JURIDIC - Viaţa Liberă Galaţi
Galaţiul – scăpat, o vreme, de patru infractori
Scris de Ştefan Dimitriu Luni, 05 Octombrie 2009
Zilele acestea, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au înaintat instanţei de judecată un referat prin care solicitau luarea măsurii arestării preventive împotriva gălăţenilor Orbulescu George, de 23 de ani, Iulian O. – 16 ani, Ionuţ L. – 18 ani şi George G. – 17 ani. Aceştia, acţionând în…
Ce face criza din tâlhari
Scris de Elena Parapiru Sâmbătă, 03 Octombrie 2009
Secţia 3 a fost sesizată de către gălăţeanca Ştefana M., de 19 ani, în legătură cu faptul că, în timp ce se afla în Micro 17, a fost tâlhărită de doua telefoane mobile şi de o sacoşă cu diferite bunuri, de către trei necunoscuţi. Datorită semnalmentelor date de victimă, patrulele…
Se respectă sau nu Constituţia?
Scris de Viaţa liberă Sâmbătă, 03 Octombrie 2009
Avem, la Galaţi, două facultăţi care scot oameni ai legii. Mai avem un număr considerabil de magistraţi, specialişti în drept cu titluri universitare, avocaţi, jurişti în întreprinderi şi pasionaţi de legislaţie şi înţelegerea ei în rândul politicienilor.Tuturor le adresăm două întrebări asupra unor acţiuni şi declaraţii „la zi”, care au…
Captură de 10.000 lei la Frontiera Oancea
Scris de Elena Parapiru Vineri, 02 Octombrie 2009
La Frontiera Oancea s-a prezentat pe 1 octombrie, la ora 1,30, pe sensul de intrare în ţară românul Dumitru M. (32 ani), ca pasager într-un autocar Setra, care făcea curse Chişinău-Bucureşti. În bagajele lui Dumitru, poliţiştii de frontieră şi vameşii au găsit 480 de pachete de ţigări de diferite mărci,…
Basarabenii se descurcă şi cu permisele
Scris de Elena Parapiru Vineri, 02 Octombrie 2009
Miercuri, la ora 14,30, la volanul unui Citroen, Anatolie H. (38 ani), având dublă cetăţenie, romană şi moldoveană, a ajuns la Frontiera Oancea pentru a ieşi din ţară. Bărbatul a prezentat un permis de conducere categoria B eliberat de autorităţile din Republica Moldova, act care nu prea arăta a… permis…
Delapidare la Asociaţia de proprietari
Scris de Elena Parapiru Vineri, 02 Octombrie 2009
Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor au început urmărirea penală faţă de Aneta C., de 44 ani, fost administrator al unei asociaţii de proprietari, pentru delapidare. În perioada 5 ianuarie 2006 – 7 iulie 2009, femeia şi-a însuşit în mod repetat sume de bani din încasări şi nu a achitat…
Elev băut la volan
Scris de Ştefan Dimitriu Joi, 01 Octombrie 2009
Alcoolul la volan a fost ingredientul care l-a plasat pe tânărul gălăţean Gabriel G. în postura de erou al unui dosar penal. Lucrarea a şi fost înaintată zilele acestea către instanţa de judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.Conform datelor cuprinse în documentul amintit, Gabriel G. pătimeşte acum…
Muncă în folosul comunităţii, fără acordul contravenientului
Scris de Teodora Miron Miercuri, 30 Septembrie 2009
Preşedintele României, Traian Băsescu, a promulgat vineri, 25 septembrie 2009, o lege pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, care elimină acordul contravenientului în cazul înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.Potrivit legii promulgate, "în cazul în care contravenientul nu achită…
Răniţi fără vină
Scris de Ştefan Dimitriu Miercuri, 30 Septembrie 2009
Se spune că orice plecare de acasă, orice demaraj - dacă o faci cu un autovehicul - presupune un risc deja asumat din momentul în care ai luat hotărârea respectivă. Motivele le ştie toată lumea şi nu mai e cazul să le enunţăm în acest demers publicistic. În cele ce…
Nouă viitori judecători la Galaţi
Scris de Teodora Miron Miercuri, 30 Septembrie 2009
Institutul Naţional al Magistraturii (INM) a publicat rezultatele finale obţinute de candidaţi la concursul de admitere, organizat în perioada 25 iunie - 25 septembrie 2009. Anul acesta, INM a scos la concurs 200 de locuri de auditori. Pe lângă acestea, concursul avea în vedere şi ocuparea unui post vacant de…
Curier juridic - Transfer sau detaşare
Scris de Teodora Miron Marți, 29 Septembrie 2009
„Avem un salariat pe care dorim să îl transferăm la un alt punct de lucru al societăţii (un magazin situat la 30 km distanţă), dar salariatul nu este de acord şi refuză să semneze actul adiţional de transfer. Ce putem face?”, ne întreabă doamna Felicia F.Potrivit art. 41 alin. (1)…
Şi procurorii au hotărât încetarea protestului
Scris de Ştefan Dimitriu Marți, 29 Septembrie 2009
Luni, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-au reunit, iarăşi, în adunarea generală. De la Dinu Gâlcă, procurorul general al instituţiei, am aflat că adunarea generală a hotărât suspendarea acţiunii de protest iniţiate anterior şi ca un gest de solidaritate cu magistraţii-judecători, dar şi din cauza unor…
Reîncepe activitatea la instanţe
Scris de Teodora Miron Marți, 29 Septembrie 2009
Judecătorii gălăţeni, întruniţi luni în Adunările Generale, au decis să reînceapă activitatea, unii chiar de ieri, alţii de astăzi. Activitatea de la Curtea de Apel Galaţi s-a reluat luni, după ce a avut loc Adunarea Generală. „Constatând că s-au făcut primii paşi în direcţia soluţionării revendicărilor Adunărilor Generale ale Judecătorilor,…
Haşiş de la "Ţiganul" şi Chiorul"
Scris de Ştefan Dimitriu Luni, 28 Septembrie 2009
- Acuzaţi de trafic de droguri de risc şi de mare risc - La Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Galaţi a fost finalizat zilele trecute un dosar greu. Eroii negativi ai tomului ce se întinde pe câteva sute de pagini sunt…
Mircea Toader: „Magistraţii nu vor mai avea voie să protesteze!”
Scris de Maria Măndiţă Luni, 28 Septembrie 2009
* Deputatul PDL merge chiar mai departe, gândind sancţiuni pentru judecătorii care dau verdicte greşite, pentru care, apoi, se plătesc daune din banii publici * Şeful grupului parlamentar PDL, Mircea Toader, a declarat că, pe viitor, când se va decide modificarea actualului cadru legal de funcţionare a magistraţilor, trebuie incluse…
9 octombrie, următorul termen al cazului „Corupţie la poliţişti”
Scris de Ştefan Dimitriu Vineri, 25 Septembrie 2009
În deja arhicunoscutul dosar ce are ca miez penal „corupţia la poliţişti”, zilele trecute, aşa cum ne-a confirmat Gheorghe Ivan, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi, a fost stabilită data de 9 octombrie a.c. pentru următorul termen de judecată la Curtea de Apel Galaţi.Vă reamintim că,…
Se judecă şi dosarele cu arestaţi la Curtea de Apel
Scris de Teodora Miron Vineri, 25 Septembrie 2009
Judecătorii de la Curtea de Apel Galaţi s-au întrunit joi într-o nouă Adunare Generală. Nu pentru a decide întreruperea protestului, ci doar pentru a trece pe lista dosarelor urgente, care se judecă în această perioadă, şi pe cele cu arestaţi. „Protestul iniţiat la data de 1 septembrie 2009 va continua…
A omorât un om
Scris de Ştefan Dimitriu Miercuri, 23 Septembrie 2009
* La volan, băut şi fără permis * Ucidere din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis sunt acuzaţiile sub care Mistreanu Gheorghe a fost trimis zilele acestea în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi. Un accident auto petrecut la data…
Stăneştii de la Ralmari SRL
Scris de Ştefan Dimitriu Miercuri, 23 Septembrie 2009
Un control inopinat făcut de o echipă de control a Gărzii Financiare la SC Triomet SRL 2000 SRL Galaţi a relevat consumarea unor tranzacţii comerciale. Mai exact livrări de produse metalurgice (tablă de diferite dimensiuni) în valoare totală de 507.758,52 lei, furnizorul înscris în documentele de livrare fiind SC Ralmari…
Judecătorul mai vine pe 15 octombrie la Registrul Comerţului
Scris de Teodora Miron Miercuri, 23 Septembrie 2009
În urma deciziei Adunării Generale a judecătorilor de la Tribunalul Galaţi, judecătorul delegat va mai merge la Registrul Comerţului pentru soluţionarea dosarelor pe data de 15 octombrie. „Judecătorul merge de două ori pe săptămână la registru, marţea şi joia, dar până pe 15 octombrie va da termene. Ştiu că există…
„Poliţişti puţini, cercetări anevoioase”
Scris de Toader Istode Miercuri, 23 Septembrie 2009
* La posturile de poliţie din Oancea, Băneasa, Jorăşti şi Bălăbăneşti, numărul mic de agenţi duce la lungirea cercetărilor * „Tehnica” moldovenilor care trec ilegal frontiera: cum pun piciorul în România cer azil politic * - De la 15 iulie a.c., domnule prim-procuror Dumitru Baciu, echipa dumneavoastră de magistraţi s-a…
Curier juridic - Firmă în Irlanda, taxe în România
Scris de Teodora Miron Marți, 22 Septembrie 2009
„Se pot aplica prevederile art. 56 alin(4) lit. l din legea 571/2003 pentru o firmă de software de pe teritoriu României, care are firma mamă în Irlanda, iar programele făcute în România sunt transmise companiei mamă din Irlanda?”, ne întreabă Jean D., cititor al „Vieţii libere”.„Pentru aceste programe, firma mama…
Protest, dar şi program cu publicul, la Curtea de Apel
Scris de Teodora Miron Marți, 22 Septembrie 2009
Luni a avut loc şi Adunarea Generală a judecătorilor de la Curtea de Apel Galaţi, unde s-a decis, în unanimitate, continuarea protestului până pe 5 octombrie. „În aceste condiţii, la Curtea de Apel Galaţi se vor judeca, în materie penală, doar cauzele privind măsurile preventive (luare, verificare, prelungire, încetare etc.),…
Procurorii au hotărât continuarea protestului
Scris de Ştefan Dimitriu Marți, 22 Septembrie 2009
Luni, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-au întrunit în adunarea generală pentru a hotărî dacă vor continua sau nu forma de protest iniţiată şi adoptată anterior ca urmare a prejudiciilor provocate prin controversatul proiect al Legii unice a salarizării.De la procurorul Marcel Codiţă, purtătorul de cuvânt…

