Nicoleta Onofrei

Nicoleta Onofrei

Săptămâna mobilităţii în ghips

Sâmbătă, 19 Septembrie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Direcţia de Sănătate Publică, Agenţia pentru Protecţia Mediului au anunţat că, între 16 şi 22 septembrie, Galaţiul sărbătoreşte Săptămâna Europeană a Mobilităţii. Întrebarea e şi cum sărbătorim? Avem cum? Tot în Săptămâna Europeană a Mobilităţii, Primăria Galaţi ne anunţă că, de vineri, 18 septembrie, până duminică, 20 septembrie, circulaţia va fi complet închisă pe Faleza Superioară, dar nu pentru a încuraja oamenii să meargă pe jos, să se plimbe, ...

PROPUNERE pentru autorităţi: Mijloace de transport ecologice şi piste pentru ciclişti

Sâmbătă, 19 Septembrie 2015 11:00 | Publicat în SOCIETATE
De miercuri, 16 septembrie, şi până marţi, 22 septembrie, Galaţiul, laolaltă cu toate celelalte oraşe din spaţiul comunitar, sărbătoreşte Săptămâna Europeană a Mobilităţii, sub sloganul „Alege. Schimbă. Combină”. Potrivit Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Comisia Europeană a stabilit două obiective pentru mobilitatea urbană: eliminarea treptată, până în 2050, a autoturismelor alimentate cu combustibili convenţionali şi tranziţia spre o logistică urbană cu ...

Un bucureştean, PROPUS director interimar la GOSPODĂRIRE URBANĂ

Vineri, 18 Septembrie 2015 04:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
La o săptămână de când Eduard Grosu (foto) şi-a dat demisia din funcţia de director al Gospodărire Urbană (PENTRU DETALII, CLICK AICI), Consiliul de Administraţie (CA) al societăţii s-a întrunit pentru a stabili cine va fi numit director interimar. În urma discuţiilor funcţia ar urma să fie preluată de Viorel Stelian Popa. „Consiliul de Administraţie s-a întrunit marţi, am discutat de acest lucru, numai că mai sunt de urmat câţiva paşi, din punct de vedere legal, ca d ...

ŞOMERII bujoreni REFUZĂ să muncească la vie. Vinul de Bujoru, făcut cu mână de lucru STRĂINĂ (FOTO)

Vineri, 18 Septembrie 2015 00:00 | Publicat în ECONOMIE
* Campania de strângere a recoltei de struguri este în toi la Staţiunea Tg. Bujor, dar localnicii nu se înghesuie în vie * Ajutorul social - preferat câştigurilor ca zilieri * Ca să nu rămână cu via neculeasă, fermele gălăţene angajează oameni din alte judeţe Pe cele patru ferme ale Staţiunii de Cercetare pentru Viticultură şi Vinificaţie (SCDVV) Bujoru via pe rod se întinde pe aproximativ 380 de hectare. A rezistat îngheţului, seceta a făcut rodul mai dulce. La o est ...

Fără mizerie la tomberoane. ECOSAL vrea securizarea tuturor pubelelor de gunoi

Joi, 17 Septembrie 2015 10:00 | Publicat în SOCIETATE
* În acest moment, doar 18 dintre punctele de colectare a deşeurilor menajere sunt securizate Pentru ca tomberoanele să nu mai fie răsturnate şi pentru a nu mai fi împrăştiat gunoiul pe lângă ele, Serviciul Public Ecosal doreşte securizarea tuturor punctelor de colectare, dar lucrările trebuie şi bugetate. În acest moment, toate cele 180 de puncte de colectare selectivă sunt securizate, însă numai 18 puncte de colectare a deşeurilor menajere (în amestec, cum le numesc respo ...

Cât şi-a propus Ecosal să RECICLEZE în anii care urmează

Joi, 17 Septembrie 2015 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Chiar dacă în anii trecuţi nu am reuşit să reciclăm nici măcar cinci la sută din deşeuri, Serviciul Public Ecosal şi-a propus, totuşi, să valorifice, pe viitor, din ce în ce mai multe resturi reciclabile. În anul 2013, cantitatea de deşeuri care a intrat în depozitul Tirighina Galaţi, provenită de la populaţie, deşeuri stradale, agenţi economici şi comunele limitrofe, dar şi cu moloz şi pământ folosite ca material de acoperire, a fost de 98.769 de tone. Dar în staţia ...

CAZUL privind GUNOIUL ARUNCAT DE PE PONTON ÎN DUNĂRE/ Proprietarul a scăpat fără AMENDĂ, dar ce i-a IMPUS Garda de Mediu

Joi, 17 Septembrie 2015 13:00 | Publicat în SOCIETATE
După ce a fost filmat de către fotograful Florin Tofan, angajatul terasei „Sun Rise” care a măturat, duminică, 13 septembrie, deşeurile de ambalaje de pe ponton direct în Dunăre a fost dat afară de către proprietar. Potrivit comisarului-şef al Gărzii de Mediu, Marian Mocanu, angajatul a fost imediat concediat de către soţia directorului Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Răzvan Avram, proprietara restaurantului, iar celei din urmă i s-au trasat o serie ...

Opt ani de DECĂDERE la GOSPODĂRIRE URBANĂ. Ce-a vrut şi ce-a făcut Eduard Grosu

Joi, 17 Septembrie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Până să îşi dea demisia, la începutul lunii acesteia, Eduard Grosu a condus Gospodărire Urbană timp de opt ani de zile * De-a lungul timpului a propus multe proiecte, dar lupta cu ele, de cele mai multe ori, a fost pierdută În 2007, Eduard Grosu prelua frâiele societăţii Gospodărire Urbană, venind din sectorul privat. De atunci şi până acum, în septembrie, a pierdut Plaja Dunărea, Patinoarul, Stadionul „Dunărea”, cât şi mai multe parcări. A dat chix cu administra ...

ATENŢIE, ŞOFERI! Unde se lucrează săptămâna aceasta

Marți, 15 Septembrie 2015 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Secţia Întreţineri şi Reparaţii Urbane din cadrul Ecosal continuă, săptămâna aceasta, lucrările de frezare şi plombare pe strada Brăilei, între Coşbuc şi Inelul de rocadă, dar în cartierul Aurel Vlaicu, în zona cuprinsă între Basarabiei – Siderurgiştilor – Gheorghe Doja şi General Dragalina, dar şi pe DN22. Totodată, sunt programate lucrări de reparaţii în carosabil şi trotuar în Ţiglina 1, zona blocului D6, plombări pe strada Siderurgiştilor, la bloc C2 (caro ...

UPDATE/ VIDEO - "Curăţenie de toamnă" - GUNOIUL de pe un restaurant-ponton de pe FALEZĂ ajunge direct în DUNĂRE

Luni, 14 Septembrie 2015 15:30 | Publicat în EVENIMENT
UPDATE, ora 16,10: Am fost contactaţi de către directorul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Răzvan Avram, care ne-a spus că nu ştie despre ce este vorba, dar că amenda va trebui plătită de către angajat/angajaţi, dacă a/au făcut acest lucru. Fotograful Florin Tofan a postat, duminică, 13 septembrie, pe pagina sa de Facebook, un clip în care un angajat de pe unul dintre restaurantele-ponton de pe Faleză mătură gunoaiele menajere direct în Dunăre. P ...
Pagina 24 din 191

Motocicliştii şi bicicliştii dau startul sezonului pe două roţi în acest weekend

Galaţiul turează motoarele sâmbătă, iar duminică pedalează anunţând startul sezonului pe două roţi. ...

Campioni ai „sportului rege”. Glorii Sportive Gălățene 1976-2026 (X)

Iată-ne ajunși, deja, la episodul zece al epopeii marilor succese repurtate de sportivii gălățeni pe ...

Vaccinul antirabic este din nou disponibil pe plan local

Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Cuv. Parascheva” Galați a anunțat oficial că vaccinurile antirabic ...

Un bărbat de aproape o sută de ani a ars de viu în casă

A fost o noapte de foc în județul Galați, după incendiul violent care a făcut victime la o societate ...

Galaţiul, sub Cod galben de vânt în cursul zilei de sâmbătă

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunţă intensificări ale vântului şi a emis o atenţion ...

Un service auto a luat foc în această seară. O persoană a suferit arsuri grave (VIDEO)

Un service auto aflat în apropiere de Galați a luat foc în cursul serii de joi, 16 aprilie. În aces ...

Aplicaţia de bilete 24Pay - indisponibilă până săptămâna viitoare

Începând din noaptea de 17 aprilie 2026, serviciul de achiziționare a biletelor de călătorie prin ap ...

Pădurea Gârboavele, reinventată printr-un proiect ambițios de agrement. Bob și piste de biciclete, noul magnet pentru gălățeni (FOTO+VIDEO)

Pădurea Gârboavele a prins viață, joi, 16 aprilie, odată cu inaugurarea zonei de agrement „Bob & ...

Avem bani europeni pentru păduricea de pe Valea Ţiglinei

O pasarelă pietonală din lemn, realizată la nivelul coronamentului copacilor, un amfiteatru verde şi ...

Anunt Public - SC HOOPEKS INTERNATIONAL

  Anunț Public   S.C. Hoopeks Internațional S.R.L. anunță publicul interest asupra depunerii Rapo ...

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”- Comuna Rădești

  COMUNICAT DE PRESĂ   „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” privind finalizare ...

Licitație pentru renovarea unei grădinițe din Valea Orașului

Construită în urmă cu aproape o sută de ani, clădirea în care funcționează Grădinița Nr. 12 din Vale ...

Viitoarele păduri urbane din Galaţi au început să prindă rădăcini

Plantările pentru amenajarea pădurilor urbane au ajuns la final, anunță Primăria Galați. Este vorba ...

Pânzarul Moldovenesc moare pe malul Dunării, uitat de toată lumea

Dacă era construit din metal, ar fi ajuns probabil la fier vechi. Fiind din lemn, mai mult ca sigur ...

Epava portului de ambarcațiuni își caută din nou chiriaș

Portul de ambarcațiuni situat în zona Trecere Bac își caută din nou chiriaș, de această dată pentru ...

Acorduri cu agenţi economici pentru modernizarea Falezei, între demolări şi procese

În vreme ce a ajuns în instanţă cu doi agenţi economici pentru a le demola construcţiile de pe Falez ...

Primul atac complet robotizat al ucrainenilor

Președintele Volodimir Zelenski a susținut că armata ucraineană a capturat recent o poziție a trupel ...

Reducerea producției de petrol a Rusiei este iminentă

Reducerea producției de petrol din Rusia este iminentă, deoarece atacurile Ucrainei asupra infrastru ...

Zelenski propune Rusiei un armistițiu energetic

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat luni Rusia să accepte o încetare reciprocă a at ...

Ucraina acceptă ajutorul UE pentru redeschiderea oleoductului Drujba

Uniunea Europeană (UE) va ajuta la redeschiderea oleoductului Drujba, care transportă petrol rusesc ...

Donaţie de echipament performant pentru Spitalul de Copii

Fundația „Dăruiește Viață”, cu sprijinul ENGIE, dotează Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. ...

Fonduri europene pentru prevenirea, diagnosticarea și tratarea cancerului la Galaţi

Specialiști din domeniul medical - anatomie patologică și oncologie, reprezentanți ai autorităților ...

Depistarea cancerelor şi a bolilor genetice, mai accesibilă la Galaţi

Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Genomică, în calitate de lider de proiect, anunță începerea „P ...

Tuberculoza, cazuri mai puţine, dar mai greu de tratat

24 martie este Ziua Mondială de luptă împotriva turberculozei. Cu această ocazie, la Galați, vineri, ...

Moneda naţională, în așteptarea rezultatului disputei PSD - Bolojan

Joia aceasta, nivelul redus al aversiunii față de risc a asigurat o evoluție stabilă a monedei națio ...

60.000 de găini infectate cu Salmonella vor fi sacrificate în judeţul Galaţi

Un focar de Salmonella a fost confirmat într-o fermă din localitatea Bucești, județul Galați, unde a ...

A patra ședință consecutivă de scădere a cursului euro

De la începutul săptămânii trecute, pe piețele internaționale s-a manifestat o revenire a apetitului ...

Euro și dolarul au coborât la minimul ultimelor două luni

La redeschiderea pieței locale, după minivacanța de Paște, leul s-a apreciat față de euro și dolar, ...

Start în semifinalele Diviziei A1, cu CSM Arcada printre protagoniste

Actuala ediție a primului eșalon de volei masculin, Divizia A1, are o desfășurare mai animată ca alt ...

Zi de meci la Galați. Ce reguli sunt impuse pentru confruntarea Oțelul - UTA

Vineri după-amiază, începând cu ora 17,30, pe Stadionul "Oțelul", se va disputa partida de fotbal di ...

Echipele de junioare, la momentul turneelor semifinale și finale

HANDBAL. În sportul juvenil ne aflăm în perioada în care sunt programate meciurile ce stabilesc iera ...

Universitatea joacă în Capitală. Din sportul gălățean

VOLEI. Echipele feminine fruntașe din Divizia A2 participă în acest weekend la meciurile fazei a dou ...

Faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, desfășurată la Galați

Pe 16 aprilie 2026, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Galați s-a desfășurat faza județeană ...

Delegație universitară gălățeană la Nisa

O echipă formată din studenți și cadre didactice de la Facultatea de Litere a Universității „Dunărea ...

România, reprezentată internaţional de trei elevi gălățeni

Sunt adolescenți, dar preocuparea lor principală este școala, iar răsplata o reprezintă performanțel ...

Burse suplimentare pentru studenții Erasmus+

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat un apel de proiecte în valoare de peste 16 ...

Gălățenii au stat la coadă ca să-și plătească impozitele locale

În ciuda gerului pătrunzător, prima zi de plată la ghișeele Direcției de Impozite și Taxe Locale a î ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Între baletul prin noroi și „vânătoarea” de brânză de peste Prut

Dacă privim această imagine fără context, am crede că e un instantaneu dintr-o zonă de conflict sau ...

Maia Sandu exclude o candidatură în România

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a respins ferm speculațiile privind o posibilă candidatur ...

Primarul din Cahul, lecție pentru politicienii români, într-o vizită la Galaţi

Nicolae Dandiș, primarul municipiului Cahul, a lansat un atac dur la adresa clasei politice de pe am ...

Florentina Ţuchel Matei s-a întors în Dubai: „Viața te duce exact acolo unde ai nevoie să fii” (FOTO)

Florentina Ţuchel Matei - gălăţeanca stabilită în Dubai care a făcut spectacol la „Vocea României”, ...

Asigurările obligatorii de locuință vor fi verificate de polițişti şi pompieri

Conform unui proiect de lege aflat în lucru, polițiștii și pompierii ar putea primi ca atribuții ver ...

Cât costă să fii șofer în Galați în 2026. Mașina, un lux greu de suportat

Viața devine, pe zi ce trece, din ce în ce mai scumpă - un lucru pe care îl auzim tot mai des, indif ...

„Maratonul faptelor bune”, lumină și speranță în comunitate

Sub coordonarea fondatorului Fundației „Fapte Bune” Galați, Adrian Pîrvu, întreaga Săptămână Mare a ...

Gălăţenii de la case, luaţi la puricat pentru plata taxei de salubrizare

După ce au descoperit aproximativ 13.000 de gălăţeni care locuiesc la bloc şi nu au plătit niciodată ...

Cristina Bleandură, mesaj de unitate şi un colind pentru cititorii „Vieţii libere” (VIDEO)

Redacția „Viața liberă” a avut pe 22 decembrie o invitată specială: Cristina Bleandură, solistă și a ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Un gălăţean are nevoie de ajutorul semenilor

În preajma Paştelui, când mulţi dintre gălăţeni sunt preocupaţi ce să pună pe masa de sărbătoare, al ...

Dăruiește din suflet, pentru Mihai! Iniţiativă studenţească de Buna Vestire

Echipa „Dăruiește cu suflet” ne invită miercuri, 25 martie, de Buna Vestire, între orele 12,30 şi 15 ...

Un tată rămas pe drumuri cu un fiu de șase ani cere ajutor

Sebastian Apostol, în vârstă de 50 de ani, trăiește momente de coșmar alături de fiul său de doar şa ...

Gălățenii pot salva vieți donând pentru kilometrii parcurși de ambulanță

Drumul către spital reprezintă, pentru mulți copii cu afecțiuni grave, o etapă dificilă în lupta pen ...

„Ursul păcălit de vulpe” cu ”zmeie, basme și fantasme”

La Teatrul pentru Copii și Tineret "Gulliver" este din nou timpul pentru magie de poveste, într-un s ...

„Poetul se începe acolo unde se termină cuvintele”, la Cenaclul „Noduri şi Semne”

Motto: "Pentru că voi, eu" (Iulian Mardar) Vineri, 3 aprilie, la Facultatea de Litere din cadrul Un ...

Balerinul gălățean Horia Bucur, în premieră pe scena „Leonard”. Eveniment cultural unic la Galați

Solist al Operei Naționale București, balerinul Horia Bucur revine acasă, la Galați, pentru a evolua ...

Mărturii despre un PROFESOR şi o viaţă dedicată elevilor săi

IN MEMORIAM Virgil Nistru Țigănuș (1941-2026) După vestea tristă a despărţirii de cel care a fost p ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Gălăţeni campioni mondiali la modelism. Glorii Sportive Gălățene 1976-2026 (VIII)

În campania noastră care precede evenimentul "Glorii Sportive Gălăţene", ce va fi organizat pe 5 iun ...

Pugilişti „fabricaţi” la Galaţi. Glorii Sportive Gălățene 1976-2026 (VII)

Vom încheia, astăzi, frumoasa poveste a marilor pugiliști gălățeni care au reprezentat România la ce ...

Boxul gălăţean, o poveste fără sfârşit! Glorii Sportive Gălățene 1976-2026 (VI)

Astăzi, continuăm prezentarea marilor pugiliști gălățeni care au scris istorie în cele mai important ...

Ringul - prea mic pentru boxerii gălăţeni. Glorii sportive gălățene 1976-2026 (V)

Sportivii gălățeni au reprezentat cu onoare România în marile competiții ale lumii, având rezultate ...

Gălățeni răniți după ce au căzut cu ATV-ul de la 8 metri înălţime

Doi gălățeni în vârstă de 20 de ani au fost răniți după ce au căzut cu ATV-ul de la o înălţime de ap ...

Faleza Dunării din Galaţi, promovată la Viena de Alexandra Căpitănescu

Faleza Dunării din Galaţi n-o fi încă modernizată, dar e promovată la Eurovision de Alexandra Căpită ...

Startul sezonului Via Dobrogeana, între Galați și Jurilovca

Asociația Via Dobrogeana a deschis înscrierile pentru prima acțiune turistică din acest an, un tur m ...

Călătorii gratuite prin Europa pentru tinerii de 18 ani

Tinerii care doresc să descopere Europa în această vară se pot înscrie în programul "DiscoverEU", pa ...

Jaf la o sală de jocuri din Galați. Un individ mascat a fugit cu banii de pariuri

Un atac soldat cu furtul unei sume importante de bani a avut loc puțin după miezul nopții de luni sp ...

Traficul cu aur, noua afacere veche a micilor speculanți din Galați

Galațiul bifează un nou punct pe harta afacerilor ilicite și se înscrie într-un dosar penal de mare ...

Filmul și urmările violențelor stradale de pe Domnească. De la fițe, la huliganism (VIDEO)

Trei dintre bătăușii care au încins spiritele pe strada Domnească la finele săptămânii trecute, după ...

Cum a scăpat de procesul de delapidare un fost rector al Universității ”Dunărea de Jos”

Fostul rector al universității de stat din Galați a ieșit basma-curată în fața primei instanțe care ...

Festivalul „Sărbătorile primăverii” revine la Suhurlui

Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" din Galați organizează vineri, 17 aprilie, cea de-a XII-a ediție a ...

Programul „Masă sănătoasă”, la şcoala şi grădniţa din Cuca

Primăria comunei Cuca anunță implementarea unui program vital pentru comunitatea locală. De miercuri ...

Alertă pentru apicultorii din comuna Tulucești

Primăria comunei Tulucești a emis o avertizare publică destinată cetățenilor și crescătorilor de alb ...

Mobilizare pentru o acţiune de plantare la Tulucești

Comuna Tulucești găzduiește joi, 16 aprilie, la ora 10,00, o amplă acțiune de plantare, în cadrul că ...

DOR (dosarele XYZ)

Ce nalt este dorul de mama,/ oriunde, oricum şi oricând aş fi!... nu-i nimica (în lumea/ aceasta) ma ...

E GATA! (pastel de sezon)

Vezi bine?... gutuiul acesta/ e-n floare şi-i gata să-(ţi) spună că tace şi face, e gata/ să-şi mut ...

ASTFEL [altfel (s)pus]

Tu nu (m)-ai visat niciodată/ că-s mort după tine, pe vale, că-s drumul (şi sensul) pe unde/ merg to ...

Eu, Acum (buletin de ştiri)

Eu, acum, vreau să scriu cel mai frumos poem pentru tine, întru memoria celor o mie şi unu de plâns ...

HAI SĂ FACEM GUTUI!!!

Doamna mea ne(mai)văzută Livadă, te rog să mă ierţi pentru că nu ţi-am scris de mult! Nu ţi-am mai s ...

AŞA mi-a ZIS

Sunt cu Prăpăd  și Mutelcă pe malul Dunării, în noaptea de Anul Nou! Primul chiar stârneşte invidia ...

Gheorghe Bujor

Supranumit Violonistul fără de Arginţi, omul din titlu des/cânta la toate nunţile şi botezurile şi b ...

Mic... Tratat de Iertare (V)

Iată ce i-a dictat poetul Marcel Măzăriche lui Vasile Vindereu, pentru ca să scrie pe lespedea şi pe ...

Cariere. Stere Popescu, artist de o rară profunzime spirituală

Coregraful avangardist Stere Popescu s-a născut pe 17 aprilie 1920, la Galați. A urmat studiile lic ...

Remember. Luis Sepúlveda, autor tradus în 40 de limbi

Scriitor, scenarist, regizor și politician chilian, Luis Sepúlveda s-a născut pe 4 octombrie 1949, l ...

Cariere. Gheorghe Grigurcu, important critic literar postbelic

Poetul, criticul literar și eseistul Gheorghe Grigurcu s-a născut pe 16 aprilie 1936, la Soroca (Bas ...

Remember. Sabba S. Ștefănescu, formatorul primilor geofizicieni români

Geofizicianul Sabba S. Ștefănescu s-a născut pe 20 iulie 1902, la București. A urmat cursurile Lice ...

Sfaturi practice pentru adaptarea rapidă a ceasului biologic la schimbarea orei

Trecerea la ora de vară reprezintă pentru mulți dintre noi mai mult decât o simplă modificare a ceas ...

6 avantaje pe care ți le oferă un cazinou de top

Ori de câte ori îți propui alegerea unui cazinou online, este important să nu faci o alegere întâmpl ...

Cum te ajută eucaliptul să scapi de nasul înfundat

Deși nu crește în grădinile noastre și suntem obișnuiți să-l asociem cu locuri îndepărtate, eucalipt ...

Gustarea de seară poate opri migrena de dimineață

Dacă te trezești frecvent cu dureri de cap sâcăitoare, cauza ar putea fi mai simplă decât crezi: o p ...