OPINII - Viaţa Liberă Galaţi

Infarctul vine pe firul de la fix

Scris de Sâmbătă, 28 Mai 2016
Acest articol nu se vrea a fi unul moralizator. Nici critic, nici ironic, ci doar o pledoarie la conştiinţă şi luciditate, desprins dintr-o nefericită experienţă pe care am ajuns să o trăiesc la mult timp după ce am crezut, ca mulţi alţii, că mie şi celor apropiaţi mie nu mi…

Candidatul gălăţean şi apa rece gratuită

Scris de Vineri, 27 Mai 2016
Candidaţi mulţi, idei puţine. Cam aşa s-ar rezuma întreaga campanie care se desfăşoară în faţa noastră, de la începutul lunii mai. Mă rog, de mai devreme, dacă ar fi să ne luăm după faptul că toţi politicienii au descoperit internetul şi au început să îi bată la porţi mai nerăbdători…

Secretul pute mai rău ca brânza

Scris de Joi, 26 Mai 2016
Dacă la depozitul magazinului din colţ, de unde v-aţi făcut cumpărăturile acum câteva zile, s-au găsit câteva tone de brânză expirată, v-ar interesa sau nu să ştiţi asta? Desigur că da, asta doar în cazul în care consideraţi că riscul unei infecţii toxico-alimentare e un fleac. Până la urmă, ce-i…

Călcatul pe cadavre, sport naţional

Scris de Miercuri, 25 Mai 2016
Sistemul ucide. Nu este prima oară şi, cu siguranţă, nu va fi nici ultima oară când voi afirma acest lucru. Şi asta pentru că, la fiecare nouă tragedie care se întâmplă în România, se mai află un adevăr dureros, pe care unii sau alţii au încercat să îl ascundă sub…

Cuminţenia alegătorului şi obrăznicia candidatului

Scris de Marți, 24 Mai 2016
Ghemuită la pământ, cu braţele încrucişate şi genunchii strânşi la piept, aşa aşteaptă „Cuminţenia pământului” să fie (răs)cumpărată de românii convinşi că Brâncuşi e al meu/lor. Privind-o cu atenţie, încep să cred că postura i s-ar potrivi, la o adică, şi alegătorului român. Alegător care, cel puţin în perioada campaniei…

”Nevinovați” cu vină în afacerea dezinfectanților

Scris de Luni, 23 Mai 2016
Apele s-au liniştit suspect de rapid, după unda de şoc produsă în societea românească de scandalul dezinfectanţilor diluaţi folosiţi în spitale. Anchetele făcute de Cătălin Tolontan şi echipa sa, precum şi controalele pe care acest demers jurnalistic le-a provocat ulterior au scos la iveală un adevărat sistem mafiot, care căpuşează…

Cum să câştigi la loterie, dacă nu joci

Scris de Sâmbătă, 21 Mai 2016
Umblă de ceva zile un material prin Galaţi cum că în ultimii ani fi fost desfiinţate vreo 35.000 de locuri de muncă. Asta, în condiţiile în care, statistic vorbind, în ultimii ani, numărul salariaţilor din Galaţi s-a învârtit pe undeva pe la 115.000. Deci, care să fie adevărul? Dacă ne…

Investiţiile de la capătul tunelului

Scris de Vineri, 20 Mai 2016
Probabil că nu-i chiar întâmplător că dezbaterea privind stadiul proiectului tunelului pe sub Dunăre de la Galaţi a apărut în plină campanie electorală. Pe de altă parte, merită să ne reamintim în fiecare zi că în partea asta de ţară nu s-a derulat niciun proiect major de modernizare a infrastructurii.…

Ne aruncăm valorile la fier vechi!

Scris de Joi, 19 Mai 2016
Ar trebui să ne crape obrazul! Dar ne-am obişnuit şi noi, ca şi autorităţile noastre (peştele de la cap se-mpute!) să pretindem că nu-i treaba noastră. Deşi problema se întâmplă la noi în ogradă, e mai bine să dăm impresia că ea, de fapt, nu există.Cu toţii am trecut pe…

Fiţos mic, unde-i valoarea ta?

Scris de Miercuri, 18 Mai 2016
Într-una din zilele trecute, îmi spunea un prieten: „Cred că Galaţiul este unul dintre oraşele cu cele mai multe maşini scumpe pe metru pătrat”. "Ei, aş!", îi replic. De unde atâta! Dar convingerea nu mă ţine decât două minute, cât să îi servesc un argument sănătos, cum că şi cele…

Extemporal la termoficare

Scris de Marți, 17 Mai 2016
Pe principiul comisiilor care, dacă nu îngroapă o problemă, cel puţin o amână pentru o dată care va fi anunţată ulterior, la orizont se prefigurează o nouă garnitură, de jurişti de această dată, de la Electrocentrale şi Calorgal, care să-şi bată capul - cum o fi mai bine să se…

Cum care Erlenmeyer?

Scris de Luni, 16 Mai 2016
S-a tot discutat despre faptul că, în vreme ce învăţământul românesc este preponderent teoretic, bazându-se nu pe cunoaşterea prin experienţă directă, ci pe cea prin intermediar, sistemul din alte ţări se bazează pe aplicarea aproape concomitentă a informaţiilor primite de la profesor în experimente, jocuri, activităţi practice, de natură să…

Aduceţi, domnilor, maimuţele!

Scris de Sâmbătă, 14 Mai 2016
Gospodărire Urbană, fă-ţi treaba! Gălăţenii nu-ţi plătesc lefuri pentru stat (nici la stat şi nici în stat)! Lianele ne mai lipsesc de prin cartiere, pentru ca tabloul junglei urbane să fie complet! Stau şi mă întreb, de multe ori, dacă şefii mai mari sau mai mici, de prin instituţiile publice,…

Deschideţi geamul, că murim!

Scris de Vineri, 13 Mai 2016
Se încheie prima săptămână fără maxi-taxi în Galaţi. Ca să nu fiu suspectată de vreo înclinaţie de a ţine cu unii sau cu alţii, vă spun din start că, pentru mine, schimbarea nu există, fiindcă circul pe nişte trasee unde nu exista oricum niciun traseu de microbuz, iar autobuzele erau…

Cine va fi primarul Galaţiului?

Scris de Joi, 12 Mai 2016
Chiar, cine va fi? În ultimele săptămâni, am auzit întrebarea asta mai des decât „Bună ziua!” ori decât „Hristos a înviat!”. Deşi nu sunt rudă nici cu Pythia şi nici cu Mama Omida, mărturisesc că şi mie mi-ar fi plăcut să-mi pot da un răspuns sigur la întrebare. Un răspuns…

O demisie care nu dovedeşte nimic

Scris de Miercuri, 11 Mai 2016
A fost nevoie de două scandaluri publice majore pentru îndepărtarea lui Patriciu Achimaş-Cadariu din fruntea Ministerului Sănătăţii. Primul a fost cel al bebeluşilor din Argeş, morţi în condiţii suspecte, din cauza sindromului hemolitic uremic. A doua criză, care de altfel a şi pus capăt scurtei cariere ministeriale a lui Cadariu,…

Scuzaţi de expresie, ”cultural”!

Scris de Marți, 10 Mai 2016
Cam alunecoasă, doamna Şuteu? Sigur, ministrul nu putea declara de pildă, în discuţia de la PRO Tv despre starea şi intenţiile Ministerului Culturii, că va profita că acea capodoperă-simbol pentru creaţia românească, Cuminţenia Pământului, oricum n-ar putea fi scoasă din ţară. Sper că nu gândeşte aşa, căci şi nava „Libertatea”,…

Regulile de căpătâi, în autobuz

Scris de Luni, 09 Mai 2016
Ştim cu toţii că în autobuz e îngrămădeală, că deseori pute şi că trebuie să fim cu ochii în patru la hoţii de buzunare. Bine, era aşa încă de pe vremea când sute de gălăţeni circulau doar cu maxi-taxi şi scuipau în sân când auzeau de urcat în autobuz… De…

Nu mai ascundeţi adevărul sub preş!

Scris de Sâmbătă, 07 Mai 2016
Recentul scandal al dezinfectanţilor diluaţi vânduţi la preţuri uriaşe în peste 300 de spitale din România arată, încă o dată, că sistemul românesc, indiferent de domeniu, trebuie schimbat de la bază. Poate că schimbarea ar trebui începută cu oamenii, începând cu cei de la vârf, votaţi de noi, şi continuând…

Să-nceapă circul!

Scris de Vineri, 06 Mai 2016
"Sunt pe traseu, da’ nu ştiu dacă mâine mai ies. Duminică e zi liberă! Tu ce faci cu maşina? O vinzi?! Păi, şi ce, scoţi pe ea măcar cât ai dat avansu’?!… Nu, plinul de benzină nu-l mai fac! Doar n-o s-o vând cu benzină cu tot!… Moşu’ nu se…

Îi recomand domnului primar să urce pe tocuri

Scris de Joi, 05 Mai 2016
Nu cred că ar fi o problemă prea mare pentru dumnealui, la cât s-a dat în stambă în ultima vreme, pozând ba în „demolator” (în cabina unui buldoexcavator, cu cască pe cap şi un morman de moloz în faţa utilajului), ba pe post de „mentor triciclist” şi „proptea” pentru Nicolae…

Dragnea, pe fond Ponta-închis, maro

Scris de Miercuri, 04 Mai 2016
Politica actuală românească, înaintea apropiatelor alegeri, a ajuns ca un festival mediocru de film, cu subiecte minimaliste şi cu actori de mâna a treia. Niciun jude (pardon, june) prim, niciun mare ticălos dar şarmant, nicio divă politică! Ultima în stare să enerveze sau să extazieze la extrem a fost Udrea.…

Unu' mai afumat ca altu'

Scris de Marți, 03 Mai 2016
Foarte mulţi dintre tinerii români au fost, de 1 Mai, la mare. Vama Veche, Costineşti, Mamaia şi restul staţiunilor de pe Litoral şi-au deschis plajele, restaurantele, cârciumile şi campingurile pentru a-i primi pe românii dornici de distracţie de Paşte, pe malul unei mări spumoase, dar încă reci. Cei rămaşi acasă,…

O luptă pentru binele din noi

Scris de Vineri, 29 Aprilie 2016
Poate că Sărbătorile Pascale nu vă vor găsi în faţa unei mese îmbelşugate, anul acesta. Sau poate că, la masă, un loc va rămâne veşnic gol, fiindcă aţi pierdut pe cineva în anul ce-a trecut de la Învierea Domnului. Poate că alte scaune sunt goale fiindcă fraţii sau părinţii, soţii…
Pagina 97 din 169

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Nereguli la malul gălățean al Dunării, descoperite de Garda Forestieră

Reprezentanții Gărzii Forestiere Focșani au constatat, în urma unui control efectuat pe 17 august, m ...

Ați văzut-o pe Maia? Stăpânii cer ajutorul gălățenilor

O familie din Galați încă își caută cățelușa, la șase luni după dispariția acesteia. Maia, o metisă ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Noi exerciții în poligonul Smârdan. Trageri cu muniție reală, în septembrie

Au fost programate noi exerciții în poligonul de tragere din localitatea Smârdan, pe parcursul lunii ...

DISPOZIŢIA nr. 206 din 25 august 2026

    PREŞEDINTE DISPOZIŢIA nr. 206 din 25 august 2026   privind: convocarea în şedinţă ordina ...

Bucureștean cu permisul suspendat, oprit la Frontiera Oancea

Duminică, 23 august, la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat pentru efectuarea forma ...

Prețul mediu al carburanților în Galați, în marja mediei naționale

Conform datelor publicate de site-ul PretCarburant.ro, media prețurilor carburanților în Galați era, ...

Când va putea ateriza elicopterul SMURD pe heliportul de la Spitalul Judeţean Galaţi

„Primul elicopter va ateriza aici când Ministerul Sănătății ne va emite avizul. Dacă atunci când am ...

Care vor fi tarifele de închiriere a Sălii Sporturilor (abia) renovate

Renovarea Sălii Sporturilor a ajuns la final. Au dispărut schelele de şantier, iar pe zidul clădirii ...

UPDATE. Care vor fi tarifele de utilizare a parcării supraetajate de la Spitalul Judeţean Galaţi

Parcarea supraetajată de la Spitalul Judeţean a fost deschisă luni, 24 august, după patru ani de luc ...

37 de ani de când troleibuzele circulă în Galaţi

„Troleibuzul, pus în funcţiune în zilele premergătoare marii noastre sărbători naţionale. Începând d ...

ITM Galați, campanie pentru combaterea hărțuirii la locul de muncă. Ce trebuie să știi dacă ești victimă

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați anunță că desfășoară, până la finalul acestui an, o c ...

ANALIZĂ. Gramul de aur a crescut de la începutul lunii cu 68 de lei

După câteva luni în care a cochetat cu scăderea consistentă sub pragul suport de 4.000 dolari/uncie, ...

Poza zilei „se întoarce”. Prinde Tesla, scoate-i... banii!

Povestea stației de încărcare pentru mașini electrice de la blocul A8 de pe strada Brăilei, care a f ...

Fraudă transfrontalieră cu mașini second-hand, cu implicații și la Galați

În urma unor verificări complexe în mai multe județe ale țării (Alba, Argeș, Galați, Neamț și Sibiu) ...

Fotbal gălăţean. Sporting Liești, primul meci cu Dinamo

Sporting Lieşti şi-a aflat adversarii din grupa pentru Cupa României. În primul joc va întâlni Dinam ...

Oțelul – FC Argeș, la Galați. Nevoia de revanșă în fața propriilor suporteri

Oțelul Galați revine în fața propriilor suporteri, după eliminarea dureroasă din Cupa României. Form ...

Sporting Liești și-a aflat adversarele din grupele Cupei României. Duel mult așteptat cu Dinamo

Sporting Liești (singura reprezentantă a județului Galați rămasă în competiție) va participa pentru ...

Sporting Liești continuă parcursul excelent în Cupa României

Parcursul excelent din sezonul trecut al echipei Sporting Liești în Cupa României continuă și în act ...

Bonurile „Euro 200” ajung la elevi și studenți. Când pot fi cumpărate calculatoarele

Peste 2.300 de elevi și studenți cu venituri reduse vor primi, în acest an, sprijinul de 200 de euro ...

Cadrele didactice le cer partidelor politice să nu îngroape învățământul românesc

Federațiile sindicatelor din învățământul preuniversitar le solicită reprezentanților partidelor pol ...

Pro sau contra schimbării metodologiei de admitere la liceu? Ce spune directoarea unui colegiu de top din municipiul Galaţi

Cu doar trei săptămâni înainte de revenirea elevilor în bănci, Ministerul Educaţiei a lansat în cons ...

Bacalaureatul de toamnă. Care sunt cele mai mari trei medii pe judeţ

Nu mai puţin de 8,38 este cea mai mare medie obţinută în judeţul Galaţi la sesiunea de toamnă a exam ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

50 de ghiozdane complet utilate, donații pentru copii fără posibilități din județ

Momentul începerii unui nou an școlar ar trebui să fie, pentru orice copil, un moment de bucurie și ...

„Red Flag or Not?”, campanie pe TikTok pentru cei care vor să afle când iubirea devine control

Controlul telefonului, gelozia dusă la extrem, izolarea de prieteni și familie sau încălcarea repeta ...

Echipa mobilă a DGASPC Galați vine în sprijinul copiilor cu dizabilități din mediul rural

Copiii cu dizabilități din județul Galați pot beneficia de servicii de recuperare și consiliere mai ...

Plaja „Dunărea” îşi schimbă iar programul şi promoţiile

Unii ar spune că Plaja „Dunărea” schimbă ziua de mentenanţă şi ofertele… mai des decât ar trebui să ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

„Culorile verii”, în acorduri de pian. Vernisaj la Muzeul Spiritualităţii Creştine

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos anunţă o nouă expoziţie t ...

S-a stins din viaţă actriţa Corina Căpățână. A jucat 15 ani pe scena Dramaticului gălăţean

A încetat din viaţă actrița Corina Căpățână, care a jucat pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini” ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Prins pe moped fără permis, pe o stradă din Galați

Un tânăr de 24 de ani din Galați s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști în timp c ...

Dosar penal pentru conducerea fără permis a unui moped neînmatriculat

Un adolescent de 17 ani din Bălăbănești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de oamenii legi ...

Doi gălățeni au ajuns după gratii. Unul era condamnat în România, celălalt era căutat în Italia

Doi bărbați din județul Galați au ajuns după gratii, după ce pe numele lor au fost emise mandate de ...

În arest preventiv, după ce ar fi încercat să omoare patru oameni cu un cuțit

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi încercat să omoare patru persoan ...

Peste 22.000 de români s-au înscris la „Ziua de Curățenie Națională”. Galațiul, invitat să se alăture

Mai este o lună până la cea mai mare acțiune de voluntariat pentru mediu din România. Peste 22.000 d ...

Prima monedă dreptunghiulară lansată de BNR, dedicată pictorului Nicolae Tonitza

Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic, luni, 24 august, o monedă din argint di ...

Eclipsă de Lună, la sfârșit de august. Listă de înscrieri la Observatorul Astronomic din Galați

Gălățenii pasionați de astronomie, dar și cei care vor să vadă un fenomen spectaculos pe cer sunt in ...

Observațiile astronomice de noapte, „poluate luminos” de Festivalul de Folclor

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, pe pagina de Facebook, că ...

Discret sau expresiv, mic sau amplu: cum compari modele de tatuaje pentru bărbați după stil și amplasare

Când compari modele de tatuaje pentru bărbați, diferența importantă nu este doar între un desen care ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...

Ce diferențiază un brand profesionist de unul care improvizează

Un brand profesionist nu este definit doar de un logo bine realizat sau de un website modern. Difere ...

Ce înseamnă o vopsea lavabilă cu conținut scăzut de COV

Mirosul acela specific care rămâne în casă câteva zile după zugrăvit nu e doar un inconvenient trecă ...