CULTURA - Viaţa Liberă Galaţi

Expoziţie - Culorile apei, desene şi jocuri

Scris de Vineri, 29 Iunie 2012
La Muzeul de Artă Vizuală, Ziua Internaţională a Dunării va fi sărbătorită printr-o expoziţie de pictură şi fotografie, intitulată “Culorile apei”. Vernisajul va avea loc la ora 18.00. Lucrările de pictură aparţin patrimoniului muzeului, iar cele de fotografie sunt semnate de Simona Andrei, Cornel Gingăraşu, Marcel Marcu şi Cristian Năstase.…

Stagiune estivală la “Leonard” - Muzică lăutărească şi solişti gălăţeni

Scris de Vineri, 29 Iunie 2012
Teatrul Muzical „Nae Leonard” prezintă, în cadrul stagiunii estivale, sâmbătă, începând cu ora 19,00, un Concert de muzică lăutărească, avându-l ca dirijor şi orchestrator pe Marius Răducanu. Solişti: Mariana Pisică, Luminiţa Vologa, Emilia Savu, Rodica Dorojan, Gabriela Apostolache, George Apostolache şi Ionuţ Negrişanu, acompaniaţi de orchestra de revistă a teatrului.…

A tipărit 6 cărţi din penitenciar şi vrea micşorarea pedepsei

Scris de Vineri, 29 Iunie 2012
  * Încarcerat încă, scriitorul a solicitat Justiţiei reducerea cu două luni a detenţiei * El a condus revista Penitenciarului Galaţi şi şi-a pus în scenă o piesă premiată *   Creaţia literară îşi cere libertatea! Iată că şi un deţinut din Penitenciarul Galaţi, care lucrează în prezent la ferma…

British Documentary la Muzeul de Artă Vizuală. Astăzi, "Moving to Mars"

Scris de Joi, 28 Iunie 2012
La Muzeul de Artă Vizuală puteţi viziona joi, începând cu ora 18.30, în cadrul proiectului British Documentary, filmul „Moving to Mars”, de Mat Whitecross.  Documentarul descrie, după cum aflăm de la Simona Biriş, coordonatorul proiectului, călătoria epică a două familii din Burma, dintr-o imensă tabără de refugiaţi de la graniţa…

Interviu cu Anca Tofan: Frumosul îl simţi cu tot corpul

Scris de Joi, 28 Iunie 2012
* Rebelă, nonconformistă, valoroasă, Anca Tofan este unul dintre plasticienii gălăţeni de referinţă * Astăzi, de ziua ei, vă prezentăm un scurt interviu, pe care ni l-a acordat între două tuşe: îi mulţumim şi îi dorim să-l ajungă din urmă pe Pierre Soulages * - Când spun Anca Tofan şi…

Programul Bibliotecii „V.A.Urechia” se modifică

Scris de Joi, 28 Iunie 2012
Săptămâna aceasta, programul Bibliotecii Judeţene „V. A. Urechia” rămâne cel de obişnuit: astăzi - deschis de la 9.00 la 20.00, vineri – închis (zi de curăţenie); sâmbătă – închis; duminică, de la  8.00 la 13.00. Începând de săptămâna viitoare, se va trece la programul de vară: astfel, sediul central va…

25 de plasticieni brăileni expun la Galaţi

Scris de Joi, 28 Iunie 2012
În ultimii zece ani, a devenit o tradiţie schimbul de expoziţii între filialele din Brăila şi Galaţi ale Uniunii Artiştilor Plastici. La Sala “Nicolae Mantu” a Galeriilor de Artă este deschisă, timp de trei săptămâni, expoziţia “Configuraţii plastice”, care cuprinde lucrări de pictură, grafică şi sculptură purtând semnătura a 25…

"Doina Covurluiului" a strălucit în Turcia

Scris de Miercuri, 27 Iunie 2012
  Ansamblul Folcloric „Doina Covurluiului”, din cadrul Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, a participat, în perioada 19-26 iunie, la Festivalul Internaţional de Folclor „Rubinul Negru” (ediţia a 12-a), de la Zonguldak – Turcia.  Artiştii gălăţeni nu numai că au prezentat cu succes dansuri populare din mai multe zone ale ţării,…

„Romeo şi Julieta”, cu actori pitici

Scris de Miercuri, 27 Iunie 2012
Trupa de teatru „Daria”, de la Palatul Copiilor şi Elevilor Galaţi, pregăteşte pentru luna august o premieră: piesa „Romeo şi Julieta” de William Shakespeare. Text iubit şi foarte cunoscut de public, dificil, dar nu imposibil de montat… Dacă nu avem de-a face, ca în cazul trupei conduse de profesoara Camelia…

Copiii gălăţeni se întrec în teatru francez

Scris de Miercuri, 27 Iunie 2012
  A treia ediţie a Festivalului Local de Teatru Francofon „Copiii - ambasadori ai Uniunii Europene”, adresat elevilor din judeţul Galaţi cu vârsta între 10 şi 15 ani, se va desfăşura joi, pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Galaţi, începând cu ora 16,30. În concurs s-au înscris şase…

Ne-a părăsit unul dintre cei mai cunoscuţi caricaturişti români. Rămas bun, Cristian Marcu!

Scris de Marți, 26 Iunie 2012
Cristian Marcu s-a născut la 29 ianuarie 1959, în Galaţi. A absolvit Liceul „Cuza Vodă” din Huşi, în 1978, după care a luat lecţii de desen şi culoare în atelierul graficianului Nicolae Alexi. A debutat în revista liceului - „Zorile”. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici, al Uniunii Cineaştilor din România…

"Dramaticul", selectat pentru Buenos Aires

Scris de Marți, 26 Iunie 2012
* Este nevoie de numai 7.000 de euro pentru ca Galaţiul să ajungă la cel mai mare festival de teatru al Americii Latine * Încheierea stagiunii este prilej de bilanţ, iar criza şi schimbările în administraţia locală aduc griji în continuare trupei Teatrului Dramatic „Fani Tardini” * Am stat de…

Un film de Max Popescu, premiat la Bucureşti

Scris de Marți, 26 Iunie 2012
În cariera sa de peste 40 de ani de cineast amator, gălăţeanul Maximilian Popescu Vella a primit peste 100 de premii. Acestora li s-a mai adăugat, de curând, încă unul, oferit de Institutul European de Cultură pentru Comunicare, Cunoaştere şi Educaţie prin Imagine şi Romanian Film Club Association, în cadrul…

Liliana Lupan – 40 de ani dedicaţi scenei gălăţene

Scris de Sâmbătă, 23 Iunie 2012
„Actorul este un animăluţ care, în momentul când intră în scenă, uită tot ce i s-a întâmplat” Liliana Lupan s-a născut la 50 de km de Bucureşti, într-o localitate de pe malul Ialomiţei. Dorinţa de a deveni actriţă o are de când se ştie: “În fiecare copil există pofta de…

Duminică: Spectacol de Sânziene la Gârboavele

Scris de Vineri, 22 Iunie 2012
Obiceiuri de vară pentru invocarea ploii În cadrul proiectului cultural „La Dunăre de Sânziene”, va avea loc un spectacol de prezentare a obiceiurilor de vară pentru invocarea ploii - „Caloianul”, „Paparuda”, „Drăgaica”, duminică, începând cu ora 11.00, la Muzeul Satului „Gospodărie tradiţională”, din Pădurea Gârboavele. Participă grupuri folclorice din Ucraina,…

La Teatrul Muzical începe stagiunea estivală

Scris de Vineri, 22 Iunie 2012
Mâine seară, la ora 19.00, sunteţi invitaţi la Grădina „Leonard”, situată lângă Teatrul Muzical cu acelaşi nume. Având o capacitate de 1.000 de locuri, Grădina de vară a teatrului liric este locul ideal pentru a putea viziona spectacole în aer liber, în condiţii tehnice de excepţie. După cum ne-a asigurat…

Ceştile dacice - comoara de la Poiana

Scris de Marți, 19 Iunie 2012
  Ceştile dacice aflate în patrimoniul Muzeului de Istorie Tecuci şi descoperite la Piroboridava - astăzi Poiana, judeţul Galaţi - sunt între cele mai vechi mărturii materiale despre rădăcinile dacilor pe aceste locuri.„Ele sunt centrul de greutate al colecţiei noastre, fiind între cele mai vechi obiecte de ceramică ce vorbesc…

Concert din muzică de Zimbru - Un Midas poetic şi o rochie fără sfârşit

Scris de Sâmbătă, 16 Iunie 2012
Ion Zimbru şi-a lansat cea mai recentă carte ieri, în grădina parcă mănăstirească a Muzeului de Artă Vizuală, ca într-un tablou de Manet, degajat, ca odinioară în La belle epoque: „Rochia fără sfârşit”, versuri, numărul 7 din colecţia liliputană de poezie cArtESENŢE, a Centrului Cultural „Dunărea de Jos”. Ambianţa luminoasă…

Interviu cu Teodor Niţă: Publicul şi strălucirea s-au întors la "Muzical"

Scris de Vineri, 15 Iunie 2012
* Un director nou la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, pentru asta s-au luptat doi ani artiştii şi personalului tehnic al instituţiei de cultură * Dorinţa li s-a împlinit când Teodor Niţă a devenit director interimar * De câteva luni, teatrul pare să îşi fi recăpătat publicul şi strălucirea *  …

Incomod, cinstit, exact, exagerat, prieten şi duşman… EMINESCU RĂSCOLITOR

Scris de Vineri, 15 Iunie 2012
  Gingaşa poezie „Somnoroase păsărele” a fost pusă pe note şi a devenit astfel, acum câţiva ani, un adevărat şlagăr în Suedia, mi-a povestit autorul tălmăcirii, traducătorul Ion Ianoşi. Eminescu pe muzică de romanţă – ce părea mai potrivit şi în perioada interbelică?! Eminescu romantic, suspinând sau invocând moartea la…

Ion Zimbru: Oamenii mă confundă cu un poet foarte mare

Scris de Vineri, 15 Iunie 2012
  Scriitorul Ion Zimbru îşi lansează astăzi, la ora 12,00, la Muzeul de Artă Vizuală, cea de-a şasea carte: volumul de versuri „Rochia fără sfârşit”, apărut la Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, în colecţia cArtEsenţe (numărul 7). Pe numele din buletin Ion Creţu, colegul nostru spune hâtru: „Mi-am luat…

Expoziţie la Muzeul de Artă Vizuală: Valeria Duca, puştoaica minune a picturii

Scris de Joi, 14 Iunie 2012
La 17 ani, a ajuns deja la 12 expoziţii personale * Nu e pasionată doar de pictură: a sărit cu paraşuta şi are centura neagră, 3 Dan, la Taekwondo Muzeul de Artă Vizuală găzduieşte, timp de o lună, expoziţia de pictură “Antract”, a tinerei Valeria Duca (17 ani), din Republica…

Cronicarul de la Valea Mărului

Scris de Joi, 14 Iunie 2012
Ajuns la aproape 90 de ani, un bătrân din nordul judeţului consemnează, zilnic, în caietele sale, o parte din istoria locurilor Unul dintre cei peste 3.900 de locuitori din Valea Mărului răspunde la numele de Neculai Fuică, om trecut prin viaţă care numără 87 de ani. De când se ştie,…

Dezbatere la Centrul Eparhial: "De ce-l iubim pe Eminescu?"

Scris de Joi, 14 Iunie 2012
Arhiepiscopia Dunării de Jos şi Filiala Societăţii Naţionale a Femeilor Ortodoxe Galaţi ne invită astăzi (ora 17.00) la o întâlnire despre viaţa şi opera eminesciană. „De ce-l iubim pe Eminescu?” este tema de reflecţie ce va fi susţinută de ziarista Iulia Scutaru, care o viaţă a slujit România la Departamentul…
Pagina 241 din 327