SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
Săptămâna protestelor în învăţământ
Scris de Cristina S. Carp Luni, 22 Martie 2010
* De astăzi, profesorii nu mai trec notele elevilor în cataloage * În jur de 2.000 de cadre didactice sunt aşteptate la un miting programat vineri, la Galaţi * Cadrele didactice nu au renunţat la calendarul de proteste stabilit de comun acord la nivelul tuturor federaţiilor din Educaţie. Deşi discuţiile…
Ţiglina III sau nostalgia unei alte vieţi
Scris de Maria Măndiţă Luni, 22 Martie 2010
Ţiglina III. Sau Micro 16. Un cartier liniştit, în care se aud păsărelele cântând în copaci (copaci!), un detaliu extrem de important într-un oraş poluat fonic de trafic, activitate industrială sau pur şi simplu de nesimţiţii care cred că excesul de decibeli poate compensa alte lipsuri… Tot Ţiglina III, un…
Sat european fără apă, canalizare şi bani
Scris de Anca Melinte Luni, 22 Martie 2010
* Pe aici au trecut Ştefan cel Mare, japonezii, Regele Mihai, premierul Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Traian Băsescu, în drum spre Moldova * Ce contează că are o „comoară” pe uşa de la intrare - un bancomat - dacă Primăria din Oancea n-are bani nici să-şi tragă sufletul? *…
Elev la Şcoala de Magie
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 20 Martie 2010
* Bun venit în Hogwarts de Galaţi! * Tineri şi, în curând, celebri * Lumea magică îşi deschide porţile. Monedele apar şi dispar. CD-uri şi bile roşii le urmează exemplul. Uite-o, nu-i! Un puşti jonglează cu un glob de lumină. Un evantai de cărţi de joc, o alegere secretă şi……
Criză şi la „Cangurul”
Scris de Roxana Artene Penciu Sâmbătă, 20 Martie 2010
5220 de elevi din judeţul Galaţi, din clasele III-XII au participat vineri la Concursul Naţional de Matematică Aplicată „Cangurul”. Inspectoarea de specialitate la această disciplină, Viorica Bujor, susţine că anul acesta au fost cu 800 de elevi mai puţini decât anul trecut: „Reprezentantul editurii care tipăreşte revistele la care a…
Galaţiul şi-a desemnat matematicienii
Scris de Roxana Artene Penciu Sâmbătă, 20 Martie 2010
5 elevi au fost selectaţi să reprezinte Galaţiul la olimpiada naţională de matematică a juniorilor (clasele V-IV), care se va desfăşura în mai la Călăraşi: Alexandru Ionescu, Ştefan Eniceicu şi Robert Atanasiu de la CNVA, Alexandru Mocanu de la „Cuza” şi Ioana Bouroş de la „Pedagogic”. La clasele VII-X au…
Proiectul Legii Educaţiei Naţionale, la o nouă strigare
Scris de Cristina S. Carp Sâmbătă, 20 Martie 2010
* Prea puţin timp pentru a analiza un act atât de important, susţin sindicatele din domeniu * VEZI AICI PROIECTUL LEGII EDUCAŢIEI NAŢIONALE (în format pdf) * Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar şi universitar, angajaţii instituţiilor de învăţământ şi ceilalţi factori interesaţi au la dispoziţie doar 14 zile pentru a analiza…
O maşină aproape nouă, la 4.600 de euro
Scris de Bogdan Codrescu Sâmbătă, 20 Martie 2010
Dacă tot ne-am obişnuit să vorbim despre preţuri bune la maşini la mâna a doua astăzi vă prezentăm un caz concret. După îndelungi prospectări ale pieţei, un coleg de-al nostru a reuşit să găsească o maşină aproape nouă, adică dintr-un an de fabricaţie recent, la un preţ accesibil, şi diesel…
Marşul disperării
Scris de Maria Măndiţă Sâmbătă, 20 Martie 2010
Pentru a treia oară în acest an, pensionarii gălăţeni şi-au cerut, pe stradă, dreptul la o viaţă mai bună * Oamenii au mărşăluit pe Brăilei şi Domnească şi s-au oprit în faţa Prefecturii * Vârstnicii au rămas extrem de dezamăgiţi de lipsa de reacţie a reprezentantului Guvernului în teritoriu *…
Gălăţeni cu care ne mândrim
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 20 Martie 2010
* Fiica gălăţeanului, tânăra actriţă Maria-Victoria Drăguş a fost nominalizată în Germania pentru „Cel mai bun rol secundar” în „Das Weisse Band” („Banda albă”), film premiat cu Palme d’Or, Globul de Aur şi dublu nominalizat la Oscar 2010 pentru „Cel mai bun film străin” şi „Cea mai bună imagine *…
Exodul medicilor
Scris de A.M.Press Vineri, 19 Martie 2010
* Peste 3.000 de locuri de muncă în străinătate pentru medici, la Târgul Internaţional de Cariere Medicale * Peste 3.000 de locuri de muncă în străinătate vor fi oferite pentru medicii români la cea de-a şaptea ediţie a Târgului Internaţional de Cariere Medicale, care va avea loc între 20 şi…
În România poţi muri cu zile
Scris de Teodora Miron Vineri, 19 Martie 2010
* Şi cu aprobarea Casei de Asigurări pentru tratament compensat în buzunar * Fie că sunt prea scumpe sau prea ieftine, multe medicamente nu mai sunt comandate de farmacii * Unele pentru că nu mai sunt fabricate în ţară, altele din cauza timpului lung până la decontarea de către Casa…
Porţi deschise la Şcoala Nr. 28
Scris de Roxana Artene Penciu Vineri, 19 Martie 2010
Şcoala Nr. 28 „Mihai Eminescu” organizează sâmbătă, începând cu ora 9, Ziua porţior deschise, ocazie cu care sunt aşteptaţi în vizită viitorii „boboci” ai claselor I. Viitorii învăţăcei sunt aşteptaţi pentru a face cunoştinţă cu învăţătoarele care vor primi din toamnă clasa I – Drăguţa Hogaş, Anica Berdilă, Liliana Olariu,…
Galaţiul - gazdă pentru concursul pe meserii
Scris de Roxana Artene Penciu Vineri, 19 Martie 2010
Cei mai buni elevi din ţară de la şcolile de arte şi meserii în domeniul alimentaţiei publice, turismului, industriei alimentare şi comerţului se vor afla la Galaţi în perioada 7-10 aprilie, când se va desfăşura faza naţională a concursului pe meserii la aceste specializări. Instituţii organizatoare vor fi Colegiul Economic…
Eco-şcolile, la masă rotundă
Scris de Cristina S. Carp Vineri, 19 Martie 2010
Reprezentanţii şcolilor sau alte persoane interesate sunt invitaţi să participe, sâmbătă, la Casa Corpului Didactic (CCD) Galaţi, la o masă rotundă pe teme de ecologie. Organizată de Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie, Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, Şcoala Gimnazială Nr. 2 Galaţi şi CCD, manifestarea „Ecologişti cu experienţă - Ecologişti la început…
Artă pentru francofonie
Scris de Cristina S. Carp Vineri, 19 Martie 2010
Arta şi francofonia strâng laolaltă oameni diferiţi. Aşa s-a întâmplat şi joi, la spectacolul organizat la Liceul de Artă „D. Cuclin”, o manifestare ce tinde să devină o tradiţie, prilejuită de Ziua Internaţională a Francofoniei. Au celebrat această zi nu numai elevi de toate vârstele, care au urcat pe mica…
Deputatul Boldea propune descentralizarea acţiunii „Cornul şi laptele”
Scris de Victor Cilincă Vineri, 19 Martie 2010
* Şcoala să-şi aleagă, prin licitaţie, furnizorul * Asta ar simplifica lucrurile şi ar ajuta şi micile firme * Deputatul PD-L Mihail Boldea propune descentralizarea sistemului „Cornul şi laptele”, care în prezent este mult prea greoi şi ineficient. El a depus la Camera Deputaţilor o propunere legislativă de modificare a…
Start la Concursul «Cangurul»
Scris de Roxana Artene Penciu Vineri, 19 Martie 2010
160.000 de elevi din clasele III–XII din toată ţara vor participa astăzi, de la ora 9, la cea de-a XVIII-a ediţie a Concursului Internaţional de Matematică Aplicată Cangurul. Competiţia constă într-un test grilă alcătuit din probleme cu grade diferite de dificultate, fiecare având 5 variante de răspuns, dintre care unul…
O groapă pentru maşina dumneavoastră
Scris de Maria Măndiţă Vineri, 19 Martie 2010
Pentru cine încă nu a „descoperit-o”, v-o arătăm noi: este exact în intersecţia de la Inelul de Rocadă, iar maşinile pot da în ea atunci când vin dinspre Micro 19 spre Ţiglina I. Este o groapă destul de bine ascunsă în peisaj, însă denivelarea este suficient de mare încât să…
Bilanţ şi atmosferă patriotică la Cultul Eroilor
Scris de Victor Cilincă Vineri, 19 Martie 2010
Filiala Galaţi a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor, „General Alexandru Cernat”, şi-a susţinut marţi Adunarea Generală, la Cercul Militar Galaţi de pe strada… Eroilor. Ocazie cu care preşedintele filialei, general brigadă (r)Toma Munteanu, a prezentat Raportul anual de activitate. Nu a fost însă o ocazie plicticoasă, pentru că publicul din sală…
Gunoi de primăvară
Scris de Katia Nanu Vineri, 19 Martie 2010
Galaţiul e înconjurat de gunoaie, presărat cu resturi menajere şi asaltat de moloz. Parcă nu ne mai încap locuinţele de prisosul hârtiilor şi PET-urilor care dau pe dinafară. Sub plapuma de zăpadă, care ne-a acoperit câteva luni ruşinea obrazului, am reuşit să ascundem cumva mizeria. Odată topit aşternutul alb şi…
Ambulatoriu la Spitalul „Sf. Ioan”
Scris de Victor Cilincă Joi, 18 Martie 2010
„Ieri s-a dat ordinul de începere a lucrărilor la Spitalul de Pediatrie ˝Sf. Ioan˝”, a anunţat miercuri directorul Direcţiei de Programe Europene din cadrul Primăriei, ing. Costel Hanţă. Primarul Dumitru Nicolae a precizat în legătură cu acest nou proiect: „Pe mine mă încântă ambulatoriul de la Spitalul de Copii. Acest…
Cum scăpăm de astenia de primăvară?
Scris de Ana Beliu Joi, 18 Martie 2010
Deşi razele soarelui strălucesc cu fiecare zi tot mai îndrăzneţ, mulţi dintre noi ne simţim parcă mai încordaţi şi mai sleiţi de puteri. Iar dacă organismul nostru nu reuşeşte să ţină pasul cu ritmul naturii de vină este cel mai probabil astenia de primăvară. Deşi nu este propriu-zis o boală,…
Vor pierde bani medicii de familie?
Scris de Ana Beliu Joi, 18 Martie 2010
Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Galaţi a organizat ieri o conferinţă de presă în cadrul căreia au fost prezentate principalele modificări propuse pentru Contractul-cadru pe anul 2010, care ar urma să aducă schimbări semnificative în activitatea şi veniturile cabinetelor medicale.E plata „per servicii” păguboasă pentru medic?Potrivit acestui proiect de contract,…