SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

Examen pentru suplinire necalificată

Scris de Joi, 05 August 2010
Şi anul acesta conducerea ISJ va fi nevoită să apeleze la serviciile suplinitorilor necalificaţi, la unele discipline. Pentru concursul care se va desfăşura astăzi, la Grupul Şcolar de Marină, s-au înscris 98 de candidaţi, cei mai mulţi la educatoare – 30 de cereri. Examenul se va derula în două etape…

Ciprian Pruteanu, la Universitatea din Edinburgh

Scris de Joi, 05 August 2010
Ciprian Pruteanu a rămas orfan de mamă de la 5 ani. Ceva mai târziu a rămas şi fără tată. A fost crescut de unchiul şi mătuşa sa, care s-au străduit să-i ofere o familie, în ciuda faptului că loviturile cumplite ale sorţii l-au însingurat şi l-au măcinat, furându-i copilăria. Fire…

Biserica din Aldeşti a fost spartă

Scris de Joi, 05 August 2010
* S-au furat toţi banii din cutia milei * Săptămâna trecută, biserica din Aldeşti, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, situată în afara satului, într-un loc izolat, greu accesibil pe timp ploios şi iarna, respectiv, într-o pădure de salcâmi, a fost spartă. Fapta a indignat credincioşii din partea locului. Lunea trecută,…

Trafic aglomerat vineri şi sâmbătă

Scris de Joi, 05 August 2010
Cine şi-a programat pentru zilele de vineri şi sâmbătă să plece din Galaţi, către Brăila, sau să îşi facă aprovizionarea de sfârşit de săptămână de la cele două supermaketuri de la ieşirea din oraş, ar trebui să îşi refacă planurile sau să se înarmeze cu foarte multă răbdare. Asta, pentru…

50 de angajaţi duşi la serviciu cu maşina de marfă

Scris de Joi, 05 August 2010
Poliţia Rutieră Galaţi şi inspectori din cadrul Societăţii de Drumuri Naţionale au acţionat pe drumul de centură Galaţi-Brateş, în zona Reviziei de Vagoane a staţiei CF Galaţi, fiind prins Adrian M.. Bărbatul conducea o autospecială cu care transporta 50 de persoane de la Măstăcani, pentru o societate cu sediul în…

ISU – 24 din 24, sub semnul situaţiilor de urgenţă

Scris de Joi, 05 August 2010
Au cea mai grea misiune – cea de salvatori. Loviţi de foc, de inundaţii, de caniculă, cu salariile tăiate pe motive de buget, angajaţii Inspectoratului Situaţiilor de Urgenţă Galaţi au dormit lângă diguri şi au mâncat pe propria cheltuială, pe timpul creşterilor accelerate ale Dunării. Iată însă că sacrificiul lor,…

„Nu mai gâdilaţi iarba!”

Scris de Joi, 05 August 2010
* Aşa le recomandă îngrijitorilor de la spaţii verzi o gălăţeancă * „De ce se tot gâdilă iarba de pe Coşbuc, în fiecare zi, în timp ce prin alte părţi din oraş este iarba până la piept?”, s-a revoltat, ieri, la redacţie, o cititoare fidelă a ziarului „Viaţa liberă”, doamna…

Atenţie când vă cumpăraţi garaje!

Scris de Joi, 05 August 2010
* Vă puteţi trezi că aţi dat banii degeaba, căci Primăria poate refuza să reînnoiască vechiul contract de închiriere * Gălăţenii care doresc să îşi cumpere un garaj, tentaţi, poate, de preţurile în scădere (provocate de criză) nu ar trebui să se entuziasmeze prea uşor! S-ar putea trezi cu banii…

50 de jandarmi gălăţeni donează sânge

Scris de Joi, 05 August 2010
* La a doua colaborare cu Centrul de Transfuzii Galaţi, jandarmii gălăţeni se pregătesc să dea o nouă şansă la viaţă semenilor aflaţi în necaz * În spiritul solidarităţii civice care i-a caracterizat mereu pe militari, 50 de jandarmi donează sânge la sediul unităţii azi şi mâine, începând cu ora…

Cinematografia la Galaţi, un film ieftin!

Scris de Joi, 05 August 2010
* Din 9 cinematografe, oraşul nu mai are decât… jumătate de sală! * Legislaţia greoaie şi lipsa de interes locală au transformat cinematografia din Galaţi în sport extrem * Numărul impresionant al gălăţenilor care se reunesc, în fiecare seară, pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, pentru a…

Ce trebuie pentru echivalarea studiilor

Scris de Miercuri, 04 August 2010
Elevii întorşi din străinătate, care au urmat cursuri în şcolile diverselor ţări, îşi pot echivala studiile fără probleme. Iată o listă cu actele necesare în vederea întocmirii dosarului pentru echivalarea studiilor: - cerere tip (care se poate obţine de la secretariatul ISJ Galaţi) adresată inspectorului şcolar generalprin care se solicită…

Softuri pentru rezolvarea problemelor matematice

Scris de Miercuri, 04 August 2010
Şeful catedrei de matematică de la CNVA, profesorul Romeo Zamfir, a participat recent, la Graz (Austria), la cursul „Mathematics E-learning software for High School”, finanţat de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP). Cursul este organizat de Universitatea din Graz şi se adresează profesorilor de…

Nu a început goana după manuale

Scris de Miercuri, 04 August 2010
Manualele de pe care au învăţat elevii anul trecut sunt valabile şi în anul şcolar 2010/2011. Elevii şi părinţii pot găsi în librăriile gălăţene cărţi editate anul trecut, cu preţul neschimbat. „Nu au venit mulţi părinţi să întrebe de manuale, poate nu ştiu ce le solicită profesorii. Mai avem câteva…

Investiţii externe în şcolile româneşti

Scris de Miercuri, 04 August 2010
Cu puţin ajutor de la statul român şi cu unul ceva mai consistent, venit de la organismele financiare externe, în judeţul Galaţi se construiesc ori se reabilitează mai multe instituţii de învăţământ. În acest moment, la nivel naţional se află în derulare trei programe de investiţii, beneficiari fiind sute de…

Salariile profesorilor români, de mizerie

Scris de Miercuri, 04 August 2010
E normal ca la un curs unde au participat profesori de mai multe naţionalităţi, una dintre discuţii să fie legată de numărul de ore al normei didactice şi despre salarii. La cursul de formare de la Universitatea din Gratz, la care a participat şi profesorul Romeo Zamfir de la CNVA,…

Premianţi în şcoală, picaţi la evaluarea naţională

Scris de Miercuri, 04 August 2010
* Un elev de la Şcoala Nr. 13 are o medie multianuală în gimnaziu de 9,14 şi media la evaluarea naţională de 3,83 * Altul de la Şcoala Nr. 11 are 2,40 la evaluare şi 7,28 - media generală în clasele V- VIII * „Diferenţele sunt mult prea mari pentru…

Cât te costă să-ţi creşti copilul?

Scris de Miercuri, 04 August 2010
Potrivit legii, indemnizaţiile pentru creşterea copilului reprezintă 85 la sută din veniturile nete realizate pe ultimele 12 luni ale aplicantului. Indemnizaţia nu poate fi mai mică de 600 de lei şi nici mai mare de 4.000 de lei. În cazul copiilor gemeni, la suma rezultată în baza calcului de mai…

Aventură pentru viaţă

Scris de Miercuri, 04 August 2010
Nu mai puţin de 15 tineri proveniţi din două centre de plasament din Galaţi şi tineri cu boli cronice aflaţi în grija Fundaţiei „Inimă de Copil” şi-au înfrânt pesimismul şi au trăit, timp de o săptămână, o extraordinară „Aventură pentru viaţă”, în masivul Straja, din judeţul Hunedoara. În ciuda sorţii…

Cine pleacă de la AJPS?

Scris de Miercuri, 04 August 2010
Din cei 33 de angajaţi ai Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Galaţi, după data de 15 august trebuie să plece 8-9 oameni, conform prevederilor guvernamentale privind reducerea cu 25 la sută a personalului. Directoarea AJPS Galaţi, Olimpia Ralea (FOTO), spune că încă nu s-a luat o decizie clară cine pleacă…

Pamperşi „mai mici” cu 15 la sută

Scris de Miercuri, 04 August 2010
* Pentru 36 de persoane, reducerea înseamnă o „gaură” în bugetul bebeluşului de 600 de lei! * Pentru cei 4.279 de beneficiari ai indemnizaţiei pentru creşterea copilului, luna trecută, Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Galaţi a alocat suma de 3,9 milioane de lei. Banii reprezintă indemnizaţiile aferente lunii iunie, însă…

Poliţia Comunitară a întărit paza la „Eternitatea”

Scris de Miercuri, 04 August 2010
* La „Eternitatea”, de ieri, Poliţia Comunitară are în dispozitiv trei patrule pe timpul zilei şi două pe timpul nopţii * De ieri, conducerea Poliţiei Comunitare Galaţi a luat măsura de a întări paza în Cimitirul „Eternitatea”. „Pe timpul zilei vor supraveghea zona trei patrule a câte doi lucrători ai…

Pruncul, banii şi hoţia

Scris de Miercuri, 04 August 2010
* În timp ce încasau indemnizaţia pentru creşterea copilului, 40 de părinţi din Galaţi au lucrat legal * Dacă ar fi lucrat la negru, nu îi mai descoperea nimeni! * Cum indemnizaţia se acordă pentru a sta acasă, cu copilul, acum părinţii trebuie să înapoieze statului ajutoarele primite * Oamenii…

Învăţământul, în dezbaterea VL

Scris de Miercuri, 04 August 2010
Între cele două sesiuni de admitere de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, „Viaţa liberă” te invită la o dezbatere privind învăţământul superior de stat.Se ştie că, de multe ori, în alegerea unei specializări şi, implicit, a unei cariere, de multe ori nu contează doar motivaţia personală. Mulţi dintre…

S-a luat de la unii şi s-a dat la alţii

Scris de Marți, 03 August 2010
Deşi Ministerul Educaţiei a emis iniţial un ordin prin care stabilea plata cadrelor didactice participante la organizarea examenului de titularizare, la sfârşitul săptămânii trecute a mai emis un act normativ prin care şi-a propus să corecteze o nedreptate. Iniţial, numai un secretar al comisiei era remunerat cu numai 75 de…
Pagina 469 din 588