POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi

UPDATE | Angajaţii Calorgal au renunţat la proteste. Acord după negocierile primarului cu sindicatele

Scris de Joi, 26 Octombrie 2017
UPDATE | Muncitorii de la Calorgal au încetat, joi, 26 octombrie, în jurul prânzului, protestele, după ce au primit promisiunea că, săptămâna viitoare, îşi vor primi salariile restante. Asigurările au fost date de primarul Ionuţ Pucheanu, după o discuţie de aproximativ două ore cu sindicaliştii, la care a participat şi…

PNL cere demisia directorului Calorgal

Scris de Joi, 26 Octombrie 2017
Liberalii solicită demisia directorului general al Calorgal, Marian Alexandru. Aleşii PNL îl acuză de incompetenţă, în condiţiile în care, spun ei, printre altele, nu a rentabilizat societatea, a achitat salariile în mod discreţionar şi şi-a angajat fiul la întreprinderea pe care o conduce. Consilierul PNL Alexandru Şerban s-a plâns, într-o…

AEP. Alegerile pentru primul Parlament al României Mari, într-o monografie

Scris de Joi, 26 Octombrie 2017
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) îi invită pe gălăţeni să se implice într-un proiect inediat. Instituţia doreşte să realizeze, în colaborare cu societatea civilă, o monografie a alegerilor din anul 1919 pentru primul Parlament al României Mari. AEP îşi propune să marcheze Centenarul Marii Uniri printr-un demers colectiv de reconstituire a…

Consiliul Local repară ce s-a distrus acum şapte ani. Se face dreptate pentru teatrele gălăţene!

Scris de Joi, 26 Octombrie 2017
După şapte ani de nedreptate, "Gulliver" - transformat într-o secţie a Teatrului Dramatic "Fani Tardini" - ar putea redeveni ceea ce a fost, Teatru de Păpuşi, iar Teatrul Muzical "Nae Leonard" îşi va putea recăpăta artiştii care, până acum, au figurat ca angajaţi ai unei fundaţii. Nicăieri în România nu…

Cavoul Roman, scos de sub beton

Scris de Miercuri, 25 Octombrie 2017
În Cartierul Dunărea, pe strada Oţelarilor, între blocurile D14-D16, placa de beton sub care a fost îngropat Cavoul Roman a fost spartă pentru a permite începerea cercetărilor arheologice preventive. O a doua veste bună este că punctul de colectare a gunoiului care a stat, atâta amar de vreme, pe Cavoul…

Claudiu Iacob, noul director al Electrica Galaţi

Scris de Miercuri, 25 Octombrie 2017
Începând din 11 octombrie 2017, noul director al Sucursalei de Distribuţie a Energiei Electrice (SDEE) Galaţi este Claudiu Iacob, care îi succede lui Emilian Duţă, retras din activitate. Conform datelor puse la dispoziţie de Serviciul Comunicare și Relații Publice al SDEE Galați, Claudiu Iacob a fost administratorul unei societăți comerciale…

Cristian Gîscă, liderul municipalei PNL

Scris de Luni, 23 Octombrie 2017
UPDATE - Cristian Gîscă va conduce destinele organizaţiei municipale a PNL Galaţi pentru următorii patru ani. Politicianul a fost ales preşedinte, cu 133 de voturi „pentru” şi trei „împotrivă”, în cadrul Comitetul de Coordonare Local al PNL Galaţi, care a avut loc, luni seara, la Teatrul Dramatic “Fani Tardini”. La…

Nepotismul, ridicat la rang de sacrificiu la Calorgal

Scris de Duminică, 22 Octombrie 2017
Directorul general al Calorgal, Marian Alexandru, a decis să facă un "sacrificiu" pentru binele societăţii pe care o conduce şi şi-a angajat fiul, de 16 ani, la întreprindere, în perioada în care adolescentul se afla în vacanţă. Informaţia, care a ajuns la urechile noastre în urmă cu ceva vreme, ne-a…

Lucrări finalizate pe Traian

Scris de Sâmbătă, 21 Octombrie 2017
Potrivit Biroului de presă al administraţiei locale, lucrările de modernizare a arterei Traian, pe tronsonul cuprins între strada Venus şi strada Alexandru Măcelaru, au fost finalizate, deşi termenul stabilit în contract era 31 decembrie. „S-a ajuns la etapa de trasare a marcajelor rutiere, iar traficul a fost reluat pe tronsonul…

UPDATE Iată cine a CÂȘTIGAT LICITAȚIA pentru PODUL PESTE DUNĂRE. Ce poduri au mai construit cele două companii

Scris de Sâmbătă, 21 Octombrie 2017
UPDATE: Companiile Astaldi S.p.A. și IHI Infrastructure Systems Co. Ltd au mai construit, printre altele, poduri suspendate în Turcia, Italia, SUA, Japonia și nu numai. Printre lucrările de referință ale italienilor de la Astaldi, care conduc Asocierea câștigătoare, se numără, potrivit economica.net, Yavuz Sultan Selim Bridge - al treilea pod…

Mii de gălăţeni ar putea plăti taxe locale mai mari

Scris de Joi, 19 Octombrie 2017
Indiferent dacă impozitele şi taxele locale vor fi sau nu majorate în 2018, numeroşi gălăţeni ar putea plăti la bugetul local mai mult decât în 2017. Motivul? Străzile pe care îşi au proprietăţile au fost modernizate, aşa că ar putea fi incluse într-o zonă de impozitare superioară.Primăria municipiului Galaţi a…

Al şaselea forum al EUSDR. Viktor Orban: "Să nu ne băgăm capul în nisip"

Scris de Joi, 19 Octombrie 2017
În discursul său din deschiderea celui de-al şasela forum al EUSDR (Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării), care a început, ieri, la Budapesta, premierul ungar Viktor Orban a profitat de ocazie pentru a atrage din nou atenţia asupra controverselor privind refugiaţii. Practic, în ceea ce priveşte siguranţa, unul dintre pilonii…

ŞEFIA unor SPITALE gălăţene, la concurs

Scris de Joi, 19 Octombrie 2017
Se organizează concurs pentru postul de manager al Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Buna Vestire" şi Spitalului de Psihiatrie "Elisabeta Doamna", din subordinea municipalităţii. Cei care îşi doresc să conducă cele două unităţi sanitare vor susţine, pe parcursul lunii noiembrie, mai multe probe, conform anunţului autorităţilor, printre care un test grilă…

Un consilier local, declarat INCOMPATIBIL

Scris de Joi, 19 Octombrie 2017
Un consilier local din oraşul Bereşti riscă să-şi piardă mandatul şi să nu mai poată deţine funcţii alese în următorii ani, după ce Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a descoperit că s-a aflat în incompatibilitate timp de un an, în mandatul trecut, când a deţinut funcţia de viceprimar. Este vorba…

Cum se obţine o AUDIENȚĂ la primar

Scris de Miercuri, 18 Octombrie 2017
Pentru că nu puţini sunt gălăţenii care ne-au întrebat cum pot ajunge faţă în faţă cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, pentru a-şi spune păsurile, am cerut detalii. Potrivit răspunsului primit de la Biroul de Presă al Primăriei Galaţi, înscrierea în audienţă la primar se face, cu cartea de identitate,…

Cum ajungeţi în AUDIENȚĂ la viceprimari

Scris de Miercuri, 18 Octombrie 2017
Potrivit Biroului de presă al Primăriei, înscrierea în audienţă la unul dintre cei doi viceprimari ai Galaţiului se face telefonic. Astfel, pentru o audienţă la viceprimarul PSD Sorin Enache, sunaţi la 0236.307.707, iar pentru a obţine o audienţă la viceprimarul UNPR Picu Apostol Roman formaţi 0236.307.701. Sorin Enache are program…

Noile grafice de transport, în staţiile de autobuz

Scris de Miercuri, 18 Octombrie 2017
Gălăţenii care circulă pe traseele de autobuz al căror grafic a fost modificat de curând vor putea să consulte în staţii noul program de circulaţie. De miercuri, 18 octombrie, reprezentanţii Transurb au început să monteze pe stâlpii din staţii noul grafic de transport. Primele străzi pe care s-a afişat noul…

Liceul Sportiv va fi reabilitat şi modernizat

Scris de Miercuri, 18 Octombrie 2017
Liceul cu Program Sportiv din Galaţi va beneficia de lucrări de reabilitare şi modernizare în valoare de 7.419.289 de lei, bani de la bugetul local. Investiţia a fost decisă de aleşii locali, care au aprobat documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie şi principalii indicatori tehnico-economici. "În vederea desfăşurării normale…

A început MODERNIZAREA străzii Leonida Zamfirescu

Scris de Miercuri, 18 Octombrie 2017
Biroul de presă al Primăriei Galaţi anunţă că a demarat modernizarea străzii Leonida Zamfirescu, după ce, pe 25 septembrie, s-a dat ordinul de începere a lucrărilor. "Sunt prevăzute, conform caietului de sarcini, lucrări de reabilitare a reţelei de apă, branşamente, introducerea reţelei de canalizare şi lucrări pentru suprastructura drumului. Societatea…

Se caută comercianţi pentru ZILELE GALAȚIULUI. Iată ce condiții a impus Primăria

Scris de Marți, 17 Octombrie 2017
Administraţia locală anunţă că până pe 25 octombrie se depun solicitări pentru organizarea de activităţi comerciale, pe domeniul public al oraşului, în cadrul evenimentului "Zilele Galaţiului 2017". Primăria a impus condiţii clare de participare: agenţi economici având ca obiect de activitate "Activităţi de organizare a expoziţiilor, târgurilor şi congreselor", cu…

Investiţie finalizată într-un cartier gălățean | Trei ani şi jumătate, pentru o străduţă şi-o parcare

Scris de Marți, 17 Octombrie 2017
O arteră de legătură şi 87 de locuri de parcare funcţionale reprezintă rezultatul celui de-al doilea amplu proiect de restructurare urbană din oraşul Galaţi, demarat în februarie 2014 şi finalizat abia acum. Biroul de presă al Primăriei Galaţi a anunţat, ieri, că lucrările de amenajare a arterei care face legătura…

Cui îi va reveni fotoliul de director general al TRANSURB

Scris de Luni, 16 Octombrie 2017
După luni de negocieri, PSD şi ALDE au ajuns la o înţelegere în ceea ce priveşte şefia Transurb. Cele două partide de guvernământ urmează să semneze un protocol privind împărţirea funcţiilor de conducere din cadrul operatorului public de transport în comun. Cu aproximativ o lună şi jumătate înainte ca mandatul…

Cătălin Cristache, reconfirmat în funcţia de preşedinte al PMP

Scris de Duminică, 15 Octombrie 2017
Deputatul Cătălin Cristache a fost reales, sâmbătă, 14 octombrie, preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PMP Galaţi, în cadrul unei şedinţe a partidului care a avut loc la Teatrul Muzical „Nae Leonard” şi la care au participat aproximativ 430 de delegaţi. Tot sâmbătă, PMP-iştii şi-au ales întreaga structură de conducere a…

Galaţiul trebuie să RESTITUIE brăilenilor 650 de hectare de teren

Scris de Sâmbătă, 14 Octombrie 2017
La doar o lună de când Guvernul condus de brăileanul Mihai Tudose a adoptat un Memorandum prin care cere Galaţiului să restituie 655,29 de hectare, din cele o mie cu care a fost împroprietărit de Guvernul Năstase pentru construcţia cartierului Cantemir, pe masa aleşilor locali gălăţeni a ajuns un proiect…
Pagina 151 din 442