MAGAZIN - Viaţa Liberă Galaţi

Timotei Cipariu, membru al Academiei Române

Scris de Duminică, 21 Februarie 2021
Timotei Cipariu, născut la data de 21 februarie 1805 în Pănade, comitatul Târnava-Mică a fost un erudit român transilvănean, revoluționar pașoptist, politician în Transilvania, cleric greco-catolic, membru fondator al Academiei Române, primul vicepreședinte, apoi președintele Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, lingvist, istoric, teolog, pedagog, orientalist, „părintele…

Oana Roman, divorţ la o zi după Valentine’s Day

Scris de Duminică, 21 Februarie 2021
Oana Roman și Marius Elisei au divorțat la notar, la o zi după Valentine's Day, după ce la sfârșitul anului trecut au anunțat despărțirea. Divorţul a fost unul amiabil, cei doi semnând actele la notar, în mare secret. Oana a spus pe InstaStory că azi e o zi specială, iar…

Virusurile preistorice, studiate pentru prima dată

Scris de Vineri, 19 Februarie 2021
Un laborator din Rusia a anunțat că se lansează în domeniul cercetătorilor ce vizează virusuri care datează din Paleolitic și că va realiza o serie de teste pe baza țesuturilor de animale care au trăit în acea epocă și care au fost conservate în gheață. "Angajații centrului de cercetare Vector…

Atenție, brăileni! Galațiul sapă tunelul. PAMFLET

Scris de Vineri, 19 Februarie 2021
Vecinii de la sud, și nu ne referim la bulgari, meritau această lecție, prea se băteau cu pumnul în piept cu jumătate de pod pe care nici nu știm când îl vom vedea funcțional. Cu ospătari, actori și DJ și ce s-o mai găsi disponibilizat, din cauza virusului, Galațiul se…

Lucrări ale lui Constantin Brâncuşi, vândute pe sume record

Scris de Joi, 18 Februarie 2021
Operele lui Constantin Brâncuşi au fost vândute, de-a lungul vremii, cu sume record în diverse licitaţii internaţionale. Sculptura din bronz "La jeune fille sophistiquee", realizată de Brâncuşi, reprezintă cel mai bine vândută lucrare semnată de marele artist, la o licitaţie de artă, ocupând locul 5 în topul celor mai scumpe…

Singura xilotecă din România

Scris de Joi, 18 Februarie 2021
Singura xilotecă din România este la Brașov, la Facultatea de Silvicultură a Universității Transilvania din Brașov. Xylos înseamnă lemn, deci xiloteca este o colecție de eșantioane de lemn. Xiloteca facultății brașovene are eșantioane din lemnul a peste 500 de specii, mai ales din lemnul unor specii de pe alte continente.…

Zodiacul chinezesc al liderilor politici gălăţeni. Cocoşul, tigrul, şobolanul, câinele şi maimuţa conduc oraşul. PAMFLET

Scris de Miercuri, 17 Februarie 2021
Chiar dacă, din cauza pandemiei, autorităţile de la Beijing au anulat manifestările publice, chinezii tocmai au sărbătorit intrarea în Anul Bivolului de Metal. Pentru că municipiul şi judeţul Galaţi sunt înfrăţite cu oraşul Wuhan din China, iar în vremurile bune reprezentanţii Chinei ne vizitau cel puţin odată pe an -…

Actriţa Ashley Judd, spitalizată după o accidentare „catastrofală”

Scris de Duminică, 14 Februarie 2021
Actriţa Ashley Judd, cunoscută pentru roluri din filme ca „Heat” şi „Frida”, a dezvăluit că este spitalizată, după o accidentare „catastrofală” petrecută în pădurea tropicală din Congo. Judd se recuperează, în prezent, într-un spital din Africa de Sud, după ce, a spus ea, într-o discuţie online cu un editor al…

Adela Popescu, de trei ori mămică de băieţi

Scris de Sâmbătă, 13 Februarie 2021
Adela Popescu este mama a doi băieți superbi, iar acum urmează să mai aducă pe lume un nou membru în familie. Soția lui Radu Vâlcan a dezvăluit că este însărcinată pentru a treia oara. Prezentatoarea TV a dat vestea cea mare chiar în timpul emisiunii pe care o prezintă, „Vorbește…

Baciu la (n)oi

Scris de Sâmbătă, 13 Februarie 2021

Baciu la (n)oi

Scris de Vineri, 12 Februarie 2021

O piatră găsită de un băiețel de 12 ani valorează 80 milioane de dolari

Scris de Vineri, 12 Februarie 2021
Totul începe în 1938, când Roy Spencer, un băieţel de 12 ani, a găsit, în Queensland, Australia, o piatră neagră. Tatăl său, miner într-un centru de exploatare minieră a bijuteriilor, nu şi-a dat seama că piatra care părea un simplu cristal negru era de fapt un safir de 1,156 carate.…

Turismul gălățean nu va fi afectat de eliminarea voucherelor de vacanţă. PAMFLET

Scris de Vineri, 12 Februarie 2021
Trebuia să sondăm piața după cea mai proastă veste a Executivului condus de Florin Cîțu și am ajuns la o concluzie extraordinară. Citiți textul până la capăt, surprizele se țin lanț! Eliminare. Sau amânare Unul dintre subiectele spinoase ale ultimei perioade este eliminarea de către Guvernul Cîțu a tichetelor de…

Premieră națională * A 23-a stea variabilă descoperită la Galaţi

Scris de Vineri, 12 Februarie 2021
La Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii "Răsvan Angheluţă" Galaţi, în premieră pentru România, a fost descoperită o stea variabilă semiregulată în galaxia Andromeda (M31). În luna ianuarie 2021, s-au realizat o serie de observații astronomice asupra galaxiei Andromeda, având ca scop descoperirea de stele gigante sau…

Doliu în lumea teatrului românesc. Actrița Valeria Gagealov a fost răpusă de coronavirus

Scris de Miercuri, 10 Februarie 2021
Lumea teatrului românesc este în doliu, după ce actrița Valeria Gagealov a murit, la vârsta de 89 de ani. Regretata artistă era internată la Spitalul Elias din Capitală, după ce fusese diagnosticată cu noul tip de coronavirus. Vedeta se afla în stare gravă, iar situaţia i s-a înrăutățit din cauza…

O capodoperă a picturii flamande, uitată pe pereții unei primării

Scris de Sâmbătă, 06 Februarie 2021
O pictură care a atârnat timp de câteva decenii pe unul dintre pereţii primăriei unei comune din Regiunea Capitalei Bruxelles, considerată o copie după un maestru flamand, a fost identificată, în cele din urmă, drept un autentic Jordaens. Este vorba despre cea mai veche versiune cunoscută a "Sfintei Familii", pictată,…

UPDATE. Golden Buzz pentru gălăţeanul Filip Cioc la ”Românii au talent” (VIDEO)

Scris de Vineri, 05 Februarie 2021
Gălăţeanul Filip Cioc, în vârstă de numai zece ani, a ajuns deja în semifinala „Românii au talent”, chiar din prima seară a noului sezon difuzat de Pro Tv. Filip a cântat dumnezeieşte "Never Enough" şi a emoţionat juriul şi publicul. „Chiar trebuie să ne aducem aminte de momentul acesta”, a…

Începe marele spectacol al talentelor

Scris de Vineri, 05 Februarie 2021
Aflată la cel de-al 11-lea sezon, emisiunea "Românii au talent!" ia startul în seara de vineri, 5 februarie, de la ora 20,30, la Pro Tv. Realizatorii promit o porţie dublă de spectacol "#unusiunu", convinşi că mai putem fi încă surprinşi, cuceriţi, emoţionaţi de talente nebănuite. Noi suntem curioşi să aflăm…

Balcaniada de bătăi în nămol, la Galați. PAMFLET

Scris de Vineri, 05 Februarie 2021
Materia primă i-ar fi ruinat din punct de vedere financiar. Ne referim la producătorii de show-uri care fac cu adevărat audiență. De ieri, pe o arteră plină de noroi din Galați se țin lupte ca în ciocolată. Din "avarii" motive Scriam zilele trecute că o arteră cunoscută din orașul Galați,…

Baciu la (n)oi

Scris de Miercuri, 03 Februarie 2021

„Burlacul” sau cum se transformă „cuceritorul” în „cucerit”

Scris de Duminică, 31 Ianuarie 2021
După Cătălin Botezatu, Edward Popescu Strohlen, Vladimir Draghia - eliminat şi înlocuit cu Sergiu Barboni, Bogdan Vlădău şi Andrei Andrei, Andi Constantin va deveni "Burlacul" în cel de-al şaselea sezon al acestui reality-show, care va fi difuzat în curând de Antena 1. Cunoscut din "Insula Iubirii", unde juca rolul seducătorului,…

Forfotă - Dacă tot s-au redeschis, de ce să nu le frecventăm? Cozi imense la păcănele în Galați! PAMFLET

Scris de Vineri, 29 Ianuarie 2021
Repornirea unor activități din municipiul reședință de județ a scos oamenii din casă. Cei mai mulți se îmbulzesc în sălile de păcănele: circulă zvonul că o combinație de simboluri le-ar putea reduce substanțial impozitul pe anul în curs. Unii doar au aerisit Autoritățile au decis la începutul acestei săptămâni să…

Baciu la (n)oi

Scris de Marți, 26 Ianuarie 2021

Garda Elvețiană, cea mai veche armată permanentă din lume

Scris de Sâmbătă, 23 Ianuarie 2021
Cu o istorie care datează de peste cinci secole, Garda Elvețiană Pontificală este în același timp cea mai veche, dar și cea mai mică armată permanentă din lume. Soldații Papei sunt cunoscuți atât pentru pregătirea lor ireproșabilă, cât și pentru uniformele inconfundabile. Tinerii elvețieni din Garda Pontificală au ca sarcini…
Pagina 109 din 268