EDITORIAL - Viaţa Liberă Galaţi

Durere şi lacrimi, într-un film al neputinţei

Scris de Vineri, 14 Octombrie 2016
Tragedie fără margini pentru sute de familii din judeţul Galaţi. Sute de case au fost inundate de ape, iar agoniseala oamenilor a fost distrusă. Peste 1.000 de persoane au rămas fără documente, medicamente, haine şi bunurile din imobile, după ce au fost evacuate din calea apelor. Mulţi s-au adăpostit pe…

Dăm vina pe Dumnezeu pentru hoţiile noastre

Scris de Joi, 13 Octombrie 2016
Cu apa în bătătură, de câte ori n-a ridicat gălăţeanul ochii spre cer şi nu l-a rugat pe Dumnezeu să-l ierte de mânia Lui? Fie n-a ştiut omul mai mult, fie s-a pierdut cu firea, de supărare, fie a simţit că oricum n-avea ce altceva să facă… Înglodat, înfrigurat, încercând…

Cum ne lasă şobolanii în beznă

Scris de Miercuri, 12 Octombrie 2016
Numai când e o pană de curent electric realizez, deodată, cât suntem de dependenţi de electricitate, în general. Practic, după venirea întunericului, nu mai putem face nimic, în casă, dacă nu avem curent. Asta, evident, dacă excludem din ecuaţie privitul romantic ochi în ochi la lumina lumânărilor sau alte activităţi…

Monopolul care ne stinge becul

Scris de Marți, 11 Octombrie 2016
Sunt, din fericire, unul dintre locuitorii acestui oraş care în ultima vreme au fost feriţi de neplăcerea de e vedea, la propriu, negru în faţa ochilor. Adică nu mi-a picat lumina, cum, din păcate, au păţit-o mii de consumatori clienţi fideli ai unicului distribuitor de energie din această urbe. Ultimele…

Noi îi plătim, ei ne dau cu crengile-n cap

Scris de Luni, 10 Octombrie 2016
După ce ne-au obligat, o bună bucată din vară, să trăim ca în junglă din cauza bălăriilor şi a spaţiilor verzi neîngrijite, despre care se prefăceau că nu au cunoştinţă, în ciuda sesizărilor oamenilor, reprezentanţii Gospodărire Urbană ne dau, mai nou, cu crengile în cap. Evident, nu la propriu, ci…

Senat, uşă cam grea

Scris de Sâmbătă, 08 Octombrie 2016
Când Napoleon a evadat de pe insula Elba şi a pornit spre Paris, pe măsură ce se apropia, era taxat drept odios, apoi ceva mai neutru, pentru ca spre final să fie de-a dreptul linguşit. Pe 9 martie 1815 era „monstrul”, a doua zi era alintat „căpcăunul corsican” şi la…

Vă cresc pensiile pe banii copiilor

Scris de Vineri, 07 Octombrie 2016
Chiar dacă vor fi nevoiţi să înoate printre troiene, pensionarii tot vor ieşi la vot, în decembrie. Iar politicienii ştiu asta. Se bazează pe asta. Tocmai pentru că votul bătrânului este temelia pe care se vor alege următorii senatori şi deputaţi, cine are planuri politice mari a început demult să…

Dacă nici Gyuri, atunci cine?

Scris de Joi, 06 Octombrie 2016
N-a trecut prea mult timp de la dispariţia regretatului Ioan Gyuri Pascu, dar informaţii îngrijorătoare despre reacţia primului medic de pe ambulanţă care a ajuns la domiciliul artistului continuă să apară. Evident, aşa cum s-a exprimat şi fosta soţie a celui dispărut, pe Gyuri nimic nu-l mai ajută, nimic nu…

Ne trezim la realitate sau aşteptăm să ne spargă capul?

Scris de Miercuri, 05 Octombrie 2016
Care realitate? De pildă, pasajul din centrul oraşului! Dacă ar fi după mine, l-aş include într-un circuit turistic pentru amatorii de ruletă rusească, ori pentru cei cărora li s-a urât cu viaţa. Da, ruletă rusească, pentru că, de îndată ce ai coborât ultima treaptă, ţine de noroc să nu-ţi cadă-n…

Nici Colectiv nu a fost de ajuns?

Scris de Marți, 04 Octombrie 2016
„Ziua în care vom renunţa va fi ziua în care murim”. Versul din „The day we die” aparţine trupei „Goodbye to Gravity”, cea care, pe data de 30 octombrie 2015, concerta în clubul Colectiv din Bucureşti, unde şi-au pierdut viaţa nu mai puţin de 64 de tineri, iar alţii (de…

Un spital numit dorinţă

Scris de Luni, 03 Octombrie 2016
Numărul insuficient de spitale din România nu mai reprezintă o noutate. Spitalele sunt nu doar prea puţine, ci şi incomplet dotate cu aparatură şi instrumentar medical. Până şi cele câteva unităţi sanitare rămase în fiecare judeţ duc lipsă de personal medical, fiind, nu de puţine ori, nevoie de rechemarea medicilor…

Pur sângele politicii gălăţene

Scris de Sâmbătă, 01 Octombrie 2016
Dacă ar fi să mă mai nasc odată, politician de Galaţi mi-aş dori să mă facă mama. Bine, nu orice fel de politician, ci din acela pur sânge, care, aproape de fiecare dată când deschide gura, promite fără şir. De cum am văzut ieri unul, la un eveniment, m-am şi…

Copiii noştri de departe

Scris de Vineri, 30 Septembrie 2016
Sâmbăta trecută, am avut privilegiul să particip, pentru câteva ore, la nunta de aur a unor părinţi şi bunici cum oricine şi-ar dori să (mai) aibă, familia Georgeta şi Ştefan Arsene din Târgu Bujor. Pregătit cu minuţiozitate de familie şi prieteni, care le-au fost alături sărbătoriţilor în număr mare, evenimentul…

Atârnător de meserie

Scris de Joi, 29 Septembrie 2016
Cei care gestionează Nomenclatorul Meseriilor din România ar trebui să facă un pustiu de bine şi, într-un viitor nu exagerat de îndepărtat, să treacă printre cele deja cunoscute şi pe cea de „atârnător”. Atârnătorul ar putea fi definit ca acea persoană cu sau fără multă şcoală, anti-muncă, de obicei înzestrat…

Expunem şi la... Pentagon?

Scris de Miercuri, 28 Septembrie 2016
Au fost mereu câţiva dintre aleşii gălăţeni care, dincolo de obişnuitele declaraţii menite să vândă atipic „produsul” politic, au avut şi o retorică precum cea a parlamentarilor de pe vremuri. Un senator care s-a făcut simpatizat prin francheţe, dar şi prin umor (nu dau nume, ca să nu fac „reclamă”),…

Politica suntem noi

Scris de Marți, 27 Septembrie 2016
Ne-am tot obişnuit ca, atunci când lucrurile nu merg bine (şi de vreo 25 de ani chiar nu merg bine) să arătăm cu degetul spre politicieni. Asta am făcut mereu, în tot acest răstimp şi, culmea, chiar am avut dreptate să facem asta! Că n-au făcut altceva decât să fure,…

Ceva e şubred în ţara asta!

Scris de Luni, 26 Septembrie 2016
Inevitabilul s-a produs: mobila a început să o ia hăisa prin casă, blocul să trosnească din toate încheieturile, iar noi, neputincioşi, n-am putut să facem altceva decât să aşteptăm să treacă. Să treacă şi acest cutremur! Am spus „inevitabil” pentru că toată lumea ştie că producerea unui seism de o…

DNA-ul, sperietoare pentru politicieni

Scris de Sâmbătă, 24 Septembrie 2016
Senatorul Gabriel Oprea a decis, într-un final, să-şi dea demisia pentru a „scăpa” de imunitatea parlamentară. A anunţat acest lucru pe pagina sa de socializare, acolo unde a declarat că îşi doreşte, la fel ca familia poliţistului Gigină, mort în misiune în timp ce îl escorta pe senator spre locuinţa…

Doar modificarea legilor ne mai poate apăra

Scris de Vineri, 23 Septembrie 2016
Salut iniţiativa gălăţenilor de a ieşi în stradă, alături de cetăţenii din cel puţin şapte mari oraşe din România! La ora la care scriu aceste rânduri, protestul anunţat de internauţi în oraşul nostru încă nu începuse, iar tinerii se mobilizau pe Facebook să le dea o lecţie politicienilor care au…

Cât de greu ne construim un acoperiş deasupra capului?

Scris de Joi, 22 Septembrie 2016
"A fost un act de un cinism ieşit din comun atunci când, unor oameni necăjiţi, profitând de necazurile lor, de speranţele lor, le-ai dat nişte chei de la nişte apartamente fără canalizare", declara fostul primar al Galaţiului, Marius Stan, acum patru ani, pe vremea asta. Moştenise de la predecesorul său,…

Ni se duce numele!

Scris de Miercuri, 21 Septembrie 2016
Unii ne consideră nostalgici comunişti, „oraş roşu”, dar, masochişti sau delăsători, chiar ne-o merităm, la atâta nepăsare! Uite, avem de pildă Piaţa "Aurel Vlaicu" (şi-am avut şi un city-manager exact cu numele acesta, ba chiar şi cumva înrudit cu celebrul aviator), dar îi spunem în continuare… Piaţa "I. C. Frimu".…

Peştele din galantar se-mpute!

Scris de Marți, 20 Septembrie 2016
Duminică dimineaţă, aglomeraţie mare la pescărie. Văd nişte obleţi proaspeţi, la 12 lei. Stau pe gânduri. Aş cumpăra. Nici nu ştiu dacă sunt ieftini sau scumpi din cauză că nu cumpăr obleţi de obicei. Sunt migăloşi la curăţat şi asta mă cam descurajează. Dar acum chiar că aş cumpăra. O…

Galaţi, capitala europeană a inculturii

Scris de Luni, 19 Septembrie 2016
Timişoara este al doilea oraş din România, după Sibiu, căruia Parlamentul European i-a acordat titlul de Capitală europeană a culturii. Dacă în cazul Sibiului s-a întâmplat în 2007, în cel al Capitalei Banatului titlul este valabil pentru anul 2021. 11 oraşe din România şi-au depus anul trecut candidaturile în acest…

Cu nepăsare, în abisul cretinismului

Scris de Sâmbătă, 17 Septembrie 2016
M-am gândit mult dacă nu cumva cuvîntul “cretinism” s-ar putea să fie cam dur pentru a caracteriza o situaţie de care auzim tot mai frecvent în ultima vreme şi care în analele medicinei este denumită "boală". Vorbesc de pericolul iminent căruia ne expunem ignorând acele simptome care ne ameninţă copiii…
Pagina 83 din 151