cantitate de echipamente electrice și electronice și ...

Elevi de la Școala Gimnazială nr. 26, în vizită la Viaţa liberă (GALERIE FOTO)

În această săptămână am învățat altfel, nu din manuale, nu prin teste și teme, ci prin experiențe ca ...

Elevii de la Școala 29, antreprenori la târgul de carte

La începutul acestui an școlar, Școala Gimnazială Nr. 29 a deschis porțile nu doar către cunoaștere, ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

Comunismul a fost (și este) de mai multe feluri?

Roberto Iacomi se întoarce la Galați cu o nouă carte. Culmea, o carte de… actualitate, dacă ținem co ...

Peste 500.000 de români vor să emigreze

România este țara cu cea mai mare pondere din Europa Centrală și de Sud-Est a locuitorilor care decl ...

Participare-record la cel mai mare festival românesc din America

Peste 12.000 de persoane au invadat încântătoarea promenadă The Wharf din Washington, D.C., timp de ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Sărbătoarea Sfintei Cruci, moment de bucurie sufletească la Galați (GALERIE FOTO)

Biserica „Sfânta Cruce” din Galați și-a sărbătorit hramul în Ziua Înălțării Sfintei Cruci din 14 sep ...

Conflicte duse la nivel de teroare într-o familie gălățeană. Când ordinul de protecție e insuficient

Un bărbat din județul Galați a ajuns după gratii la capătul mai multor ani în care a fost în conflic ...

CARITABIL. Semimaratonul Brăila 2025 vă aşteaptă

Cea de-a VI-a ediție a Semimaratonului Brăila 2025 se va desfăşura duminică, 28 septembrie, începând ...

Un nou model de asistență maternală pentru copiii cu dizabilități

Un model inovator de asistență maternală specializată pentru copiii cu dizabilități va fi implementa ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Andreea Gabriela Tudor - figura umană, în centrul creației. Tineri artişti gălăţeni

Arta gălățeană feminină, care a fost bine reprezentată chiar de la înființarea în 1951 a Cenaclului ...

Tecuciul, prezent din nou la Radio România Cultural

La invitația profesorului şi scriitorului Vasile Ghica, o echipă de realizatori de la Radio România ...

Căsuţa cu poveşti la Cenaclul „Noduri şi Semne”

"Așa e copilăria. Așa a fost și copilăria mea. Citeam povești pe nerăsuflate. În biblioteca mea, căr ...

Debut de stagiune lirică la Teatrul „Nae Leonard”

De aproape șapte decenii, Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” este un pilon al vieții ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

UPDATE: Tâlharul care a jefuit o femeie în scara blocului a fost prins. Are la activ mai multe atacuri

UPDATE 12 septembrie 2025: Poliția Galați a anunțat în cursul dimineții de vineri, 12 septembrie, că ...

Avocatul care cerea bani pentru a mitui polițiști a ajuns la judecată

Ionuț Marius Cîrjeu, avocatul din Tecuci prins la începutul lunii iunie în timp ce lua mii de euro d ...

Afaceriștii acuzați de fraudă cu mașini de lux nu vor sta după gratii

Cei cinci oameni de afaceri reținuți săptămâna trecută de DNA București în dosarul în care sunt acuz ...

În Galați, s-a furat mai puțin și s-au comis mai puține violențe. Strategia de prevenire a poliției

În Galați, s-a furat mai puțin și s-au comis mai puține acte de violență. Cel puțin asta reiese din ...

Prin Fundația „Inimă de copil”, case noi pentru familii lovite de inundații anul trecut

Trei familii care au pierdut totul în inundațiile de anul trecut au acum motive de bucurie. Două fun ...

Sfinţirea unui nou monument la Tudor Vladimirescu

Aşa cum anunţam pe 25 august 2025, Asociaţia Clubul Pensionarilor din comuna Tudor Vladimirescu a de ...

Vânătoare de pescari fără permise de-a lungul Siretului (VIDEO)

Dacă sunteți pasionați de pescuit, nu ieșiți ”la baltă” decât cu permis și cu numărul egal de ustens ...

Sesiune de informare privind soluţii de finanţare în comunitățile rurale

Asociația Grup de Acțiune Locală „Lunca Joasă a Siretului” organizează vineri, 12 septembrie, la ora ...

Strada FRUNZEI (dosarele Z)

Din sufletul tău mare cât Luna cea mai plinăam învăţat (întruna) să tai frunze la câini,aici, pe str ...

O FATĂ ȘI UN ROGVAIV (dosarele XYZ)

Hai să vedem curcubeul! –îi ziceam fetei la care ţineam pe ascunsfiindcă nu voiam să se ştie cât de ...

ULTIMA ROCADĂ [trucaj...cu FRATELE FLORII DE SALCÂM]

Câtă LUMINĂ-mi bate-n geam...şi eu nu ştiusă mai deschid şi s-o primesc...sunt prea pustiu –plătesc ...

RE/DARE SAMĂ (cu Steaua)

o văd în cădere, numai în cădere o văd - în rest, toată viaţa, ca şi cum n-ar fi, ca şi cum n-aş ave ...

INVIDIE FRUMOASĂ... CU DOUĂ HALUCINOGENE

Odată, după utrenia de Duminică... mă aflu ţanţoş şi viteaz pe strada Frunzei, după cumpărături de-a ...

BAGATELĂ UNIVERSALĂ

Sunt convins că toată lumea ştie ce a păţit vicleanul rege al Corintului, nenea Sisif, din cauză că ...

APA ÎN CARE A PLÂNS DUMNEZEU

Nu mai trăieşte de multă vreme! Dar asta nu însemnează că-i moartă! A jurat că nu moare Niciodată, d ...

VEHEMENT și DEFINITIV

În anul 2024, pe 16 Iulie, fără să mă informez pe-ndelete, m-am deplasat până pe vârful Găina, la Tâ ...

Remember. Jean Piaget, figură centrală a psihologiei

Psihologul elvețian Jean Piaget s-a născut pe 9 august 1896, la Neuchâtel. Este cunoscut ca fiind pr ...

Cariere. B.B. King, regele bluesului

Celebrul bluesman american Riley B. King (cunoscut ca B.B. King) s-a născut pe 16 septembrie 1925, l ...

Remember: Richard Wright (1943-2008), pianistul care a fondat trupa Pink Floyd

Muzicianul britanic Richard Wright s-a născut pe 28 iulie 1943, la Middlesex, Anglia.  A fost un cl ...

Fausto Coppi, campionul campionilor din ciclism

Ciclistul italian Fausto Coppi s-a născut pe 15 septembrie 1919, la Castellania, Piemont. El a fost ...

Care sunt cauzele şi simptomele indigestiei la câini. Şcoala iubitorilor de animele

Ca și în cazul oamenilor, câinele se poate confrunta cu indigestia. Aceasta nu este o afecțiune dige ...

Îngrijirea câinilor şi pisicilor la început de toamnă

Odată cu schimbarea anotimpului, rutina de îngrijire a animalelor de companie necesită mici ajustări ...

Psihoterapia bazată contactul cu natura. Beneficiile terapeutice ale mediului înconjurător

Pe lângă remediile fizice, medicina naturistă modernă explorează și beneficiile terapeutice ale medi ...

Şcoala iubitorilor de animale. Câinele are nevoie de mai multă mişcare!

Câinii au nevoie de exerciţii fizice regulate. Dacă patrupedul nu are parte de suficientă activitate ...