EDITORIAL - Viaţa Liberă Galaţi

Vând (Artă), deci exist!

Scris de Vineri, 30 Septembrie 2022
Mâine după-amiază, Muzeul de Artă Vizuală va deschide cea de-a doua Bienală Națională de Artă "Camil Ressu". Este o reuşită certă de organizare a muzeului, în colaborare cu Filiala Galați a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Acum doi ani, expoziţia rezultată a reunit nu mai puţin de două sute de…

Prăpastia dintre generaţii n-a fost niciodată mai adâncă

Scris de Joi, 29 Septembrie 2022
Suntem foarte supăraţi, de regulă, pe generaţia tânără. Parcă niciodată prăpastia dintre generaţii n-a fost atât de adâncă. Invocăm, aproape zilnic, sintagma "pe vremea noastră", fără să conştientizăm măcar că timpurile la care facem referire sunt foarte, foarte diferite de tot ceea ce trăim azi. Lumea s-a schimbat în ultimii…

Unde e DNA de altădată?

Scris de Miercuri, 28 Septembrie 2022
Mult ”îndrăgită” mai ales de politicienii care și-au băgat degetele în borcanele cu miere ale instituțiilor publice sau ale profitabilelor contracte cu statul, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a sărbătorit 20 de ani de activitate. Atmosfera, festivă desigur, sobră, cu oficiali mari și mici și discursuri care mai de care, având…

Winter is coming! Poate doar economic...

Scris de Marți, 27 Septembrie 2022
Referendumurile declanşate de Rusia în regiunile Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie sunt în plină desfăşurare, iar rezultatele sunt extrem de previzibile. Locuitorii aduşi cu forţa la urne vor vota pentru aderarea la Rusia, în proporţie de 90%. După acest simulacru de exerciţiu "democratic", nerecunoscut nici măcar de aliaţii tradiţionali ai…

Stingem becurile, dar tot vine iarna...

Scris de Luni, 26 Septembrie 2022
După ce ne-a explicat cum și-a reactivat un reflex "indus" în perioada comunistă, cel de a stinge becurile în casă, președintele PSD a lansat ideea unui program "Rabla pentru becuri", astfel încât românii să poată fi ajutați să facă economie la energie. La rândul său, un bine cunoscut primar liberal…

Otrava din pilulă

Scris de Sâmbătă, 24 Septembrie 2022
Românii aruncă anual la gunoi sau în chiuvetă în jur de 1.500 de tone de medicamente cu termenul de valabilitate expirat. Considerate deșeuri periculoase, substanțele toxice ajung de cele mai multe ori în apele curgătoare sau duc la poluarea pe termen lung a solului. Este un fenomen cu efect de…

Plătiți să ajungă "oameni"

Scris de Vineri, 23 Septembrie 2022
Potrivit unei fișe informative de țară a Organizației Mondiale a Sănătății pentru România, consumul de alcool și consumul excesiv de alcool sunt ambele mai ridicate în rândul tinerilor români, comparativ cu media regiunii europene. Dramatic este că tinerii încep să "guste" tot mai devreme, statisticile arătând că vârsta de 9…

Comisiile inutile ale Prefecturii

Scris de Joi, 22 Septembrie 2022
Ca la fiecare sfârșit de lună, în Sala mare a Palatului Administrativ au avut loc întâlnirile „tradiționale” a două comisii din cadrul Instituției Prefectului Județului Galați, Comisia de dialog social și Colegiul Prefectural. Ele sunt o ocazie de a aduna sub același acoperiș, lunar, reprezentanții la vârf ai tuturor instituțiilor…

Fondurile europene nu sunt puşculiţa Primăriei

Scris de Miercuri, 21 Septembrie 2022
Într-o dezbatere cu colegi jurnaliști din țară despre felul în care se folosesc fondurile europene, am atins, indiferent că eram din Moldova, Muntenia, Ardeal sau Banat, câteva aspecte care sunt comune reacției publicului larg atunci când este vorba despre felul în care se folosesc fondurile europene, dacă ele sunt sau…

Birocraţie şi lipsă de răspundere

Scris de Marți, 20 Septembrie 2022
Imaginaţi-vă cum ar fi să te duci să aprinzi o lumânare la mormântul celor dragi, să pui o floare, să te reculegi în linişte cu gândul la ei şi să descoperi că nu mai ai unde. Mormintele îngrijite pe care nu le-ai mai văzut de trei ani nu mai există.…

Caviarul sosește după 30 de ani!

Scris de Luni, 19 Septembrie 2022
Noul rege al Marii Britanii salvează vechi clădiri de patrimoniu transilvane! L-am văzut recent la televizor şi pe un cunoscut actor american, venit să joace în România într-un film cu vampiri. De fapt, nu în România venise el, ci în... Transilvania! Ca mulţi alţi vizitatori, şi el găsise o "amazing"…

Când Galaţiul nu se mai bate cu Brăila

Scris de Sâmbătă, 17 Septembrie 2022
Pe iarba verde, proaspăt tunsă din Grădina Botanică, învăluiţi în mireasma şi adierea caldă a unei seri de vară întârziată, ne-am bucurat, noi, gălăţenii care am fost prezenţi joi la deschiderea Festivalului Internaţional de Jazz RO Danube, de un dar special: muzică de calitate, într-o ambianţă încântătoare, toate numai bune…

Salariul minim, ca un câmp de luptă

Scris de Vineri, 16 Septembrie 2022
Înainte să sărim în sus de bucurie că, uite, Parlamentul European a aprobat o directivă privind salariul minim european, ar trebui, poate, să înțelegem mai bine despre ce este vorba. În primul rând, ”salariul minim european” în România nu va fi același cu cel din Germania, de exemplu. Nu este…

Clauza suspensivă de prostit poporul

Scris de Joi, 15 Septembrie 2022
De câţiva ani buni încoace, în administraţia publică românească s-a "inventat" sau, mai bine zis, s-a generalizat, clauza suspensivă. Procedura în sine este una perfect legală şi permite desfăşurarea unei licitaţii înainte de a fi asigurată finanţarea pentru o lucrare sau un serviciu. Mai concret, se licitează, de exemplu, proiectarea…

"Turcul" plătește întotdeauna

Scris de Miercuri, 14 Septembrie 2022
Știrea că un fost șef al Fiscului a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru o mită de două milioane și jumătate de euro nu face decât să deschidă un mai vechi subiect de discuție. Aproape că nici nu mai contează faptul că respectivul condamnat este plecat prin Italia…

Să fie bine, să nu fie rău

Scris de Marți, 13 Septembrie 2022
N-aș vrea ca cele ce urmez a le expune să fie interpretate în vreun sens anarhistic de denigrare și subminare. Fără disciplină și conștiință nu există nici pace, nici liniște, nici prosperitate. Și nici siguranță, pentru că acesta este cuvântul în jurul căruia ne vom învârti.Mult proclamata siguranță publică, o…

O înfrângere mare cât Rusia

Scris de Luni, 12 Septembrie 2022
Ceea ce părea să fi devenit un război de uzură în Ucraina, a luat o turnură spectaculoasă și cu totul neașteptată, în ultimele zile. Contraofensiva armatei ucrainene din sudul și estul Ucrainei este fără îndoială un succes istoric pentru țara invadată. Doar evoluția conflictului din următoarele zile ne va arăta…

Industria navală, strategică preț de-o ordonanță

Scris de Sâmbătă, 10 Septembrie 2022
A durat mai puțin de o lună pentru ca industria navală din România, o industrie de top la nivel mondial, să treacă de la extaz la agonie. Era jumătatea lunii august când, la o reuniune a membrilor Asociației Naționale a Constructorilor de Nave (ANCONAV), ministrul gălățean al Economiei, Florin Spătaru,…

Reforma Educaţiei e în altă parte

Scris de Vineri, 09 Septembrie 2022
A început un an nou şcolar pe fugă, la câte tone de schimbări deja realizate şi altele promise sunt. Fiind cea mai scurtă vacanţă de vară de până acum, nici şcolile nu au putut fi pregătite cum trebuie. În plus, după doi ani de pandemie, în care în Învăţământ a…

Unde şi de ce ni s-a îmbolnăvit Sănătatea?

Scris de Joi, 08 Septembrie 2022
Mărturisesc cinstit, trăiesc datorită unor medici. Iar primul care-mi vine în minte este, poate, cel mai bun pediatru pe care l-a avut, într-o vreme, Galaţiul - dr. Romulus Cighir. N-aş putea uita nici asistentele şi infirmierele care-au făcut tot ce le-a stat în putinţă ca să-mi aline suferinţele şi să…

Învăţământ... necompetiţional?!

Scris de Miercuri, 07 Septembrie 2022
Eu unul nu înţeleg de ce naiba o fi intitulată această maşinărie şchioapă "Ministerul Educaţiei" şi nu... "Ministerul Învăţământului pe de rost"! Întâlnesc prea multă violenţă juvenilă pe stradă sau în autobuz, semn clar că de educaţie ducem lipsă! Iar şcoala a început, iată, cu mai multe... vacanţe! Se tot…

Hai la școală, varianta cu politicieni

Scris de Marți, 06 Septembrie 2022
Anul acesta, în premieră de când îmi amintesc eu cum e cu școala, au început cursurile cu zece zile mai devreme decât eram obișnuiți. Dacă mă întrebați pe mine, nu cred că această decizie va schimba în bine calitatea actului de învățământ și nici atitudinea față de școală, atât a…

Puțin despre "Russkiy mir"

Scris de Luni, 05 Septembrie 2022
Retorica Rusiei în materie de "moralitate" în relațiile internaționale și-a ales drept țintă, nu tocmai surprinzător, și România. O duduie de la Ministerul de Externe patronat de Kremlin și-a făcut apariția "pe sticlă" pentru a "demasca" acțiunile Bucureștiului, care, chipurile, "alimentează conflictul din Ucraina" prin presupuse livrări de arme destinate…

Pseudohaiducia guvernului social-democrat

Scris de Sâmbătă, 03 Septembrie 2022
De prin secolul al XVII-lea, timp de peste 200 de ani, haiducii au fost o prezenţă constantă în ţările române. Deşi erau, în majoritate, hoţi, tâlhari şi uneori chiar criminali, haiducii au rămas în folclor ca personaje pozitive, prin legende şi balade, prin prisma faptului că furau de la cei…
Pagina 16 din 141