ECONOMIE - Viaţa Liberă Galaţi
România, ultimul loc în UE la angajați cu contracte temporare
Scris de Cristinel Luca Marți, 14 August 2018
România are cei mai puțini angajați cu contracte temporare din Uniunea Europeană în 2017 (puțin peste 1 la sută), urmată de Lituania, Estonia și Letonia, arată un raport publicat luni de Eurostat, Biroul de statistică al Uniunii Europene, citat de Mediafax. Din raport reiese că, în România, rata angajărilor cu…
AFIR aşteaptă cereri de finanţare pentru procesarea produselor agricole
Scris de Cristinel Luca Marți, 14 August 2018
Agenţia pentru Finanţarea Investițiilor Rurale (AFIR) aşteaptă, până pe 31 ianuarie 2019, solicitări de finanțare a investiţiilor pentru procesarea produselor agricole. Fondurile nerambursabile, în valoare totală de 203 milioane de euro, sunt asigurate prin submăsura 4.2 "Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricole" din Programul Național de Dezvoltare Rurală…
Indicele ROBOR scade pe toate fronturile
Scris de Cristinel Luca Marți, 14 August 2018
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut ieri, la valoarea de 3,28 la sută, de la 3,30 la sută, reiese din datele BNR. Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare…
Semnătură electronică pentru solicitarea fondurilor europene prin PNDR
Scris de Cristinel Luca Luni, 13 August 2018
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunţă că pune la dispoziţia solicitanților de fonduri nerambursabile acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) posibilitatea utilizării semnăturii electronice la depunerea cererilor de finanțare. Astfel, de la 1 august 2018, solicitanții care dispun de semnătură electronică pot încărca on-line cererea de finanțare…
Calculatoare de la ANAF pentru contribuabili
Scris de Teodora Miron Vineri, 10 August 2018
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat punerea la dispoziţia contribuabililor de calculatoare în sistem self service în 98 la sută dintre sediile sale. Scopul calculatoarelor este de a le permite contribuabililor să se obişnuiască cu serviciile online puse la dispoziţie. "La cererea contribuabililor, aceştia pot fi asistaţi de…
ArcelorMittal nu renunţă la procesul cu greviştii
Scris de Cristinel Luca Joi, 09 August 2018
Administraţia combinatului gălăţean ArcelorMittal a făcut apel la hotărârea din martie a Tribunalului Galaţi, astfel că procesul cu cei 55 de siderurgişti chemaţi în instanţă după protestele spontane din ianuarie merge mai departe. Vă amintiţi, probabil, că mai multe proteste spontane au avut loc în combinatul ArcelorMittal, în perioada negocierilor…
O nouă emisiune de titluri de stat pentru populaţie
Scris de Cristinel Luca Luni, 06 August 2018
În perioada 1 - 24 august, au loc subscrierile pentru o nouă emisiune de titluri de stat destinate populaţiei, prin intermediul Trezoreriei Statului şi prin reţeaua CN Poşta Română, în cadrul programului "Tezaur - ediţia Centenar", informează Ministerul Finanţelor Publice. Subscrierile se pot efectua la unităţile Trezoreriei. Emisiunea debutează în…
Profitul trimestrial al ArcelorMittal depăşeşte estimările
Scris de Cristinel Luca Sâmbătă, 04 August 2018
ArcelorMittal, cel mai mare producător de oţel din lume, a raportat câştiguri trimestriale peste aşteptări, datorită menţinerii costurilor scăzute, transmite Agerpres, citând Reuters. Tarifele vamale americane, de 25 la sută la importurile de oţel şi de 10 la sută la importurile de aluminiu, au intrat în vigoare pe 23 martie,…
Absolvenţii admişi la facultate nu mai primesc şomaj
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 01 August 2018
„De ce absolvenţii de liceu care au fost admişi la facultate nu mai beneficiază de indemnizaţia de şomaj, deşi în lunile care au trecut de la absolvire au avut dosarul înregistrat la AJOFM Galaţi?”, a întrebat Mihaela Păduraru, pe pagina de Facebook a „Vieţii libere”. Reprezentanţii AJOFM ne-au confirmat că…
Una a semnat, alta a primit. ”Mă simt înşelată de bancă”
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 01 August 2018
„M-am săturat să văd că, în ţara asta, toată lumea dă vina pe altul şi nimeni nu este vinovat”, ne-a spus gălăţeanca Tina D., vorbindu-ne despre cazul depozitului bancar pe care l-a avut la BCR Banca pentru Locuinţe şi pentru care nu a mai primit prima de la stat în…
Gazele se scumpesc de astăzi
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 01 August 2018
Preţul gazelor naturale pentru clienţii casnici va creşte, începând de astăzi, 1 august, cu 5,83 la sută, informează Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). „Având în vedere solicitările furnizorilor de gaze naturale şi în urma analizei minuţioase a costurilor reflectate în preţul final, Comitetul de reglementare, aplicând prevederile…
Ultima zi pentru depunerea declaraţiei unice
Scris de Cristinel Luca Marți, 31 Iulie 2018
Astăzi, 31 iulie, este ultima zi în care se poate depune declarația unică. Acest lucru poate fi făcut online, prin intermediul aplicației care poate fi accesată la adresa https://declunica.anaf.ro/, cu numele de utilizator și parola contului personal din Spațiul Privat Virtual, prin certificat digital calificat sau prin intermediul portalului e-guvernare.ro.…
Aproape 200.000 de români au depus online declaraţia unică
Scris de Cristinel Luca Luni, 30 Iulie 2018
Peste 600.000 de persoane fizice au depus până acum declaraţia unică, din care online 190.000, de 3,5 ori mai multe decât anul trecut, informează Ministerul Finanţelor Publice. Reamintim, declarația unică trebuie depusă până mâine, 31 iulie 2018. Formularul se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează, individual…
Trei cursuri de formare profesională, în august
Scris de Cristinel Luca Luni, 30 Iulie 2018
Conform unui comunicat remis de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), 181 de programe gratuite de formare profesională vor începe în luna august, la nivel naţional. Dintre acestea, trei vor fi organizate la Galaţi, de către AJOFM: unul de bucătar, altul de expert achiziţii publice şi un al…
Bani pentru fermele mici și tinerii fermieri
Scris de Cristinel Luca Luni, 30 Iulie 2018
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunță lansarea sesiunilor de primire a solicitărilor de finanțare pentru tinerii fermieri și pentru dezvoltarea fermelor mici prin PNDR 2014–2020. Fondurile totale disponibile pentru sesiunea din acest an prin submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” și 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” sunt…
Ministerul Finanţelor modifică legislația privind AJUTORUL DE STAT
Scris de Cristinel Luca Luni, 30 Iulie 2018
Ministerul Finanțelor Publice a modificat și a completat Hotărârea de Guvern nr.807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, prin HG 476/2018, care a fost publicată, pe 9 iulie, în Monitorul Oficial. Obiectivul schemei de ajutor de stat instituite…
Sindicatele italiene, singura piedică în vânzarea ArcelorMittal Galaţi
Scris de D.C. Predescu Luni, 30 Iulie 2018
Preluarea Ilva de către ArcelorMittal ar fi trebuit să aibă loc la 1 iulie. Sindicatele italiene au rămas singura piedică în vânzarea Combinatului Siderurgic de la Galaţi, după ce grupul ArcelorMittal a anunţat că a acceptat toate noile condiţii stabilite de autorităţile din Peninsulă pentru preluarea celei mai mari oţelării…
ALARMANT: Robor, în continuă creştere
Scris de Teodora Miron Joi, 26 Iulie 2018
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum, a ajuns la 3,46 la sută. Indicele ROBOR la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a rămas la valoarea de miercuri, 3,52 la sută, iar cel la…
Declarația Unică, depusă până pe 31 iulie
Scris de Corina Dobre Joi, 26 Iulie 2018
Ministerul Finanţelor a anunţat, ieri, că termenul-limită de depunere a Declaraţiei Unice este 31 iulie. Declaraţia poate fi depusă online, prin intermediul aplicaţiei ce poate fi accesată la adresa https://declunica.anaf.ro/, cu numele de utilizator şi parola contului personal din Spaţiul Privat Virtual (SPV), prin certificat digital calificat sau prin intermediul…
Subvenţii pentru peste 300 de şomeri angajaţi
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 25 Iulie 2018
Peste 300 de şomeri au fost angajaţi în acest an, iar AJOFM Galaţi a acordat subvenţii pentru firmele care le-au dat acestora un loc de muncă, ne-a declarat directorul executiv Cezar Năstase. În plus, "avem 11 prime de relocare, 39 de prime de încadrare, 111 şomeri de lungă durată angajaţi.…
600 de LOCURI DE MUNCĂ vacante în Galaţi
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 25 Iulie 2018
594 de locuri de muncă vacante erau înregistrate în evidenţa AJOFM Galaţi, la începutul acestei săptămâni, număr cu care judeţul nostru se situa pe locul 17 în ţară, reiese dintr-un comunicat ANOFM. La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă erau oferite pentru: agent de securitate, muncitor necalificat la…
CAS şi CASS, stabilite din oficiu
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 25 Iulie 2018
Procedura privind stabilirea din oficiu a contribuţiei de asigurări sociale (CAS) şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) datorate de persoanele fizice se aplică persoanelor fizice cărora le-a fost stabilit din oficiu impozitul pe venitul net anual impozabil, pentru anii 2016 şi 2017. În ceea ce priveşte CAS,…
Grupul DAMEN preia oficial conducerea la şantierul naval de la Mangalia
Scris de Ovidiu Amălinei Marți, 24 Iulie 2018
Grupul Damen a marcat luni, 23 iulie, printr-o ceremonie specială, prima zi de operaţiuni în şantierul naval de la Mangalia, ocazie cu care a fost prezentată şi noua echipă managerială a companiei. „Evenimentul marchează încheierea cu succes a tranzacţiei cu Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering (DSME) pentru şantierul naval Mangalia,…
LOTERIA BONURILOR FISCALE | Ce bonuri au fost câştigătoare la extragerea de duminică, 22 iulie
Scris de VLG Luni, 23 Iulie 2018
Bonurile fiscale emise în data de 17 iunie 2018, cu o valoare de 977 de lei, au fost desemnate câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică, 22 iulie. La această extragere, participă bonurile fiscale emise în perioada 1-30 iunie 2018. Fondul de premiere este de 1 milion de lei,…