SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
Bacalaureat cu comisie străină
Scris de Roxana Artene Penciu Marți, 20 Aprilie 2010
* „Puţin a lipsit ca elevii să refuze participarea la probă”, susţine lidera de sindicat din liceu * Proba de testare a competenţelor digitale din cadrul bacalaureatului a fost una cu emoţii pentru elevii de la Colegiul „Calistrat Hogaş”. Profesorii de informatică au refuzat să participe la examen, nemulţumiţi de…
O singură unitate va desfăşura examenul normal
Scris de Roxana Artene Penciu Marți, 20 Aprilie 2010
Deşi situaţia nu era ieri completă, conducerea ISJ ne-a declarat că pe 22 aprilie (ziua în care a fost programată greva profesorilor) un singur liceu a anunţat că profesorii din comisie nu vor participa la protest: Colegiul de Industrie Alimentară „Elena Doamna”. „Dintre cele 31 de licee din judeţ, opt…
Grevă pe bază de declaraţie scrisă
Scris de Roxana Artene Penciu Marți, 20 Aprilie 2010
Am primit semnele la redacţie prin care cadrele didactice îşi manifestau nemulţumirea în legătură cu modul în care sunt trataţi de reprezentanţii ISJ. „Vineri după-amiaza, ISJ a trimis în licee o notă prin care se specifica faptul ca toţi membrii comisiilor de bacalaureat trebuie să dea o declaraţie scrisă în…
Prima zi - fără probleme
Scris de Roxana Artene Penciu Marți, 20 Aprilie 2010
Peste 1200 de elevi de clasa a XII-a, din totalul celor 6.000 înscrişi la bacalaureat, au susţinut, ieri, proba de competenţe digitale. Subiectele au fost apreciate de candidaţi ca fiind accesibile. Deşi s-au temut că s-ar putea confrunta cu probleme ale serverului, cum s-a întâmplat la simulare, prima zi a…
ArcelorMittal îşi păstrează gardul de pe proprietăţile altora
Scris de Tudor Neacşu Marți, 20 Aprilie 2010
ArcelorMittal Galaţi continuă să blocheze liberul acces al unor cetăţeni din comuna Şendreni la propriile terenuri. Aşa cum arătam anterior, reprezentanţii companiei au împrejmuit cu gard aproximativ 100 de hectare de teren care aparţine unora dintre localnicii comunei Şendreni, iar cei care doresc să îşi lucreze pământurile o pot face…
Bani pentru Centrul HIV
Scris de Victor Cilincă Luni, 19 Aprilie 2010
Deputatul PDL Mihail Boldea a cerut Consiliului Judeţului (CJ) Galaţi „reevaluarea cererilor formulate de către Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi privind alocarea procentului de 2 la sută cotă parte necesară înfiinţării unui centru de monitorizare şi tratament pentru pacienţii infectaţi cu HIV”. Deputatul PD-L acuză conducerea CJ Galaţi că invocă…
„Dreptul” îşi promovează oferta educaţională
Scris de Marius Ţuca Luni, 19 Aprilie 2010
Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi a început deja pregătirile pentru admiterea din această vară. Timp de câteva săptămâni, echipe ale facultăţii au făcut vizite în câteva licee din Galaţi, Vrancea, Brăila, Buzău şi Tulcea pentru a prezenta oferta educaţională de anul…
Campioni la proiecte sociale
Scris de Anca Melinte Luni, 19 Aprilie 2010
Deşi la capitolul absorbţie fonduri europene Galaţiul nu are prea multe motive de mândrie, măcar îşi arată pe deplin interesul când e vorba de finanţare pentru proiecte sociale. Recent, directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Luminiţa Mihailov, a felicitat Galaţiul pentru promptitudinea cu care a acţionat pentru a…
Alexandrina Bostan – o lacrimă şi-o cruce
Scris de Toader Istode Luni, 19 Aprilie 2010
Locuia în Galaţi, dar inima sa continua să bată, şi nu oricum, ci exemplar, şi pentru Bereşti. Alexandrina Bostan! Prima femeie-primar a acestui târg nerăsfăţat de şefii de la fostele regiuni Bârlad şi Galaţi, raionul Bujoru şi actualul judeţ. Am aflat de la o ţărancă, admiratoare a sa, că Domnul…
Nu mai rupeţi flori, copii!
Scris de Katia Nanu Luni, 19 Aprilie 2010
În primăvara asta, oraşul chiar a înflorit. Se vede că cei care se ocupă de spaţiile verzi au seră proprie, se vede că cineva chiar s-a ocupat de plantări şi că ochiul începe să aibă pe ce să se odihnească din loc în loc la Galaţi. Numai că imediat ce…
„Voluntariatul, o experienţă de nepreţuit”
Scris de Anca Melinte Luni, 19 Aprilie 2010
Întreaga săptămână care începe azi este dedicată voluntariatului. În numele Fundaţiei „Inimă de Copil”, Anca-Aurora Chiosea, responsabil comunicare, este convinsă că indiferent de vârsta, de ocupaţie sau pasiuni, de pregătirea profesională sau experienţa de viaţă, gălăţenii pot învăţa să contribuie activ şi voluntar la schimbarile pe care-şi doresc să le…
Eco-România e departe
Scris de Cristina S. Carp Luni, 19 Aprilie 2010
Care sunt criteriile după care turiştii ar trebui să aleagă plaja unde îşi petrec concediul, sau cum poate deveni portul gălăţean de ambarcaţiuni un punct de atracţie recunocut şi de străini, aflaţi dintr-un interviu acordat în exclusivitate pentru “Viaţa liberă”. Prof. dr. Cornelia Dincă (FOTO), preşedinte al Centrului Carpato-Danubian de…
Alimente de 4.000 de euro de la olandezi
Scris de Toader Istode Luni, 19 Aprilie 2010
* Bunurile au fost distribuite în oraşele Tg. Bujor şi Bereşti şi în satele Umbrăreşti, Moscu, Pleşa şi Meria * În ultimii cinci ani, Olanda, prin fundaţii care şi-au făcut un titlu de onoare din sprijinirea vârstnicilor grav bolnavi, din categoria celor rămaşi singuri şi neajutoraţi, persoanelor cu handicap sever…
Joacă sub soare de april
Scris de Elena Parapiru Luni, 19 Aprilie 2010
* Cald şi leagăne să fie, că puii de om sunt fericiţi * Copii, Guvernul se bazează pe voi „Construiesc”, explică peltică concurenţa ploadei de la Salam-Săsesc, în timp ce toarnă nisip pe tot ce mişcă. Adică inclusiv pe ea. „Ba eu contruiesc prima”, se necăjeşte Adriana, care de supărare…
Bacalaureatul ar putea fi prelungit
Scris de Roxana Artene Penciu Sâmbătă, 17 Aprilie 2010
Deoarece profesorii au anunţat că vor face grevă generală joi, 22 aprilie, zi în care o parte dintre elevi au fost programaţi să susţină proba de competenţe digitale, examenul ar mai putea fi prelungit cu o zi.„Nu ştim deocamdată câte dintre cadrele didactice implicate în desfăşurarea probei vor participa la…
S-a declanşat “Vânătoarea de monştri”
Scris de Roxana Artene Penciu Sâmbătă, 17 Aprilie 2010
Elevii din toată ţara implicaţi în proiectul „Vânătoarea de monştri” au colectat, în prima lună de campanie, 18,2 tone de deşeuri de echipamente electrice şi electronice. La această campanie, aşa cum se poate vedea pe site-ul www.vanatoareademonstri.ro, participă şi 5 unităţi de învăţământ din Galaţi: Colegiul „Mihail Kogălniceanu”, Grupul Şcolar…
„Economicul”, marele câştigător al Târgului „Cariera”
Scris de Cristina S. Carp Sâmbătă, 17 Aprilie 2010
A 10-a ediţie a Târgului de Oferte Educaţionale „Cariera” s-a încheiat, ieri, cu o impresionantă defilare a liceenilor, pe scena din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor. Câteva sute de gimnazişti de clasa a VIII-a au rămas cu gura căscată asistând la paradele viitorilor lor colegi. Inspectorul şcolar general Doru…
Profesorii de la Colegiul „Calistrat Hogaş” Tecuci boicotează bacalaureatul
Scris de Roxana Artene Penciu Sâmbătă, 17 Aprilie 2010
* 30 de cadre didactice din această instituţie au semnat că nu se vor prezenta, chiar începând de luni, la probele de competenţe digitale* ISJ va aduce profesori din afară * Sindicaliştii susţin că astfel se încalcă metodologia examenului * Deşi greva generală de o zi este anunţată pentru joi,…
Balada sărăciei
Scris de Katia Nanu Sâmbătă, 17 Aprilie 2010
S-a decretat. 2010 este Anul Sărăciei. Nu, nu al globalizării sărăciei europene, pentru că Uniunea Europeană este interesată să cerceteze în acest an fenomenul, ci un an în care să punem lupa interesului nostru, de continent civilizat şi cu pretenţii, pe nevoile unor categorii defavorizate care încep să scoată capul…
Cartierul Port, cartierul mort…
Scris de Victor Cilincă Sâmbătă, 17 Aprilie 2010
Vechi clădiri impunătoare sau elegante – câteva… Câteva blocuri de sticlă în care se oglindeşte Dunărea, construcţii cu alură occidentală – Parcul de Soft, hotel „Mercur”. Blocuri fără vârstă, bine ţinute. Aceasta este „faţada” - strada mare a cartierului cea care urmăreşte cuminte Dunărea, odinioară doldora de dughene, magazii şi…
Bătălia pentru spaţiu locativ
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 17 Aprilie 2010
* De-a lungul istoriei nu ne-am dovedit vreun neam de cuceritori, nu ne-a plătit careva tribut şi nici nu s-a bătut cu noi pentru neatârnare * Dar când a fost vorba de câştigat spaţiu sau teren în plus, gălăţeanul, şi în genere, românul, e un adevărat maestru al ingeniozităţii *…
Târgul Internaţional de Universitate Inter U
Scris de Roxana Artene Penciu Vineri, 16 Aprilie 2010
* Cinci elevi de la CNVA şi-au propus să-l organizeze cu forţe proprii * Ei speră să le ofere tinerilor din Galaţi, Brăila şi Tulcea informaţii despre universităţile din străinătate la care pot aplica * Cinci tineri ambiţioşi de la CNVA - Andrei Florea, Mihai Ganea, Robert Alexa, Sofia Iorga…
Sărbătoarea Ridzi, fără o leţcaie
Scris de Cristina S. Carp Vineri, 16 Aprilie 2010
Anul acesta, pe 2 mai, tinerii gălăţeni îşi vor serba ziua fără să mai aibă parte de fastul din 2009. Spre deosebire de Ziua Tineretului de anul trecut, când ministerul condus de Monica Iacob-Ridzi (FOTO) aloca manifestărilor locale 5.000 de lei şi, bonus, câteva mii de materiale promoţionale, în 2010…
Evaluările naţionale, compromise definitiv
Scris de Roxana Artene Penciu Vineri, 16 Aprilie 2010
* În timp ce în Anglia se duce război pentru eliminarea testelor naţionale, noua noastră Lege a Educaţiei introduce evaluări naţionale din doi în doi ani, de la grădiniţă până la terminarea liceului * De ani de zile se vorbeşte în învăţământul românesc despre demonetizarea celor două examene naţionale -…